viața literaturii
ION BOGDAN LEFTER

PREMII „GAUDEAMUS”

Articol publicat în ediția 3/2024

Proliferări (și tentații satirice!)

N-au fost în ultimii ani mari noutăți pe meleagurile noastre în privința premiilor literare. E-adevărat că se-nmulțesc mereu, fără – însă – să fi ieșit mai recent ân evidență criterii atent gândite ori strategii intelectuale cu bătaie lungă. Se-acordă peste tot prin țară, și unde era de așteptat, cu motivații rezonabile, și unde nici nu ți-ar fi trecut prin gând. De cele mai multe ori – în ceremonii formale. Puținele premii care contează cu adevărat merg inerțial înainte (obligatoriu de precizat: în sensul bunei inerții a consecvenței). În jurul lor – roiuri de distincții de toate felurile, acordate, în marea lor majoritate, conjunctural, în funcție de interese și relații, de simpatii și complicități. În cele mai benigne cazuri – din amabilitate.

Fără exemple de data asta. În fond și la urma urmei, toată lumea știe care proiecte sunt serioase și care nu. Diplomele fără acoperire nu-i fac mai talentați pe scriitorii modești ori nuli și nici nu sporesc valoarea producțiunilor laureate. Și totuși, jocul se joacă și – ziceam – tot proliferează, căci aranjorilor le sunt de folos pentru viitoarele lor planuri de parvenire, iar autorii de toate rangurile își simt orgoliile gâdilate în mod plăcut. Mai-vârstnicii – măcar fiindcă așteptau de mult răsplăți pentru eforturile lor de lungă durată; mai-tinerii – din nerăbdarea caracteristică.

Culmea e că mai degrabă în zona vârstelor fragede decât în cele mai coapte a apărut obiceiul defilării cu liste de premii care mai de care. Cu cât mai lungi șirurile de onoruri, cu-atât mai puțin semnificative de fapt. Și cu cât mai mândru afișate asemenea medalii pe clapetele cărților, cu-atât mai costelive conținuturile. Vor fi fiind și excepții, totuși nu destule pentru a opri – după cum se vede… –  tentațiile satirice!

Să adaug că situațiunea e similară și-n restul branșelor creative, doar că la proporții mai mici: parcă sunt mai puține premii pentru artiștii ceilalți. Poate din cauză că scriitorii mari și mici sunt răspândiți pretutindeni, până și-n cotloanele în care nu se găsesc fonduri pentru achizițiile de materiale ori pentru investițiile fără de care lucrul în ateliere și pe scenă e imposibil. Iar la redactat regulamente de premiere și la completat diplome cine se pricepe mai bine: nu cumva condeierii?!…

Informații sărace

Cum știm ce premii se acordă?

Răspuns: aflăm despre unele și habar n-avem despre altele! Căci mulți inițiatori de asemenea decernări nu mai fac și ultimul pas, cel al „mediatizării” rezultatelor. Epuizați de munca de organizare a jurizărilor și a galelor de premiere, nu mai sunt în stare să transmită imediat palmaresul și alte detalii către presă. Nefiind exclus să nici nu-și dea seama că trebuie făcut și asta, căci actul în sine, glorios, chiar dacă se va fi consumat în fața unui public restrâns, oricât de plină a fost sala, li s-o fi părând suficient…

Mai nou, ecourile reverberează preponderent în Internet, în „rețelele sociale”, adică în „bulele” frecventate de-ai casei. Informații risipite. Dacă vrei să te ții sistematic la curent, n-ai de unde să afli tot ce se-ntâmplă: trebuie să bântui prin „universul virtual” și să pui cap la cap știri de ici, de colo, de pe unde știi să le cauți, plus ce-ți scot în cale întâmplarea și norocul.

Pe scurt: presă bine informată, „baze de date” puse la punct n-avem, din păcate. Și nu doar pe subiectul de-acum. Arhivarea întregii noastre istorii e o problemă veche. De-a lungul modernității și până-n zilele noastre au existat – da! – și avem și printre noi vizionari și eroi în materie. Cel mai important e că s-a și construit instituțional, s-au făcut mari eforturi și s-au obținut rezultate notabile. Dar insuficiente. Avem: Arhivele Naționale, cu branșe în toate județele, Biblioteca Națională a României (cu aceeași siglă ca a Băncii centrale!), Biblioteca Academiei, Biblioteca Centrală Universitară și rețelele din țară, CIMEC/ Centrul de Informatică, Memorie și Sinteză Culturală, devenit la un moment dat Institut de Memorie Culturală, actualmente Direcție a Patrimoniului Digital în Institutul Național al Patrimoniului etc. Totuși, cantități enorme de informații din urmă așteaptă să fie recuperate și stocate, iar prezentul revarsă alte șuvoaie indexate și arhivate doar parțial. Subiect vast…

Mă opresc deocamdată din considerațiunile generale și vin către exemplele pe care le cunosc din participare directă, deci pot furniza certitudini. Unele informații au fost publicate la vremea lor, altele nu. Primele aparțin categoriei celor risipite în presă, greu sau imposibil de recuperat. Despre „jurizările” la care am participat nu dețin informații întotdeauna complete: în destule cazuri am păstrat în „arhiva personală” bilanțuri și chiar și ciorne „de lucru”, sunt și alte detalii pe care le țin minte perfect, dar despre unele episoade pe care mi le amintesc, din păcate neconsemnate, păstrez imagini lacunare. Mai și uităm…

În lumea liberă de după 1989, am contribuit la diverse operațiuni de premiere, nici prea des, nici din an în Paște. Am și refuzat invitații de-a face parte din jurii. Evitând – firește – combinațiile taxate în prima secvență a acestor note!

Și am contribuit în echipe de decizie sau am stabilit singur premii de diverse tipuri și anverguri.

Acum – doar despre distincțiile Târgului internațional de carte Gaudeamus pentru care am jurizat.

Două/ trei premii „de târg”

Fișierul-martor din computerul meu e intitulat Premii Gaudeamus 2011-…, însă listele dinăuntru încep cu anul 2013. Nu-mi amintesc ce-o fi fost în precedenții doi. La fiecare ediție ulterioară a târgului am adăugat noii laureați, deci inventarul e ținut „la zi”. Să fi „tastat” din greșeală 2011 în loc de 2013 când am creat fișierul?!

Organizatorii m-au solicitat pentru două jurii care să selecteze laureații a două premii: unul „de excelență” acordat unei edituri care se va fi remarcat la fiecare ediție, deci bonificație „de târg”, o formă de „autopromovare” a evenimentului și totodată de recunoaștere și de respect față de participanți; celălalt – pentru traduceri expuse pe standuri, mod de a atrage atenția asupra deschiderilor internaționale ale Gaudeamus-ului și ale pieței românești de carte în general. Cu o „bifurcare” logică: o distincție pentru autorul unei transpuneri dintr-o limbă străină în românește și alta pentru o echivalare inversă, a unei opere de la noi în oricare idiom internațional. Două/ trei premii „de târg”, vasăzică!

Pentru „excelență” am propus următorul criteriu: să nu luăm în calcul editurile mari, care domină piața și primesc an de an la Gaudeamus premiile publicului, nici cele mici-mici, pe care să le așteptăm să mai crească, și să alegem din zona „mijlociilor”, cu producții consistente, dar fără structuri instituționale dezvoltate și fără mari vânzări. Categoria furnizează multe cărți importante, depășind unele case mari în publicarea autorilor români contemporani. Un fel de „clasă de mijloc” a domeniului editorial, unde se muncește mult și fără mari profituri, uneori deloc, dar cu un devotament intelectual admirabil și cu foarte prețioase rezultate pentru noi toți, pentru literatura nouă și pentru cultura autohtonă în ansamblu.

În primul an – sau vor fi fost doi-trei, începând din… 2011 – am jurizat alături de actrița Iuliana Ciugulea, care făcea pe-atunci parte din Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, instituția organizatoare a Târgului Gaudeamus. Nu mi-am notat alte nume. Locul ei a fost luat din 2014 de prozatorul Cristian Teodorescu, intrat la rândul său în același CA. Ca să nu fim doar doi, ci trei, l-am invitat în 2016 pe criticul și istoricul literar Liviu Papadima, coleg de catedră la Facultatea de Litere a Universității din București. În 2017 și 2018 i-a luat locul Titus Vâjeu, scriitor și jurnalist cu lungă carieră la Radio România, absolvent de Teatrologie-Filmologie și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică – UNATC. Iar din 2019 „al treilea” a fost și este criticul Cosmin Ciotloș, fost student al meu, apoi coleg de catedră și el. Le-am făcut an de an propuneri, au venit și ei cu ale lor și ne-am înțeles fără mari dispute. Din 2016 am formulat și câte o „motivație” a decernării. Am comis o singură abatere de la regulă: în 2018, anul Centenarului Marii Uniri, am premiat nu o editură, ci un grup de case editoriale din Chișinău și Cluj (una dintre ele primise distincția în 2014, însă n-am vrut s-o excludem din echipa simbolică din 2018). Pe lângă diplome și „mediatizare”, câștigătoarele au primit de fiecare dată din partea organizatorilor o sumă de bani pentru un nou proiect cu care să se prezinte la ediția următoare.

Pentru traduceri am jurizat, începând tot din 2013 (deloc sigur că din 2011!), alături de Antoaneta Ralian și Denisa Comănescu. Cea dintâi – reputată semnatară a unei mulțimi de titluri englezești și americane transpuse în românește, majoritatea – mari cărți de  mari autori (absolventă de Engleză și Italiană, a tradus și Aventurile lui Pinocchio a lui Carlo Collodi și altele câteva din cea de-a doua limbă studiată, apoi s-a consacrat celei dintâi). Pe lângă pasiunea echivalărilor literare, cea mai mare parte a carierei sale active, până la pensionare, a fost redactor la Editura Univers, spcializată în – evident – traduceri. La ediția 2013 a Gaudeamus-ului avea 89 de ani și jumătate (se născuse pe 24 mai 1924). La festivitatea de premiere, i-am adus un scaun, n-ar fi rezistat în picioare cât timp s-au ținut discursuri, s-au anunțat premiile și laureații s-au perindat pe scena galei de închidere. Avea să se stingă din viață în 2015, cu câteva zile înainte de startul ediției de-atunci a târgului, așa că, omagiindu-i memoria, i-am păstrat numele în juriu. Din 2016 și până în 2019 am rămas doar doi, Denisa Comănescu și eu, secondant al reputatei poete și traducătoare, colegă a mea, a noastră de generație literară, cu o importantă carieră de editoare, dirijoare de colecții de literatură străină la Univers, Polirom și Humanitas, apoi directoare a Humanitas Fiction, „divizie” specializată în respectivul Grup editorial. Am revenit la formula de trio în 2023, când l-am cooptat pe Bogdan Ghiu, și el coleg de generație foarte apreciat, poet și traducător prolific, preponderent din franceză, și el fost membru al CA SRR.

Nici traducerile semnate de doamna Antoaneta Ralian și, mai nou, de Bogdan Ghiu, nici cele publicate de către Denisa Comănescu n-au fost luate în considerare în jurizare, cu o excepție de care m-am făcut vinovat eu: am convins-o în 2015 pe colega mea să-l premiem pe George Volceanov pentru savuros-pitoreștile lui transpuneri în românește ale romanelor „real-ficționale” consacrate de Anthony Burgess lui Shakespeare și lui Marlowe, apărute la… Humanitas Fiction (Volceanov recrease cu ani în urmă și pitorescul violent al faimoasei Portocale mecanice în românește…). Nu ne-a creat probleme excluderea anumitor cărți de la jurizare, căci editurile noastre traduc abundent literatură străină, aveam și avem oricum de unde alege! Ne-am descurcat mai greu pe sensul celălalt al drumului, căci sunt tot mai rare titlurile publicate la noi în alte limbi (iar cărțile unor autori români publicate peste hotare nu se califică: doar n-o să premieze Târgul Gaudeamus producția editorială de pe alte meridiane!…). Au fost momente când am găsit greu sau deloc ceva de-ales.

Premiile nu s-au acordat în 2020 și 2021, când pandemia COVID a impus ediții „on-line”, fără premii, și nici în 2022, când nu s-au putut mobiliza fondurile necesare.

Edituri din „clasa de mijloc”

Câștigătorii Premiului de excelenţă al Târgului Gaudeamus din 2013 (nu 2011!) încoace:

  • 2013: Brumar;
  • 2014: Cartier;
  • 2015: Trei;
  • 2016: Tracus Arte – „pentru susţinerea generoasă, amplă a literaturii române contemporane, cu complemente universale, vizuale etc.”;
  • 2017: Crime Scene Press – „pentru construcţia unei solide edituri de literatură poliţistă în jurul celui mai important autor român de gen, George Arion”;
  • 2018: Prut, Ştiinţa, Arc şi Cartier din Chişinău, Şcoala Ardeleană şi Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj – „pentru admirabila lor activitate editorială naţională, în anul Centenarului Marii Uniri” [nu sunt acum sigur, însă presupun că a lipsit de la târg Editura Limes];
  • 2019: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – „fondată pe 3 ianuarie 1990 de către profesorul de germanistică, teoreticianul literar şi eseistul Andrei Corbea-Hoişie, una dintre cele mai performante edituri universitare din România, la aproape 30 de ani de la start, mereu prezentă la Târgul Gaudeamus: Gaudeamus igitur!”;
  • 2020 și 2021: pandemie COVID; ediții „on-line”!
  • 2022: nu s-a acordat [nu s-au putut mobiliza fonduri de premiere!];
  • 2023: Vellant – „pentru calitatea prezenței la ediția 2023, pentru lungul șir de cărți de literatură și arte publicate în peste un deceniu și jumătate în rafinate condiții grafice și pentru standul mereu atractiv, «pe roți», de la Gaudeamus!”

Traduceri și traducători

Și lista Premiilor Gaudeamus pentru traduceri:

  • 2013: Vasile V. Poenaru pentru traducerea romanului Turnul de Uwe Tellkamp (Curtea Veche, 2013); Clara Mitola pentru traducerea în limba italiană a poemelor Marianei Marin, Zestrea de aur/ La dote d’oro (Pavesiana, 2013);
  • 2014: [premii lipsă din evidența mea!; le vom fi acordat?…];
  • 2015: George Volceanov pentru traducerea romanelor lui Anthony Burgess Ochii doamnei mele și Moartea la Deptford (Humanitas Fiction); Ruxandra Cesereanu pentru… [consemnare lacunară];
  • 2016: Veronica D. Niculescu pentru traducerea Scrisorilor către Vera ale lui Vladimir Nabokov (Polirom); Ioana Ieronim pentru Cifre în delir. Casa Poporului. Colaj și versuri de… [în română și engleză] (Vremea) [amintire vagă: să mai fi premiat atunci încă o carte cu text tradus din românește?…];
  • 2017: Irina Oprea şi Radu Paraschivescu pentru traducerea vol. 7 al Cronicilor din Narnia ale lui C.S. Lewis (şi pentru toată seria) (Arthur, 2017); Aurora Cornu pentru auto-traducerile din edițiile bilingve Poèmes. Proses courtes/ Poeme. Proze scurte (Vinea) și Dix histoires courtes/ Zece povestiri scurte (Vinea şi Integral);
  • 2018: Vali Florescu pentru traducerea romanului Femei cu bărbaţi de Richard Ford (Vellant, 2018); redacţia revistei Caietele avangardei, editor Ioan Cristescu, coordonator ştiinţific Ion Pop, editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, pentru nr. 12, 2018, cu tema Avangardă, neoavangardă, postavangardă…, „pentru promovarea valorilor novatoare româneşti în lume, în limbi străine” [o parte dintre textele din sumar fiind publicate în traducere];
  • 2019: Luminiţa Munteanu pentru Seria Orhan Pamuk (Polirom; cea mai recentă apariţie: Alte culori, 2019); Daniel Ioniţă, coordonatorul antologiei Testament. 400 de ani de poezie românească/ 400 Years of Romanian Poetry, 1152 de pagini, bilingvă, realizată în Australia; traduceri de Daniel Ioniţă, Daniel Reynaud, Adriana Paul şi Eva Foster (Minerva, 2019);
  • 2020 și 2021: pandemie COVID; ediții „on-line”!
  • 2022: nu s-au acordat [nu s-au putut mobiliza fonduri de premiere!];
  • 2023: Alexandra Coliban pentru traducerea romanului Crossroads al lui Jonathan Franzen (Polirom, 2023); Șerban Foarță pentru volumul său bilingv de poeme Schlimmericks (Editura Universității de Vest din Timișoara), „scris/ auto-tradus în limba germană și… auto-retradus în românește ca tipic spectacol «foarțian»!”.

Pentru 2022 alesesem împreună cu Denisa Comănescu traducerea Iuliei Gorzo a culegerii lui Salman Rushdie, Limbaje ale adevărului. Eseuri 2003‑2020 (Polirom). Marele scriitor indian suferise în august atacul barbar de la Chautauqua, New York, când un fanatic fundamentalist l-a înjunghiat. Premiul nemaifiind acordat, fie ca meritele traducătoarei să fie recunoscute măcar așa, aici, acum! În 2023, ne-am gândit și la noua versiune românească a joyceanului Ulise, realizată de Rareș Moldovan, apărută în februarie, însă cartea n-a mai ajuns la Gaudeamus, nu s-a găsit la standul Polirom, primul tiraj fiind epuizat…

 *

Despre alte „jurizări” literare și nu numai – pe măsură ce voi „recupera” informațiile din amintita „arhivă personală”…