Am coborât din taxi mult mai departe de hotelul unde eram cazat. Încă simțeam în nări mirosul spitalului din care tocmai ieșisem. Mersul pe jos îmi va face bine, mi-am spus. Mă strecuram cu greutate printre mulțimea îngrămădită în fața catedralei. Ici-colo se auzea câte un strigăt. Cineva își chema copiii care se depărtaseră și părinții îi strigau disperați. Pășeam cu greu peste dalele din piatră încărcate de istorie. Undeva, în piața asta se făcuseră execuții prin spânzurătoare și poporul asistase cu entuziasm la aceste evenimente cumplite. Am intrat pe străduța care ducea spre hotelul meu. În fața restaurantelor, mesele erau pline de turiști care luau prânzul.
Am urcat cele cinci trepte și am împins ușa din sticlă. Zgomotul străzii și al pieței s-a estompat brusc. Holul era pustiu, ori așa credeam eu. M-am apropiat de recepție unde blonda mă aștepta zâmbind cu toată gura. M-am sprijinit de marginea blatului maroniu și am așteptat să-mi spună ceva.
– Mă bucur că vă avem din nou printre noi, a gângurit ea. Se pare că n-a fost ceva foarte grav de vreme ce v-au dat drumul din spital.
– A fost o alarmă falsă. Când ajungi pe mâna medicilor, abia mai poți scăpa. Degeaba le-am spus că s-au alarmat degeaba, că boala mea de inimă o am de ani de zile. Am și uitat de când. Dar n-am putut să-i conving. M-au ținut peste noapte la ei sub supraveghere strictă. Dimineață s-au lămurit și mi-au dat drumul.
– Aseară ați fost căutat de o doamnă, continuă recepționera. Am tresărit și inima a început să-mi bată cu putere. Nu știa nimeni că sunt aici. Și totuși? Cine să mă fi căutat?
– Doamna intră pe ușă chiar acum, îmi atrase atenția recepționera și se depărtă prudent.
M-am întors încet. Imediat în minte mi-a venit numele Patitei. Numai ea putea să mă caute. Bănuiala asta m-a făcut să mă simt îngrozitor. Patita se apropia de mine. Mergea încet cu privirea fixă. M-am desprins de blatul recepției și am pornit spre ea. Nu voiam ca recepționera să fie martora primelor cuvinte dintre noi. Era îmbrăcată într-o rochie gri, iar la gât îi flutura o eșarfă galbenă. Dumnezeule! N-a renunțat la culoarea galbenă. Ne-am oprit unul în fața celuilalt. Buzele ei tremurau ușor. Mâinile prinse în față se strângeau și o culoare palidă marcau strânsura și tensiunea în care se afla.
– Ai slăbit, au fost primele ei cuvinte, și barba e destul de neîngrijită.
Am fost gata-gata să pufnesc în râs. I-am luat mâinile și le-am strâns ușor.
– Vino în bar. Acolo putem vorbi în liniște. La ora asta e aproape pustiu.
Am luat-o de braț fără să-i aștept consimțământul. S-a lăsat purtată până în interiorul barului. Într-adevăr, era aproape pustiu. Doar două mese erau ocupate de câte o pereche de tineri care se sorbeau din ochi.
– Unde vrei să stăm?
A ridicat din umeri. I-am înțeles starea și ne-am îndreptat spre colțul cel mai îndepărtat, lângă o fereastră prin care se vedea strada cu oamenii care se perindau într-o parte și-n alta. În trecere, i-am spus barmanului să ne aducă două cafele fără zahăr și lapte și două whisky-uri mari cu apă minerală alături.
Patita s-a așezat pe scaun cu fața spre fereastra imensă și cu spatele spre interiorul barului. Era poziția ei preferată. Coatele se sprijineau de blatul mesei, fără să-și dezlipească privirile de pe mine. O simțeam tensionată. Am tras scaunul și m-am așezat în fața ei.
– Și tu ai slăbit. Fața ți s-a mai tras. Ți-au dispărut bujorii din obraji. Ce-ai pățit?
A ocolit răspunsul.
– De ce nu mi-ai dat telefon că ești în oraș?
– Nu știu de ce.
Într-adevăr nu știam de ce nu-i dădusem.
– Te-am căutat aseară și de la recepție mi s-a spus că ai fost dus la spital, că ți-a fost rău pe niște scări, că au chemat salvarea… Am fost la spital, dar nu mi-au dat voie să te văd. Numai rudele au voie să te viziteze, mi s-a spus. Toată noaptea n-am dormit gândindu-mă la tine. La cât de gravă este starea ta. De ce nu mi-ai dat telefon?
Brusc, a început să plângă. Eram încurcat. Nu știam ce să-i spun. Mă simțeam vinovat și nu găseam nicio soluție pentru situația în care ne aflam.
– A fost ceva minor. O bătaie neregulată a inimii pe un fond de oboseală. Ieri am umblat toată ziua prin oraș. Am fost prin locuri unde altădată nu ajunsesem. Și oboseala s-a acumulat. Dar a trecut. Cum ai aflat că sunt aici?
– Irina te-a văzut într-o locație. Mâncai niște pizza. Imediat mi-a dat telefon. Bineînțeles că am fost șocată. Mă așteptam ca, odată venit aici, să-mi dai un telefon.
– Ce s-a întâmplat cu tine? Ești foarte schimbată.
A clătinat din cap și părul lung s-a legănat într-o parte și-n alta.
– Ceva s-a întâmplat fiindcă tu nu erai așa. Atât de palidă?
– Sunt în divorț cu Cristian.
– Divorț?
Mi-a ocolit privirea. Și-o fixase undeva, într-un punct din spatele meu. Se agățase de acel punct. Am așteptat să se liniștească.
– Da. De câțiva ani, are o relație cu o colegă de serviciu. Am crezut că va renunța la ea. Dar n-a fost așa. Am aflat că are un copil cu ea și i-am spus că vreau să divorțăm, dar el n-a fost de acord. A făcut scandal, a spart niște vase și-o oglindă. Apoi, a plecat de acasă și de două săptămâni nu știu nimic despre el. Nu știu unde a dispărut.
Mergând încet și purtând cu grijă tava pe care se afla comanda noastră, barmanul se apropie de noi. Patita a tăcut și a întors fața spre fereastra din spatele meu. Nu voia ca barmanul să-i vadă suferința. Acesta a pus paharele și ceștile cu cafea pe masă și, aplecându-se ușor, s-a îndepărtat.
– Mereu m-am gândit că trebuie să clarificăm ceea ce s-a întâmplat atunci, la petrecerea aceea. Nici nu știam cum te cheamă. Știam doar atât că ești Doamna în galben. N-am înțeles nici de ce ai venit la mine când ne îndreptam spre casă. Mai târziu, i-am întrebat cine ești, cum te cheamă.
A scos o batistă din geantă și și-a tamponat ochii atentă să nu-și îndepărteze rimelul de pe gene și sprâncene.
– Pentru mine, apariția ta a declanșat în memoria mea amintiri din trecut pe care le credeam îngropate și nu faptul că au venit în prim planul conștiinței mele m-a buimăcit, ci m-a surprins intensitatea lor. De parcă cineva îmi cerea să clarific ceva ce s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Ceea ce îți spun nu înseamnă că nu te apreciez pe tine. Dar felul tău de a te îmbrăca m-au răvășit și toată seara și apoi toată noaptea am fost bulversat.
Am băut din paharul cu apă minerală.
– Când aveam doar 23 de ani, mi s-a întâmplat ceva ce am regretat toată viața.
M-am oprit, așteptam un gest din partea ei că nu vrea să știe nimic din trecutul meu, dar ea mă privea ascultătoare.
– Aveam o colegă care se îmbrăca mereu în galben. O chema Anastasia. Era blondă cu ochi albaștri. Purta ochelari de vedere. Culoarea galben era culoarea ei preferată. I-am acceptat apropierea fără să judec prea bine lucrurile. Mergeam împreună la teatru, la cinema, la sălile de dans, în special la Sala Albastră de la Casa de Cultură a orașului. Într-o iarnă, m-a întrebat dacă vreau să merg cu ea la bunicii ei, care trăiau într-un sat, Zagon. Fără să stau pe gânduri, am acceptat. O săptămână a durat șederea noastră acolo. Ca să ajungem la casa bunicilor ei treceam o punte peste un râu înghețat De o parte și de alta a râului dormeau sălcii imense. Ne-am întors și am simțit că ceva s-a schimbat în atitudinea ei.
M-am oprit și am băut o gură de cafea. Am îndemnat-o să bea și ea și Patita a dus ceașca la gură. A sorbit îngândurată din cafea.
– Era singură la părinți și avea o situație materială pot să spun excepțională. Eram îndrăgostit de ea până peste urechi, cum se spune. Numai că, în clipa când ea a vrut să facem următorul pas, spre căsătorie, m-am speriat. Atunci mi-am dat seama că nu sunt pregătit pentru o căsătorie. Și mai aveam o greutate în spate de care nu puteam să scap și pe care ea nu o știa. Cu trei ani înainte, am vrut să plec, pentru zece ani, din țară. Voiam să văd lumea cu ochii mei, nu cea relevată în cărțile vremii sau în educația acelei epoci. După zece ani, m-aș fi întors. Mi-am depus actele pentru a pleca și am avut șocul vieții mele. Asupra mea s-au făcut presiuni uriașe pentru a-mi retrage dosarul de la miliție. Cum am fost încăpățânat, m-au trimis la arest ca să-mi vină mintea la cap. Le-am spus că pot să stau oricât în arest, numai să mi se aducă cărți pentru citit. Beletristică. După trei săptămâni, mi-au dat drumul. Și toate ușile mi s-au închis. Nu puteam urma facultatea de istorie sau drept cum voiam eu, pentru că trebuia să prezint o recomandare de la partid, recomandare pe care n-am obținut-o niciodată. Mai mult. Erau cu ochii pe mine. Viața mea a devenit dintr-odată foarte dificilă. Când Anastasia a vrut să ne căsătorim…
Mi-am înghițit nodul din gât. Rostirea numelui Anastasiei mă bloca.
– De ce te-ai oprit?
M-am adunat cu greu și am continuat cu multă șovăială.
– N-am dorit să-i aduc această povară în viața ei. Am plecat de lângă ea ca un laș. Am fugit. Cât mai departe, în celălalt colț de țară, fără să-i spun un cuvânt. Credeam că dacă fug mă va uita mai ușor și că cei de la miliție îmi vor pierde urma. M-am înșelat amarnic. În urmă cu vreo 15 ani, a trebuit să mă reîntorc în acel oraș pentru a obține niște acte. Am vrut să știu ce s-a întâmplat cu Anastasia. Era moartă de cinci ani. Murise în urma unui accident de mașină. La volan fusese soțul ei. Câteva săptămâni, dacă nu chiar luni de zile, am fost buimăcit. Umblam ca un năuc. Simțeam că am o vină imensă. Că, dacă acceptam atunci să mă căsătoresc cu ea, viața mea și a ei putea să fie altfel.
Am băut paharul cu whisky fără să mă gândesc. Amintirea Anastasiei mă copleșise și nu știam cum să continui.
– Când ai apărut îmbrăcată în galben la acea petrecere, m-am cutremurat. Mi s-a părut că s-a întors Anastasia din morți, ca să-mi ceară socoteală. Am vrut să plec de la petrecerea aceea, dar nu m-au lăsat ceilalți. Și am băut. M-am îmbătat. Am avut o singură clipă de luciditate, când m-am apropiat de tine și te-am luat de mână. Am vrut să-ți cer iertare. Simțeam că o am în față pe Anastasia, nu pe tine. Pe urmă ai dispărut.
– M-am întors aici, la rostul meu pe care tu mi l-ai dat peste cap. Când m-ai luat de mână am simțit că mă prăbușesc într-un neant sălbatic. M-am speriat. Nu mai simțisem niciodată așa ceva. Zilele următoare, am plâns pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine. A venit apoi dezvăluirea că soțul meu mă înșela de ani buni cu o colegă și că are un copil cu ea. Am izbucnit. Am urlat, am strigat la el.
Și-a trecut mâinile peste față, de parcă voia să alunge niște arătări ciudate.
– Rămâi aici. Nu mai pleca. În curând, se va desface căsătoria cu soțul meu și voi fi liberă. Te primesc cu brațele deschise. Cred că tu ești bărbatul pe care l-am așteptat toată viața. Nu știu ce mi-ai făcut, dar în prezența ta sunt vulnerabilă, nu mai am putere. Și nu-mi doresc decât să mă ții în brațe, să mă protejezi de ceva rău care-mi dă târcoale.
Cuvintele ei m-au sufocat. Nu mai puteam respira. La orice mă așteptam, dar să-mi facă o asemenea propunere, nu. Mi-am retras mâinile de pe masă și m-am ridicat în picioare și, în mișcarea bruscă, am lovit paharul cu apă minerală care s-a răsturnat și s-a dus în gol. Zgomotul a atras atenția barmanului care a venit imediat și a strâns cioburile. Mă uitam la el prostit. Cum s-a spart paharul de vreme ce pe jos era o mochetă de culoare verde? Barmanul a strâns cioburile și a dispărut după barul lui fără să spună un cuvânt. M-am așezat pe scaun frământat de gânduri.
– Știu care e situația din căsnicia ta.
– Ce știi? Am întrebat-o surprins.
– Căsnicia ta e șubredă. De câteva ori, ai fost plecat de acasă. De fiecare dată te-ai întors. N-am înțeles de ce-ai făcut-o. Soția ta te-a trădat cu un bărbat mai tânăr din familia ta.
– De unde știi toate astea? eram buimăcit de ceea ce îmi spunea. De ceea ce credeam că știu numai eu. Și acum?
– De la Irina. S-a interesat de tine, a făcut niște investigații. Când își pune ceva în minte nu se lasă până ce nu face lumină în acea situație.
– Tu i-ai spus să mă investigheze?
– Ferească, Dumnezeu! Cum poți gândi așa ceva? Irina a făcut totul din proprie inițiativă și, mai ales, când a intervenit scandalul cu soțul meu a vrut să-mi ofere o perspectivă viitoare. Cred că n-a inventat nimic din ce mi-a spus.
– E adevărat tot. Dar, spuse de tine, cuvintele par niște gloanțe capabile să mă ucidă.
– De ce-ai venit? De ce-ai venit aici? a șoptit ea.
– Am vrut să văd dacă pot să mor aici.
Poftim?… Cum adică să mori?… Cum adică să mori?
A strigat îngrozită și barmanul s-a ridicat imediat din spatele barului și a privit către noi.
I-am făcut semn că totul e în ordine.
M-a salvat sunetul făcut de celularul ei. A sunat și Patita a tresărit. A scos telefonul din geanta care se odihnea pe masă. A privit ecranul lui și a clătinat capul. L-a închis. Apoi s-a uitat la mine.
– Am crezut că ai venit după mine. Ar fi fost un gest extraordinar.
Mobilul a sunat încă odată.
– De ce nu răspunzi?
– E de la Irina. Precis vrea să știe dacă ne-am întâlnit sau nu.
– Vezi ce vrea. Să nu fie ceva important.
L-a deschis după un timp.
– Da, Irina. Ce s-a întâmplat? Ți-am spus că nu vreau să…
Brusc a tăcut și s-a îngălbenit la față. Mâna i s-a înmuiat și telefonul a căzut pe mocheta verde. Am sărit s-o sprijin. Patita se legăna periculos într-o parte și-n alta.
– Ce s-a întâmplat?
– Nu se poate… Nu se poate… șoapta ei lovea precum un ciocan.
Am ridicat mobilul.
– Alo! am strigat în telefon. Ce s-a întâmplat?
O clipă, s-a făcut tăcere la celălalt capăt.
– Eu sunt Irina. Presupun că tu ești Viorel.
– Da, eu sunt.
– Ai grijă de ea. Soțul ei s-a împușcat în urmă cu două ore. Nu pleca de lângă ea până ce nu vin eu. Unde sunteți?
– În barul hotelului unde sunt cazat.
– Vin acum s-o iau.
A închis fără să aștepte răspunsul meu. Am luat paharul cu apă de pe masă și am forțat-o să bea din el. Treptat i-a revenit culoarea din obraji. Am scos banii din buzunar și i-am lăsat pe masă fără ca să-i număr. Am luat-o după umeri și am trecut în holul hotelului. Ne-am îndreptat spre o canapea și ne-am așezat pe ea. Capul Patitei s-a lăsat pe umărul meu. Brusc a adormit. Abia acum mi-am adus aminte că mi-a spus că toată noaptea nu dormise fiindcă se gândise la mine. Eram derutat și nu știam ce voi face. Prin ferestrele imense ale holului, vedeam mulțimea de oameni care se perindau într-o parte și-n alta.