Miraje prelungi
Aş vrea să petrec sărbătoarea gheţurilor cu un prieten obscur fără armura purpurie
licorile de casta meretrix
miracolele inutile
patul puştii de lîngă ieslea papală
cărînd profunzimea în găleata de var picătură cu picătură
în zgîrieturile vîntului
aş bîigui că nu vreau să aprind lumînări în zile triste
să fac gesturi străvechi care ard buzele
pe icoane clandestine
aş întinde mîna ducînd mesajul de la el la el
în zorii zilei aş descoperi cîinele cel mai vechi prieten al omului
în dezacord cu ebrietatea
tehnic căutînd şoarecele cu nume de floare
în surpare gheaţa din grota uimirii.
Cutremurul cerşetor
Vara trecută un cerşetor bolborosea la colţ despre o nuntă în cer
înainte ca epitetele să fie roase de aciditate
să mă îmbrac în vişiniu şi să-mi plec capul a umilinţă
bîntuind prin librărie după cutremur în căutarea manuscrisului pierdut
în iedera din jurul casei au crescut speranţele şi pericolele
pustiul a devenit ritual
o nuditate nouă se lăbărţează
ca monstrul pe care deocamdată l-a învins ochiul
candid pe limba clopotului electric.
Jungla din afară de ieri
Gata cu telenovela
striga copila în basmul de pe strada berzei somînd
vulpea cu scufiţa roşie (baticul cu buline albe era anual
refolosit în luna martie)
înainte să meargă la colegiul sfintei Maria de winchester
cu culorile navigabile ale regelui gustav petrecea
nopţi greoaie îmbibate de ură de sine imaginaţie
furată de şacali
nu gusta nici oul de la micul dejun fără o adversitate sau două
fabrica de vizavi şi coclaurii se transformaseră în exil
prezicătoarele de la jena o vizitau o dată pe săptămînă
făcea primii paşi înainte cu genuflexiuni pe coridor
amantul babalîc se revelase între timp ca lupul din basm
vulpea emigrase în constelaţia lirei mînca
fursecuri cu amici exotici făcîndu-le
confesiuni din perspectiva urechii
lupul nu-şi vindea sufletul continua să joace rolul lui javier
în fiecare seară îşi ţuguia buzele cu cravata mirosind
a adelaida şi o carte de la margareta în tangaj
în curtea din pantă era instaurată liniştea
cînd începea filmul găinile dormitau
vulpea avea voie să nu se mai joace copila aţipea greu de pe timpul
lui nero n-o mai alinta nimeni umbla toată ziua pe dealuri
uzate coridorul creştea păpuşa ei avea un trusou omniprezent
vara era răzleaţă urca în pădure pe mai multe poteci zvîcnea
totuşi primordial după fuga lui nero nimeni din afara acestei istorii n-o mai
adulmeca cu excepţia lupului care era oricum mecanic
la jena băteau deja clopotele pentru trecătorii oarecum odihniţi.
Engelfried bonifacio
Engelfried a deraiat rău de tot
e sărbătoare
în bavaria creasta
ascunde burgul înţepenit
au început să-i împuşte
cu lacrimi
din fotoliul saxon
ayatollahul
paleo-durkheimian
timpul
are maniere iacobine
găseşti
doar un tată ucis
pentru o cauză mai bună
cu intestinele aruncate pe bicicletă
în ziar pe trepte
fosta mea păpuşă
devine intolerantă
nu se sinchiseşte de cîţi
au murit entre deux guerres
îţi trimit pe canale video
iluzia unei religii neinventate
„ai scos iar paradoxul din mînecă”
mi-ai spus
cu ziarul din Sîmbăta Morţii
cîtă nefiinţă
în bonul comercial vetust
adormisem cu bonifacio în piept
respiraţia cuantică
începea cu sfîrşitul.
Sic transit pondus mundi
Iarna trecută nu mai existau
luntraşi dincolo de cetate
vîrfurile turnurilor nu se vedeau
din cauza încălzirii globale
scriam jurnale într-o cisternă
cu curele legate de pereţi
pînă la sînge
salutam ultimul cormoran chinuit
era nepotrivit să rămîn captivă
vîslele lui charon spuneau
altă poveste
puteam rupe oricînd lanţul
aluneca pe frunte
pînă la capătul zidului
din avion se vedeau cizme cu întîrziere
anotimpul rămas la poarta de îmbarcare
trupe de desant pe metereze în lacrimi
cînd nu plîngeau erau din ce în ce mai vorace
dar în general nu existau
barcagiul se trezea livid nu vroia să îmbarce
suflete care cîntăreau prea uşor.