spectator
NICOLAE PRELIPCEANU

Viața oamenilor de teatru dincolo de scenă

Articol publicat în ediția 6/2022

Regizorul Claudiu Goga și-a tradus singur textul piesei lui Donald Margulies, Casa de la țară, înainte de a-i da viață pe scena naționalului bucureștean (sala Studio).

Autorul, un american pasionat de teatru și care a reușit în teatru, cu un Premiu Pulitzer și cu multe traduceri ale pieselor sale, recunoaște că a încercat în această piesă despre oameni de teatru, actori, regizor, o reluare la scara modernă a Statelor Unite ale Americii, a unor teme, sau, mai precis, relații dintre personajele din teatrul lui Cehov. Ceea ce se vede la prima ochire este relația mamă-fiu din Pescărușul, în care noua Arkadină, Anna Patterson, îi respinge violent piesa fiului ei, un fel de Constantin Treplev, Costea, acesta având pe alocuri și nuanțe dintr-un unchi Vanea îndepărtat. „Una dintre cele mai mari actrițe din lume”, cum o declară personajul Walter Keegan, un regizor de succes, mai ales de seriale pentru lumea submedie intelectuală, „Arkadina” americană își joacă rolul de cap al familiei, alături de acest regizor, care nu e decât ginerele său, rămas în „casa de la țară” după moartea fiicei marii actrițe/soția lui Keegan. În Keegan se pulverizează, ca să zic așa, elemente din Trigorin, dar și din profesorul Serebreakov din Unchiul Vanea, pentru că, oarecum la fel, regizorul vine în „casa de la țară” cu noua sa pereche, o actriță mult mai tânără și foarte frumoasă, asemenea Elenei Andreevna, nevasta lui Serebreakov. Plecarea lor, după conflictul dintre Elliot Cooper, fiul nefericit al marii actrițe, și Walter Keegan și a iubitei sale seamănă cumva cu plecarea profesorului Serebreakov și a Elenei Andreevna, după conflictul cu unchiul Vanea. Numai că aici, deși și Costea e unchi, nepoata sa e o fată modernă, studentă, aflată în afara lumii teatrului.

Piesa este una de tip clasic, cu scene care se joacă într-un cadru tipic, în living room-ul „casei de la țară”, unde se încrucișează atât spadele generațiilor, cât și tentațiile lor. Dacă Trigorin poate fi, fiind în același timp Serebreakov, Keegan, scriitorul de succes este tăiat în două, împrumutând zone și lui Michael Astor, celebru actor de serial, după care întoarce capul toată lumea. El este ținta insistențelor nepoatei marii actrițe, Susie McNally, numai că acesta e corect și le respinge cu demnitate și făcându-i chiar morală. Cehov este, cumva, doar un inspirator al autorului dramatic american, dar acesta din urmă reușește să trimită acolo unde intenționează el, nelăsându-se călăuzit doar spre direcția marelui autor rus.

Avem aici totul pentru a compune o piesă interesantă, de la conflictul dintre generații la conflictul dintre celebritate și anonimat, dar și cel dintre viziunea romantică a artei și cea modernă, pragmatică: adică de ce să fie superioară arta teatrului celei a serialelor, replică regizorul Keegan, celui care-l învinuiește că a ales calea ușoară a gloriei, cea a serialelor, părăsind lumea teatrului, firește, în căutarea bogăției, pe care acesta și-o și asumă cu un anume cinism.

Actorilor implicați în acest spectacol li se potrivesc rolurile ca niște mănuși. Marea actriță este chiar o mare actriță, Maia Morgenstern, așa cum se dovedește a fi și aici, prin trecerile sale bruște de la o stare la alta, de la o situație la alta, așa cum, se presupune, o face personajul său pe scenă. Chiar dacă Marius Bodochi nu e, încă, regizor, el intră foarte bine în rolul acesta, inclusiv în suferințele provocate de o căzătură pe scări (în Unchiul Vanea era vorba, totuși, de o boală mai durabilă!), cu o convingere sinceră, sau cel puțin așa apare, în pledoaria pentru arta sa ușoară care aduce bani, față de aceea, grea, din care ieși sărac. Nina Zarecinaia nu e nicăieri, pentru că perechea lui Keegan e deja actriță și cuplul lor se va suda prin mariaj, ceea ce Ninei nu i-a reușit cu Trigorin. Dar Raluca Aprodu își construiește rolul cu multă atenție, făcându-l să fie convingător și luminos; ea nu este, totuși, ratata din Pescărușul. Gavril Pătru e jumătatea de Trigorin mai apropiată de vârsta aceluia, în același timp mult mai credincios moralei, iar rolul lui Michael Astor îl prinde de minune, fiind, până la un punct, unul dintre centrii de putere dramatică ai piesei. În fine, Cătălina Mihai, în rolul lui Susie Keegan, are tot ce știm azi că au tinerii contemporani, inclusiv limbajul cu „pă bune” și altele, cât și disprețul inițial pentru celebritatea marelui actor, căruia, apoi, îi cade pradă, cu toate că acesta îi și mărturisește, îmbrăcând-o la loc, atunci când ea i se arată topless: „nu sunt un prădător sexual”. Ceea ce Trigorinul integral cam era. În piesă, ca și-n spectacol, Cehov pare a fi, undeva, în culise, ca o umbră luminoasă care, din când în când, indică direcția…

Finalul merită reținut: toată lumea agitată pleacă din casa de la țară, reședință de vară situată într-un oraș unde vara e un festival de teatru gen Avignon, la scară americană, rămân numai bunica (Maia Morgenstern), fiul ei (Marius Manole) și nepoata dinspre fiica moartă de un an, Cătălina Mihai. Aceasta din urmă a avut tot timpul desfășurării scenelor contre date bunicii, pe care o învinuiește de ceea ce se întâmplă, pentru că ea l-a invitat pe Michael Astor să stea la ei o vreme, în nădejdea că farmecele ei, ale bunicii, îl vor vrăji din nou. Așadar avem aici un triplu conflict, rezolvat de altfel de Astor cu delicateț, dar și cam direct; cele două femei, din generații nu tocmai apropiate, și-l dispută pe marele actor de seriale, fără succes. Elliot Cooper, fiul nefericit, căruia mama sa nu i-a dat nici o atenție, preferând-o pe fiica ei, actriță remarcabilă, atunci când aceasta trăia, este jucat de Marius Manole, cu scene tari alternând cu scene de umilitate profundă și deși ne îndreptam spre un final trist, arta lui Donald Margulies nu e, totuși, aceea a lui Cehov, cei trei rămân împreună și bunica-mamă le vobește celor doi, în sfârșit ieșită din rolul de mare actriță, despre fotografiile de familie, înduioșându-i și, în finalul finalului, așa cum era de așteptat, și-l atrage cu brațul și pe fiul căruia îi strigase că nu-l iubește nu mai departe de câteva scene înainte.

Totul este dozat foarte atent, rolurile sunt lucrate de fiecare astfel încât să trimită când într-o direcție, când în cealaltă, așa cum se și cuvenea. Nu știm dacă autorului piesei i-ar plăcea spectacolul, dar ceea ce știu este că spectacolul lui Claudiu Goga este unul, cum se spunea cândva, încheiat la toți nasturii, cu actori remarcabili în fiecare scenă și pe total.


Teatrul Național București, sala Studio – Casa de la țară de Donald Margulies, traducerea Claudiu Goga. Distribuția: Anna Patterson – Maia Morgenstern; Elliot Cooper – Marius Manole; Michael Astor – Gavril Pătru; Walter Keegan – Marius Bodochi; Nell McNally – Raluca Aprodu; Susie Keegan – Cătălina Mihai. Regia și ilustrația muzicală: Claudiu Goga. Scenografia: Corina Grămoșteanu. Premieră: 17 aprilie 2022.