Opera poetică de Dumitru Chioaru, Editura Rocart, Băbana, 2023.
„Oraşul acesta-i din altă lume!/ – îmi spuneam pe Broadway –/ iată-mă în altă lume/ cu ochii dilataţi de ameţitoarele/ înălţimi ale zgîrie-norilor/ şi de feţele trecătorilor multiplicîndu-mă/ ca nişte oglinzi în toate culorile/ printre maşini se rostogoleşte pălăria/ lui Walt Whitman poet din Manhattan/ şi mi se aşază pe cap/ iar García Lorca ciuruit de gloanţe/ lipeşte poeme pe geamurile metroului/ ale lui? ale mele? –/ m-afund în pădurea de blocuri/ cu jilave umbre/ ca Dante în cealaltă lume/ pînă mi se rup încălţările/ şi m-aşed pe-o bancă din Central Park/ trezit din vis de zgomotul caleştilor/ cu miri şi mirese îmbrăţişîndu-se/ nemuritori în fotografii/ amintindu-mi de tînărul care am fost/ şi visam cu ochii deschişi/ după zidul de beton al istoriei/ ziua cînd voi ajunge aici/ să-mbrăţişez Statuia Libertăţii.” – New Yorkul poetului este plasat în Addenda. Melancoliile unui bătrân cărturar, după grupajele de poeme selectate din volumele Seară adolescentină (1982), Secolul sfârșește într-o duminică (1991), Noaptea din zi (1994), Viața și opiniile profesorului Mouse (2004). Ion Bogdan Lefter semnează prefața Dumitru Chioaru – „echinoxist”, sibian, postmodern…, iar Al. Cistelecan evidențiază „extinderea vizionară”, aproape fără rabat: „Chiar și atunci când poemul e împins în registrul notației, aceasta nu e strictă și brutalitatea ei își pierde contururile într-o ceremonie imaginativă ce a luat realul ca pretext.” Despre poezia lui Dumitru Chioaru și despre antologiile alcătuite de el au mai scris, de-a lungul timpului, numeroși critici literari sau poeți, de menționat în primul rând fiind Nicolae Manolescu, Laurențiu Ulici, Constanța Buzea ș.a. – în 1982, la debut –, Traian T. Coșovei, Al. Cistelecan, Octavian Soviany – în 1991-92 –, Gh. Grigurcu, Irina Petraș, Iulian Boldea, Ion Pop, Miron Kiropol, Simona-Grazia Dima, Rita Chirian, Adrian Alui Gheorghe.
Trei femei, cu mine, patru de Hanna Bota, col. Cartea românească de proză, Editura Cartea Românească, București, 2023.
Hanna Bota este o „povestașă”, o Șeherezadă care scoate din adormire cronica densă și incitantă a unei familii ce a stat Sub semnul tăcerii (după cum se spune în Cartea întâi), apoi al plecării și al hipnozei. Mărturia este a unui observator fervent, de fapt a unei observatoare cu o sensibilitate acută și cu un orizont etic întrezărit cu obstinație, dincolo de vicisitudini, moarte și războaie: „Mă pot observa cu detaşare, de parcă ar fi două Hanne într-un corp: una priveşte rece şi impasibilă, trecând în revistă stările şi emoţiile, cealaltă Hanna suferă şi tremură de frică, e prăbuşită. Care dintre ele sunt eu? Care are nevoie de schimbare? Care este cea afectată de poveste? Şi care e povestea? Că doar nu s-a derulat în trei zile. Iar înainte de astea trei zile eram fericită; dincolo de problemele şi întâmplările inerente vieţii, nu simţeam greul existenţei. Cum poate să mă doboare ceva ce nu există? Sau o fi existat de mai demult, dar m-am obişnuit cu umbra, devenise parte a existenţei şi nu mă delimitam de ea ca s-o observ? O poveste care a crescut cât să mă înghită?”
Răzvan Voncu prezintă elogios acest amplu roman: „Proza Hannei Bota are în comun cu cea mai veche, a marilor noştri moralişti clasici (Galaction, Agârbiceanu), arta de a înfăţişa cazuri morale fără a ține discursuri moralizatoare, iar cu cea a aşa-zişilor «minimalişti» contemporani, știința de a nu se pierde în digresiuni şi detalii inutile. Față de aceștia din urmă însă, romanul Hannei Bota prezintă o diferență fundamentală: are o poveste importantă de transmis, are ceva de spus și nu e doar un pretext pentru a epata publicul diletant.”
Despre sunetul bătăii de inimă de Petru Ilieșu, Editura Tracus Arte, București, 2022.
Lumea lui Petru Ilieșu se axează pe câteva personaje, unele cu iz oniric, pentru că realitatea își are și ea „adâncul ei obscur” prin care este în consonanță cu ceea ce este dincolo de factual. Poemele volumului se articulează după cum urmează: Blues pentru domnul Ioachim, Despre eroii din câmpurile de bătaie, Despre ipocrizia unei imaginaţii tulburate, Despre scenarii şi despre personaje, Retro, Kill list, O seară la cinema Capitol, Vineri, după Joyce, Un tren de noapte pentru Sighişoara. Vizionarea unui film, într-o grădină de vară, devine în poemul O seară la cinema Capitol prilejul de a institui un spațiu emblematic pentru Timișoara anilor dinainte de 1989: „ – acolo/ în faţa porţii de la intrarea în grădina de vară/ a cinematografului/ prin mulţimea în aşteptare/ s-a întâlnit cu poeţii germani Willi, Richard şi Helmuth/ care stăteau la taclale/ şi-apoi şi Herta care părea sătulă de toate poveştile lor/ – cumva distrată privind în jur/ la ceilalţi cumpărători de bilete/ cu care nici atât nu părea interesată să schimbe/ impresii şi poate nici cu el/ retras cu Herta la doi paşi de cei trei duşmani ai poporului/ peste care planau invizibil/ în miros discret de Denim avatarurile/ Direcţiei I şi III (investigare şi contraspionaj/ aflase pe urmă)/ fiindcă el nu ştia mare lucru în germană/ iar cei trei o vorbeau împreună cu ceva ce suna a blazare/ şi câteodată cu o silă neagră şi iz secret de politică/ neomarxistă – se spunea aiurea pe atunci/ – prin birourile unde anchetau indivizi în civil/ ore în şir/ intrând şi ieşind cu rândul/ îngerul rău şi îngerul bun/ cel care şoptea blând la ureche răspunsul mult aşteptat// – şi apoi totuşi s-au conversat/ el şi Herta”.
Păianjenii mei de Victor Țarină, col. Magister, Editura Limes, Florești, 2023.
O privire retrospectivă, mai degrabă prozastică, spre personaje rămase undeva în colțurile memoriei: „Şi iată că am şi eu păianjenii mei/ pe care-i lansez în poezie, fără să/ stârnească interesul cuiva./ Cine nu are păianjeni?/ Cine nu-i vânează?/ Cine nu le dă nume?”. Victor Țarină (n. 1960) se consideră a fi un optzecist întârziat. Racordarea la cursul prezentului nu e deloc văzută de poet – autor a 16 cărți – ca o prioritate, este numai o cale de recuperare a unui trecut, idealizat au ba, doldora de personaje, de actanți sau de reflexii ale lor: „Nu voi avea curajul să-i spun ce/ fericit am fost cu ea, mai ales că/ nu vreau să stric o prietenie./ Poate cândva ne vom plimba/ peste zăpezile Alpilor, de mână./ Poate vom păşi primii pe Marte/ când barba îmi va fi albă,/ strălucitoare, şi zâmbetul ei va fi/ alături de cel al mamei, al bunicii,/ al tuturor celor ce poartă coroana/ blândeţii, când din cer/ ninge cu serafimi albaştri/ şi fulgeră la orizont.// Dar va veni toamna, virtuala/ mea iubită, căreia nu-i voi spune/ niciodată aşa şi vor îmbătrâni urşii/ albi, veşnic ahtiaţi după Coca-Cola,/ grijile se vor risipi şi de pe muntele/ stâncos vom privi în veşminte simple/ mersul constelaţiilor pe cer.” (Puțin speriat de propriile sentimente).
Dicționar de stilistică. Poetică. Retorică. Naratologie. Versificație de Mihaela Mancaș, Editura Spadugino, București, 2022.
Mihaela Mancaș a mizat pe faptul că „Stadiul criticii şi al exegezei contemporane româneşti are nevoie de un instrument de lucru amplu şi cuprinzător. De aceea, plecând de la experienţa acumulată cu ocazia Dicţionarului de ştiinţe ale limbii, am redactat volumul de faţă, ce cuprinde noţiunile fundamentale ale artei scrisului.” Autoarea este profesor emerit al Universităţii din Bucureşti, specialistă în stilistică literară, istoria limbii române literare, poetică, retorică şi traducătoare din limba franceză. A publicat numeroase volume de stilistică literară şi de istorie a limbii române literare și a contribuit la elaborarea unor volume colective şi a unor dicţionare fundamentale din domeniul lingvisticii.
Dicționarul… ne propune un corpus de termeni esențiali pentru analiza poetică și estetică a creațiilor literare, precum și o serie de elemente critico-retorice și naratologice, ilustrate prin citate semnificative din literatura română și universală..