Meteorologie
Începe ploaia măruntă măruntă să roadă peisajul
cum dinții de șoarece
vremea bună păstrîndu-se-n congelatorul
recent cumpărat și alături
cumuluși mișcîndu-se prin trupuri
greoi cum sîngele
crainicul citește liturgic
cotele apelor Dunării
scheletul de fulger al tăriei
și viața de Apoi în cea de-aici
și viața de aici în cea de-Apoi
cu ceai și mere.
Cotidiană
Pe peretele bătrînesc protocolar
un pendul
o cravată-a Timpului
unde-i sunt celelalte veșminte
unde-i chipul de praf iritat sub monoclu
unde măcar mișcările sale
copiate după-ale noastre
la xerox?
De Basarabia
Un crin inodor
pe malul Prutului
mireasma lui
rătăcește
pe celălalt mal.
La țară
Pe treptele casei de țară
tăcuta libație
înrudirea dintre pămînt și pămînt
somnolînd în cenușa duminicii
și nici o piatră despicată de durere pe cer
nici un tren deraiat în drumul spre Paradis
nici un ascuțiș care să dezumfle
enormul balon cenușiu al după-amiezii
doar strînsoarea în sine a cărnii
văzătoare și lacomă și fragilă
precum ochiul de șoim
doar iubirea în cuibul său păsăresc.
Confesiune
Propria-i voce pe care Umberto Saba
și-o asculta auzind cum behăie
o capră cu-nfățișare semită
propria-mi inimă pe care-am ascultat-o
pulsînd în pieptul flocos
al unui cîine de pripas.
Consiliu
Oprește poemul acesta exact în locul în care-a-nceput
ca și cum nu i-ar ajunge respirația nici pentru a se recunoaște
fii ca și poemul o simplă privire asupra unui lucru
care nu-și mai amintește nimic
sau o lăuntrică măsură o simplitate
cum durerea ce n-ar mai dori să dizerteze
adoptă chipul poemului (uneori încordat crunt
numai fălci și-așteptare în solitudinea lui deplină)
fii ferm aidoma nesfîrșitei lui nesiguranțe.
Surprindere
De ce te grăbești cînd prea bine știi
că graba strică treaba
sparge sticla bălții și n-o mai pune la loc
strică frîna norului care dă-n șanț cum un autocar smintit
pune vocea păsării la altă turație
făcînd-o de rîs
și nici pe tine nu te bagă-n seamă trecînd înainte
cum o cochetă fără inimă
graba.
Pictură naivă
Clipa reflectată se îmblînzește
dar animalul sălbatic devine și mai sălbatic
un leopard care strînge în labă o stea
o stoarce ca pe-o portocală
se ridică se clatină fraza ca o liană
și gesturile de conveniență te-acoperă
cu umbra lor îngerească
și iubita planturoasă atît de albă
poartă un giuvaer de vin ieftin
și ochii ei fulgeră își desfac aripile
cum doi vulturi mînioși
se-nfig în viitorul orbitor de albastru.
La un tablou
În memoria pictorului François Pamfil
Poate vom mai face
un lucru ori altul
ori un lucru dintr-altul
ori un lucru care să pară că-i altul
ori pur și simplu
nu ne vor mai interesa lucrurile
ci numai acele porți adînci și plăpînde
prin care ele trec
înainte de-a fi prea tîrziu
acele porți de tablou
cărora le arunci o privire fugară
acele tablouri ce-nfățișează numai porți
resemnate porți pentru lucruri.
Semn de carte
În plămîni se adună răscrucile cumplit de monotone
și zidurile a căror umbră cretoasă o aspiri conștiincios
și munții fugari pe care nu-i mai poți da afară niciodată
se adună an de an cum fumul de țigară.
Bilanț
Numai atît de puțin atît de puțin
ți-a fost dat să spui
și anii ți i-ai schimbat și-ai crezut
că te vor înțelege
te-ai expus ca un copil mic traversînd strada
ai rupt frunzele graiului le-ai strivit între degete
(buza cum o creangă goală)
nici capră nici ied
nici picior nici cizmă
pe-asfalt mașini gonind orbește
spre simple relatări.
Semn de carte
Vis urcînd coborînd
cum mercurul în termometru.