psyche
IOANA SCORUȘ

ADIO IDENTITATE, ADIO ALTERITATE, ADIO UMANITATE!

Articol publicat în ediția 7/2020

S-o spunem cinstit: acest an școlar a fost completamente ratat (și) din pricina pandemiei. Probabil că un număr infim de profesori a reușit să-și păstreze consecvența de la clasă, urcându-și orele pe platformele școlare de întâlniri on-line și chiar ținându-le cu seriozitate. În rest, nepăsarea, incompetența, bătaia de joc, indolența – de ambele părți, profesor & elev – au făcut legea acestui așa-zis al doilea semestru școlar.

Și toate acestea, pentru ca lucrurile să meargă mai departe, pentru ca roata să se-nvârtă, cum altfel, decât în gol. Liceul să livreze „marfă” universităților, universitățile să le ia banii studenților și astfel să continue așa-zisa școală, guvernată de legea relativismului. Standardele au ajuns la un nivel scabros. Nu doar că elevi lipsiți de cunoștințe de bază ajung studenți, ci acești tineri ajung și absolvenți. Și, la fel de agramați cum au intrat în universități, le fel o și părăsesc, de astă dată însoțiți de diploma de licență care, de fapt, nu mai atestă, în mod real, nimic. Universităților le este teamă să-și folosească autonomia, de exemplu în sensul reutilizării instrumentului numit examen de admitere. Iar acolo unde se dă examen, el este, mai degrabă, un simulacru. Adesea, locurile rămân neocupate, spre disperarea cadrelor didactice, care știu că neocuparea locurilor poate avea repercusiuni asupra viitoarei existențe a facultății, deci a propriilor încadrări.

Mi s-a mai spus că am o frază „chirurgicală”, așa că și de data asta voi face uz de bisturiu: în opinia mea, 90% dintre studenții de anul I nu ar avea, într-o societate normală, ce căuta în universitate. Liceul livrează „marfă” lipsită de calitate. Cunoștințele majorității absolvenților de liceu sunt obstacolul principal care nu poate fi surmontat de-a lungul anilor de licență. Nu poți preda matematici superioare unuia care, în liceu, a avut 5 la matematică, așa cum nu vei scoate un filolog dintr-un agramat, oricât te-ai strădui. Și totuși, industria diplomelor merge mai departe, iar anul acesta va fi încununarea incompetenței, dusă la rangul cel mai înalt. Un întreg semestru pus între paranteze nu va putea fi recuperat în niciun mod, iar consecințele se vor rostogoli, mărind nu doar lacunele viitorului student, ci și ale viitorului absolvent, specialist în cine știe mai ce. Aceasta, deoarece anii de licență nu sunt făcuți pentru a recupera lipsa cunoștințelor din liceu și, în loc ca sesiunile de examene din facultate să trieze grâul de neghină, ele uniformizează, făcând din neștiință știință, căci altfel cum de ajung în posesia diplomei tineri incapabili să lege, coerent, o frază? Acești viitori „specialiști” vor fi inginerii, profesorii, medicii, judecătorii de mâine, iar ei nu vor ști altceva decât să prolifereze lipsa valorii – nu doar profesionale, ci și morale, fiindcă ei știu despre ei că nu știu nimic – căci nu poți livra ceva ce tu însuți nu deții. Și astfel, totul merge pe o spirală care duce spre neant, dar nu va mai fi nimeni ca să strige că împăratul este gol.

Cu alte cuvinte, școala predă, azi, elevilor, lecția despre lipsa de valoare și despre cât de necesară este ea pentru a ajunge absolvent de studii… superioare și, în viitor, jurnalist, medic, inginer, parlamentar. Nu că a fi parlamentar ar fi, la noi, o meserie! Marea nedreptate nu este doar față de cei 10-20% dintre copiii capabili, care chiar muncesc cu conștiința lucrului temeinic făcut, ci și față de toate viitoarele generații, care îi vor avea ca dascăli, șefi, mentori pe acești incompetenți. Nu cred că există cale mai bună de a distruge o țară, decât prin a prolifera non-valoarea, susținând-o, hrănind-o și schimbându-i numele într-unul contrar. Ceea ce se întâmplă în tot învățământul nostru este, în fapt, o crimă la adresa României.

Ca și când lipsa calității învățământului nu ar fi suficientă, internetul aduce și el un consistent ajutor zombie-zării tinerilor și copiilor.

De 10-12 ani încoace, nu mi-a intrat în cabinet tânăr (băiat) între 10 și 23 de ani, care să nu fi stat/stea zilnic între 4 și 12 ore la computer, strict pentru a juca jocuri video. Computerul este folosit aproape exclusiv pentru jocuri și pentru copy/paste-uri pentru referate. La un moment sau altul, toți acești tineri visează să-și facă o meserie din a se filma jucând jocuri video și a face bani din asta. Toți acești tineri au cel puțin trei-patru argumente în favoarea jocurilor și nu e chip să-i faci să înțeleagă că argumentele lor sunt demontate de sute de studii științifice serioase (da, există și din cele neserioase, din pix, cum ar veni), care infirmă potențiale beneficii, fie ele doar în termeni de abilități ce ar putea surveni în urma utilizării computerului. Desigur, toți acești tineri sunt complet impenetrabili la rezultatele altor studii, la fel de serioase, care demonstrează distrugerea ireversibilă a rețelei de neuroni și micșorarea, lentă, a volumului creierului, precum și o multitudine de problematici legată de sănătate, ca urmare a poziției șezând pe scaun un număr enorm de ore, a lipsei contactelor sociale, a lipsei de somn și înlocuirii zilei cu noaptea, a lipsei de mișcare etc. Nimic altceva nu contează decât plăcerea de a juca. Iar când le spun că nu este nicio diferență între statul lor la computer pentru a se juca și joaca în nisip, cu găletușa și lopățica, a copilului de 3 ani, știu precis ce gândesc despre mine: că sunt o expirată care nu înțelege tinerii de azi.

În timp, am început să observ, spre groaza mea, urmările orelor nesfârșite petrecute la computer. Pur și simplu, mintea acestor tineri nu doar că funcționează altfel, ci este altfel „formatată”. Viața de zi cu zi nu le poate oferi nici cantitatea, nici intensitatea emoțională pe care le-o oferă jocurile video, prin urmare realitatea este devalorizată. Viața adevărată se petrece acolo, între împușcături, sânge, urmăriri etc. Acolo pot fi ce doresc, aducând în real iluzia că sunt precum în lumea virtuală. Mintea lor este din ce în ce mai confuză, o văd, de ani de zile, săptămânal. Țelul de viață al acestor tineri este plăcerea, căutarea unei căi prin care să poată obține o plăcere de o calitate asemănătoare celei obținute în virtual.

Iar această plăcere este o afacere fabuloasă. De pildă, doar la nivelul anului 2018, au fost investite 80 miliarde dolari în crearea și upgrade-ul de jocuri video, generând venituri de peste 150 de miliarde de dolari. Sumele sunt un reper suficient pentru a avea imaginea nu doar a acestei industrii, ci și a progresivei și silențioasei degradări pe care o aduc jucătorilor înrăiți. Alături de aberațiile progresiste care au împânzit societatea, spălarea pe creier, cum se spune, este gata realizată… Adio identitate, adio alteritate, adio umanitate!

În aceste condiții, cine mai are nevoie de școală?