După ce au trudit o viață la stat, evoluând multilateral dezvoltat de la cincinalele înjumătățite la munca patriotică nenormată, românii au descoperit, după 1990, proprietatea privată și munca pentru sine. În confuzia generală a acelor vremuri, bine plantată, dirijată și întreținută de emanații din decembrie 1989, pragmatismul și libera inițiativă la scară mică se întindea … Continuă să citești PATRONII DE PARTIDE
Fiți gata. Totdeauna gata. Precum, cândva, pionierii sovietici ce urlau în cor: „Totdeauna gata!” „La apelul partidului!” – aceasta era provocarea instructoarei. De pionieri. De viitori neisprăviți. Unii, mai mult, alții, din fericire, mai puțin. Așadar, fiți gata: de aici încolo, o să vă strâng la perete. Simbolic vorbind. Cu niște gânduri. Cu niște idei. … Continuă să citești În marginile decanonizării
Înainte de a încerca să abordez subiectul propus, care evident trimite din capul locului la numele unui critic important și tot pe atât de constant cădelnițat decenii la rând în presa literară românească de o armată de ciraci, l-am numit pe G. Călinescu, aș vrea să arăt că nicăieri în lume, până astăzi, nu s-a … Continuă să citești Călinescianism sau anticălinescianism
Un daimon bântuie cetatea În Etica nicomahică a lui Aristotel se presupunea că fericirea (eudaimonia) ar fi motorul imuabil al vieții umane, supremul scop al oricărui individ. Acesta este spiritul (daimōn) bun (eu) care bântuie visele oamenilor și le determină, în viziunea Stagiritului, nu doar viața contemplativă, dar și implicarea lor în viața cetății, fericirea … Continuă să citești Ministerul fericirii