Dacă-i privești cu luare-aminte statura, sculptorul Eugen Petri pare că vrea să-mi întărească o opinie făcută publică, părere ce pornea de la niște realități concomitente și care n-a fost încununată cu statutul de axiomă. În schimb, a primit destule admonestări, fiind trecută la rubrica „fantezii și extravaganțe”. Personajul nostru de azi este un zdrahon blond-roșcovan, cu barbă bogată, cu mâini uriașe și cu un pachet de mușchi proeminenți, care fac ca insolita sa cămașă albă cu cusături populare să pară mică. Totul la el degajă forță și bărbăție. Este imaginea – pe care am îndrăznit s-o explic odată, mai demult – ce mi se pare tipică unui pietrar. Pentru că toți prietenii mei cioplitori și sculptori în piatră (marmură, granit, andezit, bazalt etc.) sunt, cu câteva excepții, solizi, puternici, viguroși.
Pe când, în schimb, la celălalt capăt al gamei comparative, într-un fel de contrapunct foarte sever, mi l-am închipuit pe celălalt personaj, Pictorul, ca pe o constituție fizică modestă, o efemeridă slăbuță, fragilă, delicată, friabilă. Cu privirea pierdută în eternități de-o clipă, cu basca pe cap, într-o parte, cu lavaliera bolborosindu-i pe piept, aflat veșnic în poziție de lucru (absolut curat și igienic, fără pic de praf de marmură pe haine sau în păr, în ochi, în gură), cu penelul între degetele unei mâini și cu paleta cu paste și culori înfiptă în policele celeilalte mâini.
Ei bine, axioma aceasta sau aproape axioma a fost demolată (e adevărat, fără agresivități) de alți prieteni, teoreticieni, profesioniști, știutori sau simpli admiratori ai artei. Altminteri – nu doar fiindcă axiomarea nu mi-a reușit – adevărul încă n-am aflat unde se află!
Revenind, Eugen Petri este, la vârsta lui sexagenariotă, un exemplar reprezentativ pentru cioplitorul în piatră, unul care are la activ zeci de lucrări gigantice, dar, atenție! unul dublat și de un sensibil șlefuitor miniaturist, cu viziuni ce fie pârguie astuțios lumina, fie atacă profunzimi dinamice ale unor unghiuri de privire absolut spectaculoase.
Pe de altă parte, fiind organizator și participant la simpozioane internaționale de sculptură monumentală (Caransebeș, Bușteni, Brăila, Ploiești sau Rawabi – Palestina), a avut și prilejul colaborării și schimburilor de idei cu o seamă de alți sculptori de naționalități diferite. Ei toți i-au devenit prieteni și, la finalul fiecărei reuniuni, au făcut schimb de cadouri.
Eugen Petri este autorul unui proiect inedit și care a prins numaidecât. A adunat 37 de lucrări mici, de 20 până la 60 cm înălțime – ale lui și ale unor prieteni sculptori din Egipt, China, Palestina, Argentina, Franța, Taiwan, Serbia, Ucraina, Bulgaria, Mexic și Germania, realizate în piatră de diferite „esențe” (marmură de Cararra sau de Rușchița, travertin, ardezie, calcar de Gaudi, gresie, andezit, marmură argentiniană, onix și granit galben de Siena) – și a creat o expoziție itinerantă, ce a pornit de la Galeria UAP Ploiești și a continuat, de curând, cu cuhnia Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, urmând să ajungă, până la sfârșitul anului, la Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și la Muzeul Brukenthal (Sibiu).
Expoziția s-a numit (poate un pic pretențios, dar perfect justificat) PETRI & FRIENDS. Ea conține 10 lucrări originale ale autorului și 27 de piese din colecția personală și poate fi considerată nu doar o izbândă artistică, ci și, în egală măsură, un succes de marketing și de promovare. Este un eveniment care ține de spectacol, adică spectaculos, un fel de expoziție-document. Ceva compozit, pendulând între ideea de retrospectivă a operei unui artist și prezentarea colecției sale personale de lucrări ale unor autori străini, necunoscuți până acum.
Și chiar sunt, unele de-a dreptul notabile, dacă nu surprinzătoare, ce aparțin unui număr de 24 de autori. Fiecare lucrare este însoțită de un CV bogat și concludent al artistului, prin care se construiește imaginea spirituală, viziunea umană și chiar filosofia artistică – unele cu apăsate semne etnice – ale fiecărui artist. Lucrările nu au, din păcate, titlu (doar cele zece ale lui Eugen Petri beneficiază de acest privilegiu) dar, mai ales, le lipsește acestora menționarea unui detaliu extrem de prețios. Așa cum pictorul nu uită să menționeze, pe lângă dimensiunile tabloului său (la o sculptură e mai greu!), deci nu uită să spună în ce tehnică sau cu ce material a lucrat (ulei, acrilic, guașă, cărbune, acuarelă, tempera, pastel etc.), sculptorul ar trebui să ofere, și el, informația privind materialul din care a făurit lucrarea. Pentru că privitorul poate avea un șoc atunci când descoperă (cu ajutorul informațiilor curatorului, bineînțeles) că o superbă lucrare a lui Niu Herișanu este realizată din onix șlefuit, că Dealurile lui Petri sunt din andezit șlefuit în grade diferite, că excepționala lucrare a lui Petre Virgiliu Mogoșanu, de un rafinament al modelării și de o fragilitate greu de descris, este cioplită și șlefuită în marmură, cum la fel este și blocul vertical al lui Max Dumitraș, în ciuda impresiei derutante pe care o provoacă succesiunea de incizii, ale căror adâncimi zugrăvite în albastru (faimosul albastru de Maxonia!), că materialul folosit de Petri în realizarea splendidei lucrări Rămășițele unei zile este galbenul de Siena ori, că tot el, cu Suflete spre cer, a recurs la alabastru.
Câțiva autori expun lucrări remarcabile, ce rămân cu serioase aderențe în memoria estetică și afectivă a privitorului. Ele sunt deosebite atât prin materialitatea îndrăzneață a unor concepte și idei ce vibrează puternic în conștientul privirii, cât și prin ineditul și originalitatea materialelor. Aș remarca în mod deosebit bijuteriile în marmură argentiniană ale lui Cenrique Valdez (Argentina) – delicate și insolite ca niște pietre prețioase translucide, apoi cea semnată de Ahmad Soliman (Iran), cu o idee aș zice subversivă (o pană ce provoacă o fisură adâncă într-un bloc perfect de marmură, pe care aproape că-l răstoarnă), după aceea, lucrarea lui Daniel Dan (România), de un polisemantism riscant (un ovoid brâncușian perfect șlefuit, în care aplică o incizie cu posibile conotații sexual-feminine), apoi, mi-a reținut atenția Jasem Shuman (Palestina), cu două lucrări aș zice paradigmatice (din aceeași zonă semantică a etnicului), bulgarul Kamen Tanev, cu o performanță de un vizual dinamic aproape ieșit din comun (trei bile pe care le ghicim închise într-un înveliș etanș și perfect elastic, amintind de tehnica „efectului voal” din sculptura antică și, nu mai puțin, de voalurile transparente ale lui Antonio Corradini, de la 1700 – foarte greu de realizat!), germanul Klaus Hunsiker, cu o „instalație” interesantă de marmură și andezit gri, Javier Astorga (Mexic), cu un obiect-totem cu rezonanțe aztece, șlefuit în marmură de Rușchița (cred!), Mihai Docea, cu o parabolă a zborului, realizată în marmură (o temă oximoronică suculentă semantic: imponderabilul greului!) și, nu în ultimul rând, Niu Herișanu, cu două lucrări, una în onix (interesant ca tehnică și reprezentare), cealaltă în marmură (cu o idee deosebită).
La rândul lor, lucrările gazdei sunt de un excepționalism elegant, aș spune chiar politicos, ca replică la patrimoniul colecției personale. Ideile sunt de fiecare dată copleșitoare, apoi, titlurile (foarte bine găsite: Cuplu clandestin, Impuls, După dealuri, Conviețuiri, File din Cartea Sfântă, Fuga, Angrenaj descompus ș.a.), precum și, nu în ultimul rând, varietatea de materiale în care se exprimă (marmură, granit galben de Siena – într-o singură lucrare, cu un titlu absolut seducător: Rămășițele unei zile – apoi, andezit gri și negru, cu irizații gradate, bazalt, calcar etc.!). Inventica formelor dezvăluie în Eugen Petri un fantast în gândire, un vizionar îndrăzneț și, totodată, o conștiință estetică solidă, cu un weltanschauung serios, având astfel toate atributele unui artist ajuns la maturitate.
Inspirată este nu doar panotarea, foarte interesantă și oportună, ci și o idee originală a curatorului Luiza Antonela Bunbănac. Prin afișarea pe pereții de cărămidă a unui șir de postere color, ce reprezintă lucrările în marmură în format mare, gigantic, realizate de expozanți în cadrul simpozioanelor internaționale la care au participat, s-a creat un pandant vizual puternic, de sprijin, care concentrează într-un volum perfect omogen întregul act de vizualizare a expoziției din cuhnia Palatului Brâncovenesc din Mogoșoaia. Unitatea în diversitate ar fi formula lexicală potrivită pentru această interesantă și provocatoare strădanie a lui Eugen Petri. Pentru că varietatea de forme și de tehnici abordate în materiale diferite de către artiști diferiți creează, dincolo de toate, o convergență semantică profundă, cu prelungiri atât estetice, cât și etice. Iar ethosul pe care se sprijină semnificația profundă a acestei expoziții ne duce cu gândul și la un manifest consensual pentru prietenie, onoare civică, generozitate și solidaritate umană. Adică, nu departe de ceea ce ar trebui să fie contraponderea la aceste vremuri bizare pe care le trăim și care tind, din păcate, spre o sminteală drastică.
Somme toute, mesajul acestei expoziții este exprimarea modernă a conceptului unificator al Artei, în general și al sculpturii, în special, și, totodată, un posibil generator de vibrații conjuncte între artiști, indiferent de naționalitatea lor. Dacă la toate acestea, adăugăm eleganța afișului și calitatea grafică deosebită a catalogului (felicitări celui care le-a realizat!…), pot spune că suntem legitimați în a considera expoziția PETRI & FRIENDS un succes indubitabil.