ROMÂNIA LITERARĂ 49 / 2018
Din 16 noiembrie. Cronicar la Ochiul Magic: Dacă am fi întrebați cum e acum, în anul Centenarului, țara aceasta, ce am răspunde imediat, ce imagine ne vine prima oară în minte? Am spune că țara noastră, în momentul de față, este aidoma unui vas spart, care nu ține apa. Da, un vas care nu mai dă impresia de întreg, ci pare să fie o alăturare de cioburi, de fragmente… Metafora vasului spart… se prelungește de la realitatea geografică la spațiul interior. Mințile atâtora dintre noi sunt stăpânite, mai mult decât oricând poate, de sentimente negative, ura și destructivitatea. Să-l urăști pe celălalt, să-i urăști pe ceilalți, înseamnă, în fond, să te desparți de ei și astfel, încă o dată, i se potrivește imaginea vasului spart. Respectul pentru ceilalți, admirația, solidaritatea, coerența mersului împreună, cu aceleași crezuri, până la capăt, aproape au dispărut din prezentul nostru. Parcă nicicând n-am fost mai îndepărtați unul de altul prin ceea ce înseamnă codul personal de valori și parcă nicicând societatea românească n-a fost atât de măcinată de neîncredere, de invidie, de incompetență, de rău ca principiu care guvernează. În altă pagină, Irina Petraș („Proza unui veac. Exercițiu de admirație”): Realitatea față de care se situează scriitorul are componente multiple: e, mai întâi, viața concretă, pipăibilă, semnalizând prin simțuri, a trupului muritor, dar și a relației complicate a eului cu sine și cu ceilalți — așadar, ceea ce se cheamă viață intimă și viață socială; apoi realitatea livrescă, experiența lecturii; în fine, viața onirică, visul ca experiență nocturnă, ca in-speriență. Scriitorul e bun-conducător de existență umană prin cuvinte cărora li se exaltă capacitatea de a intra în relație cu toate celelalte (cum credea Camil Petrescu), așa încât deschiderea lor lasă loc lanțului de interpretări al lecturilor succesive. În sumar (selectiv): Mircea Mihăieș, Cristian Pătrășconiu, N. Scurtu, Alexander Baumgarten, Vasile Spiridon, Ion Cocora, Nicu Ilie, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Adrian Alui Gheorghe, Alex Ștefănescu, Gh. Grigurcu, Simona-Grazia Dima, Angelo Mitchievici, Ion Pop, Grete Tartler, Carmelia Leonte.
APOSTROF 10 / 2018
La „Școala, azi”, Ioan-Aurel Pop, „Istoria azi sau oboseala istoriei”: Se constată, de exemplu, că adevărului-corespondență (discursul sau teoria se adecvează perfect cu realitatea; ideile reflectă realitatea așa cum este ea), cultivat în epocile revolute, i-a urmat adevărul-coerență (de la Kant încoace, ideile sunt adevărate dacă sunt compatibile cu ansamblul ideilor considerate la un moment dat adevărate, dacă nu contravin acestora), din timpurile moderne, pentru ca astăzi să fie în vogă adevărul-semnificație (semnele și codurile prin care se comunică făuresc realitatea, iar această realitate virtuală devine adevăr; adevărul se manifestă în funcție de utilitate). Prin urmare, adevărul ar trebui să fie altul pentru fiecare grup de oameni și chiar pentru fiecare individ, după principiul că un leu înseamnă ceva pentru cel care nu are decât cincizeci de bani și cu totul altceva pentru cel care are un milion de lei… Oricum, tendința de abandonare a studiului trecutului arată o profundă criză a conștiinței umanității, care umanitate a trecut – se pare – demult de faza sa de zenit. Ce ne rămâne de făcut, nouă, istoricilor? Să-i convingem pe contemporanii noștri că viața vine din trecut și merge încă spre viitor și că trecutul nu este niciodată mort, ci este viață trăită. A te dezinteresa de viața semenilor înseamnă a ocoli esența umană și a plonja în superficialitate. Iar necunoașterea trecutului se răzbună pe noi clipă de clipă, aruncându-ne în marasm și în incertitudine. În sumar: Ion Vartic, Iulian Boldea, Romulus Bucur, Nicoleta Cliveț, Alexandru Sereș, Constantin Cubleșan, Andrei Doboș, Radu Ilarion Munteanu, Mircea Petean, Ștefan Bolea, Mircea Moș, Iulia Iacob, Liviu Malița, Mihaela Mudure, Cristian Vasile, Radu Constantinescu, Dan Gulea, Ileana Urcan, Alice Valeria Micu, Vladimir Tismăneanu. La Dosar — „Treizeci de ani cu Echinox” de Corin Braga.
RAMURI 10 / 2018
Adrian Popescu, „Despre lipsa principiilor”: Mă mir de abilitatea unor „reformiști” (acum, după alegeri, când lucrurile par a se fi calmat) de a profita de bunăvoința unor redactori sau directori ai revistelor care apar sub sigla Uniunii Scriitorilor. Când ai semnat, mândru de gestul tău, lista contestatarilor actualei Uniuni a Scriitorilor, sau ți-ai dat demisia din ea, demn și firesc ar fi să nu mai vii cu propuneri de colaborare la revistele instituției pe care ai negat-o. Dacă ea este cum scrii, atât de coruptă, nedemocrată și lipsită de vizibilitate, de ce o mai frecventezi, indirect, oferindu-i versuri sau articole? Sau ai totuși o bănuială că gloria ta de pe Facebook sau de la festivalurile generaționiste nu e suficientă, că nu convinge destulă lume? Vulpea și strugurii, minimalizăm câteodată ceea ce nu putem avea. Dacă niciunul dintre criticii cu autoritate recunoscută nu te-a prea lăudat, ne spui că ei aparțin unui alt timp estetic. Nu cumva ești convins în secret de valoarea lor intelectuală, de gustul lor sigur și de competența lor și te îndoiești, de fapt, de talentul tău? Tu vrei o confirmare, care nu mai vine, de la criticii importanți, nu de la congeneri. Sunt zeci de autori, ca tine, de poezie postmodernă, poeți cu diverse însușiri literare, mai strălucitori sau mai terni, care nu cad sub nivelul mediu, „scriu bine”, dar nu ne entuziasmează decât foarte rar lectura lor. Ceva le lipsește, o fi talentul major, o fi viziunea, o fi ambiția mai mare decât capacitatea creativă? În sumar (selectiv): Gabriel Coșoveanu, Gh. Grigurcu, Nicolae Prelipceanu, Mihai Ghițulescu, Mircea Gheorghe, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Aura Dogaru, Simona Preda, Ștefan Vlăduțescu, Dumitru Ungureanu, Toma Grigorie, Florin Copcea, Cătălin Davidescu. Interviu cu Ioan Stanomir realizat de Cristian Pătrășconiu: „Luciditatea patriotică și Secolul României Mari”.
DISCOBOLUL 247-248-249
Apărută în octombrie 2018. Ion Pop, „Un moment tragic din istoria Bucovinei de nord” (Fântâna Albă, 1 aprilie 1941): În ultima vreme și chiar în acest an al Centenarului Marii Uniri, fragmentul de popor român ce a mai rămas în Bucovina înstrăinată și în ținutul moldovean al Herței, este supus la noi încercări dureroase de către naționalismul ucrainean ce pare a fi uitat de propria istorie nenorocită, a pătimirilor crunte de sub puterea rusească, și care restrânge până aproape de lichidare dreptul la învățătură al bucovinenilor noștri în limba lor maternă. Nu departe, așadar, de Fântâna Albă de odinioară, se mai trag gloanțe, nu mai puțin ucigașe, chiar astăzi, de data asta în Limba Română. În alte pagini, Ioan Scurtu: „Regina Maria și Conferința de Pace din 1919. Vizitele la Paris și la Londra”: În ianuarie 1919 s-a deschis, la Paris, Conferința de pace, care urma să stabilească organizarea lumii după Primul Război Mondial, inclusiv noile granițe politico-statale. Delegația română, condusă de Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, a trebuit să constate că Wilson — președintele SUA, Clémenceau — primul ministru al Franței, Lloyd George — primul ministru al Marii Britanii și Orlando — primul ministru al Italiei, se constituiseră într-o structură de conducere („Consiliul celor Patru”) și stabiliseră împărțirea statelor participante în state cu interese nelimitate și state cu interese limitate. România era inclusă în cea de-a doua categorie. Primul ministru român a protestat împotriva acestor aranjamente… Cei „Mari” nu s-au arătat receptivi la argumentele lui… În sumar (selectiv): Aurel Pantea, Gheorghe Grigurcu, Iulian Boldea, N. Oprea, Titu Popescu, Al. Cistelecan, Mircea Popa, Cornel Nistea, Mircea Bârsilă, Ion Hirghiduș, Monica Grosu, Virgil Todeasă, D. Hurubă, D. Velea, Ionel Popa, Gh. Jurcă.
ACOLADA 10 / 2018
Gheorghe Grigurcu, „Jurnal”: Uneori scrii când nu mai ai multe de spus. Tocmai din acest motiv. Interviu cu Doina Uricariu (luat de Lucia Negoiță): Contactul direct cu cititorii cărților mele mi se pare esențial cu atât mai mult cu cât presa culturală și critica de întâmpinare nu-și mai asumă rolul de sită a valorilor… Natura mea este tonică, pozitivă, constructivă. Sunt fericită când pot să împărtășesc experiențele mele cu ceilalți. Pe Facebook am mii de prieteni virtuali… Când ți se dăruie viața, trecând prin două operații pe cord deschis, e mai mult decât un semn că ai de împlinit o misiune, de urmat o cale, prin care te dărui celorlalți… Cărțile mele de memorii au fost nominalizate la Premiile Uniunii și Premiile Asociației din București, dar atitudinea mea pro-monarhistă nu a fost agreată de unii scriitori republicani… Încerc să readuc în poezie, repetitiv, ca într-o artă a fugii, valorile de care omul se leapădă tot mai mult, neașezând nimic în loc…. De fapt, pentru mine poeziile sunt, așa cum am considerat de la debutul meu, Vindecările… Eu cred că poeziile trebuie să fie niște vindecări… La „Așchii dintr-un jurnal de cititor”, Dumitru Augustin Doman: Dacă ar exista un instrument sensibil care să măsoare în timp real dispariția unei opere sau a unui autor din memoria colectivă… În sumar: Radu Ulmeanu, Barbu Cioculescu, Alex Ștefănescu, Ioan Moldovan, C.D. Zeletin, Tudorel Urian, C. Mateescu, Nicholas Catanoy, C. Trandafir, Florica Bud, Constantin Călin, Magda Ursache, Cornel Cotuțiu, Menuț Maximinian, Ștefan Ion Ghilimescu, Dan Culcer, Pavel Șușară, Petru Romoșan, Isabela Vasiliu-Scraba, Cătălin Șușu, Ștefan Lavu.
CRONICA VECHE 10 / 2018
Nicolae Turtureanu, rememorând prezența sa în juriul Concursului de debut „Nicolae Labiș”: Cel mai penibil m-am simțit după o fază a Concursului, când premiata „Cronicii”, o liceancă din Iași, mi-a spus că, la ea, n-a fost vorba decât de o ambiție: a pus pariu cu niște colegi / colege că scrie poezie și că va lua premiu la „Labiș”. Ceea ce chiar i-a reușit. Desigur, culpa era a tuturor membrilor juriului, care i-au dat notă de trecere. Pe de altă parte, dintr-o astfel de farsă se poate deduce că un ins inteligent, chiar fără talent, dar cu o anume abilitate culturală, poate scrie o poezie pasabilă, notabilă. Însă ceea ce pe atunci era o excepție, mi se pare că acum a devenit o regulă. După Revoluție (sau ce-o fi fost aia), concursul sucevean s-a aflat din nou sub semnul întrebării; întrebarea, pusă tranșant de Nicolae Prelipceanu, unul din membrii constanți ai juriului, fiind aceasta: mai poate purta un concurs de poezie numele lui Labiș, care a fost un poet comunist?! Laurențiu Ulici — acesta se întâmpla să fie, de mai mulți ani, președintele juriului — a răspuns că mai poate, rămânând a se stabili cât de comunist a fost Labiș. Cântărirea fiind delicată, până una-alta, Prelipceanu și Ulici s-au retras din juriu… În sumar (selectiv): Doina Uricariu, Cristina Hermeziu, Laura Carmen Cuțitaru, Mircea Ciubotaru, N. Busuioc, Traian D. Lazăr, Angela Traian, Ioan Țicalo, Mihaela Grădinariu, Maria Cernegură, I. Florin Stanciu, Mircea Morariu, Sabina Fînaru, Ozana Kalmuski Zarea, Rodica Lăzărescu, Virginia Burduja, Aurel Brumă, Gh. Schwartz. Interviuri cu Oltița Cîntec și Ștefan Oprea (luate de Lavinia Lazăr și Florentina Niță). Dan Hăulică — inedit.
SCRISUL ROMÂNESC 10 / 2018
Tema revistei: „Unitate prin diversitate”. Andrei Codrescu: În 1966 eu am fost primit cu căldură în America pentru că eram diferit: un român. Și în România eram diferit: un evreu. Am avut norocul rar în anii ’60 să ajung la vârsta potrivită de 19 ani într-o utopie care prețuia diferența… Pentru mine s-a pus problema creșterii diferenței… Și Dumitru Radu Popa: Să nu uităm că cel care a citit la Alba Iulia rezoluția unirii Transilvaniei cu țara-mamă a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tot el a făcut parte din delegația celor patru ardeleni (dintre care Vaida-Voievod, viitor prim ministru, era tot greco-catolic) care i-au dus Regelui Ferdinand proclamația unirii, la București. De fapt, generația unirii a militat tocmai pentru dreptul de a contesta uniformitatea. Pentru acea remarcabilă generație, diversitatea etnică și religioasă constituia elementul de progres al unui stat. Tema, aplicată pe text — George Banu: Tânăra generație își afirmă rezerva față de unitatea textelor din repertoriul moștenit. Ele îi apar ca fiind opace la varietatea din jur, străine unei lumi lipsită de ordine, multiplă cultural și rasial. Ceea ce s-a constituit în rezerva memorială a teatrului păcătuiește, pentru tinerii artiști de azi, prin exces de conservare și de autoritate a unui discurs din alt timp. Ca reacție se improvizează texte, se relativizează cultura, se valorizează prezentul în imediatețea lui. „Totul se petrece acum”… În sumar (selectiv): Florea Firan, Gh. Păun, Dumitru Radu Popescu, Adrian Cioroianu, Ioan Lascu, Carmen Firan, Cătălin Ghiță, Adrian Sângeorzan, Mihai Ene, Oana Băluică, Dan Ionescu, Gabriela Rusu-Păsărin, C. Zărnescu, Florentina Anghel.