Categorie: eseu

În Jurnalul din anul Nobelului (Polirom, 2021), José Saramago scrie la un moment dat: „profesorii de literatură, în general, și de teoria literaturii, în particular, au primit cu simpatică condescendență – fără să se lase tulburați, din cauza asta, în convingerile lor personale și științifice — afirmația mea îndrăzneață că figura naratorului nu există de … Continuă să citești DESPRE AUTOR ȘI PRELUNGIRILE SALE

Moartea. Într-o schiţă a abordărilor morţii în literatura română pe care o propuneam cu alt prilej, prima categorie era situarea meditativ-filosofică – sau moartea cugetată (celelalte fiind: situarea în „privilegiul de a fi disperat” sau moartea degustată; instalarea în trecere sau moartea adulmecată; sfidarea de la distanţă, a „morţii parafine”; situarea umăr la umăr, în … Continuă să citești Lucian Blaga – moartea și jocul

În prima mea vacanță de studentă la Cluj, în 1965, mă întorceam acasă, la Agnita, cu un braţ de cărţi tocmai apărute: Estetica basmului, Poeme-le lui Sorescu (aveam deja Singur printre poeți), Iarna bărbaţilor, Hronicul lui Blaga, Francisca, Literatura română de azi (Manolescu şi Micu), Studii de literatură română (Vianu). Mă pregăteam să văd Pădurea … Continuă să citești Marin Sorescu, bacovianul

Strălucit practician al versificației, Nichita Stănescu s-a manifestat și în alte domenii ale literaturii fără ca acțiunilor și opiniilor sale să li se acorde o atenție comparabilă cu cea acordată realizărilor practice în creația poetică. Domeniile cele mai nedreptățite, după opinia noastră, sunt traducerile, teoria și critica literară. Înfăptuirile cele mai însemnate ale lui Nichita … Continuă să citești NICHITA STĂNESCU, TEORETICIAN ȘI CRITIC LITERAR

Personificarea toposului la Eminescu. Poetul e adânc pătruns de ființa locului. După ce se oprește din pribegie, devine statornic și personifică toposul. Percepția acestei lumi e totalitară. Fragmentarea, dacă are loc, e pentru a particulariza. Mișcarea este înțeleasă ca metamorfoză. Fecunditatea fiecărui punct din spațiu dă senzația unei germinații fastuoase. Totodată, această deplasare în spațiu … Continuă să citești EMINESCU. Adevăr şi cunoaştere poetică

Revizitând povestea Edenului originar, cea dintâi manifestare a cuvântului este morală, patologică, şi nicidecum iluminatorie. Cuvântul este piatra de temelie a „imperiului binelui”, ca să îl parafrazez pe Philippe Murray, iar Adam este prima victimă a cuvântului, a moralei. Întâlnirea dintre morală şi cuvânt aduce pe lume judecata, negarea şi uciderea. Judecata este cuvântul împotriva … Continuă să citești Quoi fugit, damnat. Antrenament pentru judecata zisă „din urmă”

Încă de când Don Quijote abia ieșise de sub pana lui Cervantes, cititorii cărții n-au contenit să pună extravaganțele protagonistului pe seama unei erori de optică. Don Quijote (scria bunăoară George Călinescu) „suferă crize ale realului” care îl împiedică să perceapă ceea ce există cu adevărat sau îl fac să vadă lucruri inexistente. Și totuși, … Continuă să citești Don Quijote în lumile de dincolo: libret mitico-ritual și construcție romanescă

Despre Mioriţa s-a scris mult, atât de mult, încât simpla enumerare a numeroaselor poziţionări hermeneutice faţă de această creaţie ar risca să depăşească proporţiile textului de faţă. Şi totuşi, având în vedere tendinţa persoanelor publice (mai recent a unui politician promovat la rang de prim-ministru) de a cădea în capcana interpretării fataliste a baladei, senzaţia … Continuă să citești Antropologia compensaţiei. Despre limitele fericirii cu Păstorul Mioritic

În științele spiritului se vorbește demult despre teme și motive ce migrează de la un capăt la altul al lumii, traversând lent dar tenace, înainte și înapoi, granițele – reputate drept etanșe – ale diverselor limbi, literaturi și civilizații. Dinamica lor, numită „influență” (deși cam impropriu, multe fiind de fapt con-fluențe), constituie metabolismul însuși al … Continuă să citești Un motiv literar călător

Scriitorii pot fi oare salvați de ceea ce admiră? Doar de ceea ce admiră? De o calitate a atitudinii lor, dovedită dincolo de operă și în care opera nu e implicată? Cu ce gând se împacă aceștia pentru a-și valida demersul sau condiția, de multe ori precare? Cum se mișcă aceștia printre fantomele inventate de … Continuă să citești Literatura fără consolare