(fragment: 91-176)
În curând va apărea la Editura Tracus Arte, în volumul Christopher Marlowe: Opere II din seria „Contemporanii lui Shakespeare”, poemul Hero și Leandru, într-o primă traducere integrală a textului marlovian (trei fragmente, în traducerea lui Tudor Dorin, au apărut în primul volum al Antologiei de poezie engleză editat de Leon Levițchi și Tudor Dorin în 1981).
Înregistrat la 28 septembrie 1593 în Stationers’ Register de către John Wolf, poemul a văzut lumina tiparului abia cinci ani mai târziu, în 1598, în două ediții diferite, ambele atribuindu-i textul lui Christopher Marlowe: în prima versiune tipărită apar cele 818 versuri ale poemului nefinalizat (scrierea lui fiind întreruptă de misterioasa asasinare a lui Marlowe în 30 mai 1593, la Deptford); în a doua, poemul este împărțit în două „sestiade” și completat cu încă patru, scrise de George Chapman, care continuă rescrierea legendei clasice până la tragicul ei deznodământ. Până în ultimele două decenii ale secolului trecut, majoritatea editorilor și criticilor literari au tratat textul marlovian ca pe un fragment dintr-o miniepopee erotică, preferând versiunea „completă” a poemului. În 1972 însă Louis L. Martz publică o ediție facsimil a primei versiuni tipărite și susține cu argumente convingătoare că textul lui Marlowe este „o comedie terminată” și că n-ar trebui să mai vorbim despre „fragmentul” lui Marlowe și „continuarea” lui Chapman, idee pentru care pledează și Marion Campbell în 1984, atrăgând atenția că „abordarea celor două texte ca părți ale unui singur întreg ar putea pune în umbră atât forma, cât și semnificația poemului marlovian”. Astfel, integrala Oxford din 1987, editată de Roma Gill, include doar cele 818 versuri ale lui Marlowe, în vreme ce Stephen Orgel rămâne fidel versiunii completate de Chapman (inclusiv în a treia ediție Penguin din 2007), iar Patrick Cheney și Brian Striar, în cea mai recentă ediție Oxford a operei poetice (2005), cuprind ambele versiuni, oferind publicului libertatea de a citi textul marlovian fie ca pe un poem de sine stătător, fie ca pe un fragment dintr-o miniepopee elisabetană, recunoscând importanța contribuției lui Chapman. În versiunea Tracus Arte, am optat doar pentru traducerea celor 818 versuri, cu calitățile lor stilistice excepționale și îndrăzneala cu care Marlowe glorifică frumusețea, dorința, senzualitatea. Entuziasmul unora pentru „cel mai apreciat poem epic în engleza modernă” a mers atât de departe încât să-l proclame drept capodopera canonului marlovian, „o operă mai desăvârșită decât oricare dintre piesele lui”.
Localnicii din Sestos, an de an,
Țineau în cinstea-acelui pământean1
Atât de drag zeiței lor serbări,
Unde veneau mulți oaspeți călători
Să-și afle soațele; de nicăieri
Nu se-ntorceau seduși de-așa plăceri;
Căci străzile, ca bolțile-nstelate,
De stele pământești erau umblate:
Se-nfiora pământul când treceau,
Crezând că arde cerul, căci păreau
Că ele mână carul cel bogat
Al soarelui, ca Phaeton odat’.
Dar cel mai tare Hero strălucea,
Luându-i mintea celui ce-o privea.
Ca glasul de sirenă, -amăgitor,
Frumosu-i trup momea pe privitor.
Nici astrul nopții, palid, spălăcit,
Când, tras de zmei, rădvanul i-a suit
Din Latmus sus pe ceru-ntunecat,
Unde, cu splendid nimb încoronat,
Șade semeț, nu stăpânește marea
Cu-atâta har ca inimile ea.
În plin galop, ca fiii copitați
Ai bietului Ixion, când, ațâțați
De vânătoarea nimfelor zglobii,
Gonesc din munți de brazi până-n câmpii,
Așa-alergau la ea toți s-o admire
Și toți se-ndrăgosteau dintr-o privire.
Cum stă, -n deliru-unui război cumplit,
Când camarazii-i fug, de n-au murit,
Bietul soldat, răpus de frica morții,
Uimiți stau toți în fața ei, când sorții
Se vor alege-n ochii-i sfidători;
De-i ești pe plac trăiești, de nu, -ai să mori.
Unii oftau și alții-urlau, iar cine
Voia durerea să și-o mai aline,
Scria satire acre; prea târziu,
Căci nu prefaci în ură-amorul viu.
Văzând că prinți de vază respingea,
Mulți se stingeau pe drum, tânjind la ea.
În ziua cea festivă – zi de-urgie! –
Ieși prin Sestos Hero, din chilie,
Spre al Venerei templu; fortuit,
Fatidic chiar, acolo s-au zărit.
N-avea Venera templu mai frumos,
Cu zid din jasp multicolor, lucios;
Gravat în el, Proteu; deasupra sa,
O viță din agat se întindea;
De cari stă Bahus atârnat cu-o mână,
Iar cu cealaltă vin din boabe-adună.
Podeaua din cristal lucios era;
Oglinda Cytheraeei-i se spunea;
Prin ea-i vedeai pe zei, în forme mii,
Cum săvârșesc incest, viol, orgii.
Căci sub podeaua-aceea lucitoare,
Danaë stă-mpietrită-n-închisoare,
Tiptil din patul Herei Zeus pleacă,
La Ganimed, să se răsfețe-oleacă,
De dragul Europei crunt mugește,
Cu Iris într-un nor se tăvălește.
Iar crudul Marte-mpinge-n van năvodul
Pus de Ciclopi și de Vulcan schilodul;
Și Troia arde-n foc aprins de-amor,
Silvanus plânge, suspinând de dor,
După băiatul-chiparos, sub care
Zeii pădurii se-adumbresc la soare.
În mijloc un altar de-argint trona,
Iar lângă el, jertfind o turturea,
Hero îngenunché, cu pleoapa jos,
Se ridică apoi, privind sfios;
De-acol’ zbură săgeata aurită
În pieptul lui Leandru-ntr-o clipită.
Înmărmurit, privi-ndelung la ea,
Apoi, văpaia ce-n obraji i-ardea
Pe loc topi-inimoara ei domoală;
Atâta forță stă într-o priveală.
N-alegem noi nici ura, nici iubirea,
Căci mai presus de vrere ni-i menirea.
Când prind contur, ’nainte să se-ncingă
Știm care-am vrea să piardă, cari să-nvingă;
O preferăm pe una dintre ele,
Deși se-aseamănă în toate cele.
De ce, nu știe nimeni, însă știm
Că judecăm cu ochii ce privim.
Când ei gândesc prea mult, nu e iubire;
Căci de iubești, iubești dintr-o privire.
Prezentare și traducere: Anca Ignat
____________________________________________
1 Adonis.