O apariție editorială de o revelatoare noutate este dicționarul-antologie Pasărea cu clonț de rubin, cu subtitlul Poezia clipei, alcătuită de Dumitru Cerna și Aurel Podaru, adunând creațiile poeților români morți în floarea vârstei. Autorii antologiei au ales ca titlu o metaforă din tragica poezie a lui Nicolae Labiș, scrisă pe patul său de spital când își simțea apropiat sfârșitul vieții: „Pasărea cu clonț de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonț de rubin”. Metaforă-simbol a morții premature. Sub semnul ei sunt așezați poeții, cu o succintă prezentare cuprinzând date biografice, opera literară, referințe critice și un florilegiu poetic reprezentativ. Poezia românească într-un răstimp de peste două secole a înregistrat un număr de aproximativ 63 de poeți, „acele flori plăpânde, delicate,/ Care-nflorite abia, mor împăcate” – cum spunea Șt. O. Iosif despre Cârlova, în versuri ce cuprind o sugestivă, plastică generalizare.
Antologia începe cu Alecu Văcărescu (n. 1769) și se încheie cu Ioana Viviana Michiu (n. 1974). În alcătuirea ediției, autorii au considerat că „poet tânăr” înseamnă un poet până la vârsta de 46/47 de ani. Este prefațată cu Eminescu, „fiindcă în el se întâlnesc/ oglindesc, ca-ntr-un eden al contemplării, toți poeții români”, poetul național, căci și lui i se hărăzise „clipa cea repede” și pentru care „pasărea cu clonț de rubin” a fost la fel de nemiloasă.
O asemenea antologie n-a fost ușor de realizat. Autorii ei amintesc câteva dificultăți, la care se pot adăuga și altele: în primul rând identificarea acestor poeți răpuși în floarea vârstei de „pasărea cu clonț de rubin”, aflarea volumelor, unele practic intruvabile (și atunci au apelat la salvatorul internet), selecția poeziilor într-o microantologie semnificativă, selecția referințelor critice. Antologia arată că aceste dificultăți au fost depășite de hărnicia și priceperea autorilor.
La poeții cu o operă redusă – cum este cazul lui Vasile Cârlova, autor a cinci poezii – sigur că se reproduc toate. În cazul Referințelor critice e bine că s-au preferat citate din critici literari celebri, dar nu e bine că s-a renunțat la aprecieri devenite clasice, veritabile portrete literare, memorabile prin conciziunea lor și prin pregnanța metaforelor. Așa de pildă, la același Vasile Cârlova, în locul altor referințe critice, nu trebuia să lipsească inspirata caracterizare făcută de Nicolae Bălcescu în Românii subt Mihai-Voievod Viteazul, „…Cârlovo, floare a poeziei, june cu inimă de foc. Ca o cometă trecătoare străluciși un minut peste România uimită și încântată de lucirea ta. O moarte crudă te răpi fără vreme, dar apucași a ne lăsa o lacrămă fierbinte pentru gloria trecută și o scânteie dătătoare de viață pentru viitor. Cântarea ta sublimă asupra ruinelor Târgoviștei puse pecetea veciniciei asupră-le și ni le va păstra chiar când pustiirile anilor ni le va șterge cu totul dupre pământ”. În Notă asupra ediției, pentru că nu este o ediție critică, autorii au adoptat, așa cum se obișnuiește, normele ortografiei actuale, dar această practică nu trebuia extinsă și la titluri: deci titlul poeziei lui Cârlova, atât de entuziast comentată de Bălcescu, trebuia să rămână Ruinurile Târgoviștei/ și nu Ruinele. Marin Sorescu care ne-a dat o elegantă ediție Cârlova, păstrează această formă, ca și toate edițiile sau antologiile anterioare. Și nici nu sunt consecvente aceste practici, pentru că atunci la Eminescu ar fi trebuit corectate titlurile unor poezii reproduse în antologie: „Cu mâne zilele-ți adaogi…”(ar fi trebuit să devină Cu mâine…); „Să fie sara-n asfințit …” (Să fie seara-n asfințit…).
Inventarierea cauzelor morții: boli incurabile, regimul drastic al închisorilor, ucideri, sinucideri, accidente, catastrofe naturale (cutremurul din martie 1977), intervenții chirurgicale nereușite, dispariții enigmatice, ne amintește de cartea regretatului Aurel Sasu, Cum mor scriitorii români, Casa Cărții de Știință, 2017, care se cuvenea să fie citată, pentru aceste coincidențe tematice: „O paletă cutremurătoare de manifestări ale Morții, sub cele mai tragice înfățișări ale ei”.
Titlul este inspirat și bine ales, în acord cu semnificația principală a metaforei din titlu: o moarte crudă ce i-a răpit „fără vreme”. Dar ea are semnificații mai complexe raportate la destinul poeților, înțelegând – conform Dicționarului de simboluri – că pasărea este un simbol al relațiilor dintre cer și pământ, prevestire și mesaj al cerului, – simbol apropiat de cel conferit de Eminescu în postuma Numai poetul, în care utilizând procedeul său favorit în poeziile de tinerețe, antiteza, lume trecătoare/ poet însoțit de un adverb al exclusivității numai: „Lumea toată-i trecătoare/ Oamenii se trec și mor…/ Numai poetul, ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde păsări ca el/ Se întrec în cântări.” Poezie din perioada debutului, aprox. 1867, dar un „text de surprinzătoare modernitate grației strofei a doua.” (Perpessicius)
Chiar succinte, datele biografice au un timbru discret elegiac, când prezintă sfârșitul prematur al unor poeți (poete) sau moartea tragică, la care au recurs suicidar, din motive pe care le-au tăinuit: Ioana Viviana Michiu (1974-1993) „a fost un copil frumos, cuminte și meditativ, care surprindea adesea prin remarci și raționamente. În clasa a XII-a, se îmbolnăvește cu puțin înainte de sfârșitul cursurilor, reușind să-și dea doar examenul de literatura română, absolvit cu nota 10. Este internată la Spitalul Militar din București și supusă unei intervenții chirurgicale la colecist. Operație nereușită. Se stinge din viață la 1 aug. 1993”. „Anta Raluca Buzinschi (1964-1983), fiica prozatorului Corneliu Buzinschi, la numai 19 ani își începe marea călătorie; la 16 iunie 1983 se sinucide, aruncându-se în gol de la etajul patru al blocului în care locuia”.
Într-un dicționar, într-o primă ediție, sunt inevitabile omisiuni, de aceea autorii solicită semnalarea lor, pentru a completa viitoarele eventuale ediții. După răsfoirea volumului și la solicitarea memoriei literare, iată câteva nume ce ar putea figura într-o ediție următoare a Păsării cu clonț de rubin: Ioan Rusu (1811-1843), poetul blăjean, autorul primului tratat de geografie universală din cultura română, dar și autorul unor poezii publicate în Foaie pentru minte, inimă și literatură (1837-1838) și adunate în volum de către Ioan Chindriș și Ion Buzași, Alexandru Antemireanu (1877-1910), un reprezentant al poeziei simboliste românești, și, mai aproape de contemporaneitate: Ilarie Voronca (1903-1946), Ion Șiugariu (1914-1945), Al. Robot (1916-1941), Constant Tonegaru (1919-1952).
Între diversele antologii de poezie românească, alcătuite de obicei pe criterii tematice, de genuri literare sau de curente literare, Pasărea cu clonț de rubin este una de frapantă individualitate, invitând la lectura unor poeți al căror destin literar s-a încheiat în plin avânt.
Dumitru Cerna, Aurel Podaru, Pasărea cu clonț de rubin. Poezia clipei.
Dicționar-antologie, Casa Cărții de știință, 2022