poeme
Alexandru CAZACU

Poeme

Articol publicat în ediția 6 / 2017

Butterfly-effect

Istoria personală câteodată precum vulcanii noroioși

dorind să arunce totul la suprafată

și seara ce își negociază intrarea și ieșirea din lume

cu gesturi de negustor florentin

și-n țesătura rărită a cămășii ziua se zbate

cum odinioară în costumele unui roi soleil

iar oțetarii din marginea grădinii ce te văd și îi vezi

din ce în ce mai bine

din ce în ce mai puțin

aici la marginea continentului

unde totul este provincial

și doar globulele albe și roșii

se revoltă în venele subțiri ale foștilor îndrăgostiți

care pentru a înțelege o zi au nevoie de încă una

ce se uită la ei ca o reptilă

ce poate privi în ochi foarte de aproape flăcările

O voluptate

Tectonica acelei ore

cu mierla scăpărând în zenit

cu suferința pe cont propriu

lăsată de la o vârstă la alta

în perdeaua liliachie a serii

amestecându-se cu ploaia de primăvară

Picurii ei prelungindu-se leneș în aer

cum petele de ulei

pe halatul mecanicului

Ascunzișuri intermediare

arzând sub narcoza

acelei coeur et ses raisons

pentru cârciumăresele

puse în cana cu toartă ciobită

lângă pisica torcând zgomotos

mângâiată de brațele tale subțiri

când memoria o ia puțin înainte

și ți se relevă

voluptatea predării

egală cu aceea a unei victorii

Pariu pe real

Atât de reală și atât de singură

această dimineață încât nu mai știm

dacă nu am nimerit cumva

într-una inventată de noi

când pielea trupului tău privea răsăritul

unei planete fericite

iar laureații științelor exacte

schițau proiecte pentru regenararea urbană

pentru micile orașe riverane fluviului

pe care le vedeam radiind de emoție bucurie și teamă

de la fereastra blocului turn

unde se auzea muzica lui Strauss

ca o dezertare și unde pariam pe iertări

pe aurora ce se înflăcărează deasupra sălciilor

pe misterul albastrului translucid

al ciupercii castelului de apă

abandonat în mijlocul uzinei părăsite

pe laconica curvertură de rugină ce acoperă

mărfarele înțepenite în gara anostă

pe eul radioctiv al unei iubiri din culise

pe credința că cea mai bună formă de a juca un rol

este însăși jocul

și pe acidul lactic din mușchii broaștelor

lui Alessando Volta

Buna ziua !

O victorie prea clară devenind insuportabilă

când prin aurul colierelor cu pandantiv

își ascund monezile trădării zăngănitul

iar liniștea amiezii este bruiată doar

de zbaterea insectelor pe hârtia cleioasă

pusă înadins prin camere

Parfumul de ambră se evaporă

din alambicuri și din vase de Faenza

peste limbile ceasului

devenite asemenea unor pumnale tâlhărești

când atât de limpede spui “Buna ziua !”

invicibilei armade de pasiuni ce îți cere îndurare

și apoi fugi lăsând deschise toate ușile

spre vechiului tău oraș din Sud

care îți ascultă confindențele

în singurătatea luminoasă

a sărbătorilor împărătești

ca pe un dialog între străzi

ce nu se vor intersecta niciodată

Joc medieval

Măscăriciul a rostit cuvintele

pe care nimeni nu dorea

să le pronunțe în gura mare

și în glumă și-a pus coroana pe cap

mai apoi ca într-o joacă

a alungat regele cu întreaga lui suită

și încet timpul a trecut

și s-a uitat totul era de fapt un spectacol

care să descrețească frunțile

celor ce aveau acum

un nou monarh și un bufon mai puțin

Hic sunt leones

Albul suprafețelor este mereu intens și abraziv

iar totul se concretizează ca la trezirea din somn

Doar zâmbetele și resemnarea ajută fluturii

să nimerească grădinile

iar istoria prea abundentă în mărunțișuri

nu va conta la nici o socoteală

Şi pe aici îndrăgostiții sunt iluziile vii și întrupate

ale altora mai vârsnici

iar între frumusețe și adevăr

adeseori nu se alege adevărul

Soarele amenință în fiecare seară

că nu se mai întoarce și revine mereu

printre suferințe ce ne organizează

și fericiri ce ne risipesc

unde smalțul globurilor va străluci și el

în pomul sărbătorii

iar bătaia inimilor noastre

rămâne asemeni unui volant

ce asigură contrabalansul

pentru ca planeta însăși

să nu părăsească orbita

Micile noastre cazne

Ţipătul păsărilor în fereastra sudică

când singurătatea ne împresoară

ca o fortăreață Vauban

prin care umblă

pafumul fructul dorit

și micile noastre cazne

și marile noastre așteptări fără speranță

între mentalitate rurală

de compromis și supraviețuire

și cea urbană

de adunări pragmatice și imperii involuntare

ca un check-point Charlie

al trecerii de la tine la tine

cel pe care nu ai încotro și trebuie să mizezi

să continue chiar dacă s-a făcut deja un mare efort

pentru ochii tăi ce par cioburile unui astru îndepărtat

pentru continentele ce uneltesc

să se unească unele cu altele

și să fie o singură apă

și un singur pământ