Romancier, eseist și poet, Flaviu George Predescu s-a impus ca un reprezentant de seamă al noii generații literare, impresionând prin inițiativele editoriale și revuistice, prin alegerile mature și cultivarea unor teme din sfera psihologiei identitare, a raporturilor interumane și a relațiilor cu puterea. Această zonă de nișă îi permite să treacă prin filtrul unei sensibilități și percepții foarte actuale o serie de evenimente, întâmplări, trăiri, pe care le re-formulează, în cheie realist-simbolică, proiectându-le în orizontul ficțiunii cu atât mai semnificative. În acest joc al despărțirii de trecut, al revenirilor și (tran)scrierilor, intensitatea emoției se păstrează intactă, creând impresia de prospețime și autenticitate, așa cum ne-au arătat-o eseurile sale despre iubire, strânse într-o trilogie: Chezășie pentru libertate (2012), Poetul merge mai departe (2013) și O dimineață de sâmbătă (2021), precum și volumele de versuri: Secretul secretelor (2013) și Obsesia gesturilor (2014). Romanele sale, Softul GE (2016) și Perechea dragoste, perechea moarte (2018) au atras, în mod deosebit atenția, fiind premiate și foarte bine primite de public.
În această ultimă categorie se înscrie și recentul roman, Paraclis 1980 (Editura Rao, București, 2022), titlu cu sugestii religioase, atingând razant mai multe zone de percepție: istorică, politică, socială, culturală, psihologică. Începând cu ilustrația copertei care reproduce un tablou de Iosif Iser („Reînhumarea rămășițelor lui Vodă Brâncoveanu în Biserica Sf. Gheorghe Nou”), cititorul este introdus direct în atmosfera unui București eteroclit, în plină criză de „sistematizare” a orașului, conform noilor planuri socialiste din anii ’80. Forfota mulțimii și diversitatea opiniilor, sentimentul unei așteptări confuze și al pierderii iremediabile a unei părți din trecutul național, nasc reacții și comportamente dintre cele mai neașteptate în rândul societății. Dar ingeniozitatea salvatoare a unor profesioniști, precum inginerul Eugeniu Iordăchescu, alias Eusebiu Iordan în roman, ajunge să schimbe, în măsura posibilităților, fața unei capitale aflate în plină demolare structurală.
Flaviu George Predescu scrie romanul în amintirea acestei personalități marcante a culturii bucureștene și nu numai, readucând, printr-o asiduă documentare, frânturi din istoria recentă, corelate cu un plan al prezentului, care demonstrează că, sub forme similare, istoria se repetă, că energia și efortul unor acțiuni precum cea a echipei inginerului Iordăchescu sau cea a tinerilor revoluționari din ’89, pălesc în fața dorinței de putere și posesiune a altora. Cu seriozitatea unui subiect atât de grav, textul nu se pierde în ilustrarea ostentativă a unei teze, dimpotrivă, lasă realitatea să se re-configureze, în lumina timpului și a ficțiunii literare, care prinde în desfășurarea ei și destinul tânărului consilier ministerial Paul George Ionescu, descins dintr-o urbe provincială în hățișul relațiilor politice bucureștene.
Ca formulă narativă, autorul alege inserția și alternanța planurilor epice, conferind textului spontaneitate și o notă de imprevizibil, căci, în corpusul romanului, își fac loc pasaje de corespondență, cărți poștale, emoționante rugăciuni și numeroase fragmente cu caracter livresc, având rolul de a recrea atmosfera sau întregul context uman și evenimențial care a caracterizat perioada descrisă. Cu discreție se intră, așadar, pe sub cupola unui timp trecut, dar nu foarte îndepărtat, despre care astăzi se cunoaște mai mult sau mai puțin, în confruntarea epocilor, literatura fiind cea care rămâne să consemneze amalgamul de sentimente și emoții care îl încearcă și pe (de acum) vârstnicul inginer Eusebiu Iordan. Grija demolării schitului din spatele clădirii Ministerului îi tulbură liniștea bătrâneții, chiar dacă acest lucru ar putea părea ireal în anii 2000, având în vedere tot background-ul de întâmplări și discuții privind subiectul în sine. În plus, intențiile puterii sunt perfid mascate prin varii tertipuri, specifice politicii actuale, aspect care îi afectează profund viața și celuilalt protagonist al romanului, Paul George Ionescu, intrat într-o încrengătură complicată de relații, pe plan profesional, afectiv și socio-relațional.
Agitația sterilă dintr-un minister în care mulți își urmăresc doar interesele egoiste, Paul George Ionescu simte că această lume se află la limita inconsistenței și a vidului caragialian, căutând să-și lămurească sieși raportul de afecțiune și de subordonare cu Diplomatul, considerat în cazul de față vârful puterii instituționale. Într-un tablou al valorilor personale, constată că relațiile umane sunt sinuoase, adesea bazate pe contradicții sau complementarități, harta sentimentelor dezvelind zone de o fructuoasă ambiguitate. Pe întreg parcursul romanului, tânărul Paul George Ionescu (preluând frânturi de autobiografie auctorială), pendulează între diferitele îndatoriri profesionale și relocările de poziție față de sine, față de trecutul cu care interacționează prin intermediul inginerului Eusebiu Iordan, față de cei cu care destinul îl confruntă. Actant, spectator și mărturisitor, acesta reține stringența unei astfel de acțiuni, cum este demolarea Schitului Maicilor, monument unicat de artă arhitecturală și religioasă, punându-și, în aplicare toate forțele și priceperea pentru a opri infamia.
Povestea dezvăluie implicații mai largi, atingând razant puncte sensibile ale societății românești actuale: lipsa unui plan coerent de politică internă, neregulile privind actele de proprietate, retrocedările, lipsa de viziune și de onestitate a conducătorilor, interesele meschine din spatele unor tranzacții comerciale, inerția decizională, eternele disensiuni și divergențe între angajații unor instituții importante ș.a. Pe acest fundal, se profilează, alternativ, două destine, două generații, două epoci, cu provocările și suferințele aferente.
Democrația pe care o traversăm se reliefează permanent instabilă, Flaviu George Predescu reușind, cu un deosebit simț al măsurii, să creioneze personaje memorabile, confruntate cu nebănuite forme de putere, dar găsind resursele interioare de a rezista și de a se reinventa în acord cu noile provocări și cu necesitățile momentului. Luându-și adeseori cititorul ca pe un interlocutor fidel și atent, Flaviu George Predescu realizează, în recenta sa carte, un discurs modern, cu accent pe latura psihologic-reflexivă, ca și pe popasurile larg descriptive din care se ivesc, precum dintr-un tablou, valorile trecutului.
Flaviu George Predescu, Paraclis 1980, Editura Rao, București, 2022