Deasupra orașului este cerul. Antologie lirică, Filiala București – Poezie a USR, Editura Neuma, 2023, Apahida, 136 p.
În ultimii ani, sub coordonarea lui Horia Gârbea, au apărut câteva antologii tematice: Ce stradă e asta?, 2017; Bucureşti – dincolo de timp, 2018; Noaptea statuile întineresc, 2019; Oraşul. Amintire si uitare, 2021.
Deasupra oraşului este cerul reunește 72 de poete și poeți, de vârste diferite, fiecare contribuind cu câte un singur poem, de astă dată. Cu o singură excepție – coordonatorul! –, autorii apar în ordine alfabetică. Așa se face că volumul începe cu versurile lui Constantin Abăluță („Sunt laşităţi bine găsite/ admiţând că pomii vin încoace/ şi recensământul caselor n-are căpătâi/ eu cu toată ştiinţa paşilor// umblu tiptil pe străzile de sub cer/ de ce mă pun să aflu/ tocmai pe mine/ când serile ascult doar apa şi mi-e bine// cerurile cotesc la comandă/ volanul pe mâna şoferilor ageamii /daţi-vă la o parte pietoni ai răbdării// cârcotaşi ai milei abrupte/ cântece cu lacrimi de pisici/ asta pot eu pe coline mâine”, Sub cerul oblic – orașul) și se încheie cu cele ale lui Horia Gârbea („pentru plăcerea voastră/ le spuse pictorul/ am să pictez un cer de toamnă/ spre apus/ cu câțiva nori/ dar și cu primele stele/ pentru că/ dragii mei/voi încă nu aţi înţeles/ cerul este făcut pentru plăcere/ e desfătarea privirii/ şi dacă pe el/ va trece şi un înger/ plăcerea va fi încă mai mare”, din poemul despre cer).
Lumina ca singurătate. Secvențial VI. Grația cu care moare o frunză de George Nina Elian, Editura Hoffman, Caracal, 2023, 80 p.
Pe coperta patru, două recomandări: Cleopatra Lorințiu consideră că, în cazul poetului George Nina Elian, uitarea devine cu totul evanescentă, căci „versurile sale ne rămân impregnate în minte, lasă urme adânci, devin memorabile”; Emanuela Ilie evidențiază liniile definitorii ale poeziei (neîncorsetate) din acest volum, care se deschide cu poemul Ca să fiu liber: „Refuzând decis asumarea unei identități poetice (pre)determinate și, în consecință, încorsetate, George Nina Elian se lasă tentat de mai multe tipuri de dicțiune lirică (…), probând înlănțuirile strofice mai largi, între cutele cărora poate strecura și nostalgii erotice, și pâlpâiri epifanice, și îndrăzneli de vector identitar”.
Orașul de zgură roșie de Mihai Babei, col. Cercul Literar de la Cluj, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2021, 80 p.
Flori de gheață, culori, vitralii, gloanțe oarbe și alte elemente din același tip de recuzită lirică se regăsesc în poezia lui Mihai Babei. Și foarte mult verde recurent – complementar, cum ar veni, roșului din titlul volumului. „Poet născut nu făcut, Mihai Babei nu are complexul depăşirii de sine, mulţumindu-se cu ceea ce-i dictează inima, cu talentul pe care şi l-a cultivat de la text la text, generat de o stare poetică de o densitate debordantă, exprimată simplu, direct, aşa cum se poate vedea în cartea de faţă.” – potrivit prezentării lui Gellu Dorian. Din 2020 încoace, autorul a publicat, la diferite edituri, cinci volume de poezie.
Parfum masculin & alte feminisme de Ioana Chiș, col. Poesis, Editura Vremea, București, 2023, 134 p.
Paradoxal sau nu, tocmai poeții de 70 de ani sunt lirici cu asupra de măsură, iar poetele de 17 sau 27 de ani sunt tăioase, cerebrale, compulsive: „iubeam fără să iubesc,/ te-ascultam fără să/ înţeleg complet ceea/ ce voiai să-mi spui,/ să-mi dăruieşti.// rău rău rău/ răufăcător,/ negativ îmi era suflul/ atunci când îmi întorceam/ mintea spre ceea ce odată/ am crezut,/ am văzut,/ am recunoscut./ negativ îmi era jurământul/ camerei purpurii în care/ mi-am pierdut sângele./ mă întrebam ce era/ sângele meu în această controversă/ a puterii depline.// rău rău rău/ era sângele rău?/ eram eu oare o simplă infractoare?/ rău rău rău,/ nu tu m-ai făcut să simt,/ nu tu m-ai făcut așa,/ nu ești tu cel care/ m-a făcut o făptașă defăimată,/ mânuitoare de absolut,/ concentrată să mă regăsesc/ în lumi coagulate,/ constrânsă să mă regăsesc în/ grădini, case, familii, oameni, camere,/ rău rău rău/ am fost doar o infractoare?/ pentru tine,/ pentru noi toţi,/ ştiam că mântuirea era prea blândă”. Sau, după cum scrie Florina Pîrjol: „Dacă ţinem la împărţirile pe generații și promoţii, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiş a generaţiei Z, a celor aflaţi acum la vârsta tribulațiilor adolescentine, a întrebărilor existenţiale şi a patosului extrem. […]. Cu siguranţă, vitalitatea ei, privirea ei când crudă, când tandră şi stilul ei «curat», cum numai poezia adevărată poate fi, sunt «însemnele» unei poete despre vom mai auzi”.
Hermetica mirabilis de Daniel Pișcu, Editura Tracus Arte, București, 2023, 46 p.
Spiritul ludic al poetului Daniel Pișcu este cunoscut. Acum nu poemele (altora) sunt terenul de joc/parodie al autorului, ci chiar lumea noastră postmodernă, a urbanului, a falsului, a ceea ce rămâne mereu nespus, de vreme ce peste 50% din titlurile poemelor din volum ne sugerează că punctele de suspensie sunt la putere: „Din când în când ieşind urban/ Acoperiţi de-un talisman/ Ne-oprim la KFC/ Şi chiar un McDonald,/ Cu ochii spre un fals smarald/ Nedescifrând acel «to be…»” (Din când în când…). Mai găsim în volumul lui Daniel Pișcu felurite invenții lexicale strecurate prin poeme și unele simili-descântece, vizând poate acel efect mirabilis din titlu: „Fără job/ De mâncat/ Pe-apucat/ De avut/ De-nceput/ De strâns/ Şi de plâns/ Doar o carte/ Numa-o parte/ Fratelui din Marte/ De la o dischetă/ Pân la bicicletă/ Pân la trotinetă/ Pân la motoretă.” (Job).