SCRISORI CĂTRE ISOLDA
LX
trece
în van
încă un an
fără tine
ești
tot mai departe
în noaptea
mioapă
eu doar exist
în țara
nimănui
cineva mătură norii
din rigole
celeste
plouă cu lacrimi
peste munții
dorului
undeva în harghita
dragostea mea
LXI
încercănate
nopțile aduc
doar insomnii fierbinți
stelele
tot mai stingher
apun în
artere
afară zorile zâmbesc
din vitrinele
cerului
se mai aud
pașii tăi
fredonând
pe aleile
inimii
LXII
nimic
despre tine
sunt
iarăși singur
când plouă cu
largi despletiri
politice
din parlamentul norilor
zeus aruncă
fulgere tricolore
iubito
viața-i ca fardul
de pleoape
menit
frumuseții s-o-ngroape
prăbușit
într-un gând
am să plec
în curând
la referendum
cu noaptea
LXIII
o nefericire
egală mereu
doar așa pot
trăi în
apúria
fără să văd
fără să cred
în zeii
politici
fără să sper
în matelotul
nebun
până la urmă
fericirea ține
doar
de culoarea
lentilelor
LXIV
îți șoptesc
numele
într-o rugăciune
a inimii
depărtarea se face
noapte
visul e totdeauna
coșmar
tu nu-mi răspunzi
din somnul
oglinzii
în țara matelotului
nu mai trăiesc
abia exist
sunt un străin
în viața
mea