Orice studiu despre I. L. Caragiale presupune astăzi un anume grad de dificultate. O primă cauză ar fi că despre opera scriitorului s-au pronunțat toți marii critici, așa încât s-ar părea că ar fi foarte greu să fie emise alte judecăți noi, originale. Apoi, semnificatul și semnificantul textelor caragialiene, în ciuda aparențelor, sunt capabile de … Continuă să citești Caragiale – scriitor tragic
Vorbeam altădată despre răsfirarea polifonică din scrisul lui Ovidiu Pecican, despre capacitatea uimitoare și, uneori, derutantă de a frecventa, cu egală dezinvoltură, registre dintre cele mai variate. Am înregistrat rând pe rând stufoase ambiguități, parabole în registru comic sau grav (cu precizarea că adesea cel comic are gravitatea drept fundal, iar cel grav stă gata … Continuă să citești Răsfirări polifonice
Sunt rare cazurile în care foști înalți demnitari ai statului scriu cărți de ficțiune. În general, bibliografia lor este alcătuită din memorii (cazul cel mai frecvent), volume de convorbiri sau analize geopolitice, ori legate de domeniul lor de maximă competență. De obicei, postum, la un număr considerabil de ani de la dispariția lor, sunt publicate … Continuă să citești IUBIRE ÎN STIL AMERICAN
În volumul Elegia timpului: un an de poezie (9 decembrie 2016-8 decembrie 2017) (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018, concepție grafică și ilustrații de Mihaela Șchiopu), Gabriel Chifu pătrunde în mistica trecerii, încercând o tatonare a polimorfismului acesteia, o exorcizare a ei. Dar moartea nu e decât (re)naștere, renovare a omului, transformare din crisalidă opacă în … Continuă să citești Eheu, fugaces, Postume, Postume, labuntur anni
„Viguroasă, de-o vitalitate nedezminţită/ de neegalat (în primele două volume), poezia lui conţine mai multă hemoglobină decât toată (leşinata!) poezie sovietică moldovenească luată la un loc, dar şi sămânţa unei noi literaturi (postmoderne, ziceţi-i cum vă vine pe limbă) pe care a salutat-o cu o generozitate de care doar marii creatori sunt în stare.” Sunt … Continuă să citești CEL MAI TRIST POET DIN EUROPA
Autoare a peste zece cărți, (poeme, eseuri, un studiu monografic excelent despre poetul actor Darie Magheru, – un scriitor de redescoperit canonic – un excelent roman, Fatimata, reeditat în 2017), Mihaela Malea Stroe ne oferă la sfârșitul lui 2018 un nou roman: Seara nucilor verzi, ed. Eikon, 2018. Tematica romanelor sale este asumat feminină (nu … Continuă să citești TOAMNA NUCILOR VERZI
„Dacă atîtea bătrîneți sunt goale, afirma Malraux, este pentru că atîția oameni sunt bătrîni și nu recunosc”. În ce-l privește pe Eugène Ionesco, acesta face excepție aplicîndu-se frecvent pe tema senectuții, oferindu-ne o cazuistică morală a vîrstei. Și-o asumă detaliat, insistent. E un „bătrîn” ce se recunoaște ca atare, cu o anume superbie în care … Continuă să citești Eugène Ionesco la senectute
Autor a numeroase cărți de poezie, proză, teatru, eseistică și critică literară, Horia Gârbea este o prezență dinamică în viața literară a ultimelor decenii. Implicat profesional în foarte multe proiecte, scriitorul traduce (de remarcat traducerile din Shakespeare, fiind mai recente), scrie constant în publicațiile literare și participă la evenimentele culturale ale momentului. În tot acest … Continuă să citești Chemarea îngerului
Cred că locuirea cu stil, titlul albumului meu dedicat odinioară Clujului, descrie foarte bine cărțile despre/cu locuri și locuiri ale Andreei Răsuceanu. Debutul cu Cele două Mântulese (2009) delimitase deja, cu stil şi farmec, geografia literară ca zonă de interes, dar, observam, sensurile pe care le dă acestei sintagme în Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente … Continuă să citești Andreea Răsuceanu și locuirea cu stil
Nicio altă carte nu mi-a produs vreodată o inhibiție în a scrie despre ea precum volumul de versuri al Anei Blandiana, Variațiuni pe o temă dată. L-am citit și recitit, dar am tot amânat să mă apuc de scris. Nu găseam în mintea mea tonul just pentru a comenta niște texte atât de intime. Delicatețea … Continuă să citești LUMINA SINGURĂTĂȚII
În totalitarism nu pot să existe sisteme interioare funcţionale, ci doar excepţii particulare, individualităţi, care pot să creeze mici oaze de libertate. Regimurile totalitare (care văd în orice excepţie de la „normă” un atentat la stabilitatea sistemului) nu nasc personalităţi, dar le pot pune în evidenţă. Pe fundalul gri al uniformizării lipsite de culoare, o … Continuă să citești EXCEPȚIA NECESARĂ SAU LECȚIILE PUBLICE ALE LUI VASILE COROBAN
La distanță de amplele planări speculative în frunte cu cele ale unor G. Călinescu, I. Negoițescu, C. Noica, precum și de mai recentele abordări pozitiviste alunecînd spre pedanterie, Alex Ștefănescu ne recomandă un Eminescu al unui contact i-mediat, de lector care-și propune a-l parcurge „poem cu poem”, prefirîndu-le cum un lung șirag de mătănii. Dacă … Continuă să citești Despre Eminescu într-o nouă formulă
„Viaţa ca viaţă, nu viaţa ca poveste de adormit copiii“ se desenează din zeci şi foarte colorate nuanţe de gri, fără „visări inutile”, în toate cărțile Gabrielei Adameșteanu. Lucrurile nu erau de la început evidente, fiindcă la apariția Drumului egal al fiecărei zile (1975) n-am bănuit că Letiția Branea avea să fie personajul central al … Continuă să citești Gabriela Adameşteanu și viața ca viață
În urmă cu vreo două decenii, în biroul meu de la Cuvântul, a intrat un domn cu o figură foarte sobră, aproape posacă, cu un aer preocupat, care mi-a strâns mâna, cumva stânjenit și mi-a spus doar că se numește Alexandru Ecovoiu și că a vrut să mă cunoască pentru că scrisesem despre o carte … Continuă să citești O DISTOPIE POSTMODERNĂ
Ion Pop ne oferă o masivă cercetare consacrată unui capitol al poeziei românești contemporane, socotite a se afla sub semnul neomodernismului. Din capul locului putem constata că perspectiva în care, în chip justificat, o situează autorul e una istorică, deoarece niciodată istoria nu a produs un mai puternic impact negativ asupra creației noastre literare decît … Continuă să citești Un capitol al poeziei românești
Nimic mai potrivit pentru Radu Cosașu decât ambiguitatea homeopatică a damblalei. Ea poate lovi/păli din senin, zic dicționarele, încărcându-te de furie și năbădăi, te poate înnebuni ori deda la deprinderi ciudate, stranii, la manii; dar tot ea poate numi cheful, pofta, pasiunea, chiar îndrăgostirea de ceva ori cineva. Mai mult, amarnicul trimite și la vrednic … Continuă să citești Radu Cosaşu și „amarnica dambla”
Mihai Vornicu a plecat definitiv din țară în anul 1983, taman în perioada în care mă apucam să studiez literatura la Universitatea de Vest din Timișoara. Cărțile sale, câte vor fi fost, au dispărut din librării și biblioteci, numele său a devenit prohibit, presa literară l-a ignorat, de parcă nu ar fi existat niciodată. În … Continuă să citești COMORI ASCUNSE ALE LITERATURII
Cartea cea mai recentă a lui Ion Druță se deschide cu amintiri ale epocii „chișinăuiene” din biografia scriitorului. Urmează nuvela – având ca pretext autobiografic o întâlnire a prozatorului cu cititorii – intitulată Bucovineana. În fine, o schiță de roman, beletristică pură, Katiușa (amintind cumva de O zi din viața lui Ivan Denisovici a lui … Continuă să citești CE ASCUNDE „CĂSUȚA DE LA RĂSCRUCE”?
Editura Școala Ardeleană a ales să deschidă Seria de autor Mircea Zaciu cu a doua ediție a volumului Ca o imensă scenă, Transilvania…, inițiativa pornind de la Radu Zaciu, fiul profesorului clujean. Prima ediție apăruse la București, în 1996, și, în forfota acelor ani, nu a stârnit interesul meritat. Reeditată acum, în anul Centenarului Marii … Continuă să citești Mircea Zaciu și „Transilvania gânditoare”
Când mă gândesc la Petre Stoica, mintea îmi zboară automat la titlul unui celebru roman al scriitorului mexican Carlos Fuentes, The Old Gringo. Îl revăd în amintire, la începutul anilor ’80, instalat la o masă de la restaurantul Uniunii Scriitorilor, de la parterul Casei Monteoru, precum un șerif bonom și vesel din vestul sălbatic la … Continuă să citești THE OLD GRINGO
O antologie de autor e ca vernisajul unei expoziţii retrospective: poţi urmări evoluţia artistului, obsesiile, laitmotivele, diversitatea formelor (solicitate de timpurile şi stilurile frecventate), jocurile şi experimentele („căutările”). Lui Arcadie Suceveanu, un poeta ludens, i-a plăcut dintotdeauna să se joace de-a poezia (şi să construiască jocuri poetice). Dar el e şi un poeta doctus, etalându-şi … Continuă să citești O RETROSPECTIVĂ SUCEVEANU
În cronicile d-sale literare, Sorin Lavric e mai curînd eseist decît critic în sensul curent al termenului, recurgînd la idee pentru a fi mai constrîngător în demersul d-sale temperamental. Fondul moral pe care-l exhibă e cel al unui inconformist, al unui ins cu o sensibilitate aspră, mai mereu nesatisfăcut de ordinea lucrurilor cu care ajunge … Continuă să citești Un inconformist
Împrumut titlul cărţii lui Saramago (în varianta românească) fiindcă noua carte a lui Nicolae Stan, Agonia lui Constantin, este construită în seama unei morţi cu întreruperi şi prelungiri. Dacă luăm în seamă confesiunile prozatorului – „Toate scrierile mele literare au o notă de tragism subtextual, intuit, ascuns ca un sunet grav care de-abia se-aude. Din … Continuă să citești Intermitenţele morţii
Un roman care să-i facă pe Nichifor Crainic, Silviu Brucan, Ulrike Meinhof (jumătatea omonimă a grupului terorist Baader-Meinhof, care a îngrozit Germania în anii ’70 ai secolului XX), o radicalizată care se autodetonează, în numele islamului, într-un mall bucureștean, crengi, e drept, îndepărtate, ale aceluiași arbore genealogic, pare, la prima vedere, o idee un pic … Continuă să citești OMUL SUB VREMURI