poeme
Gheorghe Grigurcu

poeme

Articol publicat în ediția 10/2020

Meteorologie

Începe ploaia măruntă măruntă să roadă peisajul
cum dinții de șoarece

vremea bună păstrîndu-se-n congelatorul
recent cumpărat și alături
cumuluși mișcîndu-se prin trupuri
greoi cum sîngele

crainicul citește liturgic
cotele apelor Dunării

scheletul de fulger al tăriei

și viața de Apoi în cea de-aici

și viața de aici în cea de-Apoi
cu ceai și mere.

Cotidiană

Pe peretele bătrînesc protocolar
un pendul
o cravată-a Timpului

unde-i sunt celelalte veșminte

unde-i chipul de praf iritat sub monoclu

unde măcar mișcările sale
copiate după-ale noastre
la xerox?

De Basarabia

Un crin inodor
pe malul Prutului

mireasma lui
rătăcește
pe celălalt mal.

La țară

Pe treptele casei de țară
tăcuta libație

înrudirea dintre pămînt și pămînt
somnolînd în cenușa duminicii

și nici o piatră despicată de durere pe cer
nici un tren deraiat în drumul spre Paradis

nici un ascuțiș care să dezumfle
enormul balon cenușiu al după-amiezii

doar strînsoarea în sine a cărnii
văzătoare și lacomă și fragilă
precum ochiul de șoim

doar iubirea în cuibul său păsăresc.

Confesiune

Propria-i voce pe care Umberto Saba
și-o asculta auzind cum behăie
o capră cu-nfățișare semită

propria-mi inimă pe care-am ascultat-o
pulsînd în pieptul flocos
al unui cîine de pripas.

Consiliu

Oprește poemul acesta exact în locul în care-a-nceput
ca și cum nu i-ar ajunge respirația nici pentru a se recunoaște

fii ca și poemul o simplă privire asupra unui lucru
care nu-și mai amintește nimic

sau o lăuntrică măsură o simplitate
cum durerea ce n-ar mai dori să dizerteze

adoptă chipul poemului (uneori încordat crunt
numai fălci și-așteptare în solitudinea lui deplină)

fii ferm aidoma nesfîrșitei lui nesiguranțe.

Surprindere

De ce te grăbești cînd prea bine știi
că graba strică treaba

sparge sticla bălții și n-o mai pune la loc

strică frîna norului care dă-n șanț cum un autocar smintit

pune vocea păsării la altă turație
făcînd-o de rîs

și nici pe tine nu te bagă-n seamă trecînd înainte
cum o cochetă fără inimă

graba.

Pictură naivă

Clipa reflectată se îmblînzește
dar animalul sălbatic devine și mai sălbatic
un leopard care strînge în labă o stea
o stoarce ca pe-o portocală
se ridică se clatină fraza ca o liană
și gesturile de conveniență te-acoperă
cu umbra lor îngerească
și iubita planturoasă atît de albă
poartă un giuvaer de vin ieftin
și ochii ei fulgeră își desfac aripile
cum doi vulturi mînioși
se-nfig în viitorul orbitor de albastru.

La un tablou

În memoria pictorului François Pamfil

Poate vom mai face
un lucru ori altul
ori un lucru dintr-altul
ori un lucru care să pară că-i altul
ori pur și simplu
nu ne vor mai interesa lucrurile
ci numai acele porți adînci și plăpînde
prin care ele trec
înainte de-a fi prea tîrziu
acele porți de tablou
cărora le arunci o privire fugară
acele tablouri ce-nfățișează numai porți
resemnate porți pentru lucruri.

Semn de carte

În plămîni se adună răscrucile cumplit de monotone
și zidurile a căror umbră cretoasă o aspiri conștiincios
și munții fugari pe care nu-i mai poți da afară niciodată

se adună an de an cum fumul de țigară.

Bilanț

Numai atît de puțin atît de puțin
ți-a fost dat să spui

și anii ți i-ai schimbat și-ai crezut
că te vor înțelege

te-ai expus ca un copil mic traversînd strada

ai rupt frunzele graiului le-ai strivit între degete
(buza cum o creangă goală)

nici capră nici ied
nici picior nici cizmă

pe-asfalt mașini gonind orbește
spre simple relatări.

Semn de carte

Vis urcînd coborînd
cum mercurul în termometru.