CE DE COLUMBI!
Ce de Columbi în mine!
Am descoperit, cred, în dimineaţa asta,
încă un soare nou.
Din atâtea mări de odinioară
mi-a mai rămas într-un colţ de pleoapă
doar o foarte sărată, anacronică
lacrimă.
Progresistă cândva,
acum tot mai reacţionară.
E bine, totuşi. La altă oră,
îmi va fi mai uşor, poate,
să plâng împreună cu marea.
HOKUSAI
Fără să ştie încă de Faust,
i-a spus acelei clipe albastre şi înspumate
„Opreşte-te, îmi eşti dragă!”
Şi ea s-a oprit.
Dar, ca să fie sigur,
după ce a desenat, rotunjit, colorat
miile de stropi şi temându-se
ca nu cumva să se împrăştie totuşi
acel azur, acel verde, acele alburi,
a tot pândit până ce, sub arcul
încă speriat al valului,
a zărit într-o altă clipă,
neclintitul, sfânt Munte Fuji
înzăpezit sub soare.
Apoi s-a oprit.
A tăcut.
Îi lasă pe alţii să vorbească.
UN MINUT DE TEORIE LITERARĂ
„Corelativul obiectiv”, mă gândesc, totuşi,
că nu este tocmai obiectiv. De îndată ce
îl rostim sau scriem, –
o, ce de obiecte, ce de întâmplări lângă noi! –
devine părtinitor, sau chiar minte puţin.
Ţine şi cu mine din când în când,
e şi al meu.
Este, s-ar zice,
„naturalizat român”.
Un abuz, totuşi,
al ochiului meu centralizat,
oprimând, ca atare,
cu un fel de melancolie,
tot felul de minorităţi noţionale.
Dar, tot aşa, şi creanga de prun
pe care se leagănă-n clipa asta
o vrabie ce n-are habar
că, de-un minut încoace,
nu mai e liberă. Iar ramul de sub ea
poate fi rupt, nu de vânt,
ci de o virgulă.
Iar dacă-i şi citită de cineva, poate suferi
şi alte stricăciuni.
Nu ştii niciodată cum e mai bine, –
inimă tradiţionalistă,
degete bătătorite doar de creionul
ce se crede avangardist,
pe care-l ţin în mână.
Tremurător, fără nicio vină,
păcătuind de moarte
sub soarele viu,
sub vântul
ce n-a învăţat nicio limbă.
UN FEL DE SIMETRIE
Stelele – aş putea obiecta –
privesc toată treaba asta a mea
cu o luminoasă indiferenţă,
mă tem că nici nu ştiu
că mă luminează.
Mă consolează, totuşi,
un fel de simetrie:
cârtiţele de sub pământ
care n-au văzut niciodată cerul,
înalţă muşuroaie aproximativ geometrice
de întuneric, spre seninuri şi nori.
Şi, tot aşa, furnicile
construiesc mici turnuri Babel
fără să fi citit Biblia,
cărând zilnic poveri
mai grele decât ele.
Dar eu? – Mi se tot spune
să-mi văd de treabă.
Ca să fac pe grozavul,
în turnul meu de oase şi sânge,
numai gândesc.
Încet, foarte încet,
în timp ce alţii, desigur,
muncesc şi muncesc şi muncesc,
POMELNIC
Pentru Padre
Petre,
Petre al Petrei,
Petre al Petrei al Petrei,
al Petrei al Petrei al Petrei,
Petre al Pietrei,
petre al pietrelor.
august-septembrie 2025