În științele spiritului se vorbește demult despre teme și motive ce migrează de la un capăt la altul al lumii, traversând lent dar tenace, înainte și înapoi, granițele – reputate drept etanșe – ale diverselor limbi, literaturi și civilizații. Dinamica lor, numită „influență” (deși cam impropriu, multe fiind de fapt con-fluențe), constituie metabolismul însuși al … Continuă să citești Un motiv literar călător
Scriitorii pot fi oare salvați de ceea ce admiră? Doar de ceea ce admiră? De o calitate a atitudinii lor, dovedită dincolo de operă și în care opera nu e implicată? Cu ce gând se împacă aceștia pentru a-și valida demersul sau condiția, de multe ori precare? Cum se mișcă aceștia printre fantomele inventate de … Continuă să citești Literatura fără consolare
Termin cartea în zilele pandemiei. Scriind despre călătoria în Hong Kong și China din care m-am întors la 1 decembrie 2019, la câteva săptămâni după ce – aveam să aflu mai târziu – răul începuse, dar era ținut secret, simțeam întâmplarea, care pentru alții era ceva din afara vieții lor și care nu putea să … Continuă să citești Apocalipsa second hand
Astăzi, ca și ieri și ca întotdeauna, dar cu atât mai mult la fiecare 23 aprilie, Don Quijote ne confruntă cu o întrebare spinoasă: Cum să administrăm această moștenire majoră a lui Cervantes? Răspunsul, după părerea mea, are doi versanți: (I) posteritatea interpretativă și (II) cea creativă a romanului. I. Ca în toate marile cărți ale … Continuă să citești Moștenirea lui „Don Quijote”
Printre temele existenței umane care s-au bucurat de atenție și au fost studiate de Martin Heidegger, s-a numărat și creația poetică. Analizând esența poeziei, ilustrul filosof german a dedus că „poezia ar fi, în primul rând, nevinovăție, joc, exercițiu”. (C. Noica, Gânduri despre esența poeziei, în Convorbiri literare, an LXXVI, nr. 1 / ian. 1943, … Continuă să citești NICHITA ȘI PRISMA HEIDEGGER
Cuvântul «a recita» nu are presă bună căci i se asociază efectul retoric al jocului exterior, lipsit de implicare : cuvinte înșiruite și lansate «ca la teatru». Invitat să «recite» – formulă stângace! – un mare actor a insultat-o pe cea care îi făcea propunerea binevoitoare. Într-un fel proiectul de «a recita» accentuează suspiciunea generală … Continuă să citești Versuri, personaje și actori singuratici
S-a răspândit, în ultima vreme, o structură literară care, grefându-se pe unele dintre trăsăturile caracteristice ale postmodernismului, vrea să justifice și tinde să contureze o nouă specie a prozei. Întrucât nu este încă omologată, noua specie este numită și definită prin comparație/asemănarea cu speciile existente: jurnal atipic, enciclopedie a înțelepciunii (T. Urian, în Viața Românească, … Continuă să citești SUITA LITERARĂ. REPREZENTANȚI ȘI PRECURSORI
Scriu aceste rânduri având-o pe Ingrid în minte, cu moțul ei ca un palmier prins în creștetul capului și flencănind din suzetă, la intervale imprecise. Ingrid are un an și jumătate și „citește”. Are deja o mică bibliotecă în camera ei de copil mic. Vreo 40 de cărți, care mai de care mai atrăgătoare. Când … Continuă să citești LECTURA – SPAȚIU CO-CREATIV
În teoria comunicării, Jakobson [1964: 83 ș.u.] dezvoltă triada emițător – mesaj – receptor, stabilită de K. Bühler, insistând asupra funcției poetice, fără a intra în amănunte privind emițătorul și receptorul. Ar fi de observat că, în cazul comunicării literare, fiecare din cele două instanțe, implicate direct în actul comunicațional, pot fi discutate din dublă … Continuă să citești BLOCAJUL EMIȚĂTORULUI ÎN FIVE O’CLOCK ȘI ART. 214
Prin opere de artă veritabile ne referim desigur la acele oferte epice, poetice, dramaturgice, plastice, muzicale etc. ce reunesc eleganța, emoția și originalitatea formală, cu mesaje contenutiste ce asigură calitatea de unicat și inedit. Produse artistice din toate timpurile au fost omologate ca patrimoniu al umanității tocmai datorită caracterului lor de unicat și inedit ce … Continuă să citești POEZIA ÎN CĂUTAREA DIVINITĂȚII PIERDUTE