(arta mini-conversației la o cafea)
Bucureștiul se dezmeticește și se pregătește pentru zilele de toamnă. Asta la noi, în emisfera nordică. Îmi amintesc de un episod petrecut acum câțiva ani, la sfârșit de octombrie, pe final de Rugby World Cup. În vestiare, antrenorul echipei Noii Zeelande, tocmai pierduseră meciul, le spunea jucătorilor cât de poate de serios: „It’s gonna be very a long summer”.
Anotimpurile par a juca un nou joc și devine destul de dificil să prezici cu exactitate cum va fi vremea. Dar ce contează? Străzile înguste și ferite de trafic sau marile bulevarde adăpostesc din ce în ce mai multe cafenele independente, spații neconvenționale, decorate cu mult haz, în stil industrial, nordic, anii ’70 (cu iz american de preferință), anii ’90, eco, neo, vintage și alte versiuni de design inovator. În anumite cafenele poți merge și cu animalele de companie, patrupedele chiar apreciază să-și vadă stăpânul fericit. Cafeaua de specialitate este aici vedeta comunității, desigur. Totul pare simplu la prima vedere.
Termenul de speciality coffee a fost folosit pentru prima oară de Erna Knutsen în publicația Tea&Coffee Trade Journal. Ea a descris noul fel de boabe, cu aromă excelentă, produse în microclimat special .Cafeaua are rădăcini adânci în istorie. În vremurile noastre s-au modificat gusturile și pretențiile consumatorilor și băutura se adaptează la rândul ei. Acest lucru generează și un nou mod socio-politic de a lua în considerare producția și distribuirea cafelei. Activiști independenți și mai multe organizații internaționale se preocupă de etica acestui produs. Impactul asupra mediului și comunității din zona plantației, e luat și el în calcul. Nu este vorba doar despre ce bei ci și despre ce impact are asupra planetei tot procesul care îți pune ție ceașca pe masă.
Cea mai scumpă, după cum se spune, ar fi cafeaua de specialitate Panama Gheisha. Sunt locuri în lume unde poți savura o astfel de cafea la un preț de 125 $ / ceașca.
Revenind la noi, în levantul ale cărui savori și contradicții nu au dispărut, ba dimpotrivă s-au accentuat, ne putem gândi la istorii fanariote, cu boieri cu giubele bând cafele tolăniți, având impact, în acele clipe, doar asupra pernelor mari și moi. Sau la însuși Alexandru Marghiloman (1854-1925), după numele căruia ne-am ales cu „marghilomana”, cafeaua cu coniac sau rom. În perioada interbelică era la modă să ceri „un marghiloman” sau o „marghilomană”. Se zice că această cafea a fost inventată de un servitor al boierului, pe când se aflau la vânătoare și nu aveau apă la îndemână. Iscusitul slujitor ar fi folosit coniac în loc de apă. Un fel de, dacă nu au pâine să mănânce cozonac, îndemnul de rău augur al bietei Marie Antoinette, impuls care a condus-o la ghilotină. „Pardonnez-moi, monsieur. Je ne l’ai pas fait exprès” ar fi fost ultimele ei cuvinte. Servitorului lui Marghiloman sigur nu i s-a tăiat capul pentru ingenioasa lui rețetă și, așa, ne-am ales cu un mod nou de a prepara cafeaua. Marghilomana. Istorii, istorii.
V60 vine din Japonia. Minimalism, tehnologie, tradiție într-o expresie misterioasă, simbolică, ce taie aerul ca o katana de samurai. Procedeul e lent, are savoarea unui ceremonial, ceea ce în iureșul orașului pare să fie un lux. Dispozitivul V60 a apărut în Japonia, fabricat de către compania Hario. E o mică și feminin-delicată instalație ce prepară, lent și păstrând toate savorile, cafeaua de zi cu zi. Totul a început cu o „căsătorie” între chimie și arta cafelei. Pentru prepararea cafelei a fost utilizat inițial un pahar Erlenmeyer și o pâlnie de sticlă tapetată cu filtru de hârtie. Forma conică s-a dovedit a fi una extrem de naturală pentru ca băutura să își dezvăluie treptat toate calitățile. V-ul din denumirea dispozitivului vine de la forma în V a conului. Această invenție dezvăluie finețea și dragostea pentru natură. Avem în fața ochilor un univers al detaliilor și al dezvăluirii treptate a gustului, un ritual solemn ce îmbină tradiția cu modernitatea. V60 este acum apreciat de barista din toată lumea.
Cafenelele independente au și o semnificație aparte pentru comunitatea în care se află. Pe lângă faptul că aduc un aer diferit în oraș, mai ales prin design-ul original, aceste locuri adună și oameni care împărtășesc valori ale unui trai urban un pic mai liniștit și cu mai mult stil. Chiar și arta mini-conversației se dezvoltă în asemenea locuri relaxate, unde miza este să bei o cafea bună și să te bucuri. Sunt create și locuri de muncă pentru tinerii care vor să lucreze undeva unde există mai multă imaginație și empatie. Pe lângă valorile curentului convențional (mainstream), există și valorile particulare, ale oamenilor ce pun preț mai degrabă pe calitatea vieții, pe exprimarea interiorului, pe cordialitate, pe devotament și prietenie, pe empatie.
În cafenelele independente se poate observa și că „le pasă”. De oameni, de mediu, de oraș. Decorarea acestor locuri este făcută cu multă pricepere și originalitate, fiecare cafenea având o personalitate anume, uneori o replică a unei epoci vechi sau o proiecție într-un viitor mai tech, un loc prietenos cu mediul, blând cu omul. Muzica este și ea importantă, ambientul este decorat și cu sunete.
Vedeta rămâne bineînțeles, cafeaua. Preparată în atâtea moduri, cu multă grijă pentru ca momentele în care e savurată să fie cu adevărat o experiență. Nu doar un gest automat și o infuzie de energie și atât. Simpaticii barista desenează pe suprafața unor cafele. E ceea ce se cheamă latte art. Inimioare de mai multe feluri, lalele, lebede, diferite forme de frunze și altele. O artă efemeră, pe care o spulberi atunci când îți înmoi buzele în delicioasa băutură, ceea ce nu o face cu nimic mai puțin frumoasă. Ideea frumuseții trecătoare vine din Extremul Orient. Revenim iar la Japonia. La gingășia florii de cireș, ce se arată, apoi se desface în petale, unele luând calea apelor unui mic pârâu, altele fiind strivite sub talpa unui pantof. Nimic în neregulă, doar trecere, împăcată, despovărată.
Microspuma se topește în micro-conversații, miza discuțiilor la o cafea nu e cine știe ce. Importante sunt valoarea clipei, a surâsului, a privirii, a gustului, a amabilității.
Picăturile de ploaie leagă cerul de pământ și pământul de cer. Boabele de cafea devin un șirag lichid de mătănii. Firul călăuzitor e acolo, deși nu se vede.
Frumusețea e apă curgătoare. O apă cu gust de cafea bună.