Categorie: eseu

Grav și interogativ, acut și urgent, emergent, duhul eminescian, convergent, în creștere și descreștere cantemiriană, ne trezește din uitare. Una din cele șapte taine eminesciene e destăinuirea, dezvăluirea, arătarea pe față a primejdiei și denunțarea unei stări de stagnare, fatală, cea a compromisului comod, a vicleniei venale, ca izvoare primejdioase pentru un popor, aflat în … Continuă să citești Eminescu: statornicie și neatîrnare

Opera lui Caragiale şi istoria receptării ei într-un interval de un secol şi aproape trei decenii bune (1890-2018) pot oferi oricând cititorului jocul unui spectacol teribil (unic, îndrăcit, contradictoriu şi magnific). Într-adevăr, aşa cum afirma în Caragiale şi Caragiale (1983) regretatul Florin Manolescu, “sentimentul valorii excepţionale şi al genialităţii autorului Scrisorii pierdute s-a format cu … Continuă să citești Caragiale și visul Marii Uniri

(Poetul Virgil Diaconu a împlinit zilele acestea șaptezeci de ani. Pentru a marca această aniversare, ne-a trimis eseul care urmează, pe care îl publicăm însoțit de urările noastre de viață lungă și inspirație). Operele literare de valoare ale unui gen literar sau altuia sunt discursuri lingvistice care prezintă un set unitar, distinct și relativ stabil … Continuă să citești STILUL OPEREI LITERARE DE GEN

Entități primordiale, specifice condiției noastre, al căror nume îl pronunțăm de zeci de ori, la care facem aluzie de sute de ori, se cer din cînd în cînd examinate cu atenție: Miracolul, cu majusculă, ar fi una dintre ele. Definirea lor relevă în egală măsură filozofia, istoria, etica, sociologia și chiar estetica – înțeleasă în … Continuă să citești DESPRE MIRACOL

Mircea Eliade vorbeşte într-un text din Fragmentarium, intitulat Sfat celui care merge la război, despre „o scrisoare din 28 iunie 1854”, în care Alexandru Hasdeu îl „sfătuia pe fiul sau, Tadeu Petriceicu Hasdeu, cum să se poarte în război. Tânărul Tadeu (care nu-și schimbase încă numele în Bogdan) intrase de curând în armata rusească şi … Continuă să citești TOLSTOI ȘI HASDEU, CAMARAZI DE ARME

(pe marginea Cântării Spiritualicești a Sfântului Ioan al Crucii) În istoria culturii şi civilizaţiei există momente când cititorul, acel suffisant lecteur cu care se identifica Montaigne, constată cu surpriză și neplăcere că, pentru întregi categorii de texte din trecut, el nu mai e defel „suficient”, ca şi cum mesajele şi mai ales sensurile acestora ar … Continuă să citești CONSIDERAȚII PARA-TRADUCTOLOGICE

Prin Mihai Eminescu, poezia ruinelor atinge şi la noi treapta estetică cea mai de sus. Dar în cazul marilor creatori studiul motivelor se aplică diferit, căci depistarea mecanică a izvoarelor nu satisface: substanţa adîncă a poeziei scapă analizei tematice. Nu trebuie înţeles că la Eminescu nu s-ar putea recunoaşte elementele fixe, consacrate de lunga istorie … Continuă să citești EMINESCU ŞI TEMA RUINELOR

Horticultura îngerilor În imaginarul artistic european, grădina desfătărilor (hortus voluptatis) a rămas un topos insuficient explorat și nimeni nu a observat că aici se ascunde sub un văl romantic o veche schimbare de paradigmă a gândirii occidentale. Mai întâi, Biserica a făcut din epicureica grădină mănăstirească de zarzavat (hortus vegetabilis) o grădină dedicată Păstorului (hortus … Continuă să citești La umbra teiului din rai

Oaia dogmatică De când a fost publicată de Alecsandri în gazeta Bucovina a fraților Hurmuzachi din Cernăuți, la 18 februarie 1850, balada Miorița circulă prin lume drept cel mai ilustrativ tezaur al sufletului românesc. Din păcate, discursuri patriotarde au redus-o la un bagaj lirico-dramatic numai bun de a ilustra lipsa de profunzime a naționalismului nostru … Continuă să citești La umbra frunzei de salcâm

Regretatul Adrian Marino obișnuia să compare epoca de după perioada comunismului cu anii care au urmat revoluției de la 1848. Era o epocă a eliberării, a marilor deschideri, a modernizării în toate domeniile, în care o țară întreagă era de reconstruit. Vechii pașoptiști au profitat din plin de șansa lor. România lor a început procesul … Continuă să citești ANII DE UCENICIE AI LUI ION I.C. BRĂTIANU

Comparatistul, istoricul literar și lingvistul Alexandru Ciorănescu (1911-1999) a intrat în conștiința publică românească drept unul dintre marii intelectuali exilați care s-au adaptat în lumea hispanică și apoi s-au pierdut în ea. Foarte puțini știu însă că, în realitate, prezența lui Alexandru Ciorănescu în cultura română a fost una continuă și substanțială, chiar dacă ea … Continuă să citești ÎNTÂLNIRILE LUI ALEXANDRU CIORĂNESCU

Tomas Venclova s-a născut în 1937, în Lituania. Poet, prozator și traducător erudit, el este una dintre figurile emblematice ale dizidenței anticomuniste. În timpul comunismului, i s-a interzis să publice, retrăgându-i-se cetățenia sovietică și fiind obligat să emigreze (1977). La invitația lui Czesław Miłosz, a predat la Universitatea din California. Se va întoarce în Lituania … Continuă să citești Balcanii și regiunea baltică

Originile incerte (dar care origini nu sunt?) ale curiosului fenomen poetic pe care îmi propun să-l discut aici coboară până în vremea manierismului petrarchizant al Renașterii târzii, deși precedentele acestuia pot fi depistate și mai devreme (între alții chiar la Petrarca). Mă refer la moda care cerea poeților să-și „portretizeze” muzele în chip de peisaje. … Continuă să citești DE LA PORTRETUL-PEISAJ LA PEISAJUL-PORTRET

Aurul filosofal şi circulaţia banilor lichizi Începând cu articolele de tinereţe din Neue Rheinische Zeitung şi până la postuma Ludwig Feuerbach şi sfârşitul filosofiei clasice germane (1888), o curioasă apetenţă pentru termenii alchimiei grevează mult trâmbiţata seriozitate ştiinţifică a autorului lui Das Kapital. Sintagme precum „piatra filozofală”, „elixirul vieţii”, „retortă”, „alchimie”, au devenit graţioase ridicări … Continuă să citești Karl Marx şi piatra filosofală

Probabil că, dacă ar trăi astăzi, lui Steinhardt i-ar fi întrucâtva dificil să privească cu detaşare graficele, hărţile şi arborii propuşi de Franco Moretti1, după cum nu ar încuraja nici avatarurile mizerabiliste care au dominat o parte a prozei şi poeziei româneşti de după 1990. S-ar îndoi probabil şi cu privire la calitatea de „roman” … Continuă să citești N. Steinhardt: un discurs în actualitate

Grotowski citează o frază din Apocalipsă: „Pentru că ești căldicel, nici rece nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea.“ (Ap. 3:16) E un apel la radicalizare și la alegerea extremelor ireductibile. De altfel, va adopta el însuși această postură. A. Extremele teatrului Separarea Formele tradiționale ale teatrului cultivă tensiunea dintre extreme și se … Continuă să citești Extremele Teatrului și Teatrul Extremelor

Despre şansele şi mizele unei critici culturale sub comunism Spiritul eseistic, strategiile subversiunii, tentaţia şi beneficiile graniţei constituie câteva dintre efectele cele mai vizibile ale schimbărilor de paradigmă estetică infiltrate în discursul cultural european al anilor ’60, când proaspătul eliberat din închisoare Nicu-Aureliu Steinhardt ia din nou, nu fără poticniri, pulsul vieţii culturale româneşti. Fostului deţinut … Continuă să citești N. Steinhardt şi arta îndepărtării

Pe Caragiale azi, cum deseori s-a spus, îl ştim toţi aproape pe dinafară. Cităm din el zilnic, cu o frecvență amețitoare, aceleaşi replici celebre, devenite un repertoriu de sloganuri. Pare chiar, uneori, că viaţa noastră de fiecare zi curge ca să-i valideze lui Caragiale formulările inspirate, tot astfel cum opera lui Creangă pare creată într-adins, … Continuă să citești CARAGIALE – NOTE TIMIDE

sau: Despre tandreţe, cu Ion Pop şi Sofia Coppola Dintre păcatele capitale de care fuge gânditorul umanist specializat din ziua de azi, ruperea din context se află cu siguranţă în capul listei, sau undeva pe acolo. Teama de a prelua citate după bunul plac, deturnându-le de la sensul cu care erau învestite în mediul lor … Continuă să citești Meditaţie asupra scoaterii din context

Autopsia geniului În anul 1494 murea, la doar 31 de ani, filosoful şi misticul, teologul şi cabalistul, retorul şi poetul Pico della Mirandola, geniul despre care Machiavelli va spune o generaţie mai târziu că a fost un „om aproape divin (uomo quasi che divino)”1. El este eruditul (cunoştea latina, greaca, ebraica, aramaica, araba) care a … Continuă să citești Metafizică şi homosexualitate în Renaştere

„Limbajul poetic, pe care ar fi poate mai bine să-l numim limbajul în stare poetică sau starea poetică a limbajului este limbajul în stare de vis, şi ştiind că visul în raport cu veghea nu este o deviere, ci dimpotrivă…“[1] Într-adevăr – susţine în continuare G. Genette – nu limbajul poetic se lasă definit mai … Continuă să citești MERSUL ŞI DANSUL. LIMBAJ POETIC, POETICĂ A LIMBAJULUI

În volumul al doilea din Don Quijote (în continuare DQ 1615), eroul eponim întâmpină adesea nevoia urgentă de a se autodefini. Nevoie ce apare în funcţie de două grupuri distincte de cititori şi e satisfăcută în două chipuri, tot distincte. Pe de-o parte, deci, pe drumurile prăfoase ale Castiliei, cu sărăcăcioasele hanuri pe care  „ingeniosul” … Continuă să citești BASM, BASNĂ ŞI ROMAN

Matei Caragiale se naşte la Bucureşti în 1885,  ca fiu nelegitim al lui Ion Luca şi al unei Maria Constantinescu, funcţionară la Regie, locuind în strada Frumoasă. Recunoscut de tată, e primit în familia pe care acesta o întemeiase însurându-se peste puţin timp cu fiica unui arhitect italian, stabilit în România, şi pleacă la Berlin … Continuă să citești MATEI CARAGIALE, SAU BURGHEZUL GENTILOM

Dubla interioritate „Moise era atât de impregnat de Dumnezeu, încât nu putea vorbi.” (Marguerite Duras, dintr-o convorbire cu Bernard Pivot) Scena în care Dumnezeu i Se adresează lui Moise pe Muntele Horeb (actualul Munte Sinai) a fost interpretată de-a lungul timpului mai ales în registru vizual. Exegeza biblică a insistat cu precădere asupra epifaniei divine: … Continuă să citești ORATORIUL TACTIL (III)*