Categorie: istorie literară

scriitori uitați Într-un text nesemnat, aflat în arhiva Mărgăritei Miller-Verghy (1865-1953) de la Biblioteca Academiei, cel mai probabil un raport editorial, sau o recenzie la Cealaltă lumină, cele trei romane autobiografice ale acesteia sunt numite „un triptic sentimental”: ,,Romanul L’autre lumière/Cealaltă lumină al dnei Mărgărita Miller-Verghy este ultimul dintr-o serie de trei alcătuind un triptic … Continuă să citești ROMANELE MĂRGĂRITEI MILLER-VERGHY. UN ,,TRIPTIC SENTIMENTAL”

generația ʼ80 Poezia Marianei Marin a fost privită, cel mai adesea, din perspectiva dublului său curaj, cel estetic fiind, poate, umbrit de cel etic. Absența concesiilor de orice fel și verticalitatea de ordin moral, într-un context mai mult decât neprielnic pentru o astfel de atitudine, au ocupat covârșitor locul principal în comentariile despre poezia sa; … Continuă să citești „Mutilarea” Marianei Marin – rezistența la secrete

Loc comun, de la manualele de liceu la lucrările academice, Ureche inaugurează direcția laică a istoriografiei moldovene1. El are meritul de a fi încheiat o perioadă (a operelor encomiastice, realizate sub poruncă și supraveghere domnească, semnate de călugării Macarie, Eftimie și Azarie) și de a deschide o tradiție în care îi vom regăsi pe Miron … Continuă să citești GRIGORE URECHE. DIACRONIA UNEI EXPRESII

Gheorghe Pleş, remarcabil profesor de matematică din Năsăud, este din categoria acelor matematicieni care nu ignoră şi nu dispreţuiesc umanioarele, ci dimpotrivă. L-am cunoscut la unele reuniuni ale Astrei, la aniversări sau comemorări literare şi m-am convins că are pe lângă bogate informaţii istorice şi istorico-literare şi o lăudabilă încercare de apreciere corectă, exactă asupra … Continuă să citești Veronica Micle între mit și adevăr

În ciuda discreditului şi bagatelizărilor cu care, cel puţin în prima parte a vieţii, unii din conaţionalii ei de la nord de Dunăre s-au străduit să îi minimalizeze opera literară, ba chiar şi începuturile activităţii politice şi civice, puse, dincolo de orice calcule şi interese meschine, în slujba cauzei României şi a românismului (a nu … Continuă să citești Elena Văcărescu 155

„O, eşti frumos cum numa-n vis/ Un demon se arată” Adâncind motivul demonic dincolo de reducția daimonică operată de Tudor Vianu1, dăm în opera eminesciană de biografia romantică a rebelului perpetuu, a demonului frumos ca un arhanghel și martir ca Prometeu, singurul care s-a ridicat împotriva tiraniei unui Dumnezeu nedrept și uzurpator. De la Paradise … Continuă să citești Recitind „Luceafărul”

Sunt probabil printre puţinii oameni în viaţă, în anturajul cărora excepţionalul cărturar şi om de litere Alexandru Ciorănescu, în 1992, într-un ceas de tihnă, în casa unui prieten de şcoală din Moroienii natali, a vorbit în treacăt despre amănuntul destul de straniu al întoarcerii clandestine în ţară, împreună cu profesorul Aurelio Răuţă, după aproape patru … Continuă să citești În jurul Amintirilor inedite ale lui Alexandru Ciorănescu

În urmă cu câțiva ani, paginile de socializare de pe internet au reprodus o fotografie senzațională, apărută parcă de nicăieri. De o calitate impecabilă, cadrul îi suprinde, de la stânga la dreapta, pe George Coșbuc, Elena Vaida-Voievod, dr. Ciuta din Bistrița, Alexandru Vaida-Voievod și I.L. Caragiale în jurul a ceea ce pare a fi masa … Continuă să citești ANII BUCUREȘTENI AI LUI COȘBUC

Autorul cel mai semnificativ pentru activitatea de traducător a lui Fundoianu/ Fondane este Heinrich Heine. E primul autor cu care, în adolescenţă, şi-a început exerciţiile de traducere, din limba germană în limba română, e ultimul autor pe care l-a tradus/ adaptat din limba germană în limba franceză. (O subtilă analiză a acestei ultime traduceri, dar … Continuă să citești B. Fundoianu – traducător din Heine

Cercetarea începuturilor romanului românesc a fost la modă prin deceniile 6 și 7 ale secolului trecut. Tonul l-a dat Teodor Vârgolici cu lucrarea Începuturile romanului românesc din 1863, urmat de Mihai Barbu cu Romanul de mistere în literatura română ( 1981). Mai ales după ce Paul Cornea l-a identificat în S. Andronic, traducătorul lui Radu … Continuă să citești Un roman românesc necunoscut din 1856

Sub mantaua lui Alexandre Dumas sau cele douăsprezece nume ale Contesei Dash constituie unul dintre capitolele cele mai demne de interes din foarte documentata şi eclatanta lucrare a biografului şi istoricului literar Claude Schopp, apărută în 2014: Les Romancieres sentimentales. Alături de romanul Le nain de diable (Piticul diavolului), descoperit în această vară într-un anticariat … Continuă să citești CONTESA DASH ȘI SCRIITORII ROMÂNI

Plecând de la o crestomaţie de texte franţuzeşti Am luat primele ore de limbǎ francezǎ – pe la 10 – 11 ani – cu misterioasa domnişoarǎ Renaté-Angela, o femeie în jur de 52 – 55 de ani care locuia împreunǎ cu mama sa într-un conac boieresc vechi dar cochet, situat la 10 minute distanţǎ de … Continuă să citești Memorie și literatură

Intrarea lui Tudor Arghezi în poezie se face sub cupola simbolismului. Cel care l-a publicat și l-a promovat a fost Al. Macedonski, aflat în permanență lipsă de discipoli. A găsit și în tânărul Ion Theo acea scânteie divină care să-i motiveze prezența în Literatorul și Liga ortodoxă, lăudând până la exaltare calitățile celui care bătea … Continuă să citești Tudor Arghezi sub semnul „Agatelor negre”

Asupra sursei literare externe care a împins la noi tema ruinelor, ajunsă subiectul favorit al poeziei româneşti timp de patru decenii în veacul al XIX-lea, în perioada 1830-1870, grammatici certant. Istoricii literari mai vechi au avut opinii şi preferinţe divergente: au fost propuşi Volney (Bogdan-Duică, N. Cartojan, D. Popovici), Lamartine (N. I. Apostolescu, I. M. … Continuă să citești VOLNEY, UN LUMINIST PREROMANTIC

Instabili emoţional mai mult decât s-ar crede şi adesea superficiali şi verboşi, cu toată ingratitudinea lor proverbială, românii încă n-au uitat că marea familie istorică a Brătienilor şi nu altcineva l-a adus în ţară pe Carol I şi că tot ea, printr-un angajament plin de abnegaţie întins pe aproape trei generaţii, a făurit chipul României … Continuă să citești Un amic de juneţe al lui Eminescu, profesor al prinţului Ferdinand

În finalul unor “note clasice” pe marginea universului celebrelor Nopţi atice ale lui Aulus Gellius, considerate un monument al literaturii de abrevieri şi excerpte, al cărui întemeietor ar trebui socotit, poate, Cato cel Bătrân, cu ale sale Origini, unde se prezintă atâtea amănunte despre “historia” Romei (ab Urbe condita) şi a cetăţilor italiene, deplângeam, en … Continuă să citești Un mare clasicist român persecutat de regimul comunist

Nu îmi mai amintesc cine îl compara pe Nicolae Iorga cu Voltaire, dar, fără discuţie, marele istoric (poate cel mai ilustru dintre toţi românii) avea nu numai altitudinea intelectuală, curajul demenţial şi aplombul polemic al celebrului iluminist francez, dar şi ştiinţa relaţiilor celor mai intranscendente – până la graniţa adulaţiei şi rupturilor dramatice (vezi Opinions … Continuă să citești Nicolae Iorga şi Alexandru Ciorănescu, o prietenie aşa cum a fost

S-au împlinit anul trecut 120 de ani de la naşterea lui Dumitru Ciurezu (1897-1978), poet şi publicist din perioada interbelică, din anturajul lui Octavian Goga. George Călinescu îl plasează între poeţii tradiţionalişti: Ion Pillat, B. Fundoianu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ilarie Voronca, Adrian Maniu. Poetul provine dintr-o familie de ţărani din satul Pleniţa, … Continuă să citești Jurnalul nepublicat a lui Dumitru Ciurezu

În echipa de mare faimă a Cercului literar de la Sibiu, Ioanichie Olteanu face o figură aparte. E singurul dintre ei care nu și-a adunat opera poetică în volum și a ținut să rămână până la sfârșit mai cu seamă editor, traducător și conducător de reviste literare. Deși la vremea respectivă, când mai impetuoșii și … Continuă să citești Amintirea lui Ioanichie Olteanu

S-au împlinit anul acesta, la 14 iulie, 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi şi nimic pentru mine nu sună mai tragic, în bâlciul de voci care au deplâns (nu?) de-a lungul vremii dispariţia marelui poet, ca strigătul de disperare pe care Radu Petrescu (un ilustru necunoscut la vremea aceea; avea să debuteze … Continuă să citești Tudor Arghezi şi filozofia faimoasei prefeţe a lui Ion Caraion

A apărut de curând cel de al VII-lea volum al seriei restitutive Vasile Aaron (1780-1821), datorată istoricilor literari sibieni Liliana-Maria Popa şi Ioan-Nicolae Popa. Începută în 2011cu un studiu monografic consacrat puţin cunoscutului iluminist ardelean şi continuată cu cinci editări sau reeditări: , Patima şi moartea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Scrieri antume, Scrieri … Continuă să citești PRIMA TRADUCERE A ENEIDEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Vladimir Ghika şi Thomas Merton, contemporani pe două continente Coincidenţe şi recurenţe Întâmplarea a făcut să lucrez în acelaşi timp la mai multe cărţi de (sau despre) doi autori diferiţi: Vladimir Ghika1 şi Thomas Merton2. Unul român, de origine princiară, născut în 1873 la Constantinopol, în mediu diplomatic, şi decedat în 1954 în închisoarea Jilava. … Continuă să citești Prinţul şi yankeul

Comemorarea lui Titu Maiorescu, la 100 de ani de la trecerea din viaţă în nemurire, resuscită o serie de vechi întrebări (unele încă fără răspuns), pe care şi le-au pus la vremea lor câteva generaţii de literaţi. Cea mai stăruitoare este legată, fireşte, de paradigma Maiorescu. Se naşte critica literară românească odată cu el? Prin … Continuă să citești Maiorescu după Maiorescu…

Prin 1904 sau 1905, la vreo cincisprezece ani după moartea lui Creangă, Titu Maiorescu i-a dat editorului G. T. Kirileanu cîteva foi scrise de Creangă însuşi, care conţineau explicaţiile unor cuvinte şi expresii folosite în Amintiri din copilărie. Glosarul fusese compus pentru o adolescentă, Livia, fiica lui Maiorescu, căreia autorul îi dedicase primele trei părţi … Continuă să citești MOŞ ION CREANGĂ COŢCARIUL