…cu un șpriț subțire, de vară!
MoBU este acronimul Târgului Internațional de Artă – București. Sau, mă rog, așa cred, descoperind în titlu coincidența dintre particula BU și București, Capitala României. Cu Mo, nu știu cum rămâne.
Târgul, aflat la cea de-a treia ediție, a fost deschis timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, la Pavilionul Central Romexpo și a vrut să fie un fel de expoziție cu vânzare de exponate de artă contemporană din Europa Centrală și de Est. În cadrul celor 54 de standuri (atenție, închirierea unui stand a costat peste 2.500 de euro!), au expus 200 de artiști din 9 țări: Bulgaria, Cuba, Germania, Grecia, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Ucraina și România. Promotorii au notificat că târgul a găzduit „o selecție diversificată de galerii de artă și proiecte artistice independente, oferind vizitatorilor o perspectivă amplă asupra scenei artistice contemporane locale și internaționale.” De asemenea, au fost prezente facultăți și universități de artă din România, cu proiecte speciale, printre care s-au numărat: UNArte București, Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și Universitatea de Artă și Design din Cluj – Napoca.
„Una dintre mizele esențiale ale ediției din acest an a constat în consolidarea unei platforme participative, în care arta contemporană se întâlnește cu educația, cercetarea și face posibil dialogul interdisciplinar.”, a declarat Demetra Arapu, directoarea MoBU.
Cred că afirmația pompoasă a directoarei MoBU merită o atenție mai aplicată, pornind de la „mizele” ediției din acest an ale Târgului, enunțate de domnia sa (n.n. trecem cu delicatețe peste posibilele direcții semantice care diverg din dreptul substantivului „târg”, ales de aceiași promotori!). Una dintre ele, enunțată stufos, consolidarea unei platforme participative, e doar o perifrază a unui fel de wishful thinking. Construcția se referă, probabil, la mărirea și fixarea unui număr de participanți-vectori ai artei și din alte țări decât cele menționate la „categoria” Europa Centrală, cum ar fi Germania și, mai ales, Cuba(!). Sunt astfel, ocolite țări din zonă, cu piețe și mai reprezentative pentru arta contemporană, de unde și dreptul legitim de a participa la un „târg” (amintim doar Polonia, Cehia, Austria!).
Apoi, nu știm de unde și de ce reducția asta la Europa Centrală și de Est. Este, probabil, expresia unei regretabile încorsetări datorate sărăciei de reprezentare în proiect și a neputinței de a diverge interesul și spre alte zone europene și nu numai. Este, deci, de dorit ca următoarele ediții să se dezvolte și pe alte arii de interes pentru arta contemporană. Astfel încât, acest MoBU să devină un grandios festival de artă, un barometru de evaluare a tendințelor din arta contemporană, cu efecte considerabile pe piața specifică, cu parteneriate și schimburi fructuoase (dacă tot vorbim de „târguială”!) și, în final, cu aglutinarea într-o mișcare pan-europeană.
Cronicart-ul nu știe (că doar n-a stat cinci zile „atârgățat” de cupola Pavilionului Central Romexpo, ca să urmărească!) dacă programul Târgului s-a desfășurat minuțios și în conformitate cu toate intențiile enunțate de organizatori, cum ar fi „o serie de conferințe, mese rotunde, workshop-uri și performance-uri (n.n. sunt la modă, ceva de speriat, aceste două vocabule, impresionante prin măreția intențională și exotismul abscons, chiar ușor ezoteric…dacă workshop sau performance nu e, nimic nu e!), în cadrul cărora specialiști, artiști, curatori și colecționari vor explora, prezenta și discuta maniera în care arta, eticile (sic!), societatea, tehnologia și arta contemporană se intersectează, se condiționează și se influențează reciproc”.
Dar, dincolo de respectarea acestui plan de lucru, a cărui magnificență retorică se află în afara oricărui dubiu, și mai important este faptul că cronicart-ul de mult n-a mai întâlnit o asemenea mostră de limbaj sec și pauper, dar construit dintr-o substanță lemnoasă un pic mai nobilă decât cea de tristă amintire, de acum 40 de ani. Oricum, trebuie să recunoaștem că esența lemnului de balsa e mai interesantă și mai suportabilă decât cea de stejar. În plan lexical, vorbim…
Declarația de intenție atinge, în fine, și informațiile privind negustoria: „La MoBU 2025, publicul va avea ocazia să descopere și să achiziționeze lucrări de artă contemporană în toate formele și expresiile sale – de la pictură, desen și tehnici mixte, la sculptură, ceramică, design, video, instalații și (n.n. din nou!) performance. Prețurile variază de la câteva sute de euro până la câteva zeci de mii, reflectând atât diversitatea estetică, cât și valoarea artistică a operelor prezentate.”, am încheiat citatul.
Sigur că alternanțele dintre pictură, sculptură și instalații sau stilurile diverse au fost fructuoase, creând, totuși, din păcate, și o ușoară, însă necesară derută (dar asta deja nu mai avea importanță!), grosso-modo, realitatea la fața locului a fost un pic alta. Un soi de sastiseală, agrementată poate și de fumul de mititei de la toneta din apropierea Pavilionului Central (care, între noi fie vorba, solicita mental, de urgență, un binemeritat șpriț de vară sau măcar o be`e cu băeții!), precum și de arșița de afară, strecurată pervers înăuntru (care programa același plăcut agrement!), a plutit pe deasupra lucrărilor variate din cele 42 de standuri. Pe de altă parte, panotajul celor peste 200 de lucrări a fost ușor confuz, apărând situații când, de pildă, lucrările unui artist prezentat de o galerie ajungeau să interfereze cu alte piese, aparținând însă galeriei vecine.
Apoi, pentru a întregi atmosfera apăsătoare de zacere fără nicio luptă, rămâne în virtualul amintirii cronicart-ului imaginea miilor de pași monotoni, ca de negustor cu marfa nevândută, făcuți, cu mâinile la spate, în spațiul închiriat cu 2.500 de euro, de către proprietarii de galerii. Noroc că, la ofertă, când și când, intrau în câte o pauză frenetică de „shooting”, fie cu un prieten devotat, care, de la „târgul” de carte Bookfest din apropiere, a dat o fugă să-i vadă, crezând că e mai răcoare decât în „cutiile cu cărți”(!!), fie cu câte un vizitator ajuns acolo strict pe bază de hazard, dar fără nicio intenție de achiziții, fie, de ce nu, cu artiștii de strajă la tablourile lor, constrânși la un emoționant selfie, ca martor de mai târziu al uriașului eveniment.
Parcurgând lista artiștilor ale căror opere au fost expuse, nici dacă i s-ar pune albeață pe ochi cronicart-ului, nu ar putea remarca preponderența într-o proporție copleșitoare a autorilor români. Adică, exact aceia care, de-a lungul anului, unii da, alții ba, beneficiază, totuși, de suportul logistic-vizual al câte unei expoziții autohtone.
Ceea ce, cu riscul de a plictisi cititorii, dar și spre plăcerea expozanților, care nu vor uita cât vor trăi măreția uluitoare a acestui act cultural, vom înregistra pentru eternitate numele lor: 1-Q Sapro, Adriana Badea și Ileana & Cătălin Oancea, ALIAJ, Alexa Teletin & Alex Manea, Anca Szönyi Thomas, Annie Klaus Gallery, Andrei Costache, Artforum Gallery (Grecia), Ars Mater Gallery, Bogdan Mihai Radu, Carmen Aurariu, Casa Pânzelor de Pictură, Celula de Artă, Claudia Prelipcean, Contemporary Cuba (Cuba), Contai Art Gallery, CREART, Ciprian Ariciu, Daniela Nemțanu, Dorin Cretu, Emilia Marinescu, Enmasse Gallery, Eugen Raportoru, Fantom Gallery (Germania), Florentina Voichi, Fundația Aleg Ro, Fundația Calderon, Fundația Francisc Chiuariu, Galeria Romană, Galeria 88, Galeriile de artă A.Rădulescu, Gallery RIMA (Serbia), Gheorghe Lisița, HNK Gallery, Ioana Cristodorescu, Iulia Deme, Iulian Mîță, Konstantyn Ungureanu Box, Kog7 & CultureHub, Kulterra Gallery, LINK Gallery (Bulgaria), Maria Jardă, Mihai Mohaci, Mihail Botnari, Mihail Lazari, Mircea Roman, Miruna Cojanu, Murivale, Nemțoi Gallery, Paul Ștefan Barbu, Rotenberg-Uzunov Gallery, Scemtovici & Benowitz Gallery, Sineva Artă Importantă, Tehov (Ucraina), The Art Sommelier (Ungaria), Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara Facultatea de Arte și Design, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Valentin Soare, Vali Irina Ciobanu, Vasile Ștefănoiu, Victor Andrei-Ionescu, Vitalie Buțescu.
Mai recurgem la o ultimă exemplificare, tocmai pentru a sublinia faptul că tonul nemulțumit și morocănos al acestei cronici aparține nu doar cronicart-ului, ci și unui simplu vizitator, care, din păcate, s-a întâmplat să intre în Pavilionul Central Romexpo, într-una dintre zilele de sfârșit de mai. Și care, cu obidă, s-a mărturisit:
„Am fost la MoBU, târgul de artă contemporană. Zic ‘artă’ pentru că așa scria pe afiș, dar, în realitate, părea mai degrabă o selecție de lucrări menite să se asorteze cu canapeaua din sufragerie. Cu mici excepții (niște sculpturi și câteva piese de ceramică), senzația generală a fost de… tarabă în Obor, dar cu prețuri de galerie vieneză. La pictură, jale mare. Doar câțiva autori (pe care îi număr pe degetele de la o mână și îmi mai rămân degete) mi-au atras cu adevărat atenția, în rest – mult decor cu pretenții. Am făcut doar două poze, ceea ce spune totul despre entuziasmul meu. În timp ce mă plimbam printre standuri (a căror chirie, à propos, am aflat, este de la 2.500 € în sus,), am întâlnit câteva cunoștințe care îmi împărtășeau aceeași privire pierdută și aceeași întrebare nerostită: ‘Ce caut eu aici?’ O doamnă vizitatoare a rezumat foarte sincer: ‘Doamne ferește, ne-am pierdut timpul!’ Am întâlnit și doi critici de artă cunoscuți, care au spus că e ‘rezonabil’. Adică… se poate și mai rău, ceea ce nu e tocmai un compliment.
Concluzia? Uneori, asemenea târguri îți amintesc cât de jos e ștacheta culturii vizuale. Trist, mai ales când pretențiile sunt mari și prețurile pe măsură.
P.S.: Senzația de Cântarea României a fost întregită de un portret, de mari dimensiuni, al lui Eminescu. Ce căuta acolo, eu nu știu.”
Aceasta a fost ediția a treia a Târgului Internațional de Artă – București, MoBU-2025.
Așteptăm cu încredere (și speranță de mai bine) ediția următoare.