spectator
NICOLAE PRELIPCEANU

DOUĂ EVENIMENTE MARCA BULANDRA

Articol publicat în ediția 6/2019

Teatrul „Lucia Sturdza-Bulandra” nu e generos cu premierele. Deși are două scene, una italiană, la Izvor, și cealaltă shakespeariană, deschisă, alături de Grădina Icoanei, premierele nu se succedă, ca la alte teatre din București, una după alta, în ritm amețitor. Directorul acestui teatru, eminentul regizor Alexandru Darie, nu se grăbește el însuși atunci când montează un spectacol, menținând parcă tradiția marilor săi înaintași de la Bulandra, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esrig, Radu Penciulescu. A fost, parcă, în tradiția acestui teatru, mulți ani farul scenelor românești, prezentarea unor premiere care frizau desăvârșirea, calitate obținută după îndelungate repetiții și meditații asupra textelor abordate. Asta ca să ne referim numai la regizori și să nu-i mai menționăm pe marii actori care au populat scenele acestui teatru, exemplar încă și azi, mari actori care, totuși, nu puteau determina durata repetițiilor, rămasă în responsabilitatea directorilor de scenă.

După o destul de lungă tăcere, dacă pot califica astfel lipsa vreunei premiere, la începutul acestui an am avut bucuria să asist la un spectacol excepțional, montat de Alexandru Darie, cu piesa lui Shakespeare, Coriolanus. O piesă politică, a cărei poveste poate fi ușor deturnată spre vremurile noastre, dacă nu de regie și de interpreți, atunci de mintea publicului spectator; Coriolanus-ul lui Shakespeare a fost suportul unui spectacol impresionant, o tragedie politică. Șerban Pavlu, în rolul titular, a fost magnific, iar Camelia Maxim, în rolul mamei sale, a figurat extraordinar de sugestiv matroana romană antică, așa cum credem noi că o știm, cel puțin din istoriile scrise; actriță cu mari resurse tragice, Camelia Maxim l-a însoțit pe Coriolanus (anunțatul deja Șerban Pavlu) în tot cursul tragediei sale, de la începuturile măririi și până la decădere. Un foarte interesant Menenius Agrippa a întruchipat Radu Amzulescu, – altădată, pe o altă scenă, un memorabil Buckingham într-un Richard III de-acum vreo două decenii dacă nu și mai mult. Actor care apare rar, Radu Amzulescu este parcă făcut pentru astfel de roluri tragice și grotești cum este cel pe care l-a interpretat în Coriolanus, dezvăluindu-și întregul talent și capacitățile (nu am spus capabilitățile, cum îi maimuțărește lumea azi pe anglo-americanii atât de huliți acum vreo 60 de ani) sale deschise. I-au reușit lui Alexandru Darie și scenele de mase, veridice până la identificare, iarăși, cu o lume pe care o știm numai din istorii, cu fiecare figură a acestei figurații inteligente studiată și repetată până la a deveni un rol de sine stătător.

Spectacolul se joacă în rafale de câte trei sau patru reprezentații, urmate de o pauză lungă, deoarece montarea decorului, extrem de simplu în aparență și de complicat în realitate, durează nu mai puțin de trei zile, așa cum am aflat din foaierul (nu din culisele) teatrului. De aceea mi-a fost dat să văd abia anul acesta, e drept foarte la început, probabil cel mai bun spectacol al anului trecut. Dacă aș fi prețios asemenea criticilor de teatru, aș spune că Alexandru Darie ne-a pus în față, dacă nu direct o meditație asupra puterii și asupra celor care o dăruiesc și o iau, atunci materialul pentru o asemenea meditație, de realizat, după vederea la Icoanei, în sala Toma Caragiu, a acestui Coriolanus, atât de rar, totuși, jucat și atât de extraordinar pus în scenă. Iată și caseta tehnică a spectacolului:

Coriolanus de William Shakespeare. Regia: Alexandru Darie. Distribuția: Șerban Pavlu – Caius Martius, supranumit apoi Coriolanus; Radu Amzulescu – Menenius Agrippa, senator al Romei; Camelia Maxim – Volumnia, mama lui Coriolanus; Ionel Mihăilescu – Sicinius Velutus, tribun; Gheorghe Ifrim – Iunius Brutus, tribun; Ioana Macaria – Cominius, consul și comandant al armatei; Romeo Pop – Primul Cetățean; Constantin Dogioiu – Tullus Aufidius, generalul armatei volscilor; Dan Bădărău – Titus Lartius, general roman; Antoaneta Cojocaru – Al Doilea cetățean; Simona Pop – Virgilia, soția lui Coriolanus; Elias Ferkin – Locotenent volsc; Soldați volsci, popor roman: Teodora Filip, Maria Vârlan, Meda Topârceanu, Marina Fluerașu, Maria Bucur; Elena Mușat, Elena Scalețchi, Mădălina Ignat, Rodica Pașca, Natalia Dragomir, Cristiana Ioniță, Gabriela Porumbacu, Cristiana Luca, Cristina Negucioiu, Lia Gherman, Larisa Enache, Ana Turcu, Anca Florescu, Ștefana Ionescu Darzeu, Iulia Alexandra Neacșu, Lavinia Pop Coman, Irina Cărămizaru, Silva Helena Schmidt, Dana Rusu, Roxana Condurache, Bianca Anastasiu, Roxana Soare, Ionuț Deliu, Dragoș Olaru, Adrian Drăgănescu, Daniel Nuță, Iulian Burciu, Ștefan Mohor, Ștefan Opreanu, Victor Ivan Lopez Espiritu Santo, Alex Popescu, Cristian Ioniță, Dan Apăvăloaie, Radu Catană, Iulian Cuza, Bogdan Florea, Lucian Bârsan, Mihai Mitițescu, Ciprian Valea, Vlad Brumaru, Alexandru Moldovan, Ionuț Andrei Maierean, Adrian Loghin, Alin Potop, Iany Panait, Brian West, Răzvan Călin Andrei, Ovidiu Mărculescu, Toni Trască Cristian, Alexandru Caragea și Frida. Traducerea: Horia Gârbea și George Volceanov. Adaptarea scenică: Alexandru Darie. Decor: arh. Octavian Neculai. Costume: Lia Manțoc. Muzica originală și sound design: Cristian Lolea. Lighting design: Alexandru Darie. Mișcare și lupte scenice: Ionuț Deliu. Cascadori: Gheorghe Bănică, Radu Răzvan, Florin Stancu.

Fiecare rol din acest spectacol, de la tragicul Coriolanus și până la grotescul Ionel Mihăilescu, este lucrat cu finețe și cu sensibilitate pentru a înfățișa în final, adică în reprezentație, o creație artistică memorabilă.

O adevărată premieră a acestui început de an a constituit, tot la Bulandra, un alt eveniment pentru teatrul românesc (din punctul de vedere al reprezentării), montarea de către Andrei Șerban a piesei Richard III (de cine altcineva decât de Shakespeare?). De data aceasta am fost aduși în fața scenei italiene, clasice, de la Izvor, sala Liviu Ciulei, căruia, de altfel, regizorul i-a dedicat spectacolul, neuitând să i-l adauge pe regretatul Lucian Pintilie, nu demult plecat de pe-aici. Richard III este o tragedie, dar Andrei Șerban ne-a atras atenția, în scurta sa alocuțiune dinaintea spectacolului, că putem și râde, pentru că pot exista sugestii comice. Așa o fi fost, dar prilejul pentru râs nu a venit și asta nu cred că i-a dăunat spectacolului, mai degrabă a întărit latura sa de meditație (hélàs, din nou!) asupra puterii, asupra fascinației exercitate de putere asupra unor oameni și a forței cu care îi poate împinge la crimă și cinism. Dacă n-am avut scene comice, am avut în schimb apariții grotești, Richard însuși, în interpretarea marelui actor care este Marius Manole, ajungând, în faza „dau un regat pentru un cal!”, o figură de plâns sau de râs, căreia i-au fost atașați niște pamperși, spre îngroșarea decrepitudinii precoce a personajului, jucat cu măiestrie inegalabilă pe tot parcursul istoriei sale, cu stări atât de diferite și de bine marcate în spectacol.

Andrei Șerban nu-și mai urmează demult autorul numai pe căile bătătorite de acesta și sugerează în spectacolele sale direcții noi ale textului de referință. Asta s-a întâmplat și aici, în acest remarcabil Richard III, unde sala a avut bucuria să simtă aluziile la situația de afară, nu doar prin cuvintele-cheie ale acestor ani, corupția, amnistia, grațierea, ci și prin comportamentul personajelor centrale, cărora li s-au adăugat nuanțe noi, nebănuite până atunci.

Pentru cei care se vor fi oripilat că execuțiile aveau loc cu automatul, și încă după ce se anunța, conform textului că li se va tăia capul celor condamnați, să spunem că nu mai e demult un tabu anacronismul. Am văzut la Alexandru Tocilescu personajele Scrisorii pierdute a lui Caragiale vorbind la mobil și jucând tenis și nu ne-am mai oripilat, trecând peste amănunte, dacă ele ținteau spre a demonstra ceva, așa cum se întâmplă și la Andrei Șerban, unde armele automate vin să dea personajelor înzestrate cu ele un plus de autoritate sălbatică și de cruzime sugestivă pentru spectatorul de azi, mai obișnuit cu automatele decât cu securile călăilor medievali.

Ca să fiu drept cu toți cei care au creat acest spectacol admirabil, eveniment nu doar pentru Teatrul Bulandra ci, în opinia mea, pentru teatrul românesc, voi da, în continuare, liber casetei tehnice a spectacolului, menționând că numai economia de spațiu m-a oprit de a cita și alte creații actoricești admirabile:

Richard al III-lea – Marius Manole; Regele Eduard al IV-lea, Un ucigaș, Lordul Primar al Londrei – George Ivașcu; Regina Elisabeta, soția lui Eduard al IV-lea, Un călugăr – Rodica Lazăr; Regina Margaret, văduva regelui Henric al VI-lea, Copilul Eduard, prinț de Wales, fiul lui Eduard al IV-lea, Shakespeare – Cornel Scripcaru; Lady Anne, mai târziu ducesă de Gloucester și regină, anterior căsătorită cu Eduard, fiul regelui Henric al VI-lea, Un călugăr – Alexandra Fasolă; Ducele de Buckingham – Cătălin Babliuc; Hastings, Lordul șambelan, Un cetățean – Adrian Ciobanu; George, duce de Clarence, fratele lui Richard al III-lea, Lord Rivers, fratele Reginei Elisabeta, Sir Richard Ratcliffe, Un cetățean – Constantin Dogioiu; Brakenbury, locotenent al Turnului, Dorset, fiul lui Elizabeth dintr-o căsătorie anterioară, Catesby – Alin State; Lord Stanley, Un ucigaș, Un cetățean – Lucian Ifrim; Ducesa de York, mama regelui Richard al III-lea, a lui George, duce de Clarence și a regelui Eduard al IV-lea – Mirela Gorea; Copilul Richard, duce de York, O cetățeană, Un căpitan – Catinca Maria Nistor. Regizor artistic: Andrei Șerban. Regizor asociat: Daniela Dima. Decor: Andrei Șerban. Consultant spațiu scenic: Octavian Neculai. Costume: Fruzsina Nagy. Muzica: Raul Kusak. Premiera a avut loc la 15 martie 2019.

Așadar, anul a început cu mari evenimente la Bulandra.