poeme
FLAVIA ADAM

poeme

Articol publicat în ediția 5/2022

O APĂ AMARĂ

am căutat poezia în locuri nepotrivite
ar spune unii dar cine să știe
ce loc s-ar potrivi poeziei
cum umblă ea ca o felină subțire
cum blana ei
abia atinge câteva smocuri de iarbă

am căutat poezia în dragoste și în ură
am mers pe urmele ei am purtat
pe brațe atâta-ntuneric

(cine iubește e numai durere
cine-i durere se-nalță mai mult
ca printr-o goarnă de aur aude
splendoarea singurătății)

am căutat poezia
pe unde nici măcar nu trecuse
am vrut cu orice chip s-o înfrunt
acum dorința mea e-o pădure
în care cântă stoluri de frunze

am căutat poezia în mine am scris
dar cine scrie deja a trecut
prin iad ca printr-o ploaie de flori
prin rai ca printr-o apă amară
mult prea devreme
mult prea devreme

O INIMĂ CE OBOSEȘTE

mă aștept
să se aștearnă înaintea mea o fereastră
un hublou
prin care s-observ
bătrâni dar și tineri
cum laolaltă trec prin ninsoare
dar ce ninsoare
mai aprigă decât până acum

să vorbească puțin
doar puțin
și pumnii lor să scânteieze de încântare
și poate să se uite cu milă
să scape o lacrimă văzându-mă încă verde
și clară

mă aștept
să șterg acest nod invizibil
teama de care
cu toată ființa mea mă lipesc
precum de inima
ce tot mai des obosește
să vină cu mine

FURTUNĂ

furtună în ochiul de apă
e dragostea mea

de unde până unde
credința că iubirea e totul
că dacă vreau
pot zdrobi zile-n șir
întristarea

de unde până unde
acești lupi secerând
cu colții lor albi
orice urmă de înflorire
orice dovadă
că povestea se schimbă
ca oamenii
de la o oră la alta

O ALTĂ NAȘTERE

mai întâi sfârșitul
apoi nașterea cea adevărată
cântecul ei prăvălindu-se brusc
în artere

și viața
un clopot
de care tot tragem și tragem
un murmur trecând
prin mâinile noastre
nepăsător