ROMÂNIA LITERARĂ 18-19 / 2022
Din 6 mai. Nicolae Manolescu, „Trei generații de critici literari”: Există în momentul de față trei generații de critici literari activi: șaizeciștii, aflați la sfârșitul unei cariere care a debutat în anii 1960, de unde și denumirea; optzeciștii, aflați la maturitate, după ce au debutat în anii 1980; în fine, douămiiștii, cu unul sau două decenii de prezență pe scena literară… Contribuția generației 60 de critici literari a fost esențială în multe privințe: a reintrodus criteriul estetic în judecata operelor literare, în locul aceluia ideologic, a revalorificat moștenirea culturală, cum se spunea în termenii epocii, obnubilată parțial în deceniul 6, a repus în circulație literatura modernă occidentală, considerată înainte „burgheză” și „decadentă”, a scos, cu alte cuvinte, în afara legii literare realismul-socialist… Cu generația 2000, intrăm pe un teren minat. Dacă îi avem în vedere pe criticii literari, constatăm o situație aproape fără precedent. Cel puțin în două privințe: restrângerea sferei de interes la literatura propriei generații; abandonarea, la un moment dat, a criticii literare propriu-zise. Rezultatul? Trecerea cu buretele peste întreaga literatură veche, clasică, modernă și chiar postmodernă, aceasta din urmă, a generației 80. Studiile de istorie literară sunt de la o vreme cvasi inexistente, majoritatea fiind opere de debut ale autorilor. Lucru curios, criticii douămiiști vor dobândi oarecare notorietate tocmai în mediul universitar și pe baza studiilor de la debutul lor, nu în publicistică, la care, de altfel, au renunțat tot pe neașteptate, fără o cauză aparentă… Odată cu excluderea din preocupările criticii a întregii literaturi române anterioare, a apărut în viața literară o fractură. S-au format două tabere. Ceea ce a dus la o veritabilă bătălie între „tineri” și „bătrâni”… Consecințele se dovedesc în zilele noastre mai grave ca niciodată. Prezenteismul… caracteristic douămiiștilor, absolutismul concepției lor conduc nu doar la ignorarea trecutului, dar la negarea lui. Cei mai mulți dintre predecesori sunt dați, pur și simplu, uitării. Un asemenea fenomen n-a mai avut loc din anii 1950, când proletcultismul jdanovist cultiva ideea negării trecutului ca o modalitate de ruptură… Ca și realismul-socialist, actualul prezenteism nu se sprijină pe o literatură valoroasă, cu excepțiile de rigoare, și nici nu susține cauza unei reale înnoiri… Critica e o formă de autoritate, dar ce autoritate se poate clădi pe o literatură subdezvoltată, care trăiește din promisiuni rareori onorate? Autoritatea se câștigă greu și se pierde ușor. Temelia ei o alcătuiește judecata dreaptă, neconcesivă, independentă de mode și timp… Armătura construcției critice o constituie întotdeauna o literatură valoroasă. În sumar (selectiv): Gabriel Chifu, M. Zamfir, Mircea Mihăieș, V. Spiridon, Adrian Popescu, C. Abăluță, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, I. Holban, Gabriel Coșoveanu, N. Oprea, Gh. Grigurcu, Florina Zaharia, Dan Stanca, Hanna Bota, Marina Constantinescu. Opt pagini sunt dedicate primei părți a anchetei intitulate „Casa sau locul care pentru dumneavoastră înseamnă acasă” (realizată de Cristian Pătrășconiu) la care răspund 27 de scriitori.
APOSTROF 4 / 2022
Marta Petreu, la Editorial: În Ucraina sînt omorîţi oameni, adesea civili, şi că, pentru a-şi salva viaţa şi copiii, mai multe milioane de cetăţeni ucrainieni au luat dramatica, pentru ei, cale a refugiului. Între timp, bombardamentele Rusiei toacă mărunt şi apocaliptic oraşe şi sate, iar armata rusă se joacă cu siturile nucleare pe care le confundă cu o cutie de cuburi colorate. Nenorocirea este că armata rusă luptă şi contra civililor, transformînd nedreptatea flagrantă a acestui război în genocidul populaţiei ucrainene. Iar între declaraţiile Rusiei şi ce face efectiv această ţară nu există nici o legătură. Plăcerea cu care, pentru a-şi urmări interesele ei unilaterale, Rusia putiniană produce moarte, suferinţă, teroare, distrugeri, haos este nu numai abominabilă, reprezintă nu numai o încălcare a tratatelor, reglementărilor şi legilor internaţionale, ci o cădere în afara umanului; nu o cădere în animalitate, animalele au un comportament imperativ-reglat de codul lor genetic, de legile speciei, ci o ieşire în afara umanului. După cum observa François Fejtö, în Dieu, l’homme et son diable, Hitler, prin Holocaust, l-a sfidat direct pe Dumnezeu, ca şi cum i-ar fi spus: „Ce poţi să faci dacă-ţi exterminăm poporul pe care l-ai ales ca al tău? Ce vei spune dacă blestemăm şi socotim drept smintită învăţătura pe care pretinsul tău fiu unic a dat-o în Evanghelii?“; la fel ca Hitler, şi Putin, prin faptele armatei sale, adresează o sfidare, dar nu lui Dumnezeu, ci lumii democrate: „Uite ce putem noi face şi voi nu ne puteţi opri!”. Pe pagina 2, „Sensul pamfletului astăzi”: În editorialul său din 18 martie a.c. din publicaţia sa favorită, adică Gazeta sporturilor, Radu Cosaşu, pornind de la multele reacţii violente din lumea fotbalului, observă că în România există o uriaşă plăcere de-a pamfletiza oricînd şi contra oricui, dar fără argumente, dînd falsa impresie de competenţă. Merită citat pasajul respectiv, care este de-a dreptul aforistic: „Există chiar o voluptate în a pamfletiza. E un gen îndrăgit, ba chiar o dovadă de competenţă. (…) S-a ajuns la a fi considerat competent numai dacă ştii să înjuri, pardon, să pamfletizezi, să mizerabilizezi?“. (I.V.). În sumar (selectiv): Anca Hațiegan, Adrian Alui Gheorghe, Dan Culcer, Radu Constantinescu, Mircea Tomuș, Ion Bogdan Lefter, M. Cimpoi, Dan Gulea, Alice Valeria Micu, Monica Grosu, Cristian Vasile, C. Cubleșan, M. Bărbulescu, Mircea Moț. La Dosar: Ion Pop, Marian Papahagi către Ion Pop. Scrisori regăsite.
EXPRES CULTURAL 4 / 2022
Nicolae Panaite, „Vrajba”: Se cunoaște că Uniunea Scriitorilor de la noi, de vreo câțiva ani buni, este agresată de acest grupuscul destabilizator ce cultivă premeditat și cu îndârjire disensiunea. Cred că acest comportament este cauzat de un anume fel de virus ce distruge relațiile interumane, împinge la ură și teamă, produce despărțire, stârnește suferință și aduce chiar pierzanie… S-a văzut că acest virus este tratat de unii cu învoială, iar alții îl ignoră. El se numește trufie. Această partidă, ce cuprinde și trei-patru condeieri de talent, nu a convins, până azi, să atragă de partea ei decât 17 autori din cei 2700 cât are USR. Mai mult: unii din așa-zișii rebeli s-au reîntors în Uniunea Scriitorilor, precum fiul risipitor din parabola biblică, pentru că au considerat, cred, că aici le este locul (dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!). Ce-i mână în luptă pe ceilalți rămași (hărțuieli verbale și scrise, zeci de procese intentate fără suport și temeiuri legale etc.) nu ne este spus în lumina adevărului. Demersurile lor nu au reușit să-i convingă, deși au recurs la varii tertipuri, nici pe magistrați! Se vede dinspre partea acestui mic front arțăgos, ce nu respectă regulile clasice de înfruntare și confruntare, o tactică a denaturării și încălcării statutului Uniunii Scriitorilor. Astfel, ei inventează, reinventează, mistificând adevărul, diverse motive abracadabrante ce au făcut subiectul unor procese în instanță total nefondate. Nereușind să strângă numărul de adepți la care s-au așteptat, au fost prinși în propria urzeală ce și-au construit-o, devenind irascibili și nestăpâniți… Ei au încercat în mod arbitrar să-și însușească ștampila și contul Uniunii Scriitorilor, dorind astfel să o conducă după capriciile și scopurilor lor. Evident, instanța le-a invalidat demersurile insinuante. Dacă ar fi avut ceva temeinic ca proiect și aplicabilitate a lui, ar fi fost mai demn și civilizat să-și fi întemeiat o asociație a lor cu statut în bună rânduială, cu proiectul și viziunea lor de a conduce. În sumar (selectiv): Gellu Dorian, Al. Cistelecan, Dan Bogdan Hanu, Nichita Danilov, Adi Cristi, Cristina Chiprian, Diana Vrabie, Daniel Șt. Pocovnicu, Marina Spalas, Daniel Corbu, Doru Scărlătescu, Liviu Antonesei, Christian W. Schenk, Adrian Dinu Rachieru, C. Coroiu, Adrian Alui Gheorghe, Victor Durnea, C. Pricop, Traian Lazăr, Eugen Munteanu. Leo Butnaru în dialog cu Lidia Popa. La Suplimentul Zigurat, „Poezia lui Gabriel Chifu” de Ioan Holban.
EUPHORION 1-2-3 / 2022
Apărută pe piață în luna aprilie. Ancheta „Critica valorii, valoarea criticii: critică și valoare în literatură”, citate din câteva răspunsuri – 1) Ion Pop: Mi se pare clar că „punerea în umbră a criteriului estetic în validarea operei literare” e o eroare grosolană a zișilor „progresişti”. Am mai spus că, aşa cum au recunoscut, esteticienii din ultimele zeci de ani, literatura nu poate fi ruptă de contextul „extraestetic”, că „eterogenitatea artei” e o evidenţă, – dar a sări peste criteriul estetic confundându-l cu estetismul exclusivist de mult depăşit e un gest absurd, de orbire cauzată de adeziuni ideologice superficial asimilate, criticate de marxiştii înșişi… Critica literară nu are decât să constate şi să amendeze, fie şi contra curentului, excesul contextualizării care îndepărtează literatura şi actul artistic în general de chiar definiţia lui. 2) Iulian Boldea: Criteriul fundamental de validare a valorii trebuie să fie, cum remarcă Maiorescu, cel estetic, cu nuanţări care provin din sfera timpului, a istoriei, a contextului social. Instanţele care stabilesc valoarea şi ierarhiile literare sunt impuse de instituția receptării critice autorizate, confirmate de sedimentările şi mutaţiile estetice ale istoricităţii. 3) Dumitru Chioaru: Știm că Eugen Lovinescu, teoreticianul și criticul cel mai fidel autonomiei esteticului, a elaborat acum aproape un veac teoria încă actuală a mutației valorilor estetice, susținând că concepția umană asupra frumosului este „variabilă nu numai de la popor la popor, adică de la civilizație la civilizație, ci și de la epocă la epocă, prin intervenția în mutația valorilor estetice a factorului timpului”. Aș adăuga că valorile estetice sunt, ca și celelalte valori, schimbătoare de la o epocă/ generație la alta, în funcție de un criteriu atât de variabil el însuși, și anume, gustul. Căci nu numai ideile, ci și gustul estetic al oamenilor se schimbă, prin prisma lui fiind receptate și apreciate operele literare vechi sau noi. 4) Vasile Spiridon: Departe de a fi cu putință să se eludeze, criteriul estetic este considerat subînțeles actului creator, el fiind așezat la baza tuturor celorlalte criterii apreciative, și asigură o formă specifică de evaluare. În sumar (selectiv): Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Ovidiu Pecian, Rita Chirian, Ioan Radu Văcărescu, M. Iovănel și Ch. Moraru, Mircea Petean, Al. Cistelecan, Rodica Grigore, Mircea Braga, Ion Dur.
BUCOVINA LITERARĂ 371-372-373
Apărută la sfârșitul lunii aprilie 2022. Scrie Matei Vișniec la rubrica lui: M-a dezamăgit, cu piruetele sale reflexive şi cu divagaţiile sale „subtile” legate de Putin, un scriitor rus care trăieşte în Franţa şi care a devenit membru al Academiei franceze, este vorba de francofonul şi francofilul Andrei Makine… Într-un interviu acordat pe 10 martie cotidianului Le Figaro, Andrei Makine adoptă atitudinea pe care eu o rezum prin sintagma, da, dar. Invitat de reporter să condamne intervenţia rusă, Makine preferă să generalizeze, să spună că el se opune tuturor războaielor, iar apoi „avertizează” că mediatizarea evenimentelor din Ucraina nu este chiar obiectivă. Atunci cînd sunt ucişi rusofoni mediile de informare nu se indignează la fel de mult ca atunci cînd sunt ucişi ucraineni, dă de înţeles scriitorul franco-rus. El nu neagă faptul că războiul declarat de Putin este o tragedie, dar ne invită să identificăm cauzele şi, evident, în mod inevitabil, ajungem la americani. Citez din declaraţiile sale: „Pentru a putea opri acest război, trebuie să-i înţelegem antecedentele care l-au făcut posibil. Războiul din Donbas durează de opt ani şi a provocat moartea a 13 000 de oameni, şi cam tot atîţia răniţi, printre care şi copii. Regret tăcerea politică şi mediatică din jurul acestui război, indiferenţa faţă de morţi atunci cînd sunt rusofoni. Spunînd acest lucru nu înseamnă că justific politica lui Vladimir Putin. La fel, faptul că îmi pun întrebări în privinţa rolului belicist al Statelor Unite, prezente la toate etajele guvernanţei ucrainene înainte şi în timpul revoluţiei din Piaţa Maidan nu înseamnă că îl justific pe stăpînul de la Kremlin. În sfîrşit, nu trebuie să uităm un precedent, bombardarea Belgradului şi distrugerea Serbiei de către Alianţa Atlantică în 1999 fără aprobarea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Rusia a trăit acel eveniment ca o umilire şi ca un exemplu de reţinut. Iar războiul din Kosovo a marcat şi el memoria naţională rusă precum şi pe şefii ei”. Am dat acest citat mai lung întrucît mi se impune o concluzie: dacă marele scriitor şi academician Andrei Makine gîndeşte aşa, şi anume că pe undeva Occidentul are partea sa de vină pentru invadarea Ucrainei de către Rusia, cu siguranţă că rusul de rînd nici nu se mai încurcă cu subtilităţi comparative şi consideră că Occidentul este chiar integral vinovat de ceea ce li se întîmplă ucrainenilor. În sumar (selectiv): C. Abăluță, Al. Ovidiu Vintilă, Gh. Grigurcu, Daniel Corbu, Dan Grădianru, Th. Codreanu, C. Cubleșan, Cornel Ungureanu, Chr. Crăciun, Elena-Brândușa Steiciuc, Marcel Mureșanu, V. Baghiu, Liviu Antonesei, Viorica Răduță, Mircea A. Diaconu, Marian Drumur, V. Proca, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Papuc, Liviu G. Stan, Leo Butnaru, Doina Cernica.
SCRISUL ROMÂNESC 5 / 2022
Dumitru Radu Popa, „Despre Putin și putinism”: Încă din primii săi ani ca președinte, Putin a fost obsedat de restaurarea Imperiului rus în lume și poziționarea serviciilor de securitate ca singura instituție de control domestic. Expansiunea NATO, bombardarea Belgradului, a Irakului și Libiei i-au întărit suspiciunile asupra Vestului și intențiilor sale. Pe de altă parte, el a început să recunoască importanța simbolurilor și a instituțiilor tradiționale care ar putea să unifice oamenii de rând și să ajute la definirea particularităților unui nou excepționalism rusesc. Ziariștilor și oaspeților care îl vizitau le spunea că e credincios ortodox și nu făcea nimic ca să contrazică zvonul că ar avea un duhovnic, un ghid spiritual pe nume Tihon Șevkunov, un naționalist conservator care crede în „viitorul special” al Rusiei… Mai devreme în „domnia” sa, ne spune ziarista Catherine Belton, drept-credinciosul președinte s-a dus cu confidentul său, bancherul, și eventualul său antagonist, Sergei Pugacev, la o slujbă ortodoxă ce se ținea în ziua de Duminica Iertărilor, chiar înainte de începerea Postului. Pogacev, un veritabil credincios, i-a spus lui Putin că ar trebui să se prosterneze în fața preotului, ca un act de căință. „La ce aș face asta?” a răspuns Putin. „Sunt președintele Federației Ruse! Nu mă prosternez în fața nimănui și nimănui nu-i cer iertare!” Puțină modestie și căință nu ar strica unui ortodox atât de vajnic, păcătos ca noi toți, sau poate mult mai mult, cu un trecut strălucit în K.G.B. Mai ales după ce a făcut și face nu numai în Ucraina, dar și în propria-i țară și cu poporul său! În sumar (selectiv): Florea Firan, C. Cubleșan, Andrei Codrescu, Adrian Cioroianu, M. Ene, Ioan Lascu, Horia Dulvac, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Rodica Grigore, M. Firică, Pia Brînzeu, Dan Duțescu, Emanuel D. Florescu, Gabriela Nedelcu-Păsărin.