Un Maigret taciturn

Grație celei mai recente adaptări cinematografice după un roman de Georges Simenon avându-l ca personaj pe celebrul comisar Jules Maigret, intitulată simplu, dar nu lipsit de orgoliu, Maigret¹, neobositul Gérard Depardieu² se alătură unui lung șir de actori care au interpretat acest rol de-a lungul a nouă decenii, dar îl și plasează – de la această primă întâlnire cu personajul, posibil nu și ultima – în galeria clasicilor care l-au întruchipat pe Maigret pe marele ecran. Georges Simenon l-a „inventat” pe Maigret în 1930, când acesta apare într-o primă povestire cu miză polițistă. Comisarul a traversat nonșalant deceniile făcându-l nu doar celebru ci și bogat pe creatorul său. Primul film în care Maigret apare pe marele ecran, La nuit de carrefour, este realizat în 1932 în Franța, pe un scenariu de și în regia lui Jean Renoir, comisarul fiind interpretat de Pierre Renoir, fratele regizorului. Potrivit unei statistici de pe Wikipedia, până în 2022 au fost realizate nu mai puțin de 171 de filme, pentru cinema și pentru televiziune, care îl au ca erou pe Maigret. Printre regizorii importanți care au semnat parte dintre aceste titluri se numără: Julien Duvivier, Henri-Georges Clouzot, Lous Daquin, Marce Carné, Henri Verneuil, Claude Autant-Lara, Jean-Pierre Melville, Bertrand Tavernier, Claude Chabrol, Serge Gainsbourg sau Béla Tarr, iar printre interpreți: Harry Baur, Albert Préjean, Charles Laughton, Michel Simon, Jean Gabin sau Rowan Atkinson.

Regizorul Patrice Leconte nu este la prima întâlnire cinematografică cu literatura lui Simenon. El a mai realizat în 1989 Monsieur Hire, tot cu o tramă polițistă, dar care nu îl are ca protagonist pe comisar. Noul Maigret are drept decor un Paris autumnal, pastelat în tonuri gri, fără a fi sumbru, degajând pe alocuri o atmosferă apăsătoare. Când corpul înjunghiat al unei tinere este descoperit într-o piață după ce un anonim anunță poliția, comisarul preia cu aparentă resemnare cazul. Reținerea nu este cauzată de blazare, ci de probleme personale. Aflat la cumpăna dintre vârsta a doua și a treia, Maigret se confruntă cu probleme de sănătate specifice, dar ceea ce-l deranjează cel mai mult este faptul că medicul îi interzice să mai fumeze. Celebrul rastel de pipe de pe biroul său devine un simplu obiect decorativ. Lipsit de unul dintre tabieturile ce îl ajutau să mediteze în voie asupra cazurilor în care este angrenat, Maigret pare mai debusolat decât de obicei la începutul unei anchete. Dar, bazându-se mai mult pe intuiție decât pe dovezile derutante, urnește ancheta și descoperă treptat identitatea victimei – una dintre miile de tinere provinciale care invadează Parisul anilor ‘50 în speranța de a se realiza, fără a avea însă nici cea mai vagă idee în privința modului în care vor izbuti să o facă –, anturajul tinerei, posibile piste ș.a.m.d. Suntem introduși treptat într-o lume crepusculară, de o perversiune ambiguă, dar pe care comisarul nu mai are naivitatea de a o judeca; el urmărește doar să afle adevărul, nu din răzbunare ci dintr-o datorie morală față de victimă, conștient că nu poate îndrepta nimic din răul care îi stăpânește pe oameni. Misterul se adâncește atunci când cauza morții este identificată nu ca urmare a înjunghierii repetate, ci a unei fracturi craniene, rezultat al unui accident. De regulă făptașii caută să mascheze o crimă sub aparențele unui accident, nu să transforme un accident într-o crimă cu premeditare. Nu o să dezvăluim finalul filmului, cunoscut oricum de spectatorii care au citit romanul, pentru că nu acesta este important în demersul cinematografic de față, ci modul în care este transpusă o realitate livrescă în una filmică. Din această perspectivă, acest recent Maigret este mai mult decât convingător.

Gérard Depardieu îi conferă comisarului Maigret o masivitate fizică dublată de o forță interioară care cucerește treptat prin stabilitatea și siguranța pe are o induce. Zgârcit în replici, cel mai adesea taciturn, actorul își construiește personajul mai mult din tăceri, rezumându-se la un minimum de gesturi, expresivitatea corporală rezultând dintr-o perfectă integrare în decor. Lungile sale plimbări pe cheiurile Senei, frământat de impasurile cu care se confruntă pe parcursul anchetei, îl urmăresc pe spectator și după ce părăsește sala de cinema. Dezlegarea misterului crimei aproape că nu mai contează în acest film în primul rând de atmosferă și de actor. Maigret este personajul pivot în jurul căruia gravitează ceilalți actanți – fără a fi umbriți de interpretarea lui Gérard Depardieu, ci într-o perfectă consonanță. Filmul lui Patrice Leconte este din start o piesă de colecție pentru admiratorii comisarului Maigret.

_____________________________