miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

revista revistelor

Articol publicat în ediția 9/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 30 / 2022

Din 29 iulie. Cristian Vasile, comentariu critic la volumul O idee care ne sucește mințile, semnat de Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici (Editura Humanitas, 2022): Prima ediție a volumului pe care îl discutăm aici a apărut în toamna anului 2014 și pleca de la premisa că pe continentul european s-a lăsat „o nouă cortină de fier a memoriei”. Pe scurt, după 1989 reunificarea Europei s-ar fi realizat în principal prin occidentalizare, cu neglijarea sensibilităților est-europene, cu ignorarea regimului sufletesc diferit existent în Europa Centrală și de Est, o regiune răvășită de experiența comunismului, cu amintiri, traume și diferințe diferite de cele din fostul Occident. Cum memoria și mărturia oamenilor din Est nu a fost primită în noua memorie colectivă a continentului, cei trei autori s-au simțit datori să scrie un volum care s-a dorit o „carte-replică” la modul în care comunismul a putut să „sucească mințile”, inclusiv (sau mai ales în Occident)… Nu știu în ce măsură în România atât ideea comunistă mai este un pericol, cât practicile și tendințele autoritare care își au obârșia înainte de 1989. La mijlocul revistei, Thierry Wolton (într-un interviu cu Cristian Pătrășconiu, intitulat „Reflecții despre comunism ca religie politică”): Occidentul este total responsabil pentru tot, comunismul este un produs occidental. Totul s-a născut în Occident: Karl Marx este occidental; filiera comunismului este iluminismul și revoluția franceză; scientismul este și el occidental; revoluția industrială (engleză) – care a servit drept model pentru explicarea capitalismului de către Karl Marx (capitalism care s-a născut în Anglia!) – este tot occidentală; în concluzie, este o producție „hollywoodiană” totalmente occidentală: și actorii, și decorul, și scenariul și tot. Cu atât mai greu pentru Occident să-și recunoască responsabilitatea pentru aceastaAșa cum a existat în secolul XX sub formă leninistă, comunismul nu se va mai repeta. Dar spiritul comunismului rămâne ca un stigmat și devine vizibil astăzi, de exemplu în luptele societale pe care le vedem în America și în alte țări, în care există două tabere care se ciocnesc, precum și în împărțirea oamenilor în buni și răi. În altă ordine de idei, Cronicar – „Literatura se află într-o margine”: Nu lipsa banilor e cel mai îngrijorător dezagrement, ci altceva. Faptul că literatura de astăzi este practic scoasă de pe scena publică, nu se regăsește pe agenda guvernanților, pe harta de responsabilități a acestora. Altfel zis, faptul că cei care decid mersul societății nu dau niciun semn că ar înțelege importanța literaturii vii pentru această țară. În sumar (selectiv):
N. Manolescu, Al. Călinescu, V. Spiridon, Toma Pavel, N. Prelipceanu, Andrea H. Hedeș, Mircea Bârsilă, Răzvan Voncu, Ioan Holban, Horia Gârbea, Adrian Alui Gheorghe, Irina Petraș, Gh. Grigurcu, Olimpiu Nușfelean, Traian D. Lazăr, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici, D. Avakian.

APOSTROF 7 / 2022

Marta Petreu, la Editorial: De ce există lumea, în loc ca nimic să nu existe? Vechea întrebare a filosofilor, rămasă la aceștia fără răspuns și socotită în continuare un mister, a fost șterpelită de fizicieni, care susțin că-i problema și treaba lor să o pună și să răspundă la ea. Iar ei ne spun că lumea există deoarece, după Big Bang și după inflația cosmică, s-au întâmplat câteva minuscule anomalii cu: antihidrogenul, neutrinul, neutronul, dezintegrarea bosonului B și așa mai departe. Or, deoarece a existat, curând după Big Bang, o minusculă asimetrie între materie și antimaterie. • Cum se vede, a câștigat prima, așa că universul există. Cu noi cu tot. • Știm că lumea există. Și niciodată nu ne mirăm îndeajuns. În ceea ce-o privește pe a noastră, cea strict locală, facem tot ce putem și s-o salvăm, și să ne-o facem praf. Ion Pop răspunde la ancheta revistei („Citiți știință?”): Cred că am învățat mult mai ales de la Greci, începând cu presocraticii și cu elementele fundamentale aristotelice plus etica propovăduită în scrierile lui, tiparele platoniciene m-au îndrumat destul de devreme spre o anumită geometrie a imaginarului, dar și a ținutei intelectuale, lăsând urme, mi se pare, și în scrisul meu liric, unde pot fi regăsite teme și motive filosofice topite discret, fără emfază filosofardă, dar, mai ales, repere mitologice. Mitul peșterii cu umbrele sale de pe pereți, Ideile cu răsfrângerile lor mundane și copiile cópiilor din universul artei, Banchetul, Phaidon, Cratylos… N-am trecut nici peste foarte nedreapta alungare din Cetate a poeților… În altă pagină, Lucian Vasiliu la „Puncte de reper”: Mihai Ursachi, socratianul, fost deținut politic, vecin cu Bojdeuca junimistului Ion Creangă, m-a scos, cumva, din zona incertitudinilor: – Să nu te lași atras de bolșevici! Sunt perverși, te vor înghiți, te vor umili în final! – Să nu te mai aud că vrei să faci studii de Filosofie sau Drept! Dosarul moștenit de la tatăl tău nu te recomandă! Fii autodidact! E bună o filologie la fără frecvență, să ai, acolo, o patalama! Rămâi în postură secundară, nu te lăsa prins, chiar dacă te vor ademeni! Fii liber, reflexiv, creativ! În sumar (selectiv): Iulian Boldea, Vasile Igna, Olimpiu Nușfelean, Andrei Marga, Ștefan Bolea, Cristian Vasile, Alice Valeria Micu, Menuț Maximinian, Hanna Bota, Ion Bogdan Lefter. La Dosar: Deliu Petroiu către I. Negoițescu de Ștefăniță Regman.

RAMURI 7 / 2022

Gabriel Coșoveanu, „Instincte autoritariste în acțiune”: Socialismul și comunismul (la Marx cele două erau interșanjabile… ) s-au prevalat de atributele științificității… Obsesia studiilor (sic!) marxizante, nu numai în economie, ci și în cultură, a fost condamnarea Occidentului decadent, mercantil, putred, de fapt, a capitalismului… O problemă serioasă, cu iz paradoxal, e creată de intelectualii de stânga, zice-se emancipați, suspinători, cu Rolex de aur la mână, pentru defavorizați, pacifiști convinși, dar aprobatori ai colonialismului sovietic, beneficiari ai capitalismului, dar iubitori necondiționați ai „vizionarului” Marx… Câțiva „iluminați”, altminteri știutori de carte și poligloți, s-au trezit susținând cu tărie că doar opiniile exprimate „științific”, doar în reviste cotate după criterii valabile și recunoscute în domenii tehnice, cu aplicativitate economică, ar conta pentru a-ți conferi legitimitate și prestigiu. Articolele de atitudine, recenziile, branșarea la fenomenul viu al receptării cărții ar denota amatorism, dacă nu impostură de-a dreptul. O chemare la luptă contra neștiințificității părerilor celor care nu discută tehnicist, cu terminologie de nișă, de „avizat”, chestiuni de interes comun, vitale pentru salubritatea culturii. Lasă că le transformă „riguroșii” în texte aride, cu îmbrăcămintea scorțoasă a verbiajelor care nu constituie altceva decât o simplă modă, trecătoare și umilită de o nouă modă, ca de obicei. La ancheta revistei, Varujan Vosganian răspunde: Gustul este cercul cel mai strâmt cu putință, de-a dreptul lipit de buze. Urmează pipăitul, în care palma poate simți dogoarea fără s-o atingă. Apoi mirosul, care merge până la ungherele grădinii unde sunt florile cățărătoare de Mâna Maicii Domnului. Urmează auzul, care poate ajunge până la nori, unde tunetul aleargă pe urma fulgerului, fără să-l poată ajunge. Cercul cel mai larg cu putință este cel al văzului. Marginea la care geodezicele ne obligă este orizontul. Marginea pe care ne-o punctează constelațiile este, pentru noi, de-a dreptul infinită. De aceea mi-e dor de priveliști. Ele urmează această aspirație a condiției umane către ceea ce e dincolo de dincolo, ceea ce e nemărginit. În sumar (selectiv): Gh. Grigurcu, N. Prelipceanu, Gabriela Gheorghișor, Cătălin Pavel, Cristian Pătrășconiu, Mihail Ghițulescu, D. Ungureanu, Savu Popa, Gabriel Nedelea, Bogdan Budeș și Simona Preda, Daniel Nicolescu, Gela Enea, Florian Copcea, Dan Ionescu, Cătălin Davidescu.

EXPRES CULTURAL 7 / 2022

Gellu Dorian, „Sărăcie sufletească”: Am așteptat ca în data de 15 iunie, Primăria Botoșani să organizeze în format nou cele două gale (gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” și 40 de ani de la înființarea revistei Hyperion, cu recitaluri în aer liber; evenimente culturale care aduceau în oraș personalități importante ale literaturii române), contopite într-una, așa cum ne-am înțeles, dar totul a trecut fără nici măcar să se depună coroane sau jerbe de flori la statuia și busturile poetului din oraș. Nimic. Nimic și de atunci încolo; tăcere și uitare, delăsare, indolență, nici nu știu cum să mai numesc atitudinea acestora, dar nu numai a lor, ci a tuturor instituțiilor din subordinea acestora, Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Județean Botoșani… Totul pare aici a fi rezultatul unei sărăcii sufletești, care închide orice perspectivă. În altă pagină, Adrian Alui Gheorghe (în dialog Vlad Alui Gheorghe): Au fost vremuri în care scriitorul era foarte ascultat în societate, mai ales în preajma și în timpul revoluțiilor… Tone de poezie s-au dus pe Apa Sâmbetei, ca lipsite de valoare. Literatura ideologizată este mai mult un vestigiu de epocă, poate fi cercetată dar nu mai este literatură… Ce se întâmplă azi? Greu de spus dacă scriitorul mai are vreo influență, dacă mai este ascultat de cei din jur. Într-o lume în curs de aculturalizare, scriitorul este/ pare mai mult o curiozitate. Nici vremurile nu mai sunt revoluționare, este un calm al viețuirii/ supraviețuirii, când omul este mai mult preocupat să înțeleagă ce trăiește, ce i se întâmplă, schimbările sunt rapide și greu de perceput. În sumar (selectiv): N. Panaite, C. Coroiu, Leo Butnaru, Mihaela Grădinariu, Magda Ursache, Dorian Obreja, Grigore Ilisei, Al. Cistelecan, Dorian Obreja, Radu Andriescu, Doru Scărlătescu, Aurel Ștefanache, Gh. Vidican, I. Holban, Liviu Antonesei, Victor Durnea, C. Pricop.

CAIETE SILVANE 7 / 2022

Viorel Mureșan, la ancheta revistei: Trăind mult timp alături de sălăjeni, am observat că sunt foarte conservatori și, câteodată, exclusiviști. Mi se par chiar geloși pe valorile lor spirituale. Și au dat mult în plan istoric, etnografic, folcloric (atât literar, cât și muzical ori coregrafic). Însă cultura scrisă, aici, e de dată mai recentă, iar istoria presei sălăjene e una subțire. Încercărilor juvenile în ale poeziei din anii mei liceali li s-ar putea găsi urma în colecția ziarului județean Năzuința și am convingerea că nu mi-ar face cinste. Cei care m-au încurajat atunci și care scriau la gazetă nu cred că depășeau nivelul brigăzilor artistice de amatori din cadrul festivalului propagandistic permanent „Cântarea României”. Antologiile de creație din acei ani mi se par astăzi desuete și de tot modeste… În deceniul 1980-1990, când am frecventat eu cenaclul „Silvania”, în afara unei atmosfere cât de cât respirabile, după care tânjeam, exigența critică, la fel ca și nivelul creațiilor, erau modice… În planul mișcării literare extinse, sincronizarea cu valorile naționale începe și se produce lent și nu fără poticniri, abia odată cu maturizarea Caietelor Silvane, cuprinzând revistă, editură și manifestări literare anuale, de notorietate națională crescândă… Se știe că nu există literatură în afara unui context literar. La aceeași anchetă, Ioan F. Pop: Locuim mai întâi în imaginarul nostru cultural, abia apoi în datele concrete ale unei realități habitudinale. Context în care memoria culturală poate reține chiar și ceea ce istoria uită să ne învețe. Perspectivă din care punctele tari ale Zalăului ar putea sta chiar în slăbiciunile lui, dacă e să-l parafrazez pe apostolul Pavel. Cum fenomenul cultural nu ține de aria geografică, de formele de relief, se pot naște și la Zalău valori distincte, care să îi pună în evidență dimensiunea creativă. În sumar (selectiv): Imelda Chința, Marcel Lucaciu, Menuț Maximinian, Gh. Glodeanu, Alice Valeria Micu, Viorel Tăutan, Daniel Săuca, Gh. Vidican, Traian Vedinaș, Marin Pop. Pagini Primăvara Poeziei / A Költészet Tavasza.

ARGEȘ 7 / 2022

Gheorghe Grigurcu, „Jurnal”. „Frumusețea” unei femei ți se pare a fi și o calitate a sufletului său, „urâțenia” alteia poate sugera și un caracter deficitar. Pretențiile expansioniste ale esteticului natural. Și: Scriptor. Atâtea stângăcii, atâtea lucruri fără rost, atâtea bule de ignoranță în mintea ta, încât o singură frază care-ți „iese” te remontează. Plus: Senectute. Se pare că ai mai rămas în fața lumii doar pentru a mai mărturisi câte ceva. Sau: Creația lui X ar putea fi receptată drept una ce intră spontan în istoria literară sau doar ca o producție „de epocă”. Ambele perspective pot dobândi argumente relativ rezonabile. Cum obișnuia să spună Negoițescu: „Se poate și așa și așa”, bunăoară în legătură cu Nichita Stănescu. Textele acestuia fiind aidoma unui material a cărui culoare face „ape”, în funcție de capriciile luminii ce cade asupră-i. Unii critici au preferat să mizeze pe superlativ. În altă pagină, Sorin Lavric, la Cronica ideilor: Plecat în Canada la începutul anilor 1990, Gabriel Purcăruș este un transfug pățit: are în spate peste 25 de ani de expunere la flagelul corect-politic. În consecință, a fost martorul versat al trepanației pe creieri la care canadienii au fost supuși în numele ciulamalei pestrițe numite pompos „egalitarism multicultural“. În fapt, o brambureală al cărei deznodământ stă în ștergerea canoanelor pe care trecerea secolelor le-a consacrat. Și fiindcă a avut destul timp pentru a-i cerceta trucurile prin care își răspândește sporii, Purcăruș s-a hotărât să dezvăluie mecanismul patogen al ciupercii corect-politice, adică vicleniile cu ajutorul cărora își întinde miceliul peste Occident. În sumar (selectiv): Jean Dumitrașcu, N. Oprea, Marin Iancu, I. Lascu, D. Ungureanu, D.A. Doman, Mircea Bârsilă, Leonid Dragomir, M. Barbu, Daniel Corbu, Radu Ulmeanu, Ion Popescu-Brădiceni, Vasile Ernu, Dan Anghelescu, Marian Drumur. „Dialog neconvențional” între tată și fiu, Adrian Alui Gheorghe cu Vlad Alui Gheorghe.

SCRISUL ROMÂNESC 7 / 2022

Andrei Codrescu (din dialogul cu Robert Lazu): Deci îngerul păzitor ai putea fi chiar tu însuți privindu-te din viitor. Singurul gând insuportabil este că nu te veghează nimeni, că nu te vede nimeni, că nimic din afară nu se uită la tine. Dar vezi fotografia: ochiul Sibiului se uită. O cultură veghează… Așa că cel puțin două lucruri veghează: tu însuți ‒ dacă ai norocul să îmbătrânești, și cultura înconjurătoare prin prietenii care te-au iubit, ochiul deschis al trecutului… Cultura cere ceva în plus credinței absolute în viitor, anume o participare la vegherea celorlalți, o contribuție la îmbunătățirea lumii… Într-o viziune în care universul evoluează prin cunoaștere-de-sine, „la chute dans le temps” este necesară pentru a adăuga cunoașterea-de-sine a individului. În sumar, selectiv: Florea Firan, C. Cubleșan, Ioan Lascu, Mihai Ene, Adriana Iliescu, Emanuel D. Florescu, Gabriela Nedelcu-Păsărin, D.R. Popa, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Dan Duțescu, Rodica Grigore.