Ce umbre
Ce umbre lasă soarele pe străzi
și luna lasă umbre în visele mocnite
cu trupuri de fecioare în tandrele parăzi
ca umbre moi de sub copaci ivite
din cer stele umbresc frunți milenare
ale atâtor mari poeți ce s-au trecut
de care ea cea scumpă habar n-are
că i-au cântat strămoașele din lut
cum tu o cânți poet în fapt de seară
și noaptea-ntreagă, zile-ntregi o cânți
când sufletul ți-l spintecă o gheară
și-n vorbe fără șir te înfierbânți
în fața ei apari abia o umbră
cu pași tremurători și clătinați
privirea-n fața ei ți se adumbră
și-abia-ntre voi o vorbă murmurați
ce-ai mai făcut, ce-ai mai visat, ce dor
te poartă prin oraș, ce treburi
când neștiute șoapte de amor
rămase-n gât te fac să te cutremuri
îi faci un semn cu mâna fluturând
și pleci lăsând-o-n drum nedumerită
și stele-apoi răsar pe rând, pe rând
scurmând sub luna-n cer abia ivită
Ce e mai sfânt nu știi, o noapte
în care-așterni cuvinte pe hârtii
sau ziua-n care-ndrugi câteva șoapte
și-aștepți hârtia iar să o sfâșii
Memento
Când ți se desface sufletul
bucată cu bucată
fâșie cu fâșie
de parcă se sfâșie lumea
de fapt nu se întâmplă nimic
astrele luminează la fel
după bunul lor obicei
și ziua și noaptea
vântul bate mai rece, mai cald
păsările în zbor se rotesc sau nu
mașinile circulă pe străzi
oamenii umblă după una ori alta
doar inima ți se face țăndări
doar ochii ți se întunecă
doar cuvintele ce nu se rostesc
îți sparg auzul
la geamurile lumii stă Dumnezeu
și nu mai știi după chipul său sfânt
ce alt chip se ascunde
ce alți ochi strălucesc
Legendă
De când te-am prins în brațe ca pe-un fulg
ce se topește-n razele de soare
alta mereu și-ncerc să mi te smulg
din stinsa minții tale-ntruchipare
de sânii tăi mă sprijin să-ți culeg
a trupului mirifică recoltă
de care nu au parte împărați și regi
doar eu și-n ceruri înstelata boltă
pe patu-n care-n taină strălucești
râuri de flori se-nșiră nesfârșite
și mă împărtășești cu diavolești
cuvinte de iubire și ispite
dar n-am de ele parte când tresari
de-o altă viață îți aduci aminte
și-ți mângâi bobii sânilor amari
țâșnind în sus din carnea ta fierbinte
încerc din vis la mine să te-aduc
în brațe să te strâng să uiți de toate
și-abia-n urechi îmi mai șoptești năuc
ba că nu vrei și ba că nu se poate
de-afară vine strepezitul cânt
al străzii ce în noapte șerpuiește
eu nu mai știu de sunt sau nu mai sunt
și mă închin în patru zări prostește
din beznele creației dintâi
vreau să te-aduc la pieptul meu cuminte
pân-la sfârșit să-mi stai la căpătâi
cioplită din tăceri și din cuvinte
Tăcere
Nu mai am cuvinte
pentru lumea aceasta
mă împrăștii în vântul serii
ca puful de păpădie