Categorie: comentarii critice

Imediat după prăbușirea comunismului, scriitori de pretutindeni din Europa au exploatat perioada regimului dictatorial în operele lor, astfel încât existența populației sub imperiul terorii și al permanentei stări de paranoia este astăzi una dintre cele mai vehiculate sau clișeizate teme literare din ultimele aproape trei decenii de proză românească și europeană. Conștientizarea libertății de exprimare … Continuă să citești Despre (post)comunismul românesc în formula narativă a lui Petru Cimpoeșu

Alexandru Ecovoiu este unul dintre prozatorii de frunte ai noii generații, romancier premiat și apreciat de critică pentru viziunea sa apocaliptică asupra societății, a unei lumi vinovate de multe rele, pândită de un apropiat sau mai depărtat sfârșit, anunțat ca iminent de unele dintre personajele sale. E vorba de această lume hipermodernizată în care trăim … Continuă să citești Alexandru Ecovoiu – între apocalipsă și înviere

Citesc romanul lui Nicolae Breban, Frica (Ed. Tracus Arte, 2018), ca pe o necesară și, de altfel, singulară, fenomenologie ideatică și abisală a fricii umane și istorice. Fragmentele acestea fac parte dintr-o amplă analiză, intitulată Frica necesară, alături de altele, configurate în același cadru estetic: Roluri, episoade, acte narative, Providența istoriei în era colectivizării, Politica … Continuă să citești E NECESARĂ ARTA „FRICII”

Fisura se intitulează nuvela ce ocupă aproximativ jumătate din volumul omonim, ultimul publicat de Dumitru Radu Popa în țara de baștină.1 Cartea aproape că nu a ajuns în mâinile cititorilor români, căci, conform uzanțelor din epocă, a fost retrasă și topită după ce, în chiar anul apariției ei (1985), autorul „defectase” în Occident. Aș zice … Continuă să citești O distopie narativă la finele unei ere distopice

Nuvela lui Liviu Rebreanu, Proștii*)1, rezistentă (în sensul ex- celenței artistice persistente) la proba lecturii, este (prea) diferit evaluată, ca atare și citită, de istoricii noștri literari. Ei schimbă cerneala „simpatică” a criticului literar într-una nu doar vizibilă, dar și neîntinată ori pe deplin fixată în cuvânt a istoricului. Cât de laxă, de subiectivă, mai … Continuă să citești Liviu Rebreanu, printre „mistică” și „prostie”

În cazul lui I.L.Caragiale, se poate afirma nu doar că timpul a avut răbdare cu proza sa scurtă, ci și că a lucrat în favoarea Momentelor, privite cu destulă neîncredere la momentul publicării lor. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, Duiliu Zamfirescu se arăta de-a dreptul îngrijorat că autorul și-ar putea pierde reputația de scriitor: „Caragiale … Continuă să citești Momente și… monumente

De obicei, prin istoriile literare se urmărește o completare a spațiilor goale din evoluția fenomenului literar, precum și o legitimare a sa la nivel global, realizându-se, în general, acumulări de informaţii și clasificări, pe de o parte în funcție de curente, orientări, ideologii sau grupări, pe de altă parte prin identificarea unor motivații estetice particulare … Continuă să citești Mihai Zamfir și afinitățile strategice ale stilului

Așteptăm cu toții ziua de luni. Dar această Duminică nu se va sfârși niciodată. (Kafka) În contextul prozei scurte a lui Ion Luca Caragiale, Repausul dominical rămâne o narațiune exemplară pentru condiția omului caragialian și nu este deloc întâmplător faptul că un eseist profund ca Ion Vartic îi recunoaște acestui text calitatea de „schiță insolită … Continuă să citești Duminică, luni…

Deși s-a afirmat încă de la debut drept unul dintre cei mai reputați stilisticieni români, discipol al lui Tudor Vianu și membru activ al Cercului de studii înființat de acesta în cadrul universității bucureștene, Mihai Zamfir nu a rămas captiv în granițele propriei specializări, ci și-a conturat în timp un profil de scriitor complet, izbutind … Continuă să citești Interbelicul – „vârsta de aur” a literaturii române

Motto: „Adevăratul orator trebuie să aibă vocea sonoră şi accentuată, gestul sobru, dar potrivit, limba curată şi curgătoare, înşiruirea ideilor trebuie să fie firească, argumentarea gradată, puternică şi mai ales logică, căci scopul cuvântării nu este de a impune, ci de a convinge” (Iacob Negruzzi) Marele clasic Barbu Ştefănescu Delavrancea (11 apr. 1858 – 29 … Continuă să citești Delavrancea, 100 de ani de nemurire

„Iubirea e puterea de a te învinge pe tine” Gheorghe Simon are rarissima vocație a scriitorilor ce-și fac din Poezie un credo, un crez, o ars poetica. În numele ei sunt gata de jertfă. Prilejul de a-i cunoaște poemele ne este dat de masiva și eleganta selecție din volume apărute între 1984 și 2015, Teofania … Continuă să citești GHEORGHE SIMON: POEZIA, UN UNIVERS FONO-LOGO-CENTRIC

Gabriel Chifu se numără printre poeții care au trăit bucuria unei spectaculoase intrări în agora literară. Primele sale volume de poezii, Sălaș în inimă (Editura Eminescu, 1976) și Realul eruptiv (Editura Eminescu, 1979), au impresionat, la vremea lor, prin prospețimea transfigurării realului într-un discurs lipsit de zorzoane și, respectiv, de inutile complicații textualiste; un discurs … Continuă să citești POEZIA LUI GABRIEL CHIFU

Ante scriptum În studiul despre Mihai Zamfir (Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, II, Polirom, 2017), susțin că, I., e o istorie neobișnuită a literaturii române, prin următoarele aspecte, adunate toate în jurul metodei: 1. Timpul deopotrivă restrâns și extins. 2. E scrisă din perspectivă post-comunistă, depășește interbelicul într-o schiță a literaturii din comunism … Continuă să citești Recurs metodic

Cunoscut generaţiilor de umanişti de astăzi mai mult probabil datorită studiilor, Vieţii… şi bibliografiei Caragiale (dar, sigur, vor fi încă destui care preţuiesc pe merit şi culegerile de articole şi cercetări Eminesciana şi Argheziana – cu excelenta Introducere în poezia lui Tudor Arghezi), la 115 ani de la naştere, împliniţi anul trecut, şi deja 30 … Continuă să citești CRITICĂ ȘI FILOLOGIE LA ȘERBAN CIOCULESCU

Sub forma ei profundă şi creatoare, obsesia devine virtute. În cazul profesorului Dumitru Irimia (1939-2009), obsesia eminesciană a atins excelenţa. Probabil că unul dintre cele mai impresionante oficii este acela al savantului care îşi consacră mare parte din viaţă unui anumit autor; savantul respectiv devine astfel nu doar marele specialist în opera examinată, ci şi … Continuă să citești OBSESIE EMINESCIANĂ

Înainte de a fi devenit o piesă și a fi fost jucată la Teatrul „Comedia” din București (premiera a avut loc pe 17 septembrie 1938), Jocul de-a vacanța a fost un proiect și un subiect care l-au preocupat pe Mihail Sebastian de-a lungul mai multor luni ale anului 1936. În volumul al II-lea din ediția … Continuă să citești Dincolo de rampă

dans l’oubli fermé par le cadre Mallarmé În centrul operei lui Dinu Flămând se află un hiatus, delimitat spaţio-temporal de ciclurile Stare de asediu (1983) şi Viaţa de probă (1998). 1 Aceşti cincisprezece ani de tăcere au fost eludaţi cu oarece uşurinţă – dacă nu cu uşurătate – de către cei mai mulţi dintre comentatori … Continuă să citești Dinu Flămând: icoană și privaz

Dincolo de literatura propriu-zisă, rostul lecturii jurnalelor, memoriilor, amintirilor și interviurilor este acela de a reconstitui spiritul viu al epocii și, nu în ultimul rând, acela de a pătrunde în laboratorul de creație al unor scriitori, cel mai adesea, solitari și hipersensibili. Unul dintre aceștia este incomodul, pasionalul și ultralucidul Camil Petrescu, poet, dramaturg, prozator, … Continuă să citești CONFESIUNILE UNUI FIN LITERAT

Despre poezie Ion Negoiţescu are doar 27 de ani când, la 21 august 1948 (cf. Un roman epistolar, Albatros, 1978), scrie victorios: „am trecut enorm prin toată poezia şi mi-am solidificat viziunea asupra lirismului”. De la lichefiere la solidificare supra-teoretică, vizionară, el pretinde a staţiona şi într-o perspectivă pe care ar putea-o numi de lichidare. … Continuă să citești Ion Negoiţescu, criticul de poezie

În romanul Laur de Evgheni Vodolazkin, protagonistul, Arseni, trăieşte mai multe identităţi, sub mai multe nume – Arseni, Ustin, Ambrozie, Laur – legate însă prin liantul unei existenţe unice. „Identităţile” se prefigurează pe firul existenţei sale şi toate par a-l feri de atingerea unei perioade a deriziunii şi neputinţelor. Decrepitudinea pare să nu-l atingă, deşi … Continuă să citești De partea celor vii

Este o concepție unanim admisă că Nichita Stănescu a preluat experiențelor poeziei interbelice și le-a dezvoltat în stil personal. Deși a creat și publicat în condițiile vremii, ale regimului socialist, versurile lui nu sunt impregnate evident de dogma epocii, de marxism, și asta pentru că Nichita Stănescu a preluat nu doar tematica și tehnicile poeziei … Continuă să citești NICHITA ȘI FILOSOFIA EXISTENȚIALISTĂ

Două noţiuni inerente ale criticii: radicalitate şi nuanţă În Argument la Radicalitate şi nuanţă (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2015), la primă vedere, heteroclita carte masivă a lui Mircea Martin, aparent se anticipează, de fapt se precizează că „Radicalizarea şi nuanţarea sunt procese ale vieţii curente, nu numai ale activităţii intelectuale“. La limită, radicalizăm şi nuanţăm … Continuă să citești MIRCEA MARTIN ŞI NUANŢELE RADICALITĂŢII

În 1930, la apariția volumului Joc Secund, evoluția tehnicii poetice a lui Ion Barbu, începută în 1918, atinge punctul maxim, apare ca deplin conturată, după care staționează (rămâne pe același nivel). În studierea fenomenelor culturale, care intră în atenția publică și a cercetătorilor, de obicei când sunt pe deplin conturate (sau într-un moment de puternică … Continuă să citești ION BARBU, PROTOERMETISM, ERMETISM NATURAL, ERMETISM FABRICAT

Orice s-ar putea spune, la prima vedere, despre inclasabilul, divergentul şi atât de controversatul în epocă Camil Petrescu, numai că a fost un conformist şi un spirit mediocru, un notoriu ahtiat după faimă şi succesul rapid, gata în orice moment să falsifice nota fundamentală a propriei înzestrări literare şi să-şi trădeze ideile şi crezul literar, … Continuă să citești CAMIL PETRESCU ŞI EŞECUL SCONTAT AL PIESEI „CARAGIALE ÎN VREMEA LUI”