*** omul care este iubit poate suporta orice ca hârtia suferințele lui sunt cuvinte pe o coală pe care le citește ca pe o poveste de viață a unui scriitor de departe pentru că iubirea ne trage de aproape departe și de departe aproape așa că acum în smerita mea suferință dau slavă lui Dumnezeu … Continuă să citești poeme
13 La trecători dansatori de tămâie, regatul sporește-n pustiu – un vânt adie înșelător – umbră sau trup, femeia pierdută într-o nelegiuire lângă malul de ceară. Și ninge cu solzi de nisip peste corturi, parcă de trupuri am fi despărțiți cu nuielușa tristeții – doar mâinile mai au fericirea de a locui într-o sărbătoare a … Continuă să citești RADIAȚIA CUBULUI
(Premiul VR la Festivalul-concurs Porni „Luceafărul”, ediția XXXVII, Botoșani, 15-17 iunie 2018) ODESA Când am revenit peste câțiva ani Am înțepenit toți patru Au rămas doar salcâmii Câinele roșcat, deja bătrân Oamenii străini Marea calmă, fără valuri Krasnîe Zori dărâmat Și garduri, garduri, garduri Salcâmul miroase a Odesa. Lesa legată de deget Pescuitul cu tata … Continuă să citești poeme
Je te vois E prea multă linişte aici în universul nostru Unde eşti tu sunt sânii tăi calzi coapsele tale legănate şi buzele care tac Pomenesc mai des de tine când nu eşti eşti după uşi străzi cartiere întregi Dincolo de rutină nu e nimic special pentru a crea un vis un mister o maşină … Continuă să citești poeme
LAMENTO Trecutul e sortit uitării Suntem adesea înclinaţi s-o credem Dar nu cînd fiul tău se află-n criptă. Trecutul e-un tărîm atunci De-ntors aducerile-aminte Un loc de jalea dulce luminat Durerea stinsă ne-aduce viaţa înainte. Găsesc azil în frumuseţea veche doar chipul să-l mai văd o dată Parade murmurînd de adunări şoptind rămasuri bune Celor … Continuă să citești Un poem
culcați pe spate culcați pe spate, cercetăm oasele proeminente ale cuvintelor orbitând o ceață flotantă – astfel se prind în tentacule păreri despre iluminații din Bavaria, despre fractali, despre picturile lui Ocampo sau chiar despre indicele glicemic al cartofilor. culcați pe spate, sesizăm că articulațiile minților noastre se înțepenesc în viitor – acolo se urzesc … Continuă să citești poeme
Unsprezece petale, poate cele unsprezece noduri împrumutat, în timp, de la Nichita, ce ar trebui să facă un întreg, un acoperiș care să mă învelească peste moarte. Un acoperiș parabolă din 12 petale, dar cu o petală lăsată lipsă dinadins, pe unde să pătrundă ploaia, vântul, soarele, gerul, viața. ACOPERIȘ 1 privirea mea îți străpungea … Continuă să citești Acoperișuri
*** cînd eram copii și ne trezeam dimineța flămînzi mama ne scotea afară din casă și ne așeza cu fața la soare cu ochii închiși. preț de cîteva clipe pluteam peste grădinile de la marginea satului pline cu porumb gras cartofi fructe pîini cît o locomotivă cu aburi. cînd deschideam ochii eram atît de sătui … Continuă să citești TRAUME
Geamgiul şi olarul Îşi aminteşte azi cu duioşie cum în plină amiază de vară cînd lumina dansa albindu-i ochii spărgea liniştea doar un strigăt ca un cîntec suit pînă la el din vechime era al unui om mai mult scund care căra în spatele lui prea îngust o sarcină de lumini ocheţi şi oglinzi îl … Continuă să citești poeme
Eliseo Diego (1920 – 1994) este unul dintre marii poeți cubanezi ai secolului XX. În anul 1926 călătorește în Franţa, considerând experiența aceasta ca fundamentală pentru viitoarea sa carieră artistică. Din 1936, colaborează la mai multe reviste literare și întemeiază, alături de Cintio Vitier, celebra publicație intitulată Luz, iar împreună cu José Lezama Lima susține … Continuă să citești poeme
Aproape Seară, aproape seară; O umbră de lumină îmi desenează picioarele, timide, fiind ele ca două corăbioare neîndrăznind să se arunce în marea de întuneric, în întunericul ce mă pândește; mă pândește, dar scap și de această dată, făcând o piruetă de abil dansator. Despre o zi E-adevărat cerul s-a oglindit în apă și, deodată, … Continuă să citești poeme
Ce se întâmplă? Ce se întâmplă, de ce tavanul casei mele, în fiecare noapte tot mai mult, de neoprit, vai, fără greș, spre mine apăsător coboară? Și-n schimb, de ce mereu pământul și cu el podeaua tot cresc, ca burta plină de rumeguș a unui elefant enorm, nesimțitor? Ce vrea să fie asta, o menghină, … Continuă să citești poeme
Emil Ariton a apărut într-o zi la redacție, cu un aer distrat, de domn provincial pierdut prin Capitală, scotocindu-se, în fața noastră, după niște manuscrise uitate acasă, la Piatra Neamț, dar cu – totuși! –, în geantă, un volum apărut modest la o editură obscură, Corgal Press, op care la simpla răsfoire face și nu … Continuă să citești poeme
BOCETE ȘI CÂNTECE DE DESPĂRȚANIE Argument N-am crezut niciodată că o să scriu versuri în stil popular. Dacă mi-ar fi spus cineva, din două una : ori aș fi zis că-i prost prezicător, ori că a confundat persoana. Nu știi ce ți se întâmplă mâine. În toiul întâmplărilor te descoperi mereu. Forja nevăzută a vieții … Continuă să citești Poeme
Peisaj cu viitor marginal Pe sens opus, două mașini nemțești Ca două cotidiene de mare tiraj Ca doi frați vitregi, ca două partide Ca o palmă și o față Ca razele gamma și o glandă din piele Ca un pahar și o podea, ca un răcnet și o ureche cădeau una spre alta Spațiul, deja … Continuă să citești Poeme
Împrumută-mi, omule, frustrarea Să te pot privi şi după moarte Cât esti de sărac şi ambiguu Cu ochii trişti ca ai lui Ovidiu Care m-a cântat de după trestii Admirându-mi trupul de silfidă Nu eram nici bună, nici morală El privea în susul apei tulburi Îşi torcea încet melancolia Aşteptând un vas cu pânza ruptă … Continuă să citești Instituţia Vestalei
Albastru chihlimbar degeaba îmi ceri să ne oprim, eu mereu sunt oprit, niciodată n-o să rămâi în urmă; mă uit împrejur și văd deșert, doar tu înoți în oceanul pustiit și mă cauți disperată. Când mă găsești totul se transformă, îți întind mâna și dansăm. Ador cum cercetezi cu o curiozitate molipsitoare toate laturile și … Continuă să citești Poeme
Condamnat să scriu „Într-o zi, căutându-te cu ardoare ca pentru prima oară, am te găsesc într-o prăpastie cu toate versurile tale – bolnav, beat, bătut, fumându-ţi propria viaţă probabil fascinat de ideea că mângâi molii și se vor transforma în fluturi pentru viitoarele prințese. Azi nu se mai contopesc poezii cu ochi orbi, nu o … Continuă să citești Poeme
La un pictor Zilnic ia act de existența tuturor culorilor pînă și a celor spălăcite murdare ezitante a culorilor timide estropiate excesiv de visătoare peltice handicapate arțăgoase confuze grosolane ori nespus de fine cum amprentele digitale ale Îngerilor ce s-au sinucis. Semn de carte O imagine curgătoare înaintezi printr-însa în contra cursului său. Bibelou Aidoma … Continuă să citești poeme
Toamnă Un câmp pustiu pe care câţiva arbori îţi imită singurătatea sub un soare de plastilină roşie. Pe o străduţă pustie spre seară Alunecă un înger pe patine cu rotile. Aripile lui foşnesc ca un cearşaf Pe care un soldat iubeşte o bucătăreasă de la cantina şcolii. Cineva aşează capetele noastre Ca pe niște nuci … Continuă să citești poeme
Prietenii mei de Dincolo Stau pe mal Îmi trag sufletul Cum aş trage Un sac cu apă. Cântecul serii Îmi răstoarnă copilăria în râu. Dincolo, prietenii mei Marcel, Olimpia, Vasile, Vusea, Rascolea şi Petre Şi fiorul uitat pe pământ Ce-mi desenează lebede albe Pe gânduri… Îi caut în carnea de flori Ce se zbate … Continuă să citești poeme
Zburători Femeie, zadarnic îţi umpli coşul cu flori de cannabis şi de mac roşu, între lumea lui Iisus şi a lui Dalai-Lama eşti kapo sau deţinut – mâine îmi voi cresta braţele cu lama şi în Canes Venatici o să mă mut.. Aici, în urbea peste care trece în zbor Icarus fâlfâind din două pietre … Continuă să citești poeme
Motto: “ Să vrei înapoi carnea şi sângele ficţiunilor tale: iată prostia, iată demenţa.” – Mariana Marin #ţesut viu Niciun nor electric deasupra capului de-o vreme, nimic care să-mi frângă miocardul. Tot mai fericită şi tot mai puţin speriată, gata să-nfrunt haosul străzii, să trăiesc o vreme-n ziare, fără pastile şi pansamente, după atâta … Continuă să citești poeme
Eram întreg al vieţii mele fiu În lacuri de-acalmie, în tempeste, Nu părăseam speranţa, sfânt-umană. Pluteam pe-o navă-n depărtări celeste, Ca albatroşii,-n zbor fără prihană. Şi doar ERAM în zilele acele, Când totul era demn de-a fi trăit Şi-o coerenţă se citea în stele, Părând a ne-orienta la nesfârşit… Abatorul Atârnă-n cosmos cărnurile-n sânge Și … Continuă să citești poeme