miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 5/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 13 / 2021

Din 1 aprilie. Gabriel Chifu, „Angrenaje și rotițe”: Noi, la Uniunea Scriitorilor, am simțit pe pielea noastră, nu o dată, ce înseamnă să ai de-a face cu cineva care-ți pune bețe-n roate în activitatea pe care o derulezi corect, cu bună-credință și care, în mod normal, ar trebui să meargă șnur. E vorba și despre ce am avut de tras din pricina a doi inspectori care interpretau eronat, abuziv legea și ne învinovățeau de grozăvii care, dacă acuzele lor erau adevărate, ar fi dus la distrugerea instituției noastre. E vorba și despre greutățile pe care alți funcționari ni le fac, de ani și ani de zile, în aplicarea legii pentru finanțarea revistelor. E vorba și despre vădita încercare recentă de excludere a Uniunii din proiectele ținând de zona culturii scrise de la ICR. De ce pun piedici cei care pun? Repetând, două sunt cauzele principale. Fie incapacitatea lor profesională, nepriceperea strigătoare la cer. Fie ostilitatea față de partenerii lor a anumitor funcționari, rotițele acelea!, care-și amestecă sentimentele personale în modul în care își îndeplinesc sarcinile de serviciu. Și într-un caz și-n altul, răul e la fel de mare, uneori chiar de nereparat. Oricum, avem un talent deosebit noi, ca națiune, de a ne faulta unii pe alții, încât, până la urmă, nimeni nu câștigă, nimic nu înaintează și totul stă să se destrame. Locuiți de acest resentiment păgubitor, nu ne miră lipsa de progres, încetineala exasperantă din societatea românească și nu ne miră că proiectele care de mult s-ar fi cuvenit să fie duse la bun sfârșit se tot amână într-o fatalitate a eșecului. La rubrica sa, Alexandru Călinescu, titlu „O boală grea: kremlinofilia”, cu preluare din Fraçoise Thom, Kremlinofilia franceză: o boală incurabilă?, scrie: Autoarea ia în considerare mai mulți factori: rusofilia sentimentală a francezilor, antiamericanismul lor (agravat de propaganda comunistă postbelică), etatismul și neîncrederea în liberalism, ideea că o mână forte (precum Putin) ar putea salva o țară, Franța, pe care destui o consideră decăzută și pradă unei clase politice corupte. Le Pen (tatăl) declara în 2015 că Putin este o șansă pentru pacea în lume. Fostul ministru de externe Hubert Védrine vedea în Rusia un partener capabil să se opună hegemonismului american. O propagandă tenace prezintă Rusia drept apărătoarea valorilor tradiționale, a „suveranității” statelor, a creștinătății etc. Kremlinofilia, conchide Fraçoise Thom, este un amestec de orbire, lașitate și indiferență față de etică și de adevăr. În sumar (selectiv): N. Manolescu, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, N. Prelipceanu, Vasile Dan, Claudiu Soare, Răzvan Voncu, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Andrea H. Hedeș, Pia Brînzeu, Cristian Pătrășconiu, Horia Gârbea, Angelo Mitchievici, G. Coșoveanu, Nichita Danilov, Radu Tudorancea, Marina Constantinescu, Al. Colțan, Cătălina Hașotti.

RAMURI 3 / 2022

Nicolae Prelipceanu, la rubrica sa: Și veacul a continuat să înainteze până când, iată, într-o zi, nu știu dacă bună sau rea, după pudibonderia impusă de regimul comunist – toate dictaturile sunt pudibonde ați observat, nu? – a scăpat la libertatea cuvântului. Dacă pe vremea proletcultismului, țin minte, îmi spune Petre Stoica, a fost un mare eveniment când „s-a dat drumul la poezia de dragoste” și la alte intimisme, acum s-a trecut de-a dreptul la exprimarea, sau mai precis transcrierea vorbelor la care unii încă mai roșeau și se indignau cei ceva mai bătrâni… Cât despre poezie, odată cu veacul, avansează și ea sau, mă rog, merge înainte, nu se știe dacă progresist sau regresist, căci, dacă ne gândim bine, nici moda n-a fost de la începuturi un meșteșug de acoperire a corpului, decât așa, pe alocuri… La mijlocul revistei, interviu cu Mircea Mihăieș (realizat de Cristian Pătrășconiu): Pentru ca un vin bun să poată fi „înțeles”, el trebuie să fie însoțit de poveste. La fel ar trebui scris și despre cărțile importante ale literaturii: nerezumându-te la o lectură pedantă, ci încercând să refaci, ca într-un basm critic, istoriile lor neștiute, rețelele secrete care au condus la cristalizarea lor, la dilemele, limitele lecturii și ale interpretării… Nu mai avem rama, pânza, culoarea în formele ei clasice. Întregul mecanism a fost modificat pentru a corespunde unei viziuni radicale despre forma, structura, misiunea și semnificația literaturii. Cu toate acestea, temele comune creației artistice rămân, chiar dacă au trecut printr-un proces de abstractizare. Tot despre oameni e vorba, tot despre sentimente și pasiuni, despre idei și întâmplări recognoscibile din realitatea imediată sau din imaginarul fiecăruia dintre noi. Marea inovație a lui Joyce constă în faptul că a împins la nivel de subconștient niște procese întâlnite în comunicarea obișnuită… Una e să ne privim mâna cu ochiul liber, alta e imaginea aceleiași mâini redată de un computer tomograf. Joyce a „tomografiat” la infinit oamenii, obiectele, întâmplările și reflectarea lor în conștiință. În sumar (selectiv): Gabriel Coșoveanu, Florian Copcea, Cătălin Pavel, Gabriela Gheorghișor, Gh. Grigurcu, M. Ghițulescu, D. Ungureanu, Gabriel Nedelea, Gela Enea, Carmen Teodora Făgețeanu.

LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ 3 / 2022

Alex Ștefănescu, Confesiuni: În calitate de critic literar, nu sunt o instanță care le face dreptate autorilor. Și care, implicit, s-ar putea să-i nedreptățească. Și nu fac nici pedagogie cu scriitorii, nu vreau să îi învăț cum să scrie. Unii scriitori mă întreabă: „La ce îmi ajută mie că ai scris chestia asta?” Dar nu mi-am propus în nici un fel să îi „ajut”. Eu vreau să mă fac folositor cititorilor (și scriitorilor în calitate de cititori)… În general, prin tradiție se crede că scriitorul este foarte important, este un creator, iar criticul – un fel de umbră a scriitorului, un profitor al muncii scriitorului; el nu face decât să inhibe spiritul creator al acestuia, să-l descurajeze… Vreau să am și eu un rost în lume. Sunt cititor profesionist… Eu nu scriu pentru scriitori, ci pentru cititori… Am fost pedepsit nemilos, de-a lungul vieții, pentru acest mod al meu de a înțelege critica literară. Faptul că nu vreau să-l intimidez pe cititor, făcând paradă de erudiție sau de terminologie savantă, mi-a adus calificări disprețuitoare: că scriu o critică populară, că Istoria… mea este o carte pentru coafeze etc. Iar obiceiul de a mă pronunța explicit asupra valorii cărților m-a transformat, pentru mulți, în inamicul public numărul 1. În altă pagină, Petre Răileanu, „Basarab Nicolescu. Multipla splendoare a ființei”: Domeniul cunoașterii și câmpul care cuprinde ceea ce este desemnat sub termenul realitate au fost profund modificate de cele trei revoluții produse pe parcursul secolului al XX-lea: revoluția cuantică, revoluția biologică și revoluția informatică. Prima dintre ele în ordine cronologică, fizica cuantică, ne pune în fața acestui paradox care funcționează ca o revelație: cu cât știința, fizica în cazul de față, coboară, în explorarea realului, către unități din ce în ce mai mici, asimilabile invizibilului sau abstractului, cu atât se mărește câmpul realului și respectiv al cunoașterii acestuia. Paradoxul amintit funcționează doar în cadrul sistemului binar, dominat de principiul contradicției, considerat drept o particularitate a gândirii occidentale. În sumar: Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Dan Stanca, Mircea Bârsilă, Ioan Holban, Radu Andriescu, Aurel Pantea, Emil Lungeanu, Augustin Cupșa, Linda Maria Baros, Paul Aretzu, Florian Copcea, Angi Melania Cristea, Lucian Scurtu, Simona-Grazia Dima, Ștefan Tomșa, Iolanda Malamen, Oana Boșca-Mălin, Aurel Maria Baros.

CONVORBIRI LITERARE 3 / 2022

Ion Simuț la ancheta „Critica literară azi”: Revistele literare patronate de USR se străduiesc să ofere, fiecare în felul ei, o imagine cât mai bogată a vieții editoriale. Evaluările sunt derutante pentru un cititor care își formează și consolidează reperele. Diferențele sunt normale. Criticii nu comunică între ei, nici prin reacții polemice, nici prin convergențe de opinie. După Nicolae Manolescu, nu s-a mai impus nici o vedetă a cronicii literare…. Critica literară are forme foarte variate de afirmare, dintre care publicistica e numai una. A miza în totalitate pe ea ar fi eroare. De fapt, nu se întâmplă acest lucru. Cele mai interesante experiențe și tendințe în critica literară actuală nu se afirmă în reviste, ci în cărți. Critica din reviste ar trebui să fie mai atentă la aceste tendințe universitare și academice, cu care să poarte un adevărat dialog. Dacă înainte de 1990 cea mai emancipată critică literară se afla în reviste, după 1990 cea mai emancipată critică literară se află în universități și institute de cercetare. De reținut Ioana Diaconescu, „Din arhiva CNSAS”, serial „Mihail Sadoveanu și francmasoneria”. Cu documente emise între 1930 – 1937, reflectând, în marea majoritate, păreri pro și contra ale unor mari personalități în apărarea sau defăimarea marelui scriitor (i-au fost arse cărțile în public), articole din presa vremii privind activitatea de francmason, aflate la Direcția Generală a Poliției de Siguranță (DGSP), care din martie 1951 va deveni Direcția Generală a Securității Statului (DGSS). Ce se știe: între 1927-1930 Mihail Sadoveanu a fost Venerabilul Lojii masonice „Dimitrie Cantemir”. Între 1930-1935 el va fi investit și cu alte demnități masonice: Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naționale din România, Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR și Mare Maestru al Franc-Masoneriei Române Unite. În 1936 îl aflăm director al ziarului Adevărul precum și al formulei de dimineață a acestuia, Dimineața. Va edita, în același timp, faimoasa revistă Însemnări ieșene, împreună cu George Topârceanu, Grigore T. Popa și Mihai Codreanu. La sfîrșitul anilor’30 se va retrage din viața politică… În sumar (selectiv): Cassian Maria Spiridon, Ion Papuc, Gh. Grigurcu, C. Cubleșan, Mircea Platon, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, C. Bostan, N. Scurtu, Cristian Livescu, C. Dram, Mihaela Grădinariu, Vasile Spiridon, Adrian Dinu Rachieru, Emanuela Ilie, Ioan Lascu, Gellu Dorian, Ion Popescu-Brădiceni, Ovidiu Dunăreanu, Adrian Jicu, Ovidiu Pecican, Magda Cârneci, Valentin Talpalaru, N. Sava. „In memoriam Vasile Andru”.

LITERE 3 / 2022

Barbu Cioculescu, la Breviar: Propunând o astfel de dihotomie, a popoarelor alese şi a celor reculese de a fi supuse primelor, o nouă ideologie se naşte, aşa cum o aflăm în recentul eseu Rusia şi ispita mesianică – religie şi ideologie – (editura „Vremea”, colecţia Fapte, Idei Documente, Bucureşti…), datorat domnului Bogdan Silion… Eseul se deschide asupra întrebării dacă există în istorie popoare privilegiate, un popor ales; dacă are vreo justificare mesianismul naţional. Dacă nu cumva aceasta ţine de o comună trufie naţională. Pentru elucidarea problemei, Rusia a fost socotită cazul clasic, ca tărâm al unui naţionalism mistic, dar şi al mesianismelor de tot felul, o dată ce intelighenţia rusă a înţeles prin ideea naţională Ideea prin excelenţă, iar mesianismul ca pe un fenomen al sentimentului naţional, „dar şi ca ideea care unifică întreaga lume, înţeleasă ca eternitate”. Apreciind mesianismul prin prisma ideologiei naţionaliste, observăm cum se transformă un mit religios în ideologie, „devenind o idee falsificatoare prin excelenţă”… Şi, desigur, mesianismul cultural este în acelaşi timp şi religios, căci presupune un popor ales, o providenţă divină, o eshatologie, profeţi şi sfinţi. Ales, poporul în chestiune se situează firesc, indubitabil, în centrul lumii, dobândeşte un rol misionar, soteriologic. Trei ar fi, în concepţia dlui Silion, culturile mesianice, cea iudaică, reprezentând forma pură a fenomenului, cea germană – deci mesianismul în formă ideologică – şi cultura rusă cea legată de mesianismul ecumenic, prin ideea celei de a treia Rome. Comun au cele trei culturi ideea mitologică a poporului ales… De la mit la ideologie, calea trece prin hăţişurile naţionalismului, convingerea cercetătorului fiind că mitul poporului ales cunoaşte o reactualizare prin orice tip de naţionalism care-l confirmă. Scrie deci autorul: „naziştii şi bolşevicii cred că sunt aleşi ca orice sionişti. În acest sens nu există nici o diferenţă.” În sumar (selectiv): M. Stan, M. Cimpoi, Marian Popa, Alex Ștefănescu, Mircea Horia Simionescu, Jean Dumitrașcu, Mircea Coloșenco, Horia Gârbea, Mihaela Albu, Iulian Bitoleanu, Vasile Bardan, Ana Dobre, Simona Cioculescu, Magda Ursache, Titi Damian, Corin Bianu, Flavia Adam, N. Georgescu.