privește atent
ca să poţi sta
mai bine în trup
privește atent
trupuri de ghiocei
pe un trup de pământ
trupuri de raze
pe un trup de floare
trupuri de păsări
pe un trup de copac
privește atent
ca să poţi sta
mai bine în trup
iluminare
mai întâi vine clipa
când metroul de noapte își susură fericirea
aspirând din panouri manechinele fosforescente
și deversându-le apoi în șuvoaie
pe odihnitele străzi ale dimineţii
strivit de soare
te ascunzi atunci
în umbra marelui copac
auzi cântecul unor păsări și
viaţa ta se atinge de viaţa lor
singur străbaţi orașul plin de singurătăţi
lamele bisturielor străpung undeva trupuri
pe care braţele cultivate ale asistentelor
montează apoi branule
la timp
viaţa se va transforma într-o altă viaţă
spre apus descoperi în tăcere
ce câmp de luptă poate fi dragostea
cum munca de erotizare a vieţii
dusă de neobositul metrou de noapte
își arată în sfârșit roadele
iată clipa
când ea se așază
lângă tine
și nimicul continuu
capătă sens
semn de culoare
stau într-un loc cu bănci cenușii
singura nuanţă a amintirii
ce mai există
și te aștept
timpul atârnă greu
cum crengile îngheţate
din trupu-mi
mușcat pe alocuri de raze
pleacă tot felul de umbre
o cronică melancolie
purtată e de pașii tăi
flori
se aprind dintrodată în jur
și apari
forme
știu la ce te gândești
este atât de simplu
primul băţ de chibrit
aprins dimineaţa
pentru cafea
agenda îndoită la colţuri
pe care la serviciu se trece
esenţialul
preotul care
week-end de week-end
nu-și va mărturisi
niciodată
problemele sale
enoriașilor
toate sunt forme
atât
forme ale timpului
în care tu și eu
ne aflăm
risipiţi
în sfârșit
distorsionaţi într-o amintire
de care nimeni nu știe
au îndrăznit
un cântec despre ură
o urare și un răspuns la aceasta
un poem despre trecut
minunat a spus ea
și un număr de telefon urmat
de un mesaj cu deadline
conglomeratul acesta
ivit dintrodată
precum corabia Olandezului Zburător
va străbate timpul
până la aerul ultimei zile
dintr-o lună de vară
atunci se va dizolva
lumina din el va intra
cumplit
în trupurile lor
și astfel vor înţelege
în sfârșit
de ce atâta timp au fost
ca două fantome
ce apar și dispar
într-o ceţoasă amintire
așadar
în timp ce tu privești încruntată
urâtul din jur
prin mine mărșăluiește frumuseţea ta
nu se mai poate
vom fi împreună cât mai curând
tu o să vrei să stai întinsă
pe nisipul din clepsidra
odinioară grecească
iar din zâmbetul
tău se va alcătui
o grădină mare
chiar complicată
în care mă voi pierde
ca printre tăcutele graffiti
aflate pe zidurile ce înfloresc
când sunt filmate cu încetinitorul
confesiune
așa cum o boală
poate îndepărta o altă boală –
chiar din oglindă afli asta
așa cum viaţa ta de acum
exclude viaţa cu ea –
astfel au apărut geamurile mate
așa cum ești acum aici
și viaţa ta încă este cu tine –
pietre în jur amintirile
tu o colecţie de alţi tu
nu poţi arunca nimic
departe-departe de tine –
deși străpuns de raze
nu poţi arunca nimic
din ce e supărător
în trupul tău nici ochii
nu poţi arunca nimic
din ce nu e moarte
chiar din oglindă afli asta