Categorie: cronica filmului

Jocul de-a „alba-neagra” din ultimele luni cu închiderea/deschiderea cinematografelor și a teatrelor, a sălilor de spectacol în general, nu favorizează defel criticul de film de întâmpinare, iar dacă starea de fapt din prezent se va prelungi, așa cum ni se sugerează mai mult sau mai puțin tranșant, profesia – dacă va fi fiind cumva profesie … Continuă să citești Priorități cinematografice românești

Dacă filmul românesc a început să existe cu adevărat abia cinci decenii după evenimentul care certifica data de naștere a celei de-a șaptea arte (în 1943, o dată cu premiera Nopţii furtunoase a lui Jean Georgescu, întâiul film românesc de anvergură europeană), cinematograful va fi prezent în România la mai puțin de cinci luni de … Continuă să citești Claymoor şi Paul Menu, precursori ai filmului românesc

Efectele pe termen lung ale pandemiei pot fi, deocamdată, doar bănuite, fără a oferi o perspectivă prea optimistă, dar cu cele pe termen scurt și mediu ne confruntăm zilnic, chiar dacă anumite aspecte, cum ar fi purtatul măștii și distanțarea socială, au început să facă parte din rutina cotidiană. Dacă, inevitabil, criza economică va fi … Continuă să citești TIFF, pandemie

În ultimele decenii bibliografia consacrată cinematografiei românești s-a îmbogățit cu titluri fundamentale, necesare nu doar specialiștilor în domeniu, – critici și istorici de film, cineaști sau aspiranți la acest statut, pentru care sunt instrumente de lucru indispensabile –, ci și unui public încă nu dispărut cu desăvârșire, dar e drept că tot mai restrâns, acei … Continuă să citești Un album-document despre filmul românesc

Ne place sau nu, industria cinematografică românească începe să existe cu adevărat o dată cu instaurarea regimului comunist. Scopul principal a fost acela de a folosi filmul ca instrument de propagandă în favoarea noului regim, dar, cum nimic nu este perfect, în ciuda controlului riguros au existat cineaști de vocație ce au creat opere care … Continuă să citești Filme românești interzise înainte de 1989

Născut în 1928 (11 noiembrie, Sibiu), Mircea Mureșan face parte din prima generație de regizori de film români școliți, cu o carieră care se întinde pe durata a peste patru decenii. Și-a început activitatea la Direcția Superioară Politică a Armatei unde, între 1950-1951 a fost redactor, asistent de regie, regizor de jurnal de actualități. În … Continuă să citești MIRCEA MUREȘAN

Nicolae Mărgineanu este singurul regizor de film român care nu s-a arătat a fi descumpănit după 1990, demonstrând că nu este protagonist al conjuncturii1. Dacă opera regizorilor care au făcut film și înainte de ‘89 se împarte în înainte și după această „bornă”, de regulă în detrimentul filmelor din cea de a doua parte a … Continuă să citești Cardinalul

Lucian Pintilie (1933-2018) este fără îndoială un clasic care a marcat deopotrivă scena și filmul românesc. Regizor de teatru ca formație (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, 1956), nonconformist funciar, Pintilie intră în conflict de timpuriu cu ideologia vremii. Repartizat la Teatrul Armatei, în 1959 este acuzat „de compromiterea emisiunii aniversare a … Continuă să citești „Balanța”, la o nouă premieră

Fără îndoială, Toma Enache este un deschizător de drumuri în cinematografia română, și nu numai. La prima vedere afirmația poate părea hazardată sau encomiastică, așa că mă grăbesc să argumentez. Actor și regizor de teatru1, Toma Enache (n. 1970, Constanța) nu a rezistat tentației de a trece în spatele camerei de filmat. Primul său lungmetraj, … Continuă să citești ÎNTRE CHIN ȘI AMIN, PRIMUL FILM ARTISTIC DESPRE EXPERIMENTUL PITEȘTI

Florin Șerban a debutat în 2010 cu Eu când vreau să fluier, fluier, recompensat cu două importante premii la Berlin – Ursul de Argint și Premiul „Alfred Bauer” –, dar și cu Premiul pentru cel mai bun film românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj sau Premiile Gopo pentru cel mai … Continuă să citești Dragoste 2. America