Opera fiecărui artist are în mod sigur rădăcini adânci, ca niște aderențe firoase, care o țin ca un zălog, legată de frumusețea tainică, de vraja misterioasă a unui palimpsest. Poezia, de pildă, are semnele ei de adâncime, pe care poetul le simte; sunt anumite revelații care îl conduc pe poet pe drumuri ce-i par noi, … Continuă să citești CU URME PE URME CĂLCÂND
De foarte multe ori se întâmplă ca un artist să nu semene deloc cu arta sa. Cum ar veni, el s-o ia într-o parte, în vreme ce lucrările sale virează spre altceva. El să aibă aerul inconștient al unei naivități crocante și o aparență de puritate aproape infantilă, iar arta lui, dimpotrivă, să fie aprigă … Continuă să citești MISTERUL COAPSEI ROZ
Artiștii se ivesc oriunde. Oriunde poate să existe un zăcământ de sensibilitate din care să țâșnească în zbor câte un meteorit (da, e adevărat, luminos și greu, dar un meteorit ce funcționează de-a-ndaratelea, adică exact invers, care nu coboară vertiginos, spre a se izbi de pământ, ci, dimpotrivă, se înalță într-un zbor involt spre tăriile … Continuă să citești BALADĂ PENTRU DOI JIENI
Recenta încercare a omenirii, numită covid-19, a făcut atâtea valuri (totodată și victime, din păcate!) în civilizația contemporană, încât au apărut după stingerea virusului (nu se știe însă dacă este definitivă!) nenumărate proiecții și proiecte din toate sferele creației spiritului uman: științifice, literare (jurnalele de corona sunt încă gestante, așteptate să „eclozeze” pe piață!), apoi … Continuă să citești GRAFICĂ DE PANDEMIE
Sigur că, aliniindu-se trendului, cronicart-ul putea pune titlul acestei cronici „Arta în vremea pandemiei” sau a „…Coronei” (că sună mai poetic!), dar el a renunțat din primul moment, pentru că acest clișeu – „Cutare sau ceva în vremea carantinei” (pentru a evita adjectivul derivat dintr-un participiu strident și indigest, de care cred că v-ați săturat, … Continuă să citești VIRTUȚILE VIRTUALULUI
…Prin urmare, situația e clară: orice pește rimează cu orice alt pește. Peștele de sticlă cu peștele se strică, peștele din „ca peștele pe uscat” cu cel din „ca peștele în apă”, peștele din acvariu cu peștele cristic, peștele din „de la cap se-mpute” cu cel din „Ziua în care vin peștii” al lui Cacoyannis, … Continuă să citești PROZODIA PEȘTILOR…
Ca să-ți intitulezi o expoziție personală cu peste 40 de tablouri între-un fel original și provocator, adică Oglinzile tăcerii, mi se pare un act de mare curaj și de nonșalanterie (!). Noroc însă că acest curaj manfișist al titlului (altminteri, foarte iscusit!) e sprijinit de toate – absolut toate – lucrările de pe simeze. Având … Continuă să citești MAREA NĂLUCEALĂ
Instanțele, în general nu sunt nici primele, nici ultimele. Deci, nu există primă instanță, cum nu există ultimă instanță. Cine garantează că, după ultima instanță, nu vine o altă primă instanță? Instanțele sunt imposibil de prins cu acul în insectarul Timpului. Și, mai ales, sunt aproape obositor de continue. Ele se succed tot timpul într-o … Continuă să citești CARTE ȘI ÎNVĂȚĂTURĂ DUPĂ MAITEC
Splendid cântecul acela al, cum se zice mai nou, „doamna cântecului grecesc”, Nana Mouskouri. Deși, ea s-a tocmit cu nemurirea nu chiar în Grecia, ci în Franța. Dar, în fine, nu-i un capăt de țară! Splendid însă acel cântec – spuneam – o dată, pentru că linia melodică are inconfundabilul tipar grecesc, iar, apoi, fiindcă … Continuă să citești ACROPOLE ȘI BANANA LUI CATTELAN
Este posibil, ba chiar și intens probabil, ca, atunci când născocește ceva, artistul să aibă anumite tulburări de postură. Mai grave sau mai puțin grave, depinde de cât de profundă este bolboroseala celulelor sale genuine. Și să fie chinuit de otrăvite fantasme alteregoiste, de inimaginabile chinuri transformaționale ori de felurite cazne ale devenirii (întru ființă, … Continuă să citești UN FARAON AL SEMNELOR