tema VR: Un personaj de neuitat din literatura lumii
E foarte greu să alegi din miile de personaje din literaturile lumii unul singur, în care să vezi dacă nu modelul moral sau comportamental, măcar pe cel bine realizat artistic. De la Enkidu şi Ahile, să zic, la Dinu Păturică şi Tănase Scatiu sau la Grobei, ori Castor Ionescu şi Victor Petrini, personajele literare bărbăteşti sunt diverse şi extrem de complexe. Să-l alegi pe Titus Herdelea ar însemna să-l ignori pe Ion, la fel de bine conturat în analiza psihologică a personajelor rebreniene. Şi cîte altele, de asemenea. Lumea aceasta din cărţi şi-a ocupat un spaţiu vast, încît, chiar şi aşa, lumea reală oferă modelele din care scriitorii extrag tipologii, identităţi, caractere pentru a crea un personaj care să le exprime ideile beletristice cît mai bine. Dar o lume fascinantă oferă personajele femei din toate literaturile. O să mă opresc mai jos la cele din literatura română. La doar cîteva sau la doar una.
Femeile din cărţi nu sunt ca femeile din viaţa de zi cu zi. Ele nu trădează, deşi ştii că în acelaşi timp în care sunt cu tine stau şi sub ochii nesăţioşilor cititori. Dacă e să te gîndeşti la Doamna Chiajna, la Vidra, la Vitoria Lipan, la Mara, n-ai alege ca personaje preferate pe nici una dintre ele, aşa cum dintre Matilda din Cel mai iubit dintre pământeni şi mama lui Ion Antonescu din Delirul, personaje foarte bine realizate de Marin Preda, o alegi dintr-un impuls bărbătesc pe Matilda, cea de a treia experienţă erotică a lui Victor Petrini, dar rămîi cu gîndul admirativ la mama generalului. Şi parcă totuşi eşti nemulţumit, pentru că Matilda trădează şi-şi arată arama pe faţă, acceptînd un activist de partid fără personalitate în detrimentul unui filosof, devenit „duşman al poporului” şi puşcăriaş, fără nici o perspectivă de viitor, iar mama lui Antonescu apare doar episodic, într-un delir al unei lumi ce se pregătea să falsifice destine. Şi atunci te duci cu gîndul la Leontina Guran, personaj creat doar din cuvinte de Gheorghe Crăciun, într-un exerciţiu stilistic de mare rafinament în Pupa russa. Deşi artificial, personajul acesta feminin te incită, te excită, te face să trăieşti clipe de reală satisfacţie cu ea, deşi pare mai mult o păpuşă dedată la rele, care o împing spre un destin tragic. Şi în final o alegi pe Florica din Drumul la zid, ca personaj viu, care trăieşte lîngă „bărbaţi în descompunere”, care simt cum odată cu trecerea timpului le scad puterile, nu mai sunt o miză pentru femei, ci doar viitoare poveri. Şi Florica îşi trăieşte viaţa în parametrii unei naraţiuni poematice (la prima ediţie romanul lui Nicolae Braban se subintitula Poem epic!), parametrii care o duc spre disperare şi sinucidere. Mi se pare un personaj feminin foarte bine realizat, viu, aproape de cititorul care se desparte de ea cu regret, ca de o fiinţă cu adevărat vie. Deci Florica lui Nicolae Breban din Drumul la zid.