Categorie: cronica filmului

Nu există multe festivaluri dedicate exclusiv cinematografului european, iar acestea sunt de obicei doar showcase-uri ce prezintă producții recente, grupate după criterii diverse, fără a recompensa valoarea. Dintre puținele festivaluri de film european care includ și secțiuni competitive dotate cu premii semnificative, „Crossing Europe” de la Linz este probabil cel mai important (valoarea totală a … Continuă să citești SOCIETĂȚI ÎN TRANZIȚIE, PERSONAJE ÎN TRANZIȚIE

La fel ca mai vârstnicul său confrate Gilles Lellouche, cineastul francez Jonathan Millet este atras de personaje marginale, pe care le urmărește nu doar prin Franța, ci și în jurul lumii. De altfel, după ce studiază filosofie, el petrece mai mulți ani călătorind și filmând în aproximativ 50 de teritorii îndepărtate și greu accesibile (Iran, … Continuă să citești COMEDIILE RATAȚILOR LUI GILLES LELLOUCHE ȘI DRAMELE MIGRANȚILOR LUI JONATHAN MILLET (II)

Cinematografia franceză este, după cea nord-americană, cinematografia străină cu cea mai consistentă prezență pe marile ecrane din România. Explicația nu ține doar de francofonia noastră, trâmbițată de câteva ori pe an. Contează și faptul că distribuitorii autohtoni de filme arthouse (etichetă sub care sunt adesea îngrămădite cam toate alternativele la mainstreamul hollywoodian) își aleg majoritatea … Continuă să citești COMEDIILE RATAȚILOR LUI GILLES LELLOUCHE ȘI DRAMELE MIGRANȚILOR LUI JONATHAN MILLET (I)

Dintre regizorii care au transpus pe ecran romane sau nuvele ale lui Marin Preda (listă pe care mai intră nume notabile ale cinematografiei românești, precum Paul Călinescu, Șerban Marinescu, Iulian Mihu, Mircea Mureșan și Constantin Vaeni), Stere Gulea este cel care i-a rămas loial prozatorului din Siliștea Gumești, legându-și filmografia de opera acestuia, până spre … Continuă să citești FINAL DE TRILOGIE CINEMATOGRAFICĂ, DUPĂ 37 DE ANI

I.L. Caragiale este cel mai ecranizat scriitor român. Pe parcursul unui secol, de la Păcat (regia Jean Mihail, 1924) și până la Două lozuri (regia Paul Negoescu, 2016), operele sale au inspirat 15 adaptări cinematografice, mai mult sau mai puțin libere[1]. În 2024, acestora li s-a adăugat un al 16-lea film: Săptămâna Mare (cu titlul … Continuă să citești CRONICA TERORII, DE LA CARAGIALE LA COHN

În cinematografia românească de după 1989, numeroși actori de teatru și film (Valeriu Andriuţă, Dorian Boguță, Mihai Brătilă, Anghel Damian, Alina Grigore, Andrei Huțuleac, Florin Kevorkian, Horațiu Mălăele, Sînziana Nicola, Florin Piersic Jr., Maria Popistașu, Paul Radu, Andrei Redinciuc, Alina Șerban, Vlad Zamfirescu etc.) au simțit nevoia să treacă în spatele camerei de filmat ca … Continuă să citești PARTEA NU PREA FERICITĂ A RELAȚIILOR DINTRE PĂRINȚI ȘI COPII

Candidat cu șanse considerabile la titlul de cel mai bun film românesc cu premiera în 2024, Anul Nou care n-a fost, primul lungmetraj regizat de Bogdan Mureșanu (totodată scenarist și producător principal), este și unul dintre cele mai curajoase și mature debuturi ale cinematografiei autohtone postsocialiste, alături de È pericoloso sporgersi, de Nae Caranfil (1993), … Continuă să citești REȚEAUA SFÂRȘITULUI LUMII

Unul dintre cele mai importante filme românești lansate în cinematografele autohtone în toamna lui 2024 este Unde merg elefanții, al doilea lungmetraj scris și regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga. Cel dintâi lungmetraj al lor, Să nu ucizi (2018), era o dramă apăsătoare, inspirată de scandalul Hexi Pharma din 2016 și de cazul … Continuă să citești O CAPTIVANTĂ POVESTE CINEMATOGRAFICĂ POSTMODERNĂ

Deși filmografia sa numără deocamdată doar două lungmetraje, Ladj Ly, cineast francez originar din Mali (fostă colonie a Hexagonului din Africa Occidentală), este deja un nume de rezonanță în circuitul festivalier mondial. Regizorul s-a afirmat în 2019 cu Mizerabilii (Les Misérables, dezvoltare a scurtmetrajului său cu același titlu din 2017), care a reușit trei performanțe … Continuă să citești NU E LOC PENTRU EROI ÎN LUMEA LUI LADJ LY

De aproape trei decenii cinefilii români se bucură văzând cele mai noi producții ale cinematografiilor europene, la București, în multe orașe din țară și, în premieră acum, și la Chișinău. Așa cum Republica Moldova este în prezent invitată de onoare la Bookfest, prezența Filmului European la Chișinău (între 6 și 8 iunie) semnifică încă un … Continuă să citești FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN, EDIȚIA 28

Există în cinematografia românească filme unicat, greu de ignorant, cum ar fi Viața nu iartă (Iulian Mihu, Manole Marcus, 1959) – în anii ’50, Nunta de piatră și Duhul aurului (1973, 1974) – în anii ’70, Baloane de curcubeu (Iosif Demian, 1983) – în anii ’80, respectiv De-aș fi… Harap Alb! (Ion Popescu Gopo, 1965) … Continuă să citești Centenar Ion Popescu Gopo

Mihai Mincan este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității bucureștene și aproape două decenii a lucrat ca jurnalist la Adevărul. În paralel, s-a afirmat ca scenarist și documentarist, în prezent dedicându-se exclusiv cinemaului, cele trei lungmetraje de gen realizate în co-regie având un remarcabil parcurs festivalier și de public, în măsura în care acesta … Continuă să citești Spre Nord

Cel mai ecranizat scriitor român este Ion Luca Caragiale, cu paisprezece titluri de lungmetraje în „palmares”1, urmat de Mihail Sadoveanu, cu zece filme realizate după cărțile lui2, cel de al treilea fiind, poate părea surprinzător, Ion Creangă, cu „doar” opt filme inspirate, mai mult sau mai puțin fidel, din scrierile sale3. Cea mai recentă adaptare … Continuă să citești Un horror surprinzător: „Capra cu trei iezi”

S-a stins din viață la începutul acestui an, pe 2 ianuarie, la vârsta de 87 de ani (n. 19 august 1935), unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Generației ‘60 din literatura română: Dumitru Radu Popescu. Prozator – nuvelist și romancier – de amplă respirație, dramaturg de vocație, eseist rafinat și, în ciuda puținătății textelor, … Continuă să citești Doliu în cinematografia românească

Toamna anului precedent a marcat lansarea pe marile ecrane a nu puține filme românești, dintre care mare parte mai mult decât interesante. Întrucât este greu de acoperit, mai ales în cazul unui mensual, întreaga ofertă – și este bine că se întâmplă așa ceva în filmul românesc – ne vom opri doar asupra a două … Continuă să citești Un debut, două debuturi

Dacă nu chiar o modă, filmele inspirate din întâmplări reale – de bună seamă, toate filmele sunt inspirate de fapte reale în măsura în care „oferta” cineastului este autentică – nu sunt o prezență de ignorat în peisajul cinematografic, de la – pentru a ne rezuma la filmul românesc contemporan – Moartea domnului Lăzărescu (Cristi … Continuă să citești Un debut matur: Octav Chelaru

Grație celei mai recente adaptări cinematografice după un roman de Georges Simenon avându-l ca personaj pe celebrul comisar Jules Maigret, intitulată simplu, dar nu lipsit de orgoliu, Maigret1, neobositul Gérard Depardieu2 se alătură unui lung șir de actori care au interpretat acest rol de-a lungul a nouă decenii, dar îl și plasează – de la … Continuă să citești Un Maigret taciturn

Paul Călinescu este unul dintre pionierii filmului românesc, cineast căruia – prin documentarul Țara moților, distins la Festivalul internațional de artă cinematografică de la Veneția, din 1939, cu Premiul filmului documentar – i se datorează prima recunoaștere internațională a cinematografiei românești. Născut la 21 august 1902, la Galați, Paul Călinescu absolvă în 1930 Academia Comercială … Continuă să citești CENTENAR PAUL CĂLINESCU

Când, în 2007, Cristian Mungiu era răsplătit la Cannes cu Palme d’Or pentru 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, cineastul român se afla la cel de al doilea lungmetraj. Marele Premiu cannez, căruia i s-a adăugat și Premiul FIPRESCI, este cea mai importantă distincție care a răsplătit un film românesc, depășind Premiul pentru regie obținut, … Continuă să citești „R.M.N.”

Pentru că suntem în anul centenarului Marin Preda (n. 5 august 1922), nu este lipsită de interes o trecere în revistă a raporturilor marelui scriitor cu filmul. Încă din primii ani ai secolului trecut, scriitorii români au fost atrași de mirajul cinematografului, ca afacere, dar și ca mijloc de promovare a operei proprii. Este cazul … Continuă să citești MARIN PREDA ECRANIZAT

Așa cum am mai spus, când am scris în cadrul acestei rubrici despre cele două filme ale lui Ridley Scott lansate aproape simultan (Ultimul duel / The Last Duel și Casa Gucci / House of Gucci), interdicțiile din timpul pandemiei au afectat producția de film, pe de o parte, iar pe de altă parte au … Continuă să citești ÎNTRE BRANAGH ȘI ALMODÓVAR

Cinematografia românească a dobândit personalitate „de grup” odată cu impunerea, în primii ani de după 2000, a Noului val, al cărui vârf de lance este Cristi Puiu și al său Marfa și banii, lansat în cinematografele din România în cvasi-anonimat în 2001. I-au urmat Cristian Mungiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu ș.a.m.d. Chiar dacă … Continuă să citești PORTRET DE CINEAST LA MATURITATE

Pentru cine urmărește cu un minim interes fenomenul, este de domeniul evidenței că ultimele decenii au marcat o evoluție, dacă nu spectaculoasă la prima vedere, cu siguranță constantă în domeniul criticii de film din România, atât din perspectiva istoricilor celei de a șaptea arte cât și a criticii de întâmpinare. Au văzut lumina tiparului, după … Continuă să citești Memorie și cinematograf

Efect al pandemiei, majoritatea covârșitoare a premierelor anului 2020 au fost amânate pentru 2021. Drept posibilă urmare a acestui fapt, legendarul Ridley Scott a ieșit pe marile ecrane în anul precedent cu două filme: Ultimul duel / The Last Duel și Casa Gucci / House of Gucci, care au rulat și în România aproape simultan … Continuă să citești De două ori Ridley Scott