Insule şi arhipelaguri

Insula noastră galactică face parte dintr-un arhipelag zis Grupul Local, numai bun pentru a ilustra clasificarea morfologică a galaxiilor, desigur alegând numai exemplele cele mai semnificative din lista celor vreo sută de membri, că doar nu facem campanie de vaccinare.

Escortată de propriile insuliţe-satelit, Calea Lactee este a doua din ierarhie, după marea spirală M 31 din Andromeda (un bilion de stele), care, deşi situată la 2,5 milioane de ani-lumină de noi, este totuşi vizibilă şi cu ochiul liber în dreptul stelei μ Andromeda, având un unghi de şapte ori mai mare decât Luna. Vizibilă e chiar şi mai distanta galaxie a Triunghiului (2,7 milioane de a.l.), o spirală de vreo cinci ori mai mică decât a noastră dar bogat colorată, cu ramuri încărcate de abundenţa nebuloaselor ca un pom de Crăciun. Aceste trei spirale domină întregul cartier, populat îndeosebi de galaxii pitice eliptice ori neregulate. Dintre numeroşii sateliţi ai Căii Lactee, cărora li s-au mai adăugat brusc încă nouă diminutivi în pandemica primăvară a anului 2020, descoperire dată publicităţii de The Astrophysical Journal, cel mai apropiat, la 42.000 de a.l., este Pitica din Câinele Mare, o galaxie de tip neregulat, iar cea mai vizibilă şi renumită rămâne perechea Norilor lui Magellan din cerul sudic, devenită prototipul galaxiilor pitice magellanice (fosile spirale cu distorsiuni şi lipsuri adesea confundate cu o galaxie neregulată – aceasta însă complet amorfă, lipsită de nucleu şi structură), situaţi la 163.000 de a.l., respectiv 206.000 de a.l. Marea spirală din Andromeda e şi ea însoţită de o pereche de pitice luminoase, însă eliptice, plus vreo douăzeci de alţi sateliţi.

În vecinătăţile Grupului Local, de la 10 milioane de ani-lumină încolo, se află alte grupuri distincte, fiecare haită cu teritoriul şi şeful ei: Grupul Maffei (ascuns de unghiul mort din spatele Căii Lactee), cele două grupuri din Ursa Mare, Grupul din Câinii de Vânătoare, Grupul Leo, Grupul din Dragonul etc. Laolaltă cu Grupul Local, ele fac parte din roiul din Fecioara, centrat, la 53 de milioane de a.l., pe galaxia sferoidală supergigantă Virgo A (M 87), un colos orbitor agregat din roiuri globulare echivalente cu 2,3 trilioane de sori, „spectacol grandios ce captivează spiritul” (T.A. Aghekian). La rându-i, şi roiul din Fecioara face parte, alături de alte sute, din superroiul Laniakeea, în ale cărui hăuri, însă, vom plonja altă dată, după ce ne mai antrenăm la trambulina mică.

Afară de aceste asociaţii numărând fiecare zeci de membri, mai întâlneşti şi găşti mai mititele, dar foarte unite, organizate distinct, grupurile compacte de galaxii: triplete (Leo, Zwicky, Wild, Sistemul lui Keenan, Draco, Masca Diavolului), cvartete (Robert, Voronţov-Veliaminov, Cocorul), cvintete (Stephan), sextete (Seyfert, numai din spirale), septete (Copeland) etc. Uneori, interacţiunea lor ia forma unor lănţişoare de galaxii sau „cuiburi” notate aparte cu prefixul VV (Voronţov-Veliaminov), asemănătoare salvelor de artilerie antiaeriană la bombardamentele de noapte.

Clasificarea unei galaxii sau a alteia poate fi controversată în condiţii nefavorabile de observare. De aceea, culoarea ei medie devine un indicator preţios, ştiind că galaxiile eliptice sunt, asemeni roiurilor globulare, stele bătrâne (galbene, portocalii, roşii). Aşadar, dacă mogâldeaţa în cauză bate spre albastru, e spirală. Dacă bate spre roşu, e eliptică. Simplu ca semaforul de la intersecţie. Am văzut însă cu un alt prilej că şi culorile pot juca feste şi că singura certitudine e „codul de bare” spectral caracteristic al compoziţiei chimice şi temperaturii stelare (O–B–A–F–G–K–M), cu fiecare literă divizată zecimal. Aplicat unei galaxii, el funcţionează la fel de precis ca şi în cazul stelelor individuale, ba chiar cu o acurateţe care-ţi permite să distingi măcar jumătate din tipologia morfologică a lui Vaucouleurs şi să deduci restul:

Ştia Blaga ce ştia alegând lumina ca pe o cheie a tuturor tainelor! „Ca unui orb vindecat / Lumea în lumină mi s-a lărgit”… Până chiar şi invizibilele găuri negre se lasă ghicite prin efectul de „lentilă gravitaţională” pe care curbarea spaţiului din jurul lor îl produce asupra razelor de lumină trecute prin preajmă. Totul e să „citeşti” această enciclopedie spectrală, în care găseşti tot ce-ţi trebuie – distanţe, masă, temperatură, vârstă, dimensiuni, chimie, morfologie etc.

Arunc ancora aici, în aceste ape de mică adâncime, să vă mai dregeţi răul de mare înainte de-a ieşi în largul oceanului apucând către îndepărtatele Americi. Poftim?… Ce croazieră în Caraibe? Fiţi serioşi, alea-s de pe vremea bunicii, azi se face turism pe orbita Pământului! Nu-l văzurăţi pe Tom Cruise lucrând la noul film la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale?