Cartea lui Stelian Tănase, Viața lui Panait Istrati, debutează ca marile romane realiste de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima parte a secolului XX cu o amplă descriere a locului în care urma să se desfășoare acțiunea: orașul Brăila în preajma anului 1900: „Mai întâi Dunărea, maiestuoasă, dominatoare între maluri mai largi ca oriunde începând din Pădurea Neagră. La Brăila, cel mai lung fluviu din Europa face cotul spre nord și o ia spre vărsare. E un loc marcat de tensiune, cu un trecut încărcat, între trei imperii: rus, austriac, otoman. În jur, câmpuri unde s-au purtat războaie, unde pământul mirosea încă a sânge, incendii și oase putrezite la acel sfârșit de secol XIX când vine pe lume eroul nostru (Panait Istrati s-a născut la 10 august 1884 – n.m.)” (p. 12). Dacă există o parte fictivă a acestei cărți, aceasta constă în presupunerea autorului că sunt primele imagini zărite de viitorul scriitor, devenite familiare în anii copilăriei sale, reconstituite de autorul monografiei pe baza unei colecții de fotografii de epocă și a studiilor de istorie pe care le-a avut la îndemână.
Altminteri, spre deosebire de cei mai mulți dintre autorii care s-au ocupat de viața insolitului scriitor originar din Brăila, Stelian Tănase abordează subiectul dintr-o perspectivă pur științifică, în care documentele istorice și cercetările în arhive restrâng mult spațiul de acțiune al imaginației, speculației, fanteziei personale. Poate, surprinzător, dată fiind cota autorului de prozator, cel puțin la nivelul acestei cărți, Stelian Tănase face efortul de a verifica din surse credibile mărturiile directe ale personajului său și ale celor care au participat la evenimentele respective, aflate în cărțile memorialistice sau în corespondențe, articole din presă, rapoarte ale agenților Siguranței sau păstrate în diverse arhive de partid și ale statului. Tentația ficționalizării în cazul unui personaj ca Panait Istrati, de extracție foarte modestă, absolvent de numai patru clase primare, lucrător cu ziua, zugrav și hamal, ajuns după publicarea cărții sale de debut, Kyra Kyralina (Ed. Rieder, Paris, 1924), unul dintre cei mai importanți autori europeni, tradus pe scară largă în mai toate limbile pământului, publicat în tiraje amețitoare, prieten cu nume uriașe ale lumii literare ale vremii, precum Romain Rolland sau Nikos Kazantzakis, autor al prefețelor la operele lui George Orwell, pentru a se prăbuși la fel de rapid în marginalizare, minimalizare și uitare, după o călătorie istorică în URSS și denunțarea, în anii terorii staliniste, a adevăratului chip al regimului de la Moscova.
Dacă cei mai mulți dintre exegeți au încercat să explice viața lui Panait Istrati având deja în minte o imagine bine conturată despre personaj (în general, un idealist, un spirit liber, incapabil să se atașeze de vreo ideologie sau de vreun grup uman, cu un talent literar neșlefuit, ieșit dintr-un suflu epic nativ, necultivat, dar beneficiind de o forță a autenticității menită să-l scoată în evidență) pe care s-au străduit să o confirme prin mărturii scrise, Stelian Tănase parcurge ceea ce poate fi interpretat ca un drum în sens invers. Știe evenimentele principale din viața lui Panait Istrati și consemnează toate urmele acestora în documente de tot felul, fără discriminare și fără efortul de a le orienta într-o direcție sau alta. Abia apoi își imaginează impactul pe care l-ar fi putut avea asupra vieții lui Panait Istrati, astfel, nu ezită să se pună în pielea acestuia, să-și imagineze propriile sale reacții în situațiile respective sau măcar să-și pună întrebările care contează. În felul acesta, nu aflăm CINE a fost Panait Istrati, așa cum ne imaginăm că știm substanța unui personaj, la capătul unui roman, dar înțelegem mai bine reacțiile umane ale cuiva pus în fața provocărilor de tot felul ale vieții. Ceea ce este un mare câștig pentru cititorii cărții.
Parafrazându-l pe Frédéric Beigbeder, se poate spune că gloria durează numai cinci ani. În cazul prozatorului Panait Istrati: între 1924, anul debutului său parizian și luna februarie a anului 1929, când a părăsit definitiv URSS ca urmare a „deșteptării” sale în timpul călătoriei făcute cu prietenul său Nikos Kazantzakis. Voiajul, început sub auspicii de vis, s-a sfârșit cu o dramatică dezvrăjire, două scrisori adresate secretarului GPU, Gherson, și o schimbare totală de direcție în scrisul său după ieșirea sa aproape miraculoasă din URSS (ar fi fost ușor și destul de previzibil să i se însceneze un accident fatal).
Stelian Tănase demonstrează că și succesul cu totul improbabil al unui scriitor care absolvise doar patru clase și putea să lege cu mare dificultate două vorbe în limba franceză, dar și la fel de surprinzătoarea sa prăbușire de pe culmi în abis și insignifianță au la bază acțiuni ale Cominternului. Pe de altă parte, cartea dă o idee despre măsura în care comuniștii din Uniunea Sovietică pot influența viața culturală și, implicit politică, din lumea occidentală. Ne putem întreba cum este astăzi, dacă la numai câțiva ani de la „revoluția din octombrie”, aveau puterea să transforme un om simplu, cu o educație precară, într-o glorie planetară și apoi, la fel de brusc, să-l scufunde în irelevanță minimalizându-i până și meritele elementare și orchestrând campanii de presă menite să-i distrugă opera și viața.
Pe bună dreptate, Stelian Tănase se întreabă cât din meritul romanului Kyra Kyralina, care a rupt, la vremea publicării lui gura lumii literare, îi aparține lui Panait Istrati? Cominternul avea în Franța o vastă rețea de influență care cuprindea ziare, edituri, personalități marcante ale vieții publice, patroni de hoteluri și restaurante, afaceriști și industriași. Cu o asemenea rețea de influență nu mai pare deloc exagerat ca un metec, cu o franceză aproximativă și o cultură incertă să devină peste noapte un scriitor de talie mondială. În chip cu totul surprinzător pentru statutul său social, Panait Istrate este luat sub aripa protectoare de un scriitor de calibrul lui Romain Rolland, care îi deschide toate ușile care contează în presă și în sistemul editorial. Corespondența dintre Romain Rolland și Panait Istrati conține detalii apte să ofere revelații, pe care Stelian Tănase le observă și le valorifică eficient. Astfel, într-o scrisoare pe care i-o expediază prietenului său înainte de apariția Kyrei Kyralina, marele romancier francez scrie: „Corecturile la Kyra au fost revizuite. Bunul de tipar a fost dat. Povestirea dvs. va apărea în viitorul număr al revistei Europe.” (p. 123) Și mai sugestiv este un fragment din scrisoarea pe care Romain Rolland i-o scrie lui Panait Istrati în ziua de 22 februarie 1922: „Copiez la mașină Chira (sic! este grafia lui Alexandru Talex, autorul traducerii corespondenței lui Istrati, publicate la editura Minerva, în anul 1988), recitesc și revizuiesc (discret) copia pentru revista Europe, care a acceptat să o publice. Mă autorizezi să tai paginile de la început, care sunt un preambul, pentru ca cititorul să intre direct în povestire.” (p.122) Implicarea lui Romain Rolland este cât se poate de clară (Stelian Tănase descoperă în manuscrisele sale mai multe mâini; în afară de el, mai apar cele ale lui Jean-Richard Bloch, Jacques Robertfrance, Marcel Martinet și Philippe Néel. Întrebarea care vine de la sine este ce l-ar putea determina pe un scriitor de talia lui Romain Rolland să-și piardă atât de mult timp pentru a da măreție operei unui zugrav fără prea multă școală, care vorbea cu multe poticneli limba franceză? Parcă numai simpatia și prietenia pentru insolitul brăilean nu ar fi o explicație convenabilă. Și pentru ca lucrurile să fie mai complicate (sau mai simple, de ce nu?) să mai spun că, după ce Istrati a intrat în dizgrația Kremlinului, Romain Rolland a găsit pretextul să rupă relațiile cu el. De altfel, în februarie 1929, scriitorul român s-a întors singur din Uniunea Sovietică, prietenul său Nikos Kazantzakis preferând un alt drum de întoarcere. În ce-l privește pe Romain Rolland, ruptura a avut drept pretext faptul că scriitorul român ar fi jignit-o pe iubita sa, Maria Kudașova, o prințesă din contingentul „doamnelor de la Kremlin”, plantate pe lângă oamenii celebri în Occident cu scopul de a le induce viziuni favorabile Moscovei. Cel puțin în Franța, lista lor le cuprindea, pe lângă prințesa Maria Kudașova, pe Elsa Triolet și Nunuș Eluard.
Cartea lui Stelian Tănase începe cu o evoluția cronologică a vieții lui Panait Istrati și sfârșește printr-o mai dinamică dezvoltare tematică. După ce înțelegi cam cine este personajul, este mai profitabil pentru cititor să afle care au fost recepția operei sale în România, raportarea scriitorilor români la el, relațiile cu femeile și căsătoriile, apropierea de Garda de Fier și colaborarea la Cruciada românismului, publicația lui Mihail Stelescu, atacurile la care a fost supus în viața intelectuală românească, prietenia regăsită în finalul vieții cu Nikos Kazantzakis.
Viața lui Panait Istrati de Stelian Tănase este o carte foarte bine scrisă. Scopul ei nu este însă cel de a ne face să admirăm un destin ieșit din comun, dispărut înainte de împlinirea vârstei de 51 de ani, ci de a ne face să înțelegem o epocă în care bietul om era sub vremuri, iar rețelele de influență ale comunismului sovietic, abia camuflate, la fel ca în zilele noastre, te puteau ridica la culmi inimaginabile sau te putea scufunda în abisuri fără ieșire.
Stelian Tănase, Viața lui Panait Istrati, Editura Corint, București, 2024