(fragment de roman) Fără muzică, viața ar fi o eroare. NIETZSCHE Sunt o creație a pământului, sălbatic și singur. Chiar și când străbat orașe, mă simt acasă pe maidane pustii. BOB DYLAN Mândria i-a preschimbat pe îngeri în diavoli; umilința îi va face pe oameni îngeri. SFÂNTUL AUGUSTIN Pentru unul care a socotit o … Continuă să citești BALADA BĂRBATULUI MORT LA MARGINEA PĂDURII
Moartea lui Mihai mi-a adus mai mult decât mâhnirea profundă generată de despărţirile premature. Ea a făcut sensul mai deschis ca oricând, adevărul mai nebulos ca niciodată. Neaşteptata veste a decesului său m-a obligat să mă confrunt cu o perioadă a vieţii mele pe care – precum mulţi dintre contemporanii mei – o îngropasem sub … Continuă să citești ELEFANTUL DIN ODAIE
În amintirea lui Nicolae (Tsumpi) Trifon[1] Mansarda lui Tse nu e la Paris, ci la București. Mai exact, ea era acolo. Casa mai e acolo și azi, dar spațiul pe care-l știam în acel timp îndepărtat ca fiind al lui și-a schimbat destinația. Mansarda era mereu plină de prieteni și de cărți, dar nu te … Continuă să citești MANSARDA LUI TSE
(Fragment) Nu știu ce să fac… Că editorul vrea să audă vocea autorului nu e ceva cu totul neobișnuit. Dar și autorul are dreptul să refuze ori să amâne, sub un pretext oarecare, să se facă auzit… Important e textul, cartea pe care editorul a acceptat s-o publice. Iar cartea (nu e vorba de un … Continuă să citești SCRIEREA UNUI ROMAN
(fragment) Este o poveste despre memoria colectivă și rescrierea compulsivă a istoriei, cu fiecare generație. Romanul este scris din trei perspective: 1) un băiat autist (Dănuț), abandonat în țară de mama plecată în America; 2) mama (Irina), care a descoperit în America un medicament împotriva bolii Alzheimer; 3) Brândușa (sora mamei și o celebritate în … Continuă să citești IMPERIUL VLAHILOR
Înnoptaseră într-o căsuță de lemn, în grădina unei femei din sat. Era peste măsură de vorbăreață. Îi lăsase mai întâi pe mâna unei fete rușinoase, care-i condusese de-a lungul gardului părăginit, pe aleea cu pietriș, până la construcția din bârne, proaspăt băițuită, cu felinare de-o parte și de alta a ușii. Fata le-a zis că … Continuă să citești PE MUNTE ȘI ÎNAPOI
Datora venirea pe lume unei nopți de iarnă geroasă de la începutul anilor ’80, când s-a spart o conductă în cartier, n-au mai fost câteva zile apă caldă și căldură în bloc și părinții s-au strâns în brațe și iubit mai mult ca de obicei. Îl păstraseră din motive care țineau de politica natală a … Continuă să citești ÎMPREJURĂRI
– Bre, nea Stelule, s-a stricat lumea, bre. S-a făcut a dracu’. Ștergea paharele cu o cârpă ce nu părea prea curată. Le așeza apoi pe o poliță, deasupra barului. O cută adâncă îi brăzda fruntea. Se opri o clipă și îl privi lung pe clientul de dincolo de tejghea. – Mata ce mai zici, … Continuă să citești NĂLUCA
Băleanu m-a luat cu el, în primele zile ale lui februarie 1989, la casa sa din nordul Olteniei, de la Șindilița, „lângă culele de la Măldărești”, cum a ținut să-mi precizeze, ca într-un album turistic, ca să dea o oarecare aură de verosimilitate unei invitații, până la urmă, surprinzătoare, dat fiind faptul că nu aveam … Continuă să citești CÂND ÎNȘIȘI STĂPÂNII CONSPIRĂ
„Numai întâmplarea ne poate apărea ca un mesaj. Tot ce se petrece ca o necesitate, tot ce e de așteptat și se repetă zi de zi nu-i decât un lucru mut. Numai întâmplarea ne poate spune ceva.” Milan Kundera (Insuportabila ușurătate a ființei) Deși suntem deja spre seară, lumea din exterior și-a păstrat fluiditatea aceea … Continuă să citești DOAMNA ELIDA
Am coborât din taxi mult mai departe de hotelul unde eram cazat. Încă simțeam în nări mirosul spitalului din care tocmai ieșisem. Mersul pe jos îmi va face bine, mi-am spus. Mă strecuram cu greutate printre mulțimea îngrămădită în fața catedralei. Ici-colo se auzea câte un strigăt. Cineva își chema copiii care se depărtaseră și … Continuă să citești DOAMNA ÎN GALBEN
Nu ești pregătit niciodată să mori, chiar dacă sentimentul persistă uneori cu anii și simți că-ți pierzi răbdarea căutând să înțelegi de unde pot veni pericolele. Este suficient uneori să deschizi ochii și să vezi în profunzime, trecând peste amănuntele ce încarcă inutil realitatea. Să te afli într-o veghe continuă este greu. Îți amorțește corpul … Continuă să citești ACCIDENTUL
Mă uit încă o dată pe tichetul de îmbarcare. Row 14, seat A. Pătrund în avion, trec pe lângă cele două stewardese care au lăsat cu mult timp în urmă prima tinerețe – Buon giorno. Buon giorno – și intru pe culoarul de la bussiness class. Sunt doar câteva persoane așezate pe locurile rezervate „aristocrației … Continuă să citești PUI
Ies în aerul dimineții. De peste drum îl aud tușind, apoi îl văd pe vecinul meu umblând prin curte, mă vede și el, ridic brațul în semn de salut. − De la ce o fi fost bubuitura? − Dă-te-ncoa să vorbim, îmi zice. Traversez, deschid poarta și intru. Pe măsuța de sub dud are o … Continuă să citești Precum și noi iertăm greșiților noștri
Totul se schimbă, nimic nu piere. Sufletul rătăceşte şi vine de acolo aici şi de aici acolo, se aşază în orice corp… – Ovidiu, Metamorfoze (în românește de Ion Florescu și Petru Creția) Agamemnon Stoicescu se trezi binedispus. Se duse la baie și elimină un jet constant puternic, semn că operația de prostată fusese reușită. … Continuă să citești TIGAIA PE PATRU ROȚI
„Baronul Stoltz” îi spuneau desiștenii. Era singurul ungur din Desiștea. Carletta era nepoată-sa. Stoltz era notar. După moartea lui, Carletta l-a moștenit. A rămas singură în conacul de mai sus de primărie. Comuniștii l-au rechiziționat. Au făcut din el sediul cooperativei agricole de producție. Carletta nu s-a dat dusă. Au lăsat-o în pace. Au dat … Continuă să citești Carletta Stoltz din Desiștea
Paul, licean 7 aprilie 1975 Eu sunt filfizonul. Pentru proști, a te îngriji puțin pentru a arăta onorabil în societate înseamnă să fii prost. Mi se pare normal să faci duș zilnic, să te piepteni, să ai niște haine care să cadă bine pe tine. Chiar și ținuta trebuie să fie una semeață, de bărbat. … Continuă să citești Trecutul este o femeie insistentă
În casa bunicilor se afla un dulap negru, din lemn masiv, aflat undeva între cuptorul de cărămidă și un bufet verde, plin cu tot felul de vase, sticlărie și alte obiecte de cult familial. De câte ori mă duceam pe acolo, bunicul îmi spunea că dulapul are, pe puțin, o sută de ani. Lemnul său … Continuă să citești CUPTORUL DE VISE
În timp ce mă aflam într-o vizită în Reykjavík, am intrat într-un anticariat de pe o stradă lăturalnică. Petrecând cu ochii pe deasupra unor halbe metalice, înalte, cu mânere răsucite, în formă de coarne de berbec, mi-a atras atenția în mod irezistibil o carte groasă, legată în piele, care zăcea, mai mult ca decor, chiar … Continuă să citești NUFĂRUL
Gara era plină de oameni. Se strecură printre ei, agitat. Până în ultima clipă se temuse că trenurile nu vor mai circula; biletul și-l luase online, imediat după ce fusese anunțată știrea de necrezut. Mai mult ca sigur, nu avea să fie singurul care voia să fugă din oraș. Nu se gândise o clipă dacă … Continuă să citești ULTIMUL REFUGIU
Zburam cu un avion rece ca frigiderul, un Antonov sau un Tupolev. Era spre sfârșitul lui martie. Ce avion e ăsta? îl întreb pe Oleg, care moțăia în stânga mea. Avion, îmi răspunde și lasă iar capul în piept. Dincolo de interval, pe aceeași linie a scaunelor, un bărbat ținea pe picioare o cușcă din … Continuă să citești Dincolo de UralI. 1993
Dimineață mi-am spart capul. Mă simt ca un cocoș care-și aude propriul cântat. Lumina zilei taie ca o lamă. Îmi fac o cafea. Mult zgomot pe stradă. Mașinile de gunoi se agită în toate direcțiile, așa e într-un oraș civilizat. În alte orașe, se deplasează doar într-un singur sens. Cei doi iubiți trec prin mulțimea … Continuă să citești DOI OAMENI PERFECȚI
Téotijuan Alvàrez se găsea în miezul fierbinte al unui coșmar îngrozitor. Se făcea că iese din clădirea dărăpănată a Școlii de Arte și Meserii, în zorii zilei de marți, 3 octombrie. Se anunța o zi mohorâtă, cu o lumină epuizată, muribundă, zbătându-se disperată, neputând să iasă din capcana nopții. Acolo, într-unul dintre atelierele școlii, de … Continuă să citești ATENTATUL
„Dirijorul se exteriorizează prin gesturi. El devine om abia în fața orchestrei”, avea s-o spună mereu maestrul Corpade, omul cel mai tăcut și retras pe care l-am văzut vreodată în acest domeniu. Aflat dincolo de cincizeci de ani, devenit celebru datorită unui stil propriu de interpretare, el a devenit marfă bună de export, adică este … Continuă să citești GESTICĂ PROGRAMATICĂ