editorial
NICOLAE PRELIPCEANU

Prin crimă spre „paradis”

Articol publicat în ediția 6/2020

Când ne băgau nouă ideologia marxist-leninistă în cap, sau mai precis zisul socialism științific, toți conducătorii comuniști, cei patru înfățișați în anii ‘50 ai secolului trecut pe pereții claselor și, în general, ai tuturor sălilor frecventate de mai mulți oameni, erau buni, valabili, genii ale umanității. La scurt timp, așa mi se pare azi, în realitate vor fi fost ani lungi și grei pentru adulți, cei doi învățători-instigatori germani au dispărut; rămăseseră numai cei doi criminali ruși. Pe urmă, când tătucul Stalin a dispărut și el, iar Hrușciov a făcut câteva dezvăluiri, incomplete, dar ridicând, totuși, puțin, vălul de pe mit, Stalin n-a mai fost nici el bun. Cel valabil și genial a rămas, atunci, Lenin. După care a dispărut de pe pereții claselor și portretul genialului Vladimir Ilici, nu pentru că învățătura lui criminală n-ar mai fi fost valabilă, ci pentru că pereții fuseseră naționalizați, în favoarea alor – să le zicem așa, formal – noștri.

Dar timpul trece și vremurile se mai schimbă, aducând cu ele informații noi, dezvăluiri ale unor fapte și citate ocultate până atunci, astfel încât am ajuns și noi să aflăm că nici Lenin nu era chiar îngerașul înfipt în mințile proaspete de propaganda comunistă de până atunci, că el a creat CEKA, el a avut sau a aprobat ideea lagărelor, a îndemnat – cu subiect și predicat, cum se spune abuziv deseori azi despre orice – la crime abominabile, că a fost indiferent la condiția sau calitatea victimelor, a oamenilor, de tipul: în gubernia cutare vor fi executați 5000 de dușmani ai poporului sau culaci sau burghezi, nu pentru că ar fi fost cineva vinovat de ceva, ci doar ca să-i înspăimânte pe ceilalți, cei care, chipurile, urmau să beneficieze de noul regim bolșevic. Teoria distrugerii claselor dinainte își făcea loc, am crezut noi o vreme, abia în opera lui Lenin. Asta este, până azi, convingerea multor intelectuali din Vest, nu neapărat stângiști, dar vrăjiți cumva de ideologia marxistă. Ei l-au citit pe Marx și declară, siguri pe ce spun, că acesta a fost un filozof, care nu a îndemnat la crimă, Doamne ferește! Și că nu acela, cel pus în practică în modul cel mai criminal cu putință de Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot, Fidel Castro și ceilalți eiusdem farinae, era comunismul. Acela nu era comunism, aud asta, încă, uneori.

Măi să fie, îți spui și tu, cel care n-ai citit din Marx decât ce se recomanda la te miri ce cursuri obligatorii de marxism-leninism sau socialism științific și și atunci cu gândul să le uiți imediat după examen, dacă reușeai să-l treci. Cum să te apuci de miile de pagini ale Capitalului, operă, zice-se, de economie și filozofie, dar nesfârșită, într-o viață, oricum ai lua-o, limitată? Și dacă nu te apuci, rămâi cu impresia din celebrul Manifest al Partidului Comunist, unde era vorba, totuși, cam clar, de distrugerea lumii dinainte, de lichidarea celor care se opun, a clasei exploatatorilor etc. Nu era, însă, de ajuns. Iată că o carte mai succintă îți procură citatele necesare.

Găsesc într-o conferință a lui Andrei Pleșu, ținută la Școala de vară de la Sighet, cândva, și publicată în volumul colectiv (A. P., Gabriel Liiceanu și H.-R. Patapievici), O idee care ne sucește mințile, mai multe citate din curatul filozof Marx, exprimată, e drept, în corespondența cu Engels, dar, vorba de mai sus, cu subiect și predicat: „Trebuie să acționăm ca în anul 1793.” – pentru cine a uitat, anul 1793 a fost anul marii terori în Franța revoluționară, anul ghilotinei victorioase. Idee completată, în conferința dlui Pleșu, cu un citat mic din Lenin: „Teroarea înnoiește țara.” Dar iată încă un citat din filozoful Marx: „Tortura a dat naștere celor mai ingenioase inovații, redându-se astfel pentru mulți meseriași cinstiți numeroase locuri de muncă în producția instrumentelor necesare.” Mai trebuie să subliniez cinismul inimaginabil al acestei fraze, alături de stupiditatea ei? Așa probabil și-ar justifica și fabricanții de armament, nu toți discipoli ai lui Marx-Engels-Lenin-Stalin-Mao, continuarea producției: că dau de lucru unor mulțimi de oameni. Cât despre ce se întâmplă la capătul celălalt al lanțului producție-vânzare-utilizare cui îi pasă?

Trec acum la un citat din faimoasa operă Capitalul: „Departe de a ne opune așa-numitelor excese, adică acelor acțiuni de răzbunare populară îndreptate împotriva indivizilor detestați sau a clădirilor publice care trezesc amintiri odioase, trebuie nu numai să trecem cu vederea aceste fapte, dar chiar să le întindem o mână de ajutor.” Un alt citat din Marx îl cam îndepărtează pe acesta de imaginea de cugetător umanist pe care i-o atribuie mulți cititori ai lui din Vest: „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, țară, patriotism.” Engels, în celebra lui carte, mereu recomandată forțat acum câteva decenii, Anti-Dühring: „Dragostea universală față de oameni este o absurditate. Libertatea politică e mai rea decât sclavia cea mai rea.” Înapoi la Marx: „Clasele și rasele care sunt prea slabe pentru a face față noilor condiții de existență vor fi înfrânte.” și: „ Popoarele slabe sunt niște gunoaie etnice.” Nu vi se pare că sună a nazism curat și că parcă iese din gura sau stiloul (?) lui Hitler? Engels: „Următorul război va face să dispară de pe fața pământului popoarele reacționare și aceasta va însemna un progres. Până și numele lor va dispărea.” Altă mostră de nazism în stare pură. Mă întreb numai dacă Hitler îi citise pe acești înaintași ai săi. Deci se așteaptă exterminarea unor popoare întregi. Asta nu se cheamă, în limbaj modern, genocid?

Una peste alta, vedem din această fugă a responsabilității în sus, de la cel care moare la cel care a murit mai demult și apoi la cel cu care a început totul, salvându-se, totuși, instigatorii, metoda prin care au încercat propagandiștii comuniști să-și salveze umbrela ideologică atunci când gluma s-a îngroșat și au apărut documentele care îi incriminau pe cei considerați sfinți ai unei religii de substituție. Căci, în fond, comunismul asta a și urmărit, să se substituie religiei, creștinismului în special, obligându-i pe toți cei care au avut nenorocul de a trăi sub el să creadă și să nu cerceteze căci, dacă îi îndemna cine știe cine să încerce să-și pună întrebări, își primeau pedeapsa, nu una ușoară, dimpotrivă (căci „Cel ce gândește singur” a lui Arghezi nu era decât o poezie). Și uite așa, minciuna a tot fugit până când n-a mai avut unde, lovindu-se de peretele originar, Marx-Engels.

Ni s-a spus: da, Stalin a fost rău, dar Lenin era bun. Pe urmă nu ni s-a mai spus, dar am aflat noi că nici acesta nu era un îngeraș, dar atunci, ne spun credincioșii mai vestici, Marx era, totuși, numai un filozof, el nu îndemna la crimă. Ca să aflăm că tocmai de la el venea îndemnul la crimă și la distrugere și la anihilare a celui care își permitea să gândească altfel.

Și uite-așa, de la un cadavru la altul, spălătorii se silesc să le mai salveze câte ceva din imaginea pe care ele însele, cadavrele, pe când mai mișcau – și, Doamne, ce mai mișcau! – și-o feșteliseră rău de tot. Să faci din niște instigatori la crimă filozofi, asta zic și eu spălare de cadavre, pe care și-o arogă într-o veselie sumbră atâția intelectuali din Vest, mai ales din Franța. Care încearcă să ne bage nouă în cap că acesta n-a fost comunism, că – scuzați! – comunismul e bun, doar cei care l-au aplicat au fost răi, iar clasicii marxism-leninismului n-au dorit decât binele omenirii. Ca să vezi!

Prin crimă spre paradis”, așa ar trebui să sune deviza lor, ca să știe toată lumea despre ce e vorba, încă de la începutul începuturilor, de la Manifestul Partidului Comunist și Capitalul. Atâta doar că paradisul se va tot amâna, în timp ce crima se va pune în practică „zi de zi și ceas de ceas”, vorba formulei jurământului pionieresc de altădată („cravata roșie ce-o port la gât vreau zi de zi și de ceas s-o merit iarăși”.)