În dezordinea celor două camere în care se mutase de când era din nou burlac, căuta și nu găsea o pilulă mare și colorată. Ar fi trebuit să-și dea seama că e depresiv și anxios de mult, luni, ani, dar nu aflase decât în urmă cu o zi. Cu impresia că diagnosticul fusese rostit cu … Continuă să citești O CĂDERE NERVOASĂ
Jan Zigu trebuia să-i spună lui Valentin Balotă un lucru foarte important. De când se cunoscuseră, aprecia la acest tip lipsit de ambiţie şi răsfăţat, un fel de frate mai mare, înalt şi suplu, cu ochii de păpuşă care spune „mama”, faptul că îşi păstrase virtutea şi demnitatea fără eforturi suplimentare, ceea ce nu era … Continuă să citești UMBRELE EROILOR
Sunt amintiri care îți vin fără să vrei, ca un vânticel de seară ce răstoarnă franjurii norilor alburii și-nvârtejește crenguțele din vârful copacilor. Semne făcute pe-un cer de tăgadă, ceva între a fi și a nu fi, un regret ascuns într-un clopot stricat sau o moară de apă cu șipote stinse și-mprăștiate ca un fum … Continuă să citești MENGHINA
Șantropel avea niște iarbă în fața casei. Vecinul meu Șantropel. Cizmar de meserie, dar făcea de toate. Se pricepea la tot ce alții uitaseră. Cum să bați un cui și să-ți agăți de el haina. Ura casele pline de cuiere inutile. Cum să meșterești un capac de WC dintr-o bucată de placaj găsită în magazie. … Continuă să citești UN GEAMANTAN CU IARBĂ
Toma se trezi buimăcit când alarma de la mobil intonă tema filmului Psycho. Inima îi galopă ca un cal nărăvaș, dar reveni la normal înainte să cadă în hăul de unde nu mai exista cale de întoarcere. Scoase o mână dintre așternuturi și opri alarma. „Hotărât lucru, va trebui să schimb melodia”, gândi el. Privirea … Continuă să citești TIGAIA ROȘIE
Aţipisem în fotoliu imediat după urările de Anul Nou pe care şeful statului le adresase naţiunii nu la miezul nopţii, cum îndeobşte se obişnuieşte, ci undeva pe la ora 22. Cu duioşie aproape îmi adusesem aminte de preşedintele anterior care, pe cai mari aflându-se încă, de pe o scenă în faţa a mii de petrecăreţi … Continuă să citești APROAPE DUPLEX
Victor se ridică înspăimântat. O văzuse deasupra prăpastiei, la o masă cu două pahare de vin și o lumânare aprinsă. În fața ei stătea un bărbat necunoscut, care povestea ceva cu gesturi puțin exagerate, încercând parcă să impresioneze în ritm accelerat. La început nu auzi nimic, vru să citească pe buze și reuși să prindă … Continuă să citești PAHARUL ACESTA
Înainte crezuse, ca atâția alții, că noi existăm ca mici unități de sine stătătoare, niște „mini-uzine” generatoare de fericire, care primesc din mediu unele, să le zicem așa, influențe și, prin acțiune și interacțiune, generează anumite efecte. Aici mini-unitatea de viață „Angela” acolo- Marea Sursă a universului. Surpriza avea să vină în preajma morții. Mai … Continuă să citești TIMPUL CARE NE TRECE PRIN TRUPURI
Aud adesea: vechea periferie a orașului s-a apropiat cu timpul de centru și nu este imposibil ca peste câțiva ani să fie declarată centrul civic al urbei… Ei, cum?… Foarte simplu. În ritmul în care se construiește, orașul se extinde, vechile cartiere periferice devin microraioane, câmpia învecinată cu orașul își oferă generoasă spațiile, pentru că … Continuă să citești LA PERIFERIE…
N-a încercat. Se obişnuise să trăiască fără femeie. Îşi împărţea timpul, cu mare atenţie. Drumurile la Debrecen îl oboseau. Gândea ambuscade. Îşi asuma riscuri. Îl obseda instituţia oficiului vamal din oraş. Într-o sâmbătă de martie, o cunoscuse pe Victoria Drotliff. O fostă casieră de la Burgtheater-ul din Viena. Locuia în Pianul de Jos. Îl salutase. … Continuă să citești VICTORIA DROTLIFF, GULAȘUL ȘI LUTZ KORODI
În timp ce mă aflam într-o vizită în Reykjavík, am intrat într-un anticariat de pe o stradă lăturalnică. Petrecând cu ochii pe deasupra unor halbe metalice, înalte, cu mânere răsucite, în formă de coarne de berbec, mi-a atras atenția în mod irezistibil o carte groasă, legată în piele, care zăcea, mai mult ca decor, chiar … Continuă să citești NUFĂRUL
Din goana maşinii sau din mersul grăbit pe unul dintre trotuare, strada Lungă părea una obişnuită, cu case vechi având doar parter sau cel mult un etaj, cu porţi cu chei din fier forjat și atât de masive, încât trebuia să le împingi cu amândouă mâinile ca să le clinteşti. Fiecare locatar primea câte una, … Continuă să citești CERCEII DIN STELE DE MARE
Plecase după lăsarea întunericului. Mersese printre blocuri, pe vechiul drum cunoscut pe care îl străbătuse de atâtea ori pe vremuri, când se pregătea pentru admitere și își făcea injecții cu calciu la un asistent care locuia în apropiere. Se ducea la el pe la 11 noaptea și, după injecție, stăteau îndelung de vorbă. Odată ajuns … Continuă să citești ZORILE ÎN HADES
(fragment de roman) Fără muzică, viața ar fi o eroare. NIETZSCHE Sunt o creație a pământului, sălbatic și singur. Chiar și când străbat orașe, mă simt acasă pe maidane pustii. BOB DYLAN Mândria i-a preschimbat pe îngeri în diavoli; umilința îi va face pe oameni îngeri. SFÂNTUL AUGUSTIN Pentru unul care a socotit o … Continuă să citești BALADA BĂRBATULUI MORT LA MARGINEA PĂDURII
Moartea lui Mihai mi-a adus mai mult decât mâhnirea profundă generată de despărţirile premature. Ea a făcut sensul mai deschis ca oricând, adevărul mai nebulos ca niciodată. Neaşteptata veste a decesului său m-a obligat să mă confrunt cu o perioadă a vieţii mele pe care – precum mulţi dintre contemporanii mei – o îngropasem sub … Continuă să citești ELEFANTUL DIN ODAIE
În amintirea lui Nicolae (Tsumpi) Trifon[1] Mansarda lui Tse nu e la Paris, ci la București. Mai exact, ea era acolo. Casa mai e acolo și azi, dar spațiul pe care-l știam în acel timp îndepărtat ca fiind al lui și-a schimbat destinația. Mansarda era mereu plină de prieteni și de cărți, dar nu te … Continuă să citești MANSARDA LUI TSE
(Fragment) Nu știu ce să fac… Că editorul vrea să audă vocea autorului nu e ceva cu totul neobișnuit. Dar și autorul are dreptul să refuze ori să amâne, sub un pretext oarecare, să se facă auzit… Important e textul, cartea pe care editorul a acceptat s-o publice. Iar cartea (nu e vorba de un … Continuă să citești SCRIEREA UNUI ROMAN
(fragment) Este o poveste despre memoria colectivă și rescrierea compulsivă a istoriei, cu fiecare generație. Romanul este scris din trei perspective: 1) un băiat autist (Dănuț), abandonat în țară de mama plecată în America; 2) mama (Irina), care a descoperit în America un medicament împotriva bolii Alzheimer; 3) Brândușa (sora mamei și o celebritate în … Continuă să citești IMPERIUL VLAHILOR
Înnoptaseră într-o căsuță de lemn, în grădina unei femei din sat. Era peste măsură de vorbăreață. Îi lăsase mai întâi pe mâna unei fete rușinoase, care-i condusese de-a lungul gardului părăginit, pe aleea cu pietriș, până la construcția din bârne, proaspăt băițuită, cu felinare de-o parte și de alta a ușii. Fata le-a zis că … Continuă să citești PE MUNTE ȘI ÎNAPOI
Datora venirea pe lume unei nopți de iarnă geroasă de la începutul anilor ’80, când s-a spart o conductă în cartier, n-au mai fost câteva zile apă caldă și căldură în bloc și părinții s-au strâns în brațe și iubit mai mult ca de obicei. Îl păstraseră din motive care țineau de politica natală a … Continuă să citești ÎMPREJURĂRI
– Bre, nea Stelule, s-a stricat lumea, bre. S-a făcut a dracu’. Ștergea paharele cu o cârpă ce nu părea prea curată. Le așeza apoi pe o poliță, deasupra barului. O cută adâncă îi brăzda fruntea. Se opri o clipă și îl privi lung pe clientul de dincolo de tejghea. – Mata ce mai zici, … Continuă să citești NĂLUCA
Băleanu m-a luat cu el, în primele zile ale lui februarie 1989, la casa sa din nordul Olteniei, de la Șindilița, „lângă culele de la Măldărești”, cum a ținut să-mi precizeze, ca într-un album turistic, ca să dea o oarecare aură de verosimilitate unei invitații, până la urmă, surprinzătoare, dat fiind faptul că nu aveam … Continuă să citești CÂND ÎNȘIȘI STĂPÂNII CONSPIRĂ
„Numai întâmplarea ne poate apărea ca un mesaj. Tot ce se petrece ca o necesitate, tot ce e de așteptat și se repetă zi de zi nu-i decât un lucru mut. Numai întâmplarea ne poate spune ceva.” Milan Kundera (Insuportabila ușurătate a ființei) Deși suntem deja spre seară, lumea din exterior și-a păstrat fluiditatea aceea … Continuă să citești DOAMNA ELIDA
Am coborât din taxi mult mai departe de hotelul unde eram cazat. Încă simțeam în nări mirosul spitalului din care tocmai ieșisem. Mersul pe jos îmi va face bine, mi-am spus. Mă strecuram cu greutate printre mulțimea îngrămădită în fața catedralei. Ici-colo se auzea câte un strigăt. Cineva își chema copiii care se depărtaseră și … Continuă să citești DOAMNA ÎN GALBEN