miscellanea
FL. TOMA

Poezile și nopți în Napollinaire

Articol publicat în ediția 7-8/2022

Poetul Adrian Bodnaru mi-a fost prezentat cu căldură, într-o seară, la Timișoara, când mi-a oferit două recente cărți ale sale. Poezile și nopți (Editura Junimea) și o alta, într-o prezentare spectaculoasă, așa cum ne-a obișnuit Editura Vinea, având un titlu și mai zbanghiu: Prea bătrân pentru-Apollinaire, prea tânăr pentru Napoli (!).

Dintru început, trebuie spus că Adrian Bodnaru, poet și editor, face parte din insectarul acela literar cu exemplare rare de bănățeni care știu a învârti cuvântul mai iute decât rotea Stroe Buzescu buzduganul. O elită din care îmi sunt prieteni câțiva fruntași, precum Marcel Tolcea, poet, profesor, om de cultură, jurnalist, unul dintre intelectualii cei mai de vază ai locului, sau Șerban Foarță, un savuros poet (de al cărui nume se leagă, indiscutabil, versurile nemuritoare ale cântecelor formației Phoenix), erudit eseist, strălucit traducător și un intelectual rafinat.

Primul volum se bazează – nu doar în titlu – ci și în cuprinsul său, pe câteva tehnici retorice întotdeauna cu efecte de percepție savuroase. Una ar fi tmeza (intercalarea unui cuvânt între două elemente ale unui cuvânt compus sau ale unei unități frazeologice). Apoi, hiperbatul, ce constă în schimbarea topicii normale, prin dislocări sau secționări ale unei vocabule. Și o ultimă ghidușie stilistică, ingambamentul (l`enjambement), un procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte. El constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau chiar a unor cuvinte, dintr-un vers în versul următor. Acum, la un alt nivel stilistic, ceva mai jos, ceva mai comun, adică la nivelul langajului curent, tehnica aceasta (împiciorongarea) devine, practic, cheia succesului unor jocuri de cuvinte foarte reușite, cu efect comic garantat. Deci, titlul volumului face parte din logistica unui astfel de procedeu, contaminând cuvântul „poezii” cu „zile”, prin alăturarea lor, spre a „fabrica” o altă vocabulă, inedită și destul de interesantă: „poezile”.

Volumul mai prezintă o curiozitate: este alcătuit numai din poeme fără titlu, compuse din două catrene (sau, dacă ar fi să reducem fraza, prin „împiciorongare”, am spune: catrenegreșit numai două!!). De ce? Așa a vrut poetul, e businessul lui. Sigur, asemenea ambiție obligă la brevilocvență, spre a aduce versul până la stadiul de sentință, apoftegmă sau glossă, concizie pe care o realizează uneori à main de maître, alteori secvențializându-l, spre a obține o rimă bizară (precum face, de foarte multe ori, Șerban Foarță, maestrul incontestabil al unei prozodii aproape baroce, dacă nu chiar abracadabrante, prin rupturi lexicale nărăvașe, dar cu efecte estetice de un mare rafinament). De pildă, scrie Adrian Bodnaru: Fräulein über alles/ dacă, de la Dalles/ până la Capitol,/ te oprești pe Schipol,// intră în Sala Male-/ cu două petale/ să nu-ți plângă talia/ ci, mai bine, dalia (de reținut că primele două versuri din strofa a doua dezvăluie un „joc” de mare clasă, ca să nu mai vorbim de omonimia dintre „talia” și „Thalia”, forma indusă subliminal!).

Alteori, abuzul de astfel de crevase în corpul cuvântului este mai rar, mai cumpătat, și atunci, poemul are ceva din farmecul inteligent al unui pastel postmodern, însoțit de un soi de „șarmanterie” cu sonorități dimoviene: Strada ta mai pozează goală? Sau doar în cutia poștală?/ Își ține-n piept aerul care/ pe-aici e bogat în scrisoare// de dragoste și își înlătură/ frunzulițele fără mătură,/ s-arate ca-n urmă cu două-/ zeci, treizeci de toamne, când plouă? Este aici atâta gingășie, încât te întrebi cum mai poate, din când în când, bisturiul rece al tehnicismului poetic să taie nemilos cuvintele, care, poate, fără această vocabulotomie, ar pune mai multă desfătare în adâncimile nervului estetic al iubitorului de poezie? Zadarnic. Fiindcă, uneori, tehnica aceasta e împinsă până la desfigurarea versului: Era atât de bleu/ cerul când primul Mö-/ max Mara cu noroc/ a mai găsit un loc// de fluture într-o o-/ mită la noi, la zoo,/ încât nu știi ce vot ar I./ Slavici avea în Rotary (n.n. noroc cu Moara cu noroc, cu care se mai zvântă nițel fierbințeala!!).

În principiu, acest volum nu trebuie citit seara, cu privirea împăienjenită de somn sau alte alea, ci cu ochii larg deschiși și neapărat dimineața (când mintea e mai cu băgare de seamă…!).

Celălalt volum, Prea bătrân pentru-Apollinaire, prea tânăr pentru Napoli, e mai cursiv, are un conținut mai „epic” sau, cum se spune azi – tot așa, împrumutând din bogăția lexicală a prezentului grăbit – are un „narativ” (sic!). Un narativ însă tot sacadat, tot incizat în fel și chip (mă rog, după chipul și asemănarea „țintei”!). Pe sub poemele (la fel de fără titlu) scrise lejer, aproape aruncate ca un buchet de mărgăritare despletit, de acest chevalier sans peur et sans répit, descoperim acordurile discrete ale unei nesfârșite cantilene, ca o „poezie cavalerească” de dragoste reținută, un fel de romanță cu farmece timide, aluzionate sub balconul unei Juliete virtuale, eterice, nevăzute. O parteneră de dialog sagace, în care el îi declamă versuri uluitoare (Ce se întâmplă/ cu petalele-tâmplă/ dacă fac sushi,-n/ loc de flori, corcodușii/ tăi foarte proaspeți/ și nu ai oaspeți? sau Toată noaptea, de dragul/ tău, ți-aș fi făcut cu briceagul/ zimți la cerce-/ vele să te-ncerce/ gândul că, un pic,/ seamănă a plic/ cerul și tu, parcă,/ la geam ești o marcă? – remarcăm derutanta schimbare a valorii gramaticale și de sens dintre adverbul „parcă” și numele uneia dintre cele trei Parce, personaje din mitologia greacă!). Iar ea îi răspunde prin tăceri ceremonioase, dar, mai ales, reci! Ca de pildă: Nu mai știu cât era ceasul de la bombă/ când a explodat Ambasada Republicii Tombe/ la Neige, dar și azi parcă văd cum un colț/ de fulg ți s-a părut din Leopolzi/ venind să-ți crească zăpada minimă/ pe economie, din inimă.

Poezia lui Adrian Bodnar este o formă de terapie prin slovă, pentru cine vrea să scape de singurătate, de mâhnire, de inerție, de apatie. Sau, recurgând la un șir de arhaisme chiar simpatice, de adiaforie, de negrijință, de tembelâc…