Acest vers din Ion Barbu pare că este, dincolo de ce va fi voit poetul să spună, o definiție a noastră, a tuturor. Pentru că dacă n-am fi cu toții uitători (și ireversibili) nu ne-am lăsa surprinși de cruzimi și ticăloșii, așa cum se întâmplă aproape zi de zi și ceas de ceas. Nu ne-ar mai mira că așa zișii militanți palestinieni, sunt de fapt niște teroriști de speța celor din Daesh ori din atâtea alte formații de același tip din aceeași zonă. Dar mergând mai departe, în istoria care devine pe zi ce trece tot mai puțin recentă, soluția finală nazistă, cu tot ce a decurs din ea ne este cunoscută și ar trebui să nu ne fie și uitată în același timp. O să spuneți, sau o să spună cineva că, totuși, omul nu se poate gândi tot timpul la relele trecute. Corect, exact. Dar, poate, n-ar fi rău ca undeva, într-un cotlon nu tocmai îndepărtat al minții noastre, individuale și colective, dacă-mi pot permite să spun așa ceva, să păstrăm pentru toată viața semnalele îngrozitoare pe care acele evenimente incredibile ni le-au dat despre natura umană.
Un anume trecut ne-a obișnuit, din depărtarea lui de azi încă o mai face, cu ideea omului bun, iertător, binevoitor cu semenii săi, cu însăși ideea de seamăn/semeni. Curente literare, artistice au cultivat mereu, din secole trecute și până nu demult, imaginea omului-lumină, a omului-bunătate fără frontiere. Dar crimele bolșevice, din 1917 și până în zilele noastre, când nu-și mai spun așa, ci se vopsesc în democrate, nici ele nu ne-au prevenit asupra a ce poate să ne întâmpine la un colț neașteptat al fragmentului de istorie pe care am avea (ne)norocul să-l trăim? Ca să mă apropii de zilele noastre, atacurile lașe asupra Israelului nu au făcut, oare, ca acei oameni care trăiesc acolo să se aștepte în orice clipă la ceea ce e mai rău? Au făcut. Și până la acest atac barbar, dement, al Hamasului, de toamna trecută, armata (Tsahalul) și serviciile secrete israeliene au fost mai treze decât toate celelalte din lumea noastră. Dar de câteva luni, s-a aflat abia după, geografic lângă Israel, Hamasul, ajutat de Iran, se antrena pentru cea mai odioasă faptă, de terorism și barbarie, la care am asistat și noi, cu inimile strânse, de departe. E drept, am constatat că, din nou, există oameni, chiar printre noi, blânzii și pașnicii români, care s-au bucurat de crimele teroriștilor, oameni (?) pentru care antisemitismul nu e o rușine morală, ci un crez.
Nu aș fi putut să cred că voi afla despre manifestații de așa-zisă solidaritate cu asasinii de civili, femei, bătrâni, copii, asasini care-și zic luptători. Și iată că, nu doar aici, într-o lume încă aproape de barbarie, unde trăim, ci chiar dincolo, în Occidentul democrat și civilizat, manifestațiile antisemite au răbufnit imediat după grozăviile din sudul Israelului, după ce teroriștii uciseseră peste 250 de tineri care petreceau pașnic la un festival. Mediile occidentale îi numesc pe ucigași militanți. Ca-ntotdeauna se găsește un cuvânt care să nu jignească. Dar faptul că aceia ucid cu o cruzime nemaiîntâlnită trebuie să-l recunoască toți eufemisticii ăștia stângiști. Ziare celebre din lumea democrată nu-i scot pe teroriști din militanți, efectuând o scădere a vinovăției, prin deturnare de sens. Nu este, în fond, decât o nouă fraudă semantică, așa cum a numit Dorin Tudoran alte și alte denominări, începând din propaganda comunistă și continuând cu succes până în aceste zile? Democratice, nu-i așa? Un procedeu la care ar trebui să fim atenți, așa cum ar trebui să nu uităm nici o clipă că omul nu e numai bun și blând; o latură a sa barbară, mai crudă decât a celor mai crude animale, zace (uneori chiar în cei mai civilizați indivizi ascunsă, ceea ce nu e cazul acum), izbucnind mai ales la cei fără instrucție, la cei, ei înșiși victime ai unor nu mai periculoase fraude semantice. Să nu uităm că marele ayatollah iranian a declarat că le-ar pupa mâna acestor ucigași de cea mai joasă speță. Cineva observa că n-ar trebui folosit cuvântul război pentru ceea ce s-a întâmplat în așezările din apropierea Fâșiei Gaza, căci crimele de-acolo seamănă mai degrabă cu un pogrom.
Aici venim la un adevăr care a fost mereu ocultat, așa, „ca să nu-i supărăm.” Nu uit cum urmărea cenzura comunistă să nu te exprimi în scris și-n celelalte forme de comunicare publică ireverențios față de prietenii noștri, începând cu sovieticii și continuând cu toți cei închiși în lagărul socialist. Nu cumva e același motor care mai funcționează și azi, când orice aluzie la cruzimile islamiste este repede calificată drept islamofobie. Dar europofobia celor care vin în Europa la mai bine n-o observă nimeni, sau, mă rog, nu cei care ar trebui s-o facă. Îi blamăm pe cei care, la noi în țară, refuză să muncească și fac pe dracu-n patru să ia un ajutor social, dar pe nou sosiții în Europa având ca țintă (target, deh!) chiar ajutoarele sociale mult mai substanțiale din țările cu economii mult superioare nouă nu.
De câte ori din Fâșia Gaza zburau rachete spre localitățile din Israel, iar Tsahalul riposta, media occidentală observa mai degrabă victimele nevinovate, colaterale, cum se-ntâmplă, din partea de unde porniseră primele atacuri, trecând repede peste copiii sau bătrânii morți din partea cealaltă, parte care nu făcea decât să se apere. De data asta a fost mai greu pentru ei, dar, din păcate, a fost și înspăimântător de greu pentru cei atacați în mod laș. Culmea culmilor este declarația unui purtător de cuvânt al Hamasului, care afirmă cu aceeași nerușinare ca și Putin despre Ucraina, că ei nu au ucis decât militari (israelieni), nu și civili. Când toată lumea a văzut imaginile care contrazic această afirmație nerușinată. Școala bolșevică a prins, după cum se vede, în toată lumea. Practicile unor vremuri care păreau apuse au fost reluate pe nesimțite (în ambele sensuri), astfel încât, într-un fel, ne regăsim, deseori, acolo de unde credeam că am plecat.
Atenție, oameni, acelor care au mai rămas așa mă adresez, nu uitați niciodată crimele islamiștilor teroriști, pentru că altfel, vorba lui Albert Camus, nu veți prinde de veste când „spre nenorocirea şi învăţătura de minte a oamenilor, ciuma îşi va trezi şobolanii şi-i va trimite să moară într-o cetate fericită”!