cronica plasticii
FLORIN TOMA

PASTEL DE IARNĂ…

Articol publicat în ediția 2/2023

…La Antibes, în ianuarie, pe Coasta de Azur.

Muzeul Picasso a găzduit în acest sezon o flamboaiantă expoziție de culoare, cu pasteluri abstracte, semnate de Pierre Skira și reunite sub titlul Les façons dʼêtre du pastel.

Expoziția se deschide cu o mărturisire atașantă a autorului, ca un pastel în proză, un poem exuberant, un veritabil laudatio pentru batonul de materie moale, pufoasă, glisantă, emolientă aproape, care naște culori uluitoare: Le pastel est un permanent inconnu, qui pourtant dévoile les couleurs de ses bâtons quand la peinture à lʼhuile les enferme dans les tubes. Il y a quelques chose dʼun peu merveilleux, dʼenfantin dans le compagnonnage du fragile pastel qui ne trahit pas, quʼon rend ce quʼon lui donne, tout en gardant ses exigences. On peut tout faire avec des pastels. Un tout petit trait suffit à faire exploser une couleur, et puis on peut revenir sans fin sur un tableau dont on nʼest pas satisfait. Jʼaime travailler dans la solitude de mon atelier dans le bruit intermittent des pastels frottés (…).

Dar cine este Pierre Skira?!…

S-a născut la Paris, în 1938, într-o familie nobilă, de sușă elvețiană, din mama, Rosabianca Venturi și tatăl, marele editor Albert Skira…

Ne îngăduim aici, cu voia dumneavoastră, o scurtă paranteză, spre a aduce o necesară completare privind mediul în care s-a născut artistul. (Albert Skira (1904-1973) era originar din Onsernone din Ticino și provenea dintr-o familie de evrei spanioli fugiți de persecuțiile din secolul al xviilea și stabiliți în Elveția. Purta pe certificatul de naștere numele de Albert Schira, dar, când și-a deschis prima editură în Lausanne, în 1928, numele său a fost scris „Skira”. Pentru succesul noii sale edituri, s-a apropiat de Picasso, fapt ce avea să ducă la o colaborare magistrală, cu ilustrațiile Metamorfozelor lui Ovidiu în 1931, în treizeci de gravuri. Anul următor, a făcut-o din nou, de astă dată cu Henri Matisse, pentru Les Poésies de Stéphane Mallarmé, apoi, în 1934, cu Dali, pentru Les Chants de Maldoror de Lautréamont și, în 1936, cu André Beaudin, pentru Les Bucoliques de Virgile. Și-a lansat propria publicație de artă, Minotaure / La revue à tête de bête, dintre care, treisprezece numere au apărut între 1933 și 1939. Din 1944 până în 1946, a publicat în săptămânalul Labyrinthe, apoi, din 1947 până în 1949, în Psihologia artei a lui André Malraux. Paralel, publică numeroase colecții consacrate istoriei picturii: Comori ale picturii franceze (1935-1951), Les Grands Siècles of French painting, Le Goût de notre temps, Les Sentiers de la Création, L’Entrée du clown, cu Jean Starobinski. Anii ʼ60 au fost pentru editorul Albert Skira cei mai prolifici, când a publicat Comorile Asiei (1960), Comorile lumii (1962), Istoria ideilor artelor (1964), contribuind astfel la o enormă operă de popularizare și făcând cunoscute publicului larg, prin colecțiile sale, operele maeștrilor, stilul școlilor și comorile aflate în patrimoniul universal al artelor. Mai ales, prin invenția cărții complet ilustrate în culori, Albert Skira și-a câștigat faima la nivel mondial. Ca un semn de mare prestigiu pentru numele de Skira, cei mai renumiți artiști ai vremii l-au onorat cu prietenia și colaborarea lor, de la André Breton, Malraux, Paul Éluard, Jacques Prévert și Louis Aragon, până la Ionesco, Picasso, Matisse, Dalí și Alberto Giacometti.).

Așadar, revenind la Pierre Skira, declarația de război a Germaniei și prigoana împotriva evreilor, declanșate la un an după nașterea sa, a forțat familia să migreze către Alpii elvețieni, stabilindu-se, pentru un timp, la Geneva. Copilăria sa a fost fabuloasă, facilitându-i o introducere de vis în lumea artelor, precum și apropierea de giganții acelor vremuri; cele mai memorabile momente, care nu i s-au șters din memorie toată viața, fiind atunci când l-a văzut pe Matisse făcându-și decupajele de hârtie sau șederea cu Picasso, timp de o săptămână, în sudul Franței. În 1954, Pierre Skira a devenit ucenic tipograf într-un atelier elvețian, meserie care i-a furnizat o afecțiune deosebită pentru cărțile pe care le-a redat, mai târziu, în picturile și pastelurile sale. În 1956, Skira s-a mutat la Paris, unde s-a alăturat unei comunități de artiști cu propensiuni pentru pictura abstractă și a început să picteze, influențat de unii congeneri, precum Franz Kline, Emilio Vedova și Piet Mondrian. Cu toate acestea, a abandonat curând interesul timpuriu pentru abstractizare și a trecut la arta figurativă, cu o notă aparte pentru deosebita atracție spre pictura cu studii detaliate ale cărților în maniera artei secolului al VII-lea. Pierre Skira a expus pentru prima oară în 1962, la Paris, iar apoi, tot la Paris, dar doi ani mai târziu, a ieșit cu o personală, într-un moment sincron cu cel al apariției mișcării Nouvelle Figuration. (NOTĂ: Ca reacție la Arta informală, ce domina scena artistică după al Doilea Război Mondial, în Europa și Statele Unite apărea o pictură figurativă, care va deveni, la rândul său, predominantă între 1960 și 1965. Acest termen de Nouvelle Figuration a apărut prima dată în 1961, cu ocazia unei expoziții organizate de criticul Jean-Louis Ferrier, la care a participat, printre alții, și Alechinsky. La Nouvelle Figuration s-a impus net în 1965, prin două expoziții-eveniment, Mythologies quotidiennes (1964) și Figuration narrative (1965), organizate de Gérald Gassiot Talabot, critic și teoretician al mișcării).

După ce, în 1967, a câștigat Prix de la Biennale de Paris, în 1975 se produce marea ruptură: Skira trece de la lucrul în ulei, la pasteluri de înaltă calitate. Exemplare ale acestor lucrări realizate în noua tehnică au fost prezentate în expoziții personale din întreaga Europă și, cel mai recent, la Galeria Redfern, în 2016 și 2019. A colaborat, de asemenea, ca scriitor și autor de eseuri despre artă, cu filosofi și scriitori importanți, precum Pascal Quignard, Jean-François Lyotard, Patrick Mauriès și Gérard Macé. Opera lui Skira poate fi întâlnită în multe colecții publice importante, inclusiv Musée National d’Art Moderne din Paris sau Palais de l’Élysée.

Deci, în 1975, Pierre Skira decide să renunțe la pictura în ulei și să-și pună jos pensulele și tuburile de pastă. De atunci, a folosit exclusiv bastoane pastelate uscate sau moi, fabricate de Roché, schimbând, totodată, nu doar tehnicile picturale, ci și suporturile, prin trecerea de la pânză la hardboard. Acest chamboulement a însemnat, totodată, și o schimbare de paradigmă în conceptele sale creative.

De aceea, de câțiva ani, studioul artistului a devenit cadrul unei căutări constante a unui dialog tăcut de forme și culori așezate una lângă alta. Spre deosebire de pastelurile sale timpurii, care se remarcau prin mimeza picturilor figurative din vieți liniștite, cărți, instrumente muzicale și alte mărunțișuri ale vieții, astăzi el se exprimă prin uluitoare compoziții abstracte. Pulberile aglutinate de pigmenți amestecați și caolin, uneori îmbunătățite cu acrilic, acționează asupra transparențelor sau opacităților luminilor lor captive.

În filosofia artistică a lui Pierre Skira, pastelul este obiectul unei îndoieli (lʼobjet du doute). „E atât de stranie pictura, cu acest dialog care se anunță și concluzia la care ajunge o operă! Cu cât încurajezi mai mult acest dialog, cu atât o înțelegi mai bine; aceasta e realmente arta senectuții. Am cheltuit ani și ani pentru a mă elibera de o anume formă de imaturitate și am impresia că de-abia acum întrevăd ce este cu adevărat pictura” – mărturisește Skira. Adăugând: „Delacroix spunea: «il faut un cœur d’acier pour terminer un tableau.» Căci nu e vorba pur și simplu de a transmite viziunea a ceea ce ai în cap, fiindcă în abstracțiune nu există un subiect anume, ci te sprijini pe noțiuni străine, culori, forme, spații; însă, la un moment dat, aceasta, viziunea te părăsește, pleacă de la tine, pentru că ea e mai puternică decât noi. Picasso avea perfectă dreptate când spunea: «la peinture est plus forte que moi: elle me fait faire ce qu’elle veut.» Pastelul înseamnă îndoială, iar eu vreau să păstrez această îndoială, fiindcă ea aparține în exclusivitate naturii umane(…). Ceea ce mă interesează azi este tensiunea între formă și spațiu. (…) Există o voce căreia trebuie să i te supui, lăsând pensula sau batonul să rătăcească oriunde vrea, în căutarea echilibrului, chiar așa, fragil. Iar tabloul este terminat în momentul în care el mă surprinde prin șovăială, prin dubiu. Căci nimic nu trebuie dobândit definitiv”.

Pastelurile abstracte ale lui Pierre Skira, completate de un set considerabil de gravuri (extrem de interesantă este seria portretelor închipuite ale lui Pinocchio!), au fost reunite pentru prima dată în Antibes, în sala mare a Palatului Grimaldi, ce adăpostește de mulți ani Muzeul Picasso, transformând-o astfel într-o capelă luminoasă. Emoția transmisă de lucrările lui Pierre Skira a fost pentru cronicart un sentiment delicat intruziv în straturile de sensibilitate intimă.

Pentru cei care știu să observe dincolo de ceea ce sunt obișnuiți să vadă, pentru cei care acceptă nevoia de a fi uimiți și mereu surprinși, expoziția lui Pierre Skira este un semn augmentativ al existenței unei relații privilegiate cu arta, ce se poate transforma oricând într-o simbioză reconfortantă cu sfera esteticului.