Cu greu am putea găsi în opera lui Pasolini o mărturie mai directă și mai completă a concepției sale poetice, în continuă confruntare cu poezia timpului său, decât în poemul de 32 de pagini, intitulat Poetul Cenușii (Poeta delle Ceneri) sau Cine sunt eu” (Who is me). Poemul a fost găsit, dactilografiat și datat 1966-67, … Continuă să citești Pier Paolo Pasolini „Poetul Cenușii”
în lumina zilei cușca își exhibă gratiile în noaptea materiei departe de zi o cușcă în interiorul alteia și așa mai departe până la transformarea infinitezimală a gratiilor între noapte și zi această dispariție programată plusează la fuga din cușcă în cușcă sărind peste gratii (din volumul Cage centrifuge, L’Harmattan, Paris, 2003 – în traducerea … Continuă să citești Cușcă centrifugă
O personalitate artistică și intelectuală paradoxală, non-conformistă, excepțională a fost poetul, romancierul, cineastul și eseistul italian Pier Paolo Pasolini, într-un peisaj intelectual dominat de maniheism și anatemizare cum este cel al României actuale și, din păcate, și a altor țări din Europa sau din afara ei. Ca și alți poeți ai „timpului intermediar” (sintagmă împrumutată … Continuă să citești De la creștinism la marxism și înapoi, cu Pier Paolo Pasolini
(Despre Gherasim Luca, II) „E greu să închizi o viață într-o biografie, aceasta fiind inevitabil deformantă, literară, fals mitologizantă.” Gherasim Luca, „…pentru câțiva prieteni de departe…”, Corréspondance avec Tilo Wenner, Paris, Editions des Cendres, 2014. Neînțelegerile între demersul lui Gherasim Luca (și al altor membri ai grupului suprarealist de la București) și cel al grupului … Continuă să citești O absență voluntară de biografie
Despre Gherasim Luca Până unde continuitatea există în viața unui om, până unde o continuitate poate exista, mai ales când omul se numește (sau a ales să se numească) Gherasim Luca? Și ce fel de continuitate ar putea exista în viața unui poet atât de special, a cărui sinucidere a căpătat o semnificație quasi-ontologică? Un … Continuă să citești Începuturile unei neînțelegeri fecunde
Un important poet francez contemporan, Alain Borer, comentator avizat al lui Rimbaud și călător înveterat pe urmele acestuia până în Aden si Harrar, rezumă astfel complexitatea polifonică a demersului poetic al lui Zéno Bianu: «Paradoxul lui Zéno ține de această profunzime tragică într-o voce blândă și tandră; în a fi în același timp abisal și … Continuă să citești Zéno Bianu sau nostalgia infinitului (II)
(Invitat la Festivalul Internațional de Carte „Transilvania” de la Cluj, din octombrie 2018, să vorbesc despre „România mea”, alături de alți colegi, scriitori români care trăiesc în afara țării, am scris și comunicat textul următor, pe care-l supun cititorilor Vieții Românești. Numărându-mă, astfel, și eu printre poeții în timpul intermediar la care m-am referit și … Continuă să citești «România mea»
Zéno Bianu, născut la Paris în 1950 din mamă franceză și tată refugiat politic român, urmaș al marelui cărturar transilvan Ioan Bianu, a debutat ca poet în 1971, cu Manifeste électrique aux paupières de jupes (Manifest electric cu pleoape de fuste), scris împreună cu Michel Bulteau, Mathieu Messagier și Gilles Mézière (dintre care primii doi … Continuă să citești Zéno Bianu sau dorința de infinit (I)
„Întemeiată pe critică, modernitatea îți secretă în mod natural autocritica. Poezia a fost una dintre manifestările cele mai vii, cele mai energice, ale acestui demers. Critica venind din partea poeziei nu a fost nici rațională, nici filozofică; ea a fost pasională, făcută în numele unor realități ignorate sau refuzate de timpurile moderne. Poezia a rezistat … Continuă să citești Despre justificarea existenței poeziei, cu Ingeborg Bachmann
Dintr-o perspectivă diferită, scriitura lui Ingeborg Bachmann poate fi văzută ca „acompaniind” „Cronica berlineza” (in „Écrits autobiographiques”, Christian Bourgois, 2011, în traducere franceză), scrisă în primăvara și vara anului 1932 de către Walter Benjamin, dar și ca o continuare a acesteia prin non-conformismul propriei viziuni a Berlinului postbelic. „Berlinul, prozaic și zgomotos, oraș al muncii … Continuă să citești Promenadă prin Berlinul lui Ingeborg Bachmann cu Walter Benjamin