Avem dinainte cele două prime numere ale revistei Memoria din anul în curs (130/1/ și 131/2), adică jumătate din exemplarele prevăzute pentru 2025, o restrângere-consecință a vântului înghețat al „economicității” care suflă în toate domeniile și nu e mai blând nici cu presa și tipăriturile nesubvenționate de terți sau autori. Nu e mai puțin adevărat că această din urmă activitate poate beneficia de oferta „on-line”, pentru persoanele care manipulează cu abilitate aplicațiile Internetului. Amintim că „revista gândirii arestate” este opera medicului, scriitorului polivalent, fost deținut politic, membru al Uniunii Scriitorilor și totodată al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, Banu Rădulescu (1924-1998). Această publicație, editată de Fundația Culturală Memoria (înființată în 1991), a reușit să apară neîntrerupt din 1990, în pofida a nu puținelor dificultăți financiare, răspunzând scopului principal, acela de a „restituii memoria victimelor comunismului”. Cât va rezista Memoria, își pun poate întrebarea unii cititori, dar aceasta nu e numai una retorică: o argumentează și dl Cosmin Budeancă, redactorul-șef al revistei, în editorialul său din primul număr al acestui an. „Au existat, probabil, în ultimii 35 de ani câteva sute de publicații mai longevive sau mai efemere, care au încercat și au reușit, într-o oarecare măsură, să ridice vălul cenușiu de pe trecutul comunist al țării. Că nu s-a făcut suficient o dovedește – iar și iar – un relativ recent sondaj de opinie (noiembrie 2023) realizat de INSCOP, potrivit căruia 48,1% dintre români cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, iar 46,4% cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situația din prezent! „Ambele procente sunt în creștere față de cele ale unui alt sondaj realizat cu 10 ani în urmă (noiembrie 2013), când 45,5% apreciau că regimul comunist a fost bun pentru România, iar 44,4% că înainte de 1989 se trăia mai bine ca în prezent.” Aceste rezultate dovedesc o informare superficială sau un nejustificat/interesat refuz de cunoaștere reală a trecutului unei părți a societății, îndeosebi a generației tinere, respingând adevărul că baza propagandei (ideologiei) comunismului au fost minciuna, impostura, iar promovare socială s-a efectuat pe criterii ale „dosarului de cadre” și nu pe cele valorice și de competență. Colectivul redacției Memoriei și cei care au condus-o, dna Micaela Ghițescu, prof. dr. Nicolae Constantinescu – și-au însușit mesajul fondatorului și primului redactor-șef, dr. Banu Rădulescu. Mesaj potrivit căruia cititorii, îndeosebi tinerii să cerceteze din surse sigure trecutul, să afle din paginile publicației „cumplita istorie pe care au trăit-o românii sub regimul opresiv comunist, deoarece: cine își uită trecutul e incapabil să-și evalueze prezentul și să-și edifice viitorul.” E o datorie istorică afirmată pe care și-a asumat-o revista Memoria.
Acest prim număr al anului 2025 debutează cu pagini In memoriam închinate prof.univ.dr. Nicolae-Florin M. Constantinescu, personalitate a istoriei recente, până de curând director al publicației. Textele sunt semnate de: C. Budeancă; Emil Constantinescu, fost președinte al României; Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu; Marinela Rotaru; Alexandru Herlea, președintele Asociației La Maison Roumaine, Paris; prof. Nicolae Mecu; dr.Virgil Răzeșu; Ing. Ion Constantin Filitov, Florin Hălălău; Ileana Mateescu. Semnatarii evidențiază meritele dispărutului (prof. dr. N. Constantinescu) în activitatea profesională, publicistica medicală dar și politică, precum și în conducerea revistei – exprimând regretul pentru dureroasa dispariție.
În continuare, studii și rezultatul unor cercetări valoroase din care – fără a putea epuiza sumarul – cităm „80 de ani de la deportarea etnicilor germani în URSS” (Alin Rus, lector de antropologie la Universitatea Salve Regina, Rhode Island, SUA, cu un bogat palmares publicistic, în dialog asupra acestui dureros episod, cu istoricul și jurnalistul Hannelore Baier; Gh. Petrov – Liga Partizanilor Români, „Cercetări de arheologie judiciară la Băiești, jud. Hunedoara” (în speță, cazul partizanilor Petru Vitan și Iosif Nandra); paginele închinate de profesoara de istorie Ileana Mateescu, cunoscută pentru studiile asupra deportărilor în Bărăgan, acum despre Dumitru Burillianu, guvernator al BNR, decedat în închisoarea de la Sighet având ca surse documentare inclusiv materiale ale postului de Radio Vocea României (despre soarta evreilor din închisoarea Aiud (Amintiri din locurile morții), precum și un amplu documentar Memoria înscenărilor comuniste, un dialog al istoricului și jurnalistului Ovidiu Leonte cu George Bliderișanu care elev fiind a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru învinuiri precum: calomnii la adresa partidului și guvernului, ponegrirea URSS sau denaturarea dușmănoasă a Imnului de stat. Aceast prim număr cu valoroase alte articole – din păcate cu spațiul limitat pentru citare, îndreptățesc a fi păstrat în bibliotecile personale – beneficiază totodată de o ilustrație excepțională și tulburătoare, semnată de pictorița și sculptorița Silvia Radu din recenta sa expoziție de portrete Chipuri ale suferinței (2024, Muzeul Țăranului Român), parte din subiecte fiind numite Mucenicii temnițelor comuniste.
Pentru următorul trimestru, cel de-al doilea număr este construit cvasiidentic. Editorialul e semnat de dna Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, care preia funcția de director al publicației și implicit al redacției revistei: „o echipă de oameni tineri (…), profesioniști, determinați să arate cititorilor de toate vârstele că istoria recentă este importantă, că nu trebuie uitați anii comunismului, ale căror urmări le resimțim și azi”.
Urmează două importante documente despre ultima parte a celui de al doilea Război Mondial și despre prizonieratul autorului acestora, ofițerul român multi-decorat pentru fapte de arme Stelian Ghiță (1904-1955), în Germania, informații rămase de la acesta. Ofițerul a luptat pe frontul din Est, a fost prizonier iar întors acasă i s-a găsit nod în papură (că ar fi sabotat însămânțările!), A intrând în atenția Securității bolșevizate și fiind încarcerat. Oricât ne-am impune din rațiuni de spațiu editorial să restrângem textul semnalării noastre, nu putem trece cu vederea, fără a consemna, paginile de istorie contemporană studiate și prezentate de tânăra istoric Andreea Dobeș, cu un bogat portofoliu de studii la activ. Lucrând la Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet (muzeograf), autoare a unei exemplare monografii asupra crimelor săvârșite în sinistrul penitenciar, semnează Noaptea demnitarilor (5/6 mai 1950); sunt informații bazate pe documente de arhive asupra arestării, schingiuirii și decesului multora dintre demnitarii României din perioada anterioară încheierii ultimului Război Mondial. Arestările foștilor miniștri, subsecretari de stat, generali și prefecți s-au efectuat fără mandate oficiale, sub pretextul unei activități „împotriva poporului”. Acțiunea brutală, ilegală, urmată de decese, avea ca exemplu modelul „stalinist” al „Marii Epurări” din URSS și nu avea temeiuri juridice; se invocau acuze (!) fanteziste precum: „consprație”,„rebeliune” ș.a., ale așa numiților „dușmani de clasă”. Tulbură nu numai textul acestui excepțional text, ci și imaginea fotografică reprodusă a unora dintre fostele personalități (I.C. Brătianu, D. Alimănișteanu, D. Burilleanu, Gh. I. Brătianu, Ioan Grigore Perețianu, Ioan Nistor, Ștefan Meteș, Virgil Potârcă), în zeghe și decrepitudine fizică, dar și descrierea condițiilor de detenție: inumane, de neimaginat astăzi, a multora dintre victimele „nopții demnitarilor”. În text, se reproduc mărturii ale istoricului Constantin C. Giurescu, criticului de artă Radu Ionescu, a soțiilor unor „pușcăriași” precum Marilena Bocu (soția fruntașului național-țărănist Sever Bocu), Ștefania Potârcă ș.a.
Întreg acest al doilea număr al revistei este ilustrat cu lucrări ale talentatului sculptor monumentalist Cătălin Bădărău.