APROAPE PRIMĂVARĂ
Seara ce se adună în vertebrele mamiferelor
şi cafeaua băută trei sferturi și frazele unui monolog întrerupt
un fel de histoire imaginaire care încearcă să înlocuiască viața
odată cu senzația că altcineva răspunde la întrebări în locul nostru
când fiecare colț al orașului din care vom pleca
a început să ne reconstituie
Ceasuri precise și indiferente pășesc
tiptil peste pragurile camerei
unde se încheie armistiții
și fiecare obiect își proiectează
umbra în altele iar noi vedem
prin straturile geamului păsări cu aripi mari
cât două jumătăți de cer
și fire de iarbă cărora le este teamă să se înalțe
AVEC LE TEMPS
Odată cu timpul unele lucruri
se metamorfozează
şi trecutul va rămâne în apele unei oglinzi de argint
ce nu știm când își va începe refluxul
într-o cameră a locuinţei tip vagon
unde desfășurarile nu au variante de rezervă
iar liniștea orelor 05:27 p.m.
se izbește de pereții reci peste care umbrele altor clădiri
desenează un chip pentru două priviri diferite
așa cum se spune că Leonardo da Vinci
a folosit pentru „Cina cea de taină ‟
drept model pentru apostolul trădator
un vagabond bătrân, murdar și răutăcios
întâlnit într-o tavernă obscură
ce s-a dovedit a fi același om ce i-a servit
pentru a-l zugrăvi pe Învățător
cu doisprezece ani în urmă
AMIAZĂ CÂT UN MILENIU
Ninge cu încetinitorul
peste acoperișul în pantă al hotelului
unde am fost fericiți la ore mici și iertătoare
Ninge prin piața statuilor ce-și numără pulsul
cu degetul arătător lipit de încheietura mâinii
Ninge peste glafurile bibliotecii
de la parterul blocului de locuințe al cartierului dormitor
şi peste râul leneș ce străbate chipul orașului
asemeni unei cicatrici discrete
în această amiază cât un mileniu
când drumul împărăției trece
prin baia de sânge albastru a orizontului
zărit dincolo de stațiile de termoficare
în timp ce zăpada reflectă
peste 90% dintre razele ultraviolete înapoi în atmosferă
RESTITUTIO IN INTEGRUM
Spre un alt cer se îndreaptă norii aceștia
din ziuă spre ziuă mergând
pe picioroange subțiri
iar lumina stă răsfirată de solzii unui păstrăv
Păsările urbane își tremură cântul
iar fiecare clădire pare o piramidă de unelte pentru construit unelte
Sezonul iernii ni se așază alături resemnat și încrezător
Un giulgiu plin de stigmate devine centura orașului
și o abundență de pustiu stă în ferestrele atotvăzătoare
când absența rămâne în noi
asemeni cuțitului înfipt în rărunchi
iar salvarea vine mereu de la periferie
printre zgomotele amiezii ca niște
mantre scandate de un taumaturg
DESPĂRȚIRE
Printre norii scămoșați
soarele rece purtat pe umerii micilor dealurilor ale urbei
ce singură se împresoară
la început de Februarie când
liniștea cioplește în carnea oamenilor
un fel de totem
Totul se oxidează lent
și orice despărțire este o pădure carbonizată
un teritoriu peste care aleargă un mânz sălbăticit
când nu mai poți identifica coordonatele rănilor
iar lumina hașurează nemilos falangele
și se poate paria pe morala unui învingător de rezervă
ca pe desenele rămase-n ceramica dinastiei Ming
NEPLECAREA
Peste un cimitir de caroserii
stă întins acest început de dimineață
și toate drumurile duc spre sălile de adăpost ori așteptare
aflate peste cotele apelor Dunării și ale pariurilor de orice fel
când îți este puțin teamă și nu vrei să-ți amintești
alte temeri ce se pot lega de aceasta
ca un lanț ce antrenează un mecanism de roți dințate
ce odată pornit va putea fi oprit cu greutate și sacrificiu
și amprente se amestecă pe folia subțire de plastic
ce îmbracă pachetul de țigări
iar o cămașă întinsă si uitată pe sârma balconului
este gata să se decoloreze
și să absoarbă tot soarele
unui punct cardinal unde nu vom ajunge
ORA DE VARĂ
Prin aceste ore ca printr-un ținut ce-și așteaptă exploratorii
concesiile făcute senzualității
şi amiezii ce agonizează în magia amețitoare
a unui montagne russe aflat la ora închiderii
reprezintă un decor afectat de întâmplări
ce ar putea fi înlocuit
cu unul decupat dintr-o fotografie mișcată
a anilor nouăzeci realizată pe aceeași stradă
dintr-un unghi diferit tot la început de Iunie
şi lângă salcâmul bătrân azi dispărut
se poate repera destul de ușor
tăcerea festivă ce răzbate
din toți porii deschiși ai zilei de mâine
INDIFERENȚA ZILEI
Abia după iubire
intri în burta încăpătoare a metroului
precum Iona într-o balenă ce se afundă în măruntaiele pământului
indiferența zilei trece prin lucruri rănindu-le
şi cel mai solicitant lucru este să alegi
drumul pe care nu mai vrei să-l duci până la capăt
și care nu mai vrea să se termine
iar compasiunea față de vrabia neatentă
ce-și prinde picioarele mici și subțiri în smoala hidroizolatoare
turnată peste acoperișurile blocurilor atinge un maxim
și totul în jur este rarefiat precum aerul tare al înălțimilor
iar un îmblânzitor de amăgiri este cu noi dar nu de partea noastă
PĂUNII DE PIATRĂ
Tăcerea unei amiezi de toamnă
ca o sfoară ce leagă între ele lucrurile
pline de uimire
când umbra buchetului de flori din vaza albastră
este proiectată pe geam
și de acolo direct pe dalele străzii
despre care nu suntem siguri că există
când începe să plouă încet
peste frunze reci și scorțoase precum carcasele melcilor
și-ntr-o bibliotecă de tristețe și într-una de zâmbet
geometria muchiilor perfecte ale pielii
alungă păunii de piatră de pe acoperișurile
unui palat undeva departe
UN ELEMENT DE STATISTICĂ
În primele cinci zile de ianuarie
este important să fii cât mai blând
cu cel care ai putea deveni
pe scara ce urcă de la un vis la altul
rămas sub coviltirul pleoapelor
ori în alergarea în cerc a orelor
unde covorul fermecat se deșiră în zbor
iar singurătatea trece înveșmântată-n
hainele cele noi ale împăraților
peste bulevardele unde trecutul
discută ca de la om la om cu tine
iar fericirea
este doar un element de statistică
așa cum întinderea câmpiei înghețate
a fost cândva arena unde se luptau
pentru glorie atâția cavaleri