Vreme de trei zile Satu Mare a fost gazda uneia dintre cele mai fascinante acțiuni culturale văzute de mine în ultimii ani: Festivalul „Corona Carpatica”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, al cărui titlu sugerează, la prima vedere, o întrecere de ansambluri folclorice, s-a dovedit a fi, până la … Continuă să citești Istorie, literatură și tradiție
Categorie: miscellanea
Două expoziții brâncușiene
Nu! Nu e vorba despre cine știe ce obscuri epigoni ai gigantului de la Hobița, ci despre două „personale” de pictură (deschise la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu) a doi tineri artiști de excepție, care au avut onoarea de a expune în timpul (și după, bineînțeles!) colocviul Brâncuși, din toamna acestui an. … Continuă să citești Două expoziții brâncușiene
„Ateneu” într-un număr aniversar
După anii ’64-’65 ai secolului trecut, într-o perioadă de dezgheț politic și cultural, în mai multe orașe din țară, cu tradiție culturală, au început să apară reviste lunare sau săptămânale, prin care se reînviau vechile periodice interbelice: Ramuri la Craiova, Familia la Oradea, Astra la Brașov, Ateneu la Bacău) ș.a. Revista băcăuană prelua numele și … Continuă să citești „Ateneu” într-un număr aniversar
Fantomaticul domn D.H.
Pentru cei pasionați de trecutul literar al Siciliei, este bine cunoscut faptul că, între anii 1920-1923, David Herbert Lawrence a ales să locuiască, cu precădere din cauza fragilității sănătății sale, în Taormina, celebra stațiune de pe coasta siciliană de la Marea Ionică, aflată chiar la poalele vulcanului Etna. Casa pe care a închiriat-o de la … Continuă să citești Fantomaticul domn D.H.
Breviar editorial
Eliade și brăilenii (Studiu de geografie culturală), de Valentin Popa, Muzeul Brăilei „Carol I”, Editura Istros, Brăila, 2018, 320 p. Dincolo de încă sensibilul subiect ce ține de implicarea discipolilor lui Nae Ionescu în militantismul politic specific perioadei interbelice, în tabăra naționalistă, să ne oprim la capitolul Atitudinea lui Mircea Eliade față de ezoterism. În … Continuă să citești Breviar editorial
Revista revistelor
ROMÂNIA LITERARĂ 43 / 2019 Din 4 octombrie. Nicolae Manolescu, „60 de ani de poezie 1948 – 2018”: Ideea de generație literară, susținută inițial de Albert Thibaudet în Istoria literaturii franceze din 1937, presupunea că intervalul între două generații este de 30 de ani. Cercetări ulterioare (între care, la noi, un studiu al Mioarei Apolzan) … Continuă să citești Revista revistelor
Remember, Gheorghe I. Brătianu
Anul trecut s-au împlinit 120 de ani de la moartea istoricului Gheorghe I. Brătianu, nefericitul fiu al lui Ionel Brătianu, prilej pentru Fundația Academia Civică de a-l omagia prin retipărirea faimoasei sale lucrări O enigmă și un miracol istoric: poporul român. Mai mult citată ca bibliografie decât citită, această lucrare, publicată inițial în limba franceză … Continuă să citești Remember, Gheorghe I. Brătianu
Altfel de scenă politică
O masă, două fotolii, o etajeră, în fața ecranului de la CinemaPRO, doi actori de mare forță: Marius Manole și Șerban Pavlu și un text oglindă, în care orice om care a călcat vreodată în vreun partid politic va avea o senzație de déjà vu. Lupta pentru putere, despre care orice om politic îți poate … Continuă să citești Altfel de scenă politică
Mormântul lui Oscar Wilde
Autorul faimosului Portret al lui Dorian Gray este, indiscutabil, o figură majoră a literaturii, prin ineditul și originalitatea scrisului său, la care se adaugă deznodământul tragic al vieții sale, el murind la Paris, în anul 1900, la vârsta de doar 46 de ani. Dar nu numai asta. Cu cinci ani înainte de a se stinge, … Continuă să citești Mormântul lui Oscar Wilde
Cură vegetaliană
Poți să scrii oricând – și azi, și mâine, și ieri – precum și oricum – și pe ploaie, și pe vânt, și… cu crengile la pământ! – despre Mirela Trăistaru. Adică, mereu ea constituie un subiect. Din simplul motiv că se află într-o continuă expunere a viziunilor sale. La ea, totul este o expoziție … Continuă să citești Cură vegetaliană
Breviar editorial
Epica universalis. Filoane interpretative intramilenare, de Geo Vasile, EIKON, București, 2018, 392 pagini. „Stimulator de conștiințe” și de unicități – așa îi pare a fi criticului, traducătorului italienist Geo Vasile profilul (multifațetat) al scriitorului în epoca disoluției globalizate, în care numai erosul mai salvează, când și când, vag sau acut, ceea ce este de salvat. … Continuă să citești Breviar editorial
Revista revistelor
ROMÂNIA LITERARĂ 38 / 2019 Din 30 august 2019. Mihai Zamfir – „Întoarcerea la cărți”: Imediat ce Eminescu dispare, în exact același moment, Macedonski devine mare poet; asemenea simetrii în absolut țin mai degrabă de miracol, dar ele există. Cu mici și insignifiante excepții, aproape tot ce scrisese poetul Nopților până spre 1890 nu trecerea … Continuă să citești Revista revistelor
Revelația publicistului
Cele mai multe ediții ale clasicilor noștri, apărute după al Doilea Război Mondial până în 1989 erau cenzurate. Se exercita asupra lor fie o cenzură totală (scriitori interziși, fie scriitori la „fondul secret”), fie o cenzură parțială ( textele erau trunchiate sau, cum se spunea cu un cuvânt textil „croșetate”). Este și cazul lui Alexandru … Continuă să citești Revelația publicistului
Antropologie hitech
O captivantă expoziţie de ceramică, semnată Anca Vintilă Dragu, s-a deschis, exact la mijlocul verii, la Galeria Galateea Contemporary Art. Se numeşte #antropociberneticus. Bizar şi savuros – titlul. Spectaculos şi provocator – conţinutul. Într-o perspectivă subliminală, am asistat la un soi de tentativă de exorcizare a unei dependenţe ambarasante, de care nu vom scăpa decât … Continuă să citești Antropologie hitech
Ceasornicarul
Dacă nu era un truditor într-ale graficii şi, fapt biografic complet irelevant, fiul unei autoare de versuri (trecem peste adâncimile „fiorurilor” ei poetice, atât de specifice vremii… acea vreme care doar pe puţini dintre creatori i-a iertat să nu-i agaţe la cingătoarea ei, ca pe nişte trofee de conştiinţe!), Tudor Banuş ar fi fost, cu … Continuă să citești Ceasornicarul
Viața tumultuoasă a unui visător
Știind că nu departe, într-un timp anume, va împlini 70 de ani (ireversabilitatea vremii este implacabilă!), prozatorul Jean Băileșteanu, reprezentant atipic al generației ‚50, din zona Olteniei istorice, a ieșit pe piața de carte, în anul 2017, cu cinci volume de false memorii (I – 516, II – 504 + 493, III – 426 + … Continuă să citești Viața tumultuoasă a unui visător
Un cuplu de forță admirabilă
Când vorbim de un cuplu, e imposibil să nu ne ducem cu gândul la o formațiune alcătuită din două persoane, de cele mai multe ori, un bărbat și o femeie. Fapt care a făcut să pătrundă în langajul (precum și tangajul, din păcate!) al acelei părți a presei aflate cu ochiul permanent lipit de gaura … Continuă să citești Un cuplu de forță admirabilă
Breviar editorial
întoarcerea perenă, de Mircea Băduț, col. Proză scurtă, EuroPress Group, București, 2018, 182 pagini Mircea Băduț este atent la ceea ce este binar (0-1), bipolar – și aceasta se poate vedea din titlurile volumelor publicate (Ficțiuni primare, debut, este urmat de Ficțiuni Familiare/Familiale). Volumul de față este precedat de Întoarcerea fiului risipitor și include un … Continuă să citești Breviar editorial
Revista revistelor
ROMÂNIA LITERARĂ 32 / 2019 Din 19 iulie. Nichita Danilov, eseu: Cândva, criticul literar Laurențiu Ulici spune că doi aștri guvernează pulsul vieții noastre literare. Un astru nocturn și altul diurn. Binomul acesta, în viziunea criticului, era întruchipat de Eminescu și Caragiale. Eminescu reprezentând eul nostru profund cu toate neliniștile sale, iar Caragiale eul social, … Continuă să citești Revista revistelor
Rezidenţa de ALBASTRU
Centrul de cultură George Apostu este pentru a treia oară gazda unei rezidenţe internaţionale de sculptură în lemn, intitulată Albastru, ediţie desfăşurată între 1 şi 26 iulie, când a avut loc şi expoziţia de prezentare a lucrărilor celor trei participanţi. Artiştii rezidenţi selecţionaţi pentru această ultimă ediţie sunt: Nicolae Fleissig (Franţa), Marko Vuksa (Serbia) şi … Continuă să citești Rezidenţa de ALBASTRU
Atitudini poetice
A defini atitudinile literare ale unui scriitor înseamnă a-i preciza poziția în raport cu materia literară, reală ori fictivă, și în raport cu sistemul de norme ale creației literare existente în epoca în care acesta a publicat/creat. Chiar și la o sumară trecere în revistă a volumului Auguralia, Editura Cartea românească, 1972, a poetului Grigore … Continuă să citești Atitudini poetice
E rost de Eros
Ne bazăm pe o axiomă. Dacă se spune că orice artist își construiește exact lumea pe care o visează (și pe care o merită, la urma urmelor!), atunci avem sentimentul că nu vom greși cu nimic afirmând apăsat că universul imaginat de DAIANA SAVOPOL (cu argumente extrem de adecvate și de priincioase) este aidoma ei. … Continuă să citești E rost de Eros
Breviar editorial
Glasuri din bolgie, de Sorin Lavric, col. Istoria mentalităților, Ideea Europeană, București, 2018, 256 p. Suferința și înduhovnicirea prin durere/umilință dau valoare paginilor scrise, scrise de oricine aproape, consideră Sorin Lavric, în măsură incomparabil mai mare decât talentul/iscusința unor scriitori care au avut o viață căldicică, fără a fi însă obligați să treacă prin experiența-limită … Continuă să citești Breviar editorial
Revista revistelor
ROMÂNIA LITERARĂ 27-28/2019 Din 21 iunie. În suplimentul revistei „După 30 de ani”, interviu cu Dan Cristea (luat de Cristian Pătrășconiu): Nu am o privire triumfalistă asupra literaturii din ultimele decenii, pentru că nu ar fi conform adevărului… Țin să subliniez ceva în mod apăsat: literatura, desigur, este o chestiune de talent, dar mai este … Continuă să citești Revista revistelor