Categorie: eseu

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine, Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor Mateiu Caragiale În urma unei intervenții chirurgicale destul de complicate la care am fost supus spre sfârșitul lunii mai a.c., revenit, postoperatoriu, de mai multe ori pentru controlul de rutină, în drumul pe care trebuia să-l fac obligatoriu la „Șosea”, am … Continuă să citești AL. TZIGARA-SAMURCAȘ NU TREBUIE UITAT

Cuvântul «a recita» nu are presă bună căci i se asociază efectul retoric al jocului exterior, lipsit de implicare : cuvinte înșiruite și lansate «ca la teatru». Invitat să «recite» – formulă stângace! – un mare actor a insultat-o pe cea care îi făcea propunerea binevoitoare. Într-un fel proiectul de «a recita» accentuează suspiciunea generală … Continuă să citești Versuri, personaje și actori singuratici

S-a răspândit, în ultima vreme, o structură literară care, grefându-se pe unele dintre trăsăturile caracteristice ale postmodernismului, vrea să justifice și tinde să contureze o nouă specie a prozei. Întrucât nu este încă omologată, noua specie este numită și definită prin comparație/asemănarea cu speciile existente: jurnal atipic, enciclopedie a înțelepciunii (T. Urian, în Viața Românească, … Continuă să citești SUITA LITERARĂ. REPREZENTANȚI ȘI PRECURSORI

Scriu aceste rânduri având-o pe Ingrid în minte, cu moțul ei ca un palmier prins în creștetul capului și flencănind din suzetă, la intervale imprecise. Ingrid are un an și jumătate și „citește”. Are deja o mică bibliotecă în camera ei de copil mic. Vreo 40 de cărți, care mai de care mai atrăgătoare. Când … Continuă să citești LECTURA – SPAȚIU CO-CREATIV

În teoria comunicării, Jakobson [1964: 83 ș.u.] dezvoltă triada emițător – mesaj – receptor, stabilită de K. Bühler, insistând asupra funcției poetice, fără a intra în amănunte privind emițătorul și receptorul. Ar fi de observat că, în cazul comunicării literare, fiecare din cele două instanțe, implicate direct în actul comunicațional, pot fi discutate din dublă … Continuă să citești BLOCAJUL EMIȚĂTORULUI ÎN FIVE O’CLOCK ȘI ART. 214

Prin opere de artă veritabile ne referim desigur la acele oferte epice, poetice, dramaturgice, plastice, muzicale etc. ce reunesc eleganța, emoția și originalitatea formală, cu mesaje contenutiste ce asigură calitatea de unicat și inedit. Produse artistice din toate timpurile au fost omologate ca patrimoniu al umanității tocmai datorită caracterului lor de unicat și inedit ce … Continuă să citești POEZIA ÎN CĂUTAREA DIVINITĂȚII PIERDUTE

O paternitate prezumtivă a Eclesiastului ar fi trimis mai întâi către împăratul Solomon dacă alte opinii nu ar fi trimis la un autor necunoscut care ar fi redactat textul la câteva sute de ani după moartea împăratului israelian. Mulți exegeți ai Vechiului Testament însă au continuat să-i atribuie în mod convențional textul înțeleptului Solomon. Așadar, … Continuă să citești Eclesiastul și alegoria vidului existențial

Veronica Micle: Numele unei năframe. Veronica, în limba ebraică, e numele unei năframe, pe care o femeie miloasă a pus-o pe faţa obosită şi chinuită a lui Iisus Hristos, în drumul spre Golgota. Pe năframă s-a imprimat imediat chipul Mîntuitorului. Aşa mi se pare că s-a întîmplat şi cu numele poetei: el pare înmiresmat de … Continuă să citești VERONICA – Floare tristă a poeziei române

introspecții Ca orice naiv, am crezut că, dacă suferinţele sunt cumplite, ca într-o echilibrare hotărâtă poate la nivelul cel mai înalt al destinului, trebuie să intervină răscumpărarea prin care tot ceea ce am pierdut se converteşte într-un câştig uluitor. Evident, tot ca un naiv sau mai degrabă ca un ignorant, nu mi-am pus niciodată problema … Continuă să citești CITITORUL DE DINCOLO

Într-un articol publicat în Jurnalul Național, din 2007, Gheorghe Grigurcu reținea la Ion Vartic, „acest cărturar temeinic” și „strălucit eseist” (cu o scriitură marcată de un „subiacent lirism melancolic”), puternica atracție către teatru. Criticul subliniază o trăsătură esențială a demersului propus de Ion Vartic în volumul său de debut (Spectacol interior, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977): … Continuă să citești SPECTACOLUL INTERIOR ȘI DE GALĂ AL ESEISTULUI

Roland Barthes regreta în S/Z asimilarea textului clasic cu opera «deschisă», cerând mai degrabă a se respecta natura pluralităţii sale, pluralitate limitată. «A interpreta un text nu înseamnă a-i da un sens (mai mult sau mai puţin determinat, mai mult sau mai puţin liber); înseamnă, dimpotrivă, a aprecia din câte pluralităţi e făurit.» Pe de … Continuă să citești ECOUL TIMPULUI

Despre Caragiale, clasicul a cărui actualitate își alimentează prospețimea din lumea-circ, trăită și în cotidian, s-au pronunțat mai mulți critici, seria fiind deschisă de Titu Maiorescu, pentru ca, în timp, să fie ilustrată și de alte mari personalități ale culturii române, de la G. Ibrăileanu la Ș. Cioculescu, de la I. Constantinescu la Șt. Cazimir, … Continuă să citești Aspecte ale comunicării în „Conu Leonida față cu reacțiunea”

În spiritul tradiționalei receptivități la alteritate a culturii noastre, sunt întreprinse adesea cercetări remarcabile ce merită să fie cunoscute și de un public mai larg decât cel strict specializat. Este cazul unui volum despre metaforizarea tipică universului poetic al Nordului scandinav medieval, apărut sub semnătura poetei și prozatoarei clujene Flavia Teoc, captivată de acest fenomen … Continuă să citești Arta de a dobândi miedul poeziei

Grav și interogativ, acut și urgent, emergent, duhul eminescian, convergent, în creștere și descreștere cantemiriană, ne trezește din uitare. Una din cele șapte taine eminesciene e destăinuirea, dezvăluirea, arătarea pe față a primejdiei și denunțarea unei stări de stagnare, fatală, cea a compromisului comod, a vicleniei venale, ca izvoare primejdioase pentru un popor, aflat în … Continuă să citești Eminescu: statornicie și neatîrnare

Opera lui Caragiale şi istoria receptării ei într-un interval de un secol şi aproape trei decenii bune (1890-2018) pot oferi oricând cititorului jocul unui spectacol teribil (unic, îndrăcit, contradictoriu şi magnific). Într-adevăr, aşa cum afirma în Caragiale şi Caragiale (1983) regretatul Florin Manolescu, “sentimentul valorii excepţionale şi al genialităţii autorului Scrisorii pierdute s-a format cu … Continuă să citești Caragiale și visul Marii Uniri

(Poetul Virgil Diaconu a împlinit zilele acestea șaptezeci de ani. Pentru a marca această aniversare, ne-a trimis eseul care urmează, pe care îl publicăm însoțit de urările noastre de viață lungă și inspirație). Operele literare de valoare ale unui gen literar sau altuia sunt discursuri lingvistice care prezintă un set unitar, distinct și relativ stabil … Continuă să citești STILUL OPEREI LITERARE DE GEN

Entități primordiale, specifice condiției noastre, al căror nume îl pronunțăm de zeci de ori, la care facem aluzie de sute de ori, se cer din cînd în cînd examinate cu atenție: Miracolul, cu majusculă, ar fi una dintre ele. Definirea lor relevă în egală măsură filozofia, istoria, etica, sociologia și chiar estetica – înțeleasă în … Continuă să citești DESPRE MIRACOL

Mircea Eliade vorbeşte într-un text din Fragmentarium, intitulat Sfat celui care merge la război, despre „o scrisoare din 28 iunie 1854”, în care Alexandru Hasdeu îl „sfătuia pe fiul sau, Tadeu Petriceicu Hasdeu, cum să se poarte în război. Tânărul Tadeu (care nu-și schimbase încă numele în Bogdan) intrase de curând în armata rusească şi … Continuă să citești TOLSTOI ȘI HASDEU, CAMARAZI DE ARME

(pe marginea Cântării Spiritualicești a Sfântului Ioan al Crucii) În istoria culturii şi civilizaţiei există momente când cititorul, acel suffisant lecteur cu care se identifica Montaigne, constată cu surpriză și neplăcere că, pentru întregi categorii de texte din trecut, el nu mai e defel „suficient”, ca şi cum mesajele şi mai ales sensurile acestora ar … Continuă să citești CONSIDERAȚII PARA-TRADUCTOLOGICE

Prin Mihai Eminescu, poezia ruinelor atinge şi la noi treapta estetică cea mai de sus. Dar în cazul marilor creatori studiul motivelor se aplică diferit, căci depistarea mecanică a izvoarelor nu satisface: substanţa adîncă a poeziei scapă analizei tematice. Nu trebuie înţeles că la Eminescu nu s-ar putea recunoaşte elementele fixe, consacrate de lunga istorie … Continuă să citești EMINESCU ŞI TEMA RUINELOR

Horticultura îngerilor În imaginarul artistic european, grădina desfătărilor (hortus voluptatis) a rămas un topos insuficient explorat și nimeni nu a observat că aici se ascunde sub un văl romantic o veche schimbare de paradigmă a gândirii occidentale. Mai întâi, Biserica a făcut din epicureica grădină mănăstirească de zarzavat (hortus vegetabilis) o grădină dedicată Păstorului (hortus … Continuă să citești La umbra teiului din rai

Oaia dogmatică De când a fost publicată de Alecsandri în gazeta Bucovina a fraților Hurmuzachi din Cernăuți, la 18 februarie 1850, balada Miorița circulă prin lume drept cel mai ilustrativ tezaur al sufletului românesc. Din păcate, discursuri patriotarde au redus-o la un bagaj lirico-dramatic numai bun de a ilustra lipsa de profunzime a naționalismului nostru … Continuă să citești La umbra frunzei de salcâm

Regretatul Adrian Marino obișnuia să compare epoca de după perioada comunismului cu anii care au urmat revoluției de la 1848. Era o epocă a eliberării, a marilor deschideri, a modernizării în toate domeniile, în care o țară întreagă era de reconstruit. Vechii pașoptiști au profitat din plin de șansa lor. România lor a început procesul … Continuă să citești ANII DE UCENICIE AI LUI ION I.C. BRĂTIANU

Comparatistul, istoricul literar și lingvistul Alexandru Ciorănescu (1911-1999) a intrat în conștiința publică românească drept unul dintre marii intelectuali exilați care s-au adaptat în lumea hispanică și apoi s-au pierdut în ea. Foarte puțini știu însă că, în realitate, prezența lui Alexandru Ciorănescu în cultura română a fost una continuă și substanțială, chiar dacă ea … Continuă să citești ÎNTÂLNIRILE LUI ALEXANDRU CIORĂNESCU