Recviem I, II de Radu F. Alexandru, col. Teatru românesc contemporan, Editura Academiei Române, București, 2022, 754+604 p.
Ne-am obișnuit să deplângem soarta educației, a culturii, a lecturii, a literaturii. Oprindu-se la cazul dramaturgiei românești, mai precis al autorilor care se mai încumetă să scrie totuși piese de teatru, Răzvan Voncu punctează: „În acest peisaj, mai degrabă cenușiu, al literaturii dramatice contemporane, mai există încă, din fericire, excepții. Una dintre cele mai marcante, atât prin calitatea intrinsecă a textelor, cât și prin imunitatea la degradarea de care vorbeam, o reprezintă teatrul lui Radu F. Alexandru. Un dramaturg care este jucat cu succes pe scenele importante, dar care și publică, relativ regulat și la edituri de primă mână, culegeri de piese ce se bucură de sufragiile criticii, deopotrivă dramatice și literare”. Într-o ținută grafică pe măsură, antologia cuprinde 22 de piese. În primul volum sunt incluse piese de la Acel tărâm al nimănui ( Umbrele zilei ) –1974, debut montat pe scena Teatrului „G. Bacovia” din Bârlad – până la Mlaștina – 1987. Al doilea volum acoperă perioada de după 1989: începe cu Nimic despre Hamlet – 1995 – și se încheie cu Mr. Author, fuck you! – 2020.
Jurnalism cultural în exilul românesc (1946-1989) de Mihaela Albu, Editura Academiei Române, București, 2021, 312 p.
A fugi sau a muri, cam acestea erau, in extremis, variantele pe care comuniștii le ofereau valorilor de frunte ale acestei țări, în anii instaurării noii orânduiri. Preocupată, de ani buni, de fenomenul exilului românesc, autoarea acestui dens și documentat volumul reprezintă „una dintre (deloc numeroasele) autorități în materie”, după cum consideră în postfață Dan Anghelescu, evidențiind faptul că „Deși nu o afirmă explicit, Mihaela Albu transfigurează, prin tot ce scrie, un recurs la memorie și la acel spectacol al abuzurilor de uitare despre care vorbea Paul Ricoeur. În termenii utilizați de amintitul eseist, pentru actualitatea culturii noastre au devenit tot mai vizibile tentativele de «manipulare concertată a memoriei și a uitării de către deținătorii puterii»”.
Cartea este dedicată scriitorilor și jurnaliștilor din exil, punând într-o nouă lumină spusele eminentului critic literar Nicolae Florescu, care afirma apăsat: „ceea ce s-a scris durează, înfruntă definitivul, iese din istoria clipei”.
Vârstele criticului. Convorbiri cu Tudor Caranfil de Ioan-Pavel Azap, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2022, 104 p.
Un dialog prilejuit de TIFF, festivalul internațional de film de la Cluj-Napoca. Dar mai ales „prilejuit” de vasta preocupare pentru cinema, vădită, de aproape opt decenii, de criticul Tudor Caranfil. Născut în 14 septembrie 1931, criticul de film definește acea perioadă a cinematografiei, la provocarea lui Ioan-Pavel Azap, în următorii termeni: „1931 era totuși un an în care cinematografia nu era chiar complexată. Pentru Luminile orașului, Chaplin fusese comparat cu Shakespeare și Molière, […] D.I. Suchianu își sacrifica o carieră universitară de dragul criticii filmului, fiul marii actrițe Maria Filotti făcea cronică la radio și scria cartea lui teoretică Uzina de basme, iar G. Călinescu susținea și el critica cinematografică. Sigur că, în raport cu teatrul, cinematograful era stadion, panem et circenses, dar cine știa să citească arta o descoperea și la cinema”.
Cât ai clipi dintr-al treilea ochi de Valery Oisteanu, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2023, 118 p.
Considerat artist supra-surrealist și un actant de marcă al evenimentelor new-yorkeze din sfera performance poetry, Valery Oisteanu surprinde, și în acest volum (apărut la New York în 2020), cu 12 colaje color realizate de autor și cinci grupaje de poeme, fiecare cu identitate proprie: Blues pentru tristeți de călătorie, Purgatoriul fantomelor, Subterana amintirilor distorsionate, Labirintul jazzoeziei (Jazzoetry), Variațiuni pandemice. Cel de-al doilea grupaj este dedicat unor prieteni care au plecat spre alte zări, între alții fiind și Andy Warhol: „Făpturi stranii îl înconjoară/ Viața nu-i decât încă un chef la Silver Factory/ El nu se fărâmă, nu se coagulează vreodată/ Doar că într-o zi Andy a alunecat în neființă/ Nesimțitor, atrăgător, revelator…”
Traducătoarea volumului este Nadia Bernstein.
Ipostaze ale liricii feminine optzeciste de Anca Puha, col. Aula Magna, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2023, 570 p.
Dintre numele de răsunet ale poeziei optzeciste, debutanta Anca Puha este interesată, în principal, de cele care aparțin poetelor de marcă, oprindu-se la cinci dintre ele – Mariana Marin, Marta Petrescu, Magda Cârneci, Elena Ștefoi, Mariana Codruț. Cinci, cum se intitulase și celebrul volum de pe timpuri, în care apărea numai Mariana Marin, alături de patru nume de poeți ai generației: Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina (ordinea de pe copertă respectând, firește, ordinea alfabetică).
Emilia David subliniază, pe coperta a patra a cărții: „Analiza unui corpus consistent tocmai din literatura poetelor optzeciste, aspect asupra căruia există o lacună evidentă în critica noastră, realizează o recuperare critică necesară a unei părţi importante din fotografia de grup”, iar Mircea A. Diaconu se oprește asupra punerii în context a tensiunilor dintre influență și insularizare: „Reevaluând câteva dintre marile mize ale poeticii optzeciste considerată în ansamblul ei, lucrarea are ca obiectiv şi situarea creaţiei poetelor generaţiei într-o clasificare originală, interesantă. A vorbi despre «feminin» şi «masculin» în poezia optzecistă, punându-le faţă în faţă, înseamnă a redesena un imaginar privit îndeobşte global şi, oricât de implicită, ideologia pe care el o ascunde”.
Ion Bogdan Lefter recomandă volumul ca fiind structurat prin jocul a două perspective, nu printr-o delimitare drastică, strict a liricii feminine: „Tema a presupus două decupaje succesive din ansamblul poeziei aşa-numite « optzeciste » de la care autoarea a pornit şi pe care e limpede că o cunoaşte foarte bine, căci o descrie şi o explorează în cercetarea sa ca fundal al subiectului ales”.
Om în mers de Olimpiu Nușfelean, col. Eseuri, Editura Limes, Florești, 2022, 206 p.
Luând, cu obstinație, distanță față de iureșul postmodernist, Olimpiu Nușfelean publică o carte de eseuri în care revin nume ca: Eugen Simion, Radu Petrescu, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, dar și Coșbuc, Eminescu, Rebreanu. Reflecțiile asupra cuvântului, cu alaiul lui de semnificații, vin dintr-un crez afirmat de autor de la bun început: „Limbajul în mod obișnuit are comportamentul unui om în mers. […] Limbajul ca expresie a omului în mers este însă mai mult decât ilustrarea unei musculaturi de sensuri și semnificații. El deține o vioiciune care dă suflu lumilor (sau, mă rog, realităților) pe care le reprezintă.”
Lumea de apoi (roman scenic) de Emil Lungeanu, Editura Kafka, București, 2022, 224 p.
„ Persoanele notate mai jos binevoind a face diferite ofrande de bani, cărţi şi alte obiecte de studiu pentru bibliotecile şcoalelor şi pentru elevii săraci, ministerul le aduce viuele sale mulţumiri: D. Constantin Poroineanu, deputat, a oferit 450 volume cărţi didactice, atlase și cutii cu compasuri, pentru şcoalele din oraşele Caracal, Corabia şi Târgovişte […].” (Monitorul Oficial din 14 iulie 1892) – pornind de la asemenea înscrisuri din arhive, cu spirit enciclopedic, ironie și cu știința dozajului scenic, Emil Lungeanu alcătuiește un roman compozit, în care lumea dinainte, cea a Romanaților deputatului Poroineanu și tot sudul Regatului din vremea lui Caragiale capătă contur viu: „Un alt beneficiar, spitalul din Târgovişte, primise 26.000 de lei – bani cu care pe atunci puteai achiziţiona şi zece automobile, pentru doar două paturi suplimentare, dar neapărat inscripţionate «Donaţie Familia Poroineanu». Pretutindeni ostentaţia filantropică a dispoziţiilor testamentare bătea la ochi. Le oferea o dată pe an săracilor din Caracal şi Târgovişte o masă organizată prin grija primăriilor, dar nu oricând, ci anume în ziua lui onomastică, 21 mai, şi nici oricum, ci ca parastas, în valoare totală de 100 lei. Nici preacuvioaselor de la Mănăstirea Viforâta nu le făcuse pomană ditamai mia de lei pentru sutiene, bikini şi tampoane, ci exclusiv pentru cuvenita slujbuliţă «la ridicarea Osemintelor părinţilor mei»”.
Jackpot de Florin Anghel Vedeanu, col. Jurnalul cărților esențiale, Editura Hoffman, Caracal, 2022, 430 p.
Despre romanele lui Florin Anghel Vedeanu am mai scris în această rubrică, nu că s-ar fi schimbat, după Catedrala de cenușă, ceva esențial – în privința virgulelor uneori buclucașe sau a logicii aluvionare a textului. Fatalitatea se face simțită de la primele pagini, iar magma textuală se structurează în jurul anxietății și dezabuzării, de-a lungul a 14 ample capitole: De gât cu lumea, Afecte şi efecte, Spre bine se urcă, nu se coboară!, Circumstanţe, Aproape de capătul lumii, Copiii Unchiului Sam, Penitenciarul zeilor, Coliziuni în vid, Anomalii câştigătoare, Spectatorii, Paradis fără ieşire, Înapoi, în mahala, Un înger jumătate om şi jumătate altceva, Jackpot impozitat.
Potrivit viziunii autorului, dialectica nu prea își are locul aici. Devenirea se face în van sau este niciodată altfel decât iluzorie: „În vizorul lui Iov, în cartea biblică, încăpea toată omenirea, însă, punctual, citatul, culmea, mi se potrivea mai mult mie… Parcă mă cunoştea şi ţinuse să mă avertizeze când şansele de redresare erau spre zero. Oricum, în sala de jocuri a vieţii, remarcasem, după ce zarurile fuseseră aruncate, cum crupierul strângea jetoanele… Mă mutasem la alt aparat. Schimbi locul, schimbi norocul! Aderasem din mers la un Jackpot progresiv. Învârtisem rolele… În sfârşit, în timp ce zornăiau sunătorii, mie mi se cântărea şi mi se calcula, în paralel, uiumul! Bucuriei i se tăiau picioarele, rapid, unul câte unul şi oricât de miriapodice ar fi fost… se terminau! Devenisem. Mă bucurasem un pic şi, iată, aveam tot bănetul lumii, dar, tocmai atunci, venea nepoftit reversul… Urma să mă târăsc!”.